Otto Alscher (1914) - Mehadia

Un sat mic cu un trecut mare. Un punct strategic mult disputat, asu­pra originii căruia istoricii nu sunt încă edificaţi nici în ziua de azi.
Dar aceasta n-o observăm la mica aşezare românească. Aşeza­tă în trecătoarea Orşova - Timişoa­ra, în imediata apropiere a Băilor Herculane, împreună cu care purta până nu de mult acelaşi nume şi era adesea confundată, obscură, murdară; într-un cuvânt, un sat. Pe malul stâng al Belarecăi se întind casele. Situat pe o coastă de deal, risipit, cu străzi abrupte şi case din piatră crudă, toate la fel: un fronton înalt, un gang deschis, o fundaţie înaltă care ascunde pivniţa şi graj­dul. Curtea murdară, îngustă, cu găini, porci, unelte agricole, care, lemne şi fân. în spate se află livada cu pruni. Şi multă vie, care la vre­mea ei era aici superioară, dar după afurisita de Philoxeră se cul­tivă acum mai mult accidental… Căci ţăranul este aici inert, crede încă în minuni, într-o devenire prin sine însuşi. Munca pentru el nu constituie o necesitate, ci o oblig­aţie incomodă, fiind mai eroic s-o eviţi decât să o stăpâneşti.
Cu totul altfel este românul de la munte, valahul izolat din pitoreştile sate Cornereva, Rusca şi altele a-semenea, situate în trecătorile de­părtate. >>>>>