Nicolae Danciu Petniceanu:,,Tribunul din Almăj”

E vorba de istoricul doctor preot Ion Sârbu, nume de referinţă pentru spiritul de jertfă şi dăruire exemplară, de luptător pentru drepturile politice-naţionale ale neamului românesc, de eliberare de sub jugul stăpânirilor străine.

Vede lumina zilei la 19 februarie 1865 în localitatea almăjană Rudăria, an emblematic pentru Biserica Ortodoxă Română din Banatul istoric, când episcopia din banatul Montan revine la sediul ei firesc, se mută de la Vârşeţ la Caransebeş, în umbra Muntelui Mic, în oraşul cu trei ape şi cu trei închisori pentru românii răzvrătiţi împotriva imperiului.

Arborele familiei Sârbu din Rudăria înseamnă un număr de cinci generaţii de preoţi, prima generaţie s-a stabilit în Almăj în vremea războiului austro-turc, 1637 – 1639, când armatele austriece s-au retras din Oltenia, după un sejur de două decenii şi mai bine. Se refugiază în Banat câteva sute de familii de olteni, în mare parte preoţi şi învăţători, cum au fost şi familiile de renume: Diaconu Loga, Marcu Brâncoveanu, clanul Bredicenilor şi, în fine, familia preotului Sârbu. Aceasta de pe urmă îşi avea obârşia în Vânjul-Mare, conform cercetărilor întreprinse de istoricul Sârbu.

Preotul istoric doctor Ion Sârbu reprezintă, vorbind metaforic, latura triunghiului spiritual de luptători pentru ideea bănăţeană, debutată de revoluţionarul paşoptist Eftimie Murgu şi urmată de generalul Traian Doda, câteşitrei au văzut lumina zilei, în vremuri diferite, sub crugul cerului rudărean. Câteşitrei au fost condamnaţi la ani de temniţă maghiară pentru acelaşi vis: înfăptuirea ideii bănăţene, dezrobirea unui neam de sub obrocul străin.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Tribunul din Almăj”

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: