Dimitrie Grama: N.D.Petniceanu, un reprezentant al ,,spiritului bănăţean”

Numele D-lui Nicolae Danciu Petniceanu nu apare cu litere cu caractere groase în analele literaturii oficiale ale actualei Românii, numele lui nu apare pe lista membrilor Uniunii Scriitorilor din România  iar când ocazia se iveşte, N.D. Petniceanu este înjosit, chiar batjocorit de cei care deţin monopolul culturii române. Ce lipsa de respect! Ce ruşine! Dar, între noi vorbind, la ce altceva ne putem aştepta de la cei care, acum, au pus mâna pe cultură, exact cum Iliescu & comp., au pus mâna pe puterea politică. N.D. Petniceanu este probabil un “necunoscut” în cercurile de filfizoni bucureşteni şi de prostituaţi intelectuali care obscurizează orizontul adevăratei culturi române, dar în viaţa culturală bănăţeană numele d-lui N.D. Petniceanu este scris cu litere apăsate.

Acest român pur-sânge, care în aprilie 2006 a împlinit şaptezeci de ani, a publicat 25 de volume de lucrări literare, printre care “Peregrin prin Siberia”   a fost premiat în Italia, în Sicilia, la Padova, “Domnul Eminescu soseşte iarna” (aş scoate: elogiat de Gabriel Strempel – nu e o referinţă), “Lacrima de taragot”, “Orfeu s-a născut în Banat”, “Tangou la Piave” şi mai recent “Bigamul”, roman în două volume, toate lucrări ale unui autentic şi mai ales inspirat autor român. Pe lângă aceste opere de valoare ale culturii bănăţene, N.D. Petniceanu a fost iniţiatorul şi coordonatorul multor evenimente culturale din Banat, cum ar fi simpozioanele dedicate scriitorilor: Eminescu, Petrescu, Slavici, Sorin Titel, Ion Popovici Bănăţeanu, Victor Vlad Delamarina etc. Tot acest entuziast şi clarvăzător suflet român, este fondatorul revistei “Eminescu”, revista care încearcă să promoveze tinerele talente locale şi care mai ales încearcă să regenereze în sufletul şi cugetul cititorilor acel spirit pur român, cu care odată, noi, bănăţenii, ne-am mândrit. În aceasta revistă, scoasă prin eforturile financiare a unor sărmani pensionari şi a unor binevoitori, istoria neamului şi istoria acelor oameni cu care tot românul ar trebui să se mândrească, este redată cu admirabilă acurateţe şi splendoare poetică. În “Eminescu” al lui Petniceanu, am citit pentru prima oară versuri de adevăraţi poeţi, plini de talent, aici în “Eminescu” am aflat de Mariana Sperlea, de George Lixandru, Dan Minoiu, Traian Pintilie şi Mihail Rădulescu. Şi câte alte bogăţii nu am descoperit oare atât în scrierile cât şi în activităţile culturale iniţiate de acest spirit bogat şi altruist.

Lista de merite a D-lui Petniceanu ar putea fi prelungită cu multe altele de ale culturii, istoriei sau angajamentului social, dar eu mă opresc aici. Mă opresc pentru ca nu vreau să uit că mai am ceva de spus. În ultimul număr al revistei “Eminescu”, Decembrie 2006, am citit o “Scrisoarea Deschisă” a d-lui Petniceanu, adresata d-lui Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Acum, spre surprinderea mea, am aflat că N.D. Petniceanu nu este membru al acestei “prestigioase” asociaţii. Eu, personal, nu mă mir, deoarece părerea mea este că adevărata intelectualitate română suferă un traumatism cauzat de oameni mici şi răi, care, sub protecţia unor titluri câştigate cine ştie cum, sub protecţia unui aparat corupt, vlăstarul comunismului, continuă să infecteze viaţa culturală a României.

dr. Dimitrie Grama ( Danemarca)