Nicolae Danciu Petniceanu:,,Maiorul Oancea şi Revoluţia din Decembrie”

În rândurile ce urmează doresc să-mi informez cititorii cu nişte fapte istorice necunoscute de Marele Public!

E vorba de aşa zisa „revoluţie” de la Timişoara. În fond, e vorba de o revoltă populară, spontană, justificată, împotriva lui Nicolae Ceauşescu, prin care întreaga suflare colorată şi necolorată a dorit îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu de la cârma Ţării şi înlocuirea sa cu Ion Iliescu şi cu Cornel Mănescu. Aceste nume au fost scandate de o sută de mii de timişoreni, şi nu numai timişoreni, adunaţi între Operă şi Sfânta Catedrală Mitropolitană.

În balconul Operei, încă din 20 decembrie erau adunaţi oamenii curajoşi, tineri, unii foarte tineri, care au citit proclamaţii şi au cerut: libertate, paşapoarte şi iarăşi libertate. Nu au cerut schimbarea regimului socialist din România.

Era nevoie de un om în uniformă, care să vorbească din balcon, ca prin vorbele sale să atragă de partea mulţimii armata cu tancurile ei, armata împânzise străzile şi înconjurase mulţimea, întinsă între Operă şi Catedrală.

Maiorul Oancea stătea de-o parte, cum stăteau mulţi gură-cască, între care şi semnatarul acestor rânduri, de la suflet pentru suflet creştin. Era în uniformă. Era ofiţer tehnic, pe la un garaj al armatei. Cineva îl împinse de la spate, cineva dintre revoltaţi, dar maiorul Oancea, slab în limbaj şi slab în politică, voia şi nu voia să urce la balcon. Frică, nepricepere, nu ştia ce anume să zică mulţimii. Şi până la urmă a citit ceva, un cuvânt scurt prin care se cerea ca armata să fie solidară cu revoltaţii. (Oancea va ajunge şeful poliţiei, primar, senator etc.)

Aici intră pe fir adevărata istorie: cuvântul scris fusese făcut de un ofiţer de securitate, de domnul Valy Dinescu, ofiţer cu probleme studenţeşti (studenţi străini, aşa cum muncise şi Doamna deputată profesoară Mona Muscă, în calitate de colaboratoare, pentru care o felicit).

Valy Dinescu, originar din Jimbolia, astăzi poate fi întâlnit la Baroul de avocaţi din Timişoara, fiind unul dintre marii jurişti ai Banatului.

Faptul că Valy Dinescu nu este singur! Frontul Democrat Român aciuit în subsolul Operei a fost ocrotit, prin măsuri speciale, de un alt ofiţer de securitate şi anume de domnul colonel Ion Indrei, moţ, astăzi pensionar în Timişoara. Indrei a prevenit o baie de sânge.

Desigur, unicul disident (scriitor) în Timişoara a fost Puiu Ilieşu, handicap locomotoriu, astăzi Preşedintele unei Fundaţiei Umane de pe Splaiul Nicolae Titulescu 2 sau 4, care în 20 decembrie 1989 s-a întâlnit cu un ofiţer (pensionar), colonel de securitate, care l-a îmbrăţişat cu lacrimi în ochi şi i-a zis că dacă ar fi mai tânăr ar fi alături de el.

În aceeaşi zi, 20 decembrie 1989, când nu se ştia viitorul zilei de mâine, semnatarul acestor şiruri i-a înmânat lui Ilieşiu un memoriu adresat Postului de Radio Europa Liberă, prin care se arătau atrocităţile din Timişoara, era vorba de victime.

Şi atunci cine a tras în cei din Piaţa Operiei?! Au tras cei veniţi din „afară”, au provocat panică şi focuri de armă cei pregătiţi în lagărul din Ungaria, cei pregătiţi în lagărul din Jugoslavia şi, nu în cele din urmă, românii basarabeni kaghebişti. (Ungaria vrea Ardealul. Iugoslavia vrea Banatul).

K.G.B.-ul şi C.I.A. au dat o lecţie pe care o exersează întruna: „cu 40 de cadre instruite se pot răsturna un guvern şi schimba un regim politic”. Lecţia a fost aplicată şi în cazul României. Amintiţi-vă de vorbele lui Gorbaciov (agent al spionajului englez): „Pe Ceauşescu nu-l va prinde Crăciunul!” Şi nu l-a prins.

Nicolae Danciu Petniceanu, fost ofiţer acoperit