Pavel Panduru:,,Coriolan Iosif Buracu – Amintiri”

Mehadia – străvechi centru cultural al Banatului de munte, loc al unor energii uriaşe – este binecuvântat cu un relief mirific, la care se adaugă frumuseţea sufletească a locuitorilor din care a ieşit o tainică luminiţă în constelaţia de suflet a românilor, purtată de spumoasele ape ale Belarecăi spre Dunăre şi Mare – asigurând veşnicia.

Spaţiu al fericirii şi liniştii depline, unde sufletul găseşte iluminarea.

Loc al etnogenezei româneşti – de aici au răsărit ca florile boieri ai minţii ce au contribuit la formarea Europei moderne şi a culturii româneşti, creându-se o tradiţie românească şi creştină. Ei au iubit mai presus de orice neamul şi libertatea şi s-au jertfit pentru ele. De aceea noi nu-i putem uita cât lumea o fi lume.

Una din aceste minţi luminate a fost preotul Iosif Coriolan Buracu -paroh al bisericii din Mehadia în perioada 1912 – 1924 – care, cu armele credinţei şi ale iubirii, a desfăşurat o serie de activităţi culturale, făcând din „limba română patria sa” (Nichita Stănescu).

Despre aceste fapte ne vorbeşte cartea „Preot Iosif Coriolan Buracu – Amintiri”, apărută la Editura Învierea – Episcopia Timişoarei 2007 – cu binecuvântarea înalt Preasfinţitului>>>>Pavel Panduru>>>>

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: