EDITORIAL-Iancu Panduru:,,Prietenia”

„Prietenia este unul dintre cele mai minunate lucruri de pe faţa pământului”.

Ion Marin Almăjan,

scriitor

În context cu cele spuse de scriitorul Almăjan, aşa adăuga că prietenia este un sentiment nobil, ce înnobilează fiinţa umană întru sublim, altruism şi iubire de neam românesc şi nu numai românesc; prietenie şi iubire de neam a însemnat şi invitaţia primită de la Vasile Barbu, preşedintele Societăţii literar-artistice „Tibiscus” din Uzdin (Voivodina-Serbia) de-a participa la Simpozionul „Personalităţi bănăţene şi faptele lor”, care a avut loc în satul său, la data de 19 aprilie 2008.

Am fost primiţi noi, un grup de cărturari din Mehadia, de către Vasile Barbu şi confraţii săi, intelectuali şi ţărani, cu braţele deschise, cu seninătate în ochi şi soare în inimă, cu o adevărată prietenie, dezinteresată, aşa cum sunt primiţi fraţii când se revăd după o călătorie în alte tărâmuri. La Uzdin ne-am simţit ca acasă, poate chiar mai mult şi aceasta datorită modului omenesc cum am fost întâmpinaţi, înconjuraţi, trataţi.

Seara, prin grija lui Vasile Barbu, am fost găzduiţi, eu şi NDP, la familia Viorica şi Trifu Soşdeanu, români cu inima în palmă şi cu zâmbetul pe buze, am simţit că sunt omenoşi, prietenoşi şi adevăraţi români, aş zice dornici şi iubitori de neam românesc. A doua zi, la plecare ne-am despărţit cum ne-am fi despărţit de părinţii noştri! Şi aceasta datorită sentimentelor lor curate, părinteşti, sentimente nobile de prietenie sacră. Aşa, ca mine şi NDP, au trăit aceleaşi sentimente>>>>Iancu Panduru>>>>

Alexandru Jebeleanu:,,Umbre de scriitori pe prispa Mehadiei”

Paşi… paşi… Răsună pe potecile pădurilor, pe Valea Cernei, pe uliţele Mehadiei. Ascult prin timp paşii lui Nicolae Stoica de Haţeg, primul cronicar al Banatului, paşii istoricului italian Francesco Grisellini cu admiraţie pentru acest neam, înrudit cu cetăţenii Romei, paşii lui Vasile Alecsandri, care descoperise un izvor pentru “Fântâna Blanduziei”, paşii lui Nicolae Iorga…

Într-o vară m-am întâlnit pe malul Cernei, cu Mihail Sadoveanu, care îndrăgise, aceste locuri si oamenii lor. Într-un interviu, la întrebarea dacă vede asemănări între Banat şi Moldova, a răspuns:

- Da, adânci asemănări. Am scris, mai demult, un articol în “Viaţa Românească” în care arătam cuvinte şi datini comune…

Mai este apoi delicateţia şi poeticul care în Moldova a tâşnit în literatură, iar la dumneavoastră s-a cristalizat în neîntrecutele creaţii muzicale.

Din Mehadia a plecat şi criticul de artă, ziaristul şi profesorul Grigore Ion, consecventul prieten al lui Camil Petrescu, primul redactor al revistei “Banatul”, care îl avusese colaborator şi pe Lucian Blaga.

Vuitoare Cerna, de la poetul anonim, rare a cântat pe Iovan Iorgovan întruchipat în celebre sculpturi de cărăşeanul Romul Ladea, câţi cântăreţi ai mai avut? Îmi amintesc de Ion Minulescu, cu nelipsitul lui fular şi cu gesturi teatrale. Ţi-a recitat aci, pe mal, versuri patetice, regăsindu-şi lângă Cerna, pacea sufletească, atunci când războiul>>>>Alexandru Jebeleanu>>>>

,,Dimitrie Grama – fratele nostru din Danemarca!”

La Herculane – un regal de poezie

S-a întâmplat pe 15 mai a.c., după amiază, în Salonul Lux al primăriei din umbra Muntelui Domoglet şi în ocrotirea primarului ing. Ion Oprescu, mulţumim şi Muntelui, mulţumim şi Primarului amfitrion, unul de excepţie, înfrăţit cu frumosul autentic.

Dimitrie Grama, băştinaş din Reşiţa de Foc, de odinioară, nu cea de Fum de astăzi, cu rădăcina maternă în ancestrala Ilidie a doctorului Ion Ţeicu, a voit şi i s-a dat satisfacţie să-şi lanseze ultimele sale apariţii editoriale la Herculane şi la Timişoara: „Culoarea vântului” (carte antologică de poezii) şi „Magul” (carte de proză).

Dimitrie Grama s-a prezentat la sărbătoarea sa însoţit de un domn, anume Stefan, ungur din Germania, un tip formidabil, inginer, trăitor în Germania, originar din Cluj, odinioară campion al României la suliţă, cum campion al României fusese şi Dimitrie Grama la 110 metri garduri, pe vremea studiilor universitare clujene.

Prezentarea scriitorului Dimitrie Grama a fost făcută de NDP, organizatorul manifestării, în faţa unei impresionante asistenţe, ce nu mai avusese loc în salon, prezenţi fuseseră: dr. Dana Bălănescu şi soţul domniei sale, cândva subprefect de Caraş, dr. Viorel Roman, profesor universitar la Bremen, în Germania, Florian Copcea, scriitor, ziarist la Rompres, magistrat (scriitor) Mihail Rădulescu>>>>

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Preotul Ioan Chendi – un nume necunoscut în Banat!”

(Comunicare ţinută de N.D.P. la Simpozionul Internaţional de la Şopotul Vechi din 24 mai 200

În delegaţia celor trei sute de intelectuali români (preoţi, dascăli, avocaţi etc.), care au prezentat „Memorandul” împăratului de la Viena, în 1892, prin care românii ardeleni şi bănăţeni cereau drepturi egale cu ungurii, saşii şi secuii, se aflase şi preotul Ioan Chendi, protopopul Tractului Mediaş.

Plicul cu doleanţele românilor nu fusese măcar deschis, el va fi găsit intact, în Cancelaria din Budapesta, în iarna lui 1919, de către armata română. Desigur, faţă de indolenţa împăratului şi a Cancelariei de la Budapesta, „Memorandul” fusese publicat în presa vremii, fapt pentru care liderii românilor fuseseră acuzaţi de „agitaţie” contra imperiului şi a Regatului maghiar” şi în consecinţă judecaţi şi condamnaţi în aprilie-mai 1895. Au fost condamnaţi la ani de temniţă un număr de 14 lideri, redau câteva nume cunoscute: dr. Ioan Raţiu, Gheorghe Pop de Băseşti, dr. Vasile Lucaciu, Danilă Pop, Popovici Barcianu, dr. Teodor Mihaly, Aurel Suciu, Petre Barbu.

Condamnarea cea mai aspră o primise dr. Vasile Lucaciu, membru în Comitetul de iniţiativă, condamnat la cinci ani temniţă grea, la Vaţ, închisoarea maghiară pe malul stâng al Dunării. În contrast, cea mai mică pedeapsă o primise dr. Petru Barbu, profesor la Institutul Teologic-Pedagogic>>>>Nicolae Danciu Petniceanu>>>>

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Iancule mare”

„Iancule mare”

(revista presei)

Ne-a sosit la redacţie publicaţia „Iancule Mare”, editată de Societatea Avram Iancu” din România (Cluj-Napoca, str. Năsăud 2), a sosit graţie domnului inginer Ion Ciama, preşedintele Societăţii „Avram Iancu” – Filiala Timişoara, al cărei membru este şi redactorul gazetei „Vestea” din Mehadia.

Publicaţia este număr de număr un pios omagiu adus voievodului Munţilor Apuseni, Măriei Sale, Avram Iancu, stăpânul acestor munţi, în care şi astăzi, după atâta amar de vreme, românii simt duhul său pogorând din ceruri şi călărind pe un cal alb cu stea în frunte, chemând românimea de pretutindeni să-i apere împotriva vrăjmaşului din Vest.

Desigur, „Iancul Mare”, ca orice revistă omagială, ce se respectă în conţinut şi formă, însumează o serie de articole de cultură, de poezie, datini şi obiceiuri moţeşti, în ajunul unor praznice împărăteşti, precum Naştere Domnului, Sărbătoarea Crăciunului, Învierea şi alte date memoriale. Un spaţiu important ocupă însemnările despre Casa Memorială „Avram Iancu” din Târgu-Mureş, precum şi cele despre Reuniunea Moţilor din Banat, întâlnirea de la Sălciua Nouă, articolele semnate>>>>Nicolae Danciu Petniceanu>>>>

Pavel Panduru:,,Coriolan Iosif Buracu – Amintiri”

Mehadia - străvechi centru cultural al Banatului de munte, loc al unor energii uriaşe - este binecuvântat cu un relief mirific, la care se adaugă frumuseţea sufletească a locuitorilor din care a ieşit o tainică luminiţă în constelaţia de suflet a românilor, purtată de spumoasele ape ale Belarecăi spre Dunăre şi Mare - asigurând veşnicia.

Spaţiu al fericirii şi liniştii depline, unde sufletul găseşte iluminarea.

Loc al etnogenezei româneşti - de aici au răsărit ca florile boieri ai minţii ce au contribuit la formarea Europei moderne şi a culturii româneşti, creându-se o tradiţie românească şi creştină. Ei au iubit mai presus de orice neamul şi libertatea şi s-au jertfit pentru ele. De aceea noi nu-i putem uita cât lumea o fi lume.

Una din aceste minţi luminate a fost preotul Iosif Coriolan Buracu -paroh al bisericii din Mehadia în perioada 1912 - 1924 - care, cu armele credinţei şi ale iubirii, a desfăşurat o serie de activităţi culturale, făcând din „limba română patria sa” (Nichita Stănescu).

Despre aceste fapte ne vorbeşte cartea „Preot Iosif Coriolan Buracu - Amintiri”, apărută la Editura Învierea - Episcopia Timişoarei 2007 - cu binecuvântarea înalt Preasfinţitului>>>>Pavel Panduru>>>>

Costel Vlaicu:,,Un cuib de românitate, Uzdin (Serbia) – focar cultural şi de conştiinţă naţională”

„Pecetea identităţii de neam este expresia intenţiei din veşnicie.”

Alexandru Nemoianu

„Nu ştiu de ce mă domină gândul că atât de puternici şi netulburaţi, în misiunea lor de ultimi străjeri ai neamului, în orizontul dinspre vest, românii din Uzdin, încât dacă, printr-o absurdă catastrofă, nouă, românilor dintre graniţele de azi, ni s-ar întâmpla ceva, de la ei, românii din Uzdin, ar putea reîncepe neamul românesc. Ceea ce trebuie să ştie, ei ştiu; ceea ce trebuie să simtă, ei simt; ceea ce trebuie să facă, ei fac.”

Aceste cuvinte aparţinând lui Adrian Păunescu, marele nostru poet, participant, ca atâtea alte personalităţi ale culturii româneşti, la manifestările românilor de aici, din această oază de românitate, numită Uzdin, te întâmpină azi scrise pe unul din pereţii de la intrarea în „Casa Românească”. Dintre aceste manifestări nu putem să nu amintim Festivalul Internaţional de Poezie „Drumuri de spice” printre ai cărui laureaţi s-au numărat, de-a lungul anilor, nume mari ale culturii române ca: Adrian Păunescu, Mircea Dinescu, Leonida Lari, Vasile Tărâţeanu, Petre Cârdu, Slavko Almăjan, prima ediţie a acestui festival desfăşurându-se în anul 1994 cu ocazia dezvelirii şi sfinţirii bustului lui Mihai Eminescu în faţa Căminului Cultural „Doina” din Uzdin. De asemenea o altă manifestare a spiritului românesc este Simpozionul Internaţional „Oameni de seamă ai Banatului”, ce se desfăşoară anual la Uzdin cu participarea unor personalităţi ale vieţii româneşti atât din ţară cât şi din comunităţile româneşti ce trăiesc>>>>Costel Vlaicu>>>>

Costel Vlaicu : ,, Plugova în sărbătoare”

O realitate este faptul cã noi, românii în general, şi bãnãţenii în mod special, prin muzica şi portul popular am reuşit de-a lungul timpului crearea unei simbioze, simbiozã ce prin efectele sale a creat în sufletele înaintaşilor noştri elementele care au dat naştere acelui sentiment de mândrie naţionalã, a dragostei pentru locul natal, pentru casa strãmoşeascã, a respectului faţã de semeni şi de tradiţie, ce au creat şi au modelat sufletele înaintaşilor noştri.

Aceste elemente le gãsim astãzi ca fiind componente esenţiale ale culturii populare româneşti ce definesc puternica personalitate a poporului roman. Transmiterea lor s-a realizat prin educaţie şi manifestãri populare colective de o anumitã forţã şi eleganţã, etalându-se cu mândrie cântul şi portul popular care, preluat din generaţie în generaţie, s-a transmis pânã în zilele noastre. Astãzi toate acestea dau poporului român o anumitã originalitate şi o relativã unicitate faţã de alte popoare, cãci, aşa cum afirma Alexandru Tzigara Samurcaş , marele istoric al artei populare, autor a numeroase studii>>>>

Pavel Panduru:,,O carte aşteptată”

„O carte scrisă sau citită este ca o boală învinsă” spunea filozoful Lucian Blaga. Aşadar, cartea istoricului Costin Feneşan „Diplome de înnobilare şi blazon din Banat” apărută la Editura de Vest, Timişoara, 2007, are menirea de a-l vindeca pe cititor de boala ce planează asupra poporului român – pericolul de a se pierde identitatea – dovedindu-se a fi o rezistenţă a gândului şi a bunului simţ în vremurile de azi.

Apariţia cărţii este un gest recuperator, dar şi de justiţie pentru nobilimea română din secolele XIV – XVII în Banat. Ea demonstrează continuitatea românilor în spaţiul bănăţean, ca şi în ţară şi că elementul ţărănesc era dominat de români în Banatul evului mediu.

Figură proeminentă a istoriografiei contemporane, istoricul Costin Feneşan se dovedeşte a fi o impresionantă personalitate culturală, cu o uimitoare perspicacitate, un cărturar umanist multilateral, de formaţie enciclopedică. Este un savant şi un gânditor autentic preocupat de descifrarea misterului originii şi continuităţii poporului român în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre, care ţine la adevăr şi este străin de orice linguşire.

L-am cunoscut cu prilejul simpozioanelor de istorie naţională organizate în judeţul Caraş-Severin de către profesorul Gheorghe Magas – inspector şcolar>>>>Pavel Panduru>>>>