Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Luceafărul”

artur-silvestri-foto-ion-cucu-revista-luceafarul-arhiva-nd-petniceanu1În primăvara unui an literar, nu pot preciza care anume, în orice caz în deceniul al nouălea, Veacul al XX-lea, fusesem invitat de către Casa de Cultură din Oraviţa de a participa alături de alţi confraţi la câteva şezători în burgul orăviţean cu iz medieval. În ,,Dacia” luaserăm loc: Marius Munteanu, Damian Ureche, Titus Suciu, pe post şi de şofer, şi semnatarul acestor şiruri.

În Oraviţa am stat două zile, timp în care am participat la întâlniri literare cu elevii de la Liceul ,,General Dragalina”, biblioteca oraşului şi cu cei de la mini-fabrica de confecţii îmbrăcăminte. La Oraviţa, a doua zi s-a ataşat grupului nostru şi ziaristul Iulian Costandache, de la Scânteia Tineretului- Suplimentul literar-artistic. După- amiază, cu toţii ne-am îmbarcat în maşină şi am pornit la drum, având ca ţintă comuna Iablaniţa, din Caraş-Severin, pentru a onora în acelaşi scop invitaţia lansată de Primăria din localitate.

Drumul de la Oraviţa la Bozovici a fost presărat cu popasuri şi fotografii, ademeniţi de peisajul mirific şi de gura izvoarelor reci, de legendarul Lac al Beiului şi de întretăierea Paralelei 45, şi alte minuni montane ce clătăreau ochiul şi încântau sufletul.

A urmat apoi Valea Almăjului cu splendoarea sa colorată în verde crud şi în culorile curcubeului, străjuită de un crug senin, de un albastru imperial, locuri ce amintesc de câteva personaje care au făcut istorie pentru neamul românesc: Eftimie Murgu, dr. Ion Sârbu, Ilie Ienea, Grigore Popiţi, Sabin Golopenţia, marele preot Boldea şi nepotul său, Coriolan Buracu.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Luceafărul”>>>>

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: