Pr. Dr. Alexandru Stănciuescu Bârda:,,Superioritatea ţiganilor”

De fiecare dată când am scris ceva, am fost convins de adevărul celor scrise. De data aceasta aş vrea din tot sufletul ca cele ce scriu să nu fie adevărate şi să nu am dreptate. Afară doar dacă realitatea…!

Ţiganii le sunt superiori românilor prin câteva aspecte foarte importante. Acestea pot fi constatate de oricine cu uşurinţă:

În primul rând ne sunt superiori prin concepţia lor privind naşterea de copii. Ţiganii primesc copiii ca pe un dar al lui Dumnezeu. Ei nu se tem de sărăcie. Unii sunt săraci lipiţi pământului, au droaie de copii şi nu se tem să mai facă alţii. Sunt convinşi că Dumnezeu va avea grijă de toţi. Se căsătoresc de la vârste fragede, respectiv 12-14 ani şi nu lasă loc perversiunilor de tot felul. În documentele istorice se vorbeşte de ţigani în actele domneşti şi boiereşti. Când se vindea o moşie, ori se dădea dotă unei fete, ori erau răsplătiţi anumiţi demnitari pentru servicii deosebite aduse domniei, printre altele se menţionau şi câteva „sălaşe de ţigani”. Aceştia asigurau muncile mai aparte la curtea boierului, respectiv: potcovitul, fierăria, cărămida, îngrijirea animalelor. Unele ţigănci aveau grijă de coconii boiereşti, altele erau folosite chiar la bucătărie. Mulţi ţigani erau lăutari. Într-un cuvânt, numărul lor era foarte redus, de ordinul câtorva mii la nivel de principat românesc. Datorită concepţiei lor privind copiii şi naşterile, azi în ţara noastră au ajuns să se numere cu milioanele şi creşterea continuă să fie masivă, spre deosebire de situaţia românilor, care sunt într-un continuu regres demografic.

În al doilea rând, cred că ţiganii ne sunt superiori prin respectul ce-l au faţă de portul şi limba lor. Au plecat de ani din India, ţara lor de origine, dar ei îşi păstrează cu sfinţenie portul şi limba. Nu se ruşinează să se poarte şi să vorbească ţigăneşte, ba dimpotrivă, prin port şi limbă îşi manifestă mândria lor de etnie, de popor. Mă întreb şi întreb ce se întâmplă cu românii, cu atitudinea lor faţă de port şi limbă. Portul popular românesc a ajuns piesă de muzeu, ori element decorativ ocazional, care se poartă pe la serbări, concursuri folclorice şi alte manifestaţii de acest gen. La câteva luni întâlnesc pe stradă câte o femeie de ţară îmbrăcată cu un opreg, cu ie, ori fustâce. Şi aceea se manifestă în mod stângaci, se vede că nu este în elementul ei. Hainele cumpărate la kilogram au umplut lumea. Toate burfele şi zdrenţele străinilor, de care aceştia au vrut să scape, le-am luat noi şi le folosim ca vestimentaţie. Nu e de mirare când vezi pe stradă oameni, români din tată în fiu, îmbrăcaţi turceşte, ungureşte, franţuzeşte, englezeşte etc. Din când în când mai trece şi câte unul îmbrăcat româneşte…

Limba noastră, limba vechilor cazanii, cum spunea poetul, o stâlcim cu tot felul de cuvinte de împrumut, precum turcisme, franţuzisme, americanisme, italienisme şi alte isme. Şi-i păcat că uităm, ori aruncăm la coş cuvinte cu mare încărcătură semantică şi ideatică, multe dintre ele fiind adevărate documente ale originii şi continuităţii noastre româneşti.

Poate vor fi şi alte elemente prin care ţiganii ne sunt superiori, dar aş vrea să mă opresc aici, deplângând superficialitatea şi dezinteresul multora dintre noi, românii, faţă de ceea ce ar trebui să avem sfânt!

Pr. Alexandru Stănciuescu Bârda:

“Piscuri şi prăpăstii”, Editura Cuget Românesc, 2005