N. D. Petniceanu:,,Nichita Stănescu şi bănăţenii”

ndpÎn decembrie trecut s-au împlinit 75 de ani de la naşterea poetului Nichita Stănescu, blondul născut dintr-o rusoaică şi un român, într-o mahala de Ploieşti.

O moştenise pe mama sa, Tatiana Stănescu, născută Cereaciukina, fiica unui general alb (Nikita Vasilievici Cereaciukin), fugit cu întreaga familie din Rusia, după războiul civil, în Turcia şi de aici la Constanţa, apoi la Ploieşti. Nichita Stănescu cânta la pian şi desena frumos, aidoma mamei sale.nichita-stanescu

Nichita Stănescu face parte din constelaţia marilor poeţi din România, contemporani cu el, precum: Arghezi, Blaga, Eftimiu, Labiş, Sorescu etc. între ei, singurul fusese nominalizat la Premiul Nobel de către Academia Regală Suedeză, în 1979, cum nominalizat, dintre literaţi, mai fusese la vremea sa (1914) Titu Maiorescu.

Nu a luat Premiul Nobel, l-a luat concurentul Jorge Luis Borges (romancier), în schimb dobândise premiul academiei Române (1980) pentru volumul de versuri „Epica Magna”.

Toate acestea sunt consemnate de biografii săi şi de critica literară, nu sunt consemnate însă unele fapte care l-au condus la moarte! Despre aceasta doresc să-mi informez cititorii „Vestei”.

Unii lideri literaţi au profitat de faptul că Nichita Stănescu avea cultul prieteniei, cum nu-l avea orişicine! El, Nichita Stănescu, adesea zicea: „A avea un prieten este mai vital decât a avea un înger!” În consecinţă, autorul „Necuvintelor” şi al celor „11 elegii” (în realitate erau 12 elegii!), se lăsa uşor curtat şi ademenit de colegi de drumeţie şi agape.>>>>N. D. Petniceanu:,,Nichita Stănescu şi bănăţenii”

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: