Cezarina Adamescu:,,Un cuib de vulturi românesc în Banatul Montan. Despre „Vestea” din Mehadia”

Nu pot decât cu adâncă sfiiciune să scriu câteva rânduri, vestitoare de gânduri bune, despre o vatră de spiritualitate română, pe care, vai! nu m-am învrednicit s-o descopăr eu însămi până acum! Ne scurgem paşii lăuntrici pe lângă multe locuri şi lucruri binecuvântate de pronie, cu ochi închişi ori abia mijiţi, în plină lumină, de parcă ne-ar fi teamă să-i deschidem.

De ce prea graba aceasta, pripeala, neluarea aminte? Zadarul ne ispiteşte flămând, lacom chiar, gata să ne devoreze lăuntrul.

Cum să-l îndupleci? Şi, de câtă răbdare şi veghe mai e nevoie în orizontul acesta obscur, limitat, înfăşurat uneori în pâcla nepăsării, a indiferenţei, a suficienţei?

Câteva nume de oameni. Câteva nume de cetăţi. O vale. A Cernei. O vatră luminoasă încărcată de spirit autentic românesc.

Câţi oameni de seamă nu şi-au purtat paşii, nu şi-au odihnit ochii şi sufletul în zariştea văii? Şi câte amintiri rămase ca o amprentă uriaşă pe Timp şi pe Veşnicie, nu stau azi mărturie în cărţi şi hrisoave, că aici, trecutul e viu, foşnitor, ardent şi tăcut precum pietrele, deopotrivă?

Şi, aşa cum consemna Alexandru Jebeleanu într-o superbă metaforă: „Umbre de scriitori pe prispa Mehadiei”.. .ne dau bineţe, ne fac cu mâna, îndemnându-ne la smerenie…

Memoria vie a acestor locuri – oamenii de azi, cinstindu-i pe cei de ieri, cu un adevărat cult pentru trecut şi pentru înaintaşi, evocându-i, într-o sfântă prelungire de spirit. Pe căile freatice ale istoriei tumultoase, zbuciumate, dar şi pe căile inefabile ale poesiei, ale artei în genere, spiritele îşi dau întâlnire aici, ori pe alocuri, între pagini de carte ori de reviste.

O istorie care îşi cere dreptul la un prezent demn şi la un viitor pe măsura trecutului.

Zestre păstrată cu discernământ şi înţelepciune, încredinţată pe mâinile inimoşilor fii ai acestor meleaguri binecuvântate de Dumnezeu.

Vestea bună e că „Vestea” constituie buletinul de identitate spirituală al Mehadiei, al arhetipului bănăţean, acea identitate a neamului românesc în cel mai autentic sens al cuvântului.

Şi esenţa acestuia, de bună mireasmă, penetrantă şi vie, trezeşte simţurile amorţite ale unora şi ale altora -veşnic puşi pe murmur şi pe gâlceava. Dar şi simţurile celor care cinstesc acest topos sacru denumit îndeobşte, vatră milenară.

Tradiţia, istoria, spiritualitatea, cultura, îngemănate – formează rotundul acela armonios numit sufletul românesc.

Iar miresmele de cuvânt care ne îmbată, izvorând din acel spiritus loci – pot pătrunde, nu numai prin piele, dar şi, în sânge şi în oase precum şi la încheietura sufletului cu inima.

Rost şi devenire s-ar putea numi întâlnirea providenţială, emoţionantă, dar firească precum aerul şi apa, cu această publicaţie, devenită deja, de notorietate, ridicându-şi prestigiul cu fiecare număr şi înălţându-se la cotele unei demnităţi pe care doar oamenii aleşi o posedă.

Nu-mi rămâne decât să salut cu prietenească emoţie acest important periodic social-cultural, atât de inedit în spaţiul românesc, sperând într-un schimb mirabil de opinii şi de creaţii, ale scriitorilor de pe Valea Cernei cu scriitorii danubieni de la Mila 80, într-o fericită comuniune de spirit.

Galaţi, 13 martie 2009

Cezarina Adamescu