Prof. univ. dr. I. Iliescu:,,Toponimul Timişoara în scrierile lui Eminescu”

Dacă Eminescu a făcut în operele sale în proza sau în articolele ziaristice unele menţionări pentru Timişoara, acest fapt este un câştig de prestigiu pentru această carte: Eminescu şi Timişoara. Da, Eminescu a amintit de multe ori Timişoara. Ne propunem să confirmam documentar şi menţionata supoziţie. Mai întâi să observam că Eminescu scrie când „Temisana” (mai rar), când Timişoara, în cele mai multe cazuri.

Constatam apoi că paleta împrejurărilor în care Eminescu aminteşte şi scrie de Timişoara e destul de extinsă.

Se ştie ca Eminescu ar fi fost în Timişoara în anul 1867. Reiese acest adevăr dintr-o scrisoare pe care Eminescu o adresa unui „C” care ar fi putut să fie N. Coşariu „avocat în Timişoara” sau mai degrabă P. Cermene, „căpitan suprem”, adică prefectul regiunii. În acea epistolă (s-a găsit numai o ciornă a acesteia), Eminescu scria: „În anul 1867 am avut onoarea de a vorbi cu Dv. mi-am adus aminte de numele Dv. (vezi cartea: Iliescu, Eminescu în Banat, 1964) şi mai direct în volumul XVI de Opere, Editura Academiei, p. 295 şi 751. În scrisoarea citată Eminescu scria „În Timişoara trebuie să fi trăit un om sub numele de Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emerich Cristiani”. Scrisoarea era expediata de la Viena în 1869. ÎI solicita pe adresantul „C” sa-i dea ceva relaţii despre fratele sau Nicolae, trăitor la Timişoara.

În altă parte Eminescu citează unele cărţi apărute la Viena (cum erau şi „Lecturările lui Aron Pumnul) Blaj, Bucureşti, Sibiu etc. şi între ele cartea lui „Melentie Drăghici, Istoria Ungariei în compendiu, Timişoara, 1874. (Opere, vol. IX, p. 421).

Un alt prilej de a menţiona Timişoara este acela din articolul „Teatrul românesc în Lugoj” (Banatul Timişan) publicat în: „Curierul de Iaşi”, 1875. Eminescu scria despre o formaţie teatrală care a jucat pe scenă la Lugoj “Banatul de Timişoara”. Se ştie că „Societatea pentru fond de teatru român a organizat şi ea, poate după modelul celei a lui Pascali (în care Eminescu era sufleor, manifestaţii cultural-artistice la Adunările Generale din Timişoara, 1872,(Opere, vol. IX, p. 666-667).      .

Într-un alt volum din aceste masive, Eminescu scria despre Carol Robert, regele Ungariei învins de Mihai Vodă Basarab. Regele a scăpat cu greu ţi abia „s-a strecurat cu mare promejdie „spre Timişoara” (Opere, vol. XIV, p. 161). Un articol care avea ca titlu „Era greu de admis” M. Eminescu scria: Gazeta generală cuprindea o descriere a „Banatului Timişoarei, provincie locuita în cea mai mare parte de români” şi continua: “Era un timp în care Banatul Timişoarei se numea grânarul monarhiei austriece pentru că aici se cultiva aproape exclusiv grâu şi porumb” (Opere, vol. XIII, p. 202).

Într-un  articol din presă: “Am dat seama la timpul potrivit”, Eminescu vorbeşte de mişcarea alegătorilor în Transilvania şi Banat şi precizează mai clar despre „Mişcarea electorală în Banatul Timişoarei (Opere, vol. XII, p. 208). Eminescu era la curent cu orice eveniment din Timişoara şi Banat. Era ziarist activ şi prin toate mijloacele se informa bine ca să poată relata corect. Eminescu scrie despre revoluţia de la 1848. Anul revoluţionar a prilejuit o mare adunare, la Blaj şi apoi cea din Lugoj. Constata astfel o radicalizare a acţiunilor româneşti, mai ales după „Congresul de la Timişoara din 13/25 iunie” (Opere, vol. XIII, p. 596).

Apoi el citează „Documentele Conferinţei ţinută la Timişoara în 26 ianuarie/7 februarie, 1869″. Şi doar nu s-a scurs un an de când cu trupa lui Pascali venise la Timişoara (1868) (Opere, vol. IX 525). Ceva mai mult, el făcea un „Apel către Junele române” în care le recomanda să facă pentru fiecare „ţară” română şi deci şi pentru „Timişoara” câte o flamură cu „inscripţiunea „Cultura e puterea popoarelor (Opere, vol. IX, p. 492). Eminescu citea cu atenţie şi relatările despre români. În articolul „Bizantinii de la „Românul” s-au agăţat” Titu Maiorescu tipăreşte în „ Deutsche Rerne” un eseu politic intitulat „Despre situaţia politică a României”. Eminescu traduce textul german în româneşte şi îl tipăreşte în „Timpul” (vezi Opere, vol. XII, p. 522).

Sub titlu „Foile române din Ardeal” tipărit în „Timpul” (1881) reprodus şi în „Luminătorul” din Timişoara, Eminescu revine şi reia informaţia dată de Titu Maiorescu (Opere, vol. XII, p. 528). M. Eminescu era foarte interesat de situaţia românilor din Transilvania şi Banat, ca şi cea din Ţările Române transcarpatine şi în consecinţă l-a preocupat serios materialul tipărit de Titu Maiorescu. Viata românească se referea şi la biserica aceea care dirija scoală, cultura etc. ce se aflau sub oblăduirea acesteia. Drept urmare va scrie şi despre împărţirea administrativă a bisericii şi diecezelor sale, unde să fie asemenea unităţi, unde erau ele mai potrivite si necesare. Sunt unii care propun ca o dieceza să existe „în Timişoara” alta…. etc. Asemenea probleme le-a abordat Eminescu în articolul „Joi s-a adunat în Sibiu…” (Opere, vol. XII, p. 354. Va scrie şi despre faptele mitropolitului Miron, în „Luminătorul din Timişoara” (Opere, vol. XIII, p. 71)

În plan politic aşezăm şi informaţiile lui Eminescu despre războiul şi Pacea care s-a încheiat la Carlovitz. Eminescu arată că „Turcul (Turcia) „dă tot afară de Timişoara şi Ardeal” (Opere, XV, p. 1116). Şi mai departe se precizează din nou ce a fost departajat şi „se cedează formal afară Timişoara (p. 1120). Într-un alt pasaj din volumul XII se precizează faptul că se împart numele de florini în aşa fel ca aceşti bani să fie „repartiţi asupra mai multor phase, inclusiv „Timişoara” despre care se spune că „Comitatul Timişorii nu mai datoreze alte sume de florini” (Opere, vol. XIII, p.204).

prof. univ. dr. I. Iliescu