Prigor, la 10 august 2008 – Cuvântarea profesorului Alexandru Nemoianu, la dezvelirea şi sfinţirea bustului Coriolan Buracu

„…Este o cinste deosebită pentru mine să vorbesc şi vă spun una emoţionantă, să vorbesc despre unchiul

Coriolan Buracu, care ne-a împărtăşit lucruri care într-adevăr sunt semnificative. Eu cred că ceea ce facem acum nu este o comemorare, este de fapt o afirmare a unei prezenţe şi spun asta pentru că este o anume greşeală de percepţie! Ne închipuim că oamenii sunt suma realizărilor lor. În realitate, aceste realizări pământeşti din lumea asta sunt uitate repede, se schimbă, devin altfel. Oamenii sunt, în realitate, suma trăirilor consecvente. Prin urmare, părintele Coriolan Buracu şi-a dedicat întreaga viaţă şi cinste promovării familiei, neamului, sub semnul bisericii. În aceste împrejurări, tot ceea ce a făcut atunci este la fel de adevărat sub semnul trăirii morale, ca şi acum, atunci, ca şi acum, ca şi în ziua de mâine. Pentru că Dumnezeu este neschimbat, pretutindeni. Deci, când spunem comemorare, cred că greşim pentru că afirmăm o prezenţă. Ca să exemplific acest lucru, am să mă refer la câteva lucruri care ţin de viaţa familiei. La un schimb de scrisori care a existat între părintele Coriolan Buracu şi membrii familiei din Borloveni. Mă refer mai întâi la acele scrisori primite în tinereţe, în vremea când era elev la Liceul din Braşov, scrisori între părintele Buracu şi unchiul lui – părintele Pavel Boldea. În acele scrisori, care sunt ale unui băiat foarte tânăr>>>> Cuvântarea profesorului Alexandru Nemoianu>>>>


Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: