Nicolae Danciu Petniceanu:,,Periplu spiritual la Mehadia”

Joi, 28.05.2009, la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” a avut loc lansarea ultimelor apariţii editoriale Clip3de N.D. Petniceanu: „Lumina de la Vărădia” şi „Comandorul”. A prezentat prof. Gruia Cinghiţă, şeful catedrei de limbă şi literatură română. Au luat cuvântul primarul Iancu Panduru şi prof. M. Feneşan, directorul liceului.

Elevii au pus întrebări cu privire la creaţia literară şi de perspectivă a scriitorului. N.D.P. a răspuns şi a dăruit câteva exemplare din cărţile lansate.

**

Clip4După lansare, elevii şi cadrele didactice, însoţite de conducerea şcolii şi executivul primăriei au depus coroane de flori la mormântul cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg şi la mormântul eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. După slujba de pomenire, săvârşită de un sobor de preoţi, au prezentat alocuţiuni de proslăvirea eroilor neamului românesc: primarul Iancu Panduru, prof. Mihai Feneşan şi N.D. Petniceanu, din partea redacţiei gazetei „Vestea”.

Un grup vocal, de elevi şi eleve, sub conducerea profesoarei Adriana Dobrea, a interpretat cântece naţional-patriotice.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Periplu spiritual la Mehadia”

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: