~Nicolae Danciu Petniceanu:,,Irizări iluministe în activitatea preotului Iosif Coriolan Buracu”

Preotul Iosif Coriolan Buracu reprezintă un exemplu relevant în materie de spirit şi spiritualitate carol-si-buracupost-iluministă. Dacă prota Nicolae Stoica de Haţeg înseamnă ultimul mare cronicar pentru Banat, atunci preotul Buracu înseamnă ultimul iluminist al veacului XX-lea, în condiţiile vitrege ale Imperiului austro-ungar, când identitatea fiinţei naţionale a românilor bănăţeni era într-un vădit pericol de deznaţionalizare prin maghiarizare forţată din partea Cancelariei de la Budapesta.

Adesea am invocat Legea contelui Adalbert Apponyi, promulgată în Parlamentul ungar la anul 1907, în ceea ce priveşte maghiarizarea românilor prin intermediul şcolii, dar am omis faptul că această lege fusese cu mult înainte pregătită prin fondarea Societăţii maghiare E.M.K.E.1, la 1884, care în statutul ei, între altele, stipula, citez: „cucerirea de teritorii lingvistice străine, prioritar româneşti”. Românii ardeleni şi românii bănăţeni aveau un mijloc de contracarare şi anume activitatea ASTREI de la Sibiu şi tot de un mijloc de contracarare trebuie socotită apariţia în acel an 1884 a Tribunei lui Slavici, din acelaşi oraş Sibiu, care încă de la primul număr scrisese cu majuscule pe manşeta revistei: „Soarele pentru români de la Bucureşti răsare!”>>>>~Nicolae Danciu Petniceanu:,,Irizări iluministe în activitatea preotului Iosif Coriolan Buracu”>>>>

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: