Archive for 17 iulie 2009

Nicolae Danciu Petniceanu:“După douăzeci de ani”

iulie 17, 2009

Vom publica un serial din şase episoade „fierbinţi” privind evenimentele din Decembrie 1989, de la Timişoara. Încercăm să aducem în pagini însemnări trăite pe viu de către autor, participant la evenimente fără pretenţii de revoluţionar, ci de MARTOR OCULAR AVIZAT şi de fidelitate faţă de cititorii din ţară şi străinătate (N.D.P.)

1. GHICI PENTRU CINE A CURS  1989  TimisoaraSÂNGELE PE TREPTELE CATEDRALEI?

Duminică, 17 decembrie 1989. M-am sculat dis-de-dimineaţă pentru a prinde rând la carne la magazinul de pe „Brâncoveanu”. Aveam în faţă destui amatori de carne, care fuseseră mai vrednici decât mine. Apoi, în scurt timp coada se lungise pe trotuar. La coadă lumea, ca să omoare vremea, trăncăneşte vrute şi nevrute.

„- Magazinele, de la podul de peste Bega şi până la gară, pe dreapta, sunt sparte!” – spuse unul.

– Sunt sparte şi devastate! – completează altul.

– În faţa librăriei „Sadoveanu” ard cărţile lui Ceauşescu, grăise un tânăr.

– Cum şi de ce? întreb eu.

Nici un răspuns. Se deschise uşa magazinului şi lumea se îmbulzise înăuntru.

Am primit carne, două kile, categoria a II-a, carne, şi slănină, şaptesprezece lei kila. Am tuns-o acasă, pe aproape, pe Lidia 2/2. De acasă, fuga-fuguţa la „33″, în staţia „Arta textila”. Am urcat şi am dat ochii de poetul Damian Ureche, condamnat pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

– Servus, Damiane!

– Servus, Nicule. Unde aşa matinal?

– Ai auzit ce s-a întâmplat în oraş, azi-noapte? răspund eu cu o întrebare.

– Auzit…>>>>

Cezarina Adamescu:,, Un cetăţean emblematic al României Tainice şi pledoaria sa pentru sănătatea Pământului”

iulie 17, 2009

CEZARA(…) Este vorba de un tânăr publicist, militant pentru sănătatea planetei prin natura profesiei, dar şi prin convingeri; redactor, editor on-line, membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Constantin Vlaicu, fiindcă despre el este vorba, se impune în peisajul publicisticii actuale, nu în chip spectacular şi manifest, dar ferm şi chiar cu graţie şi dezinvoltură, cu bun simţ şi cu modestia – atât de rară în ziua de azi, o adevărată floare de colţ a sufletului uman.

El s-a hotărât, prin tot ce întreprinde, SĂ FACĂ LUMEA MAI BUNĂ. Cu toate mijloacele, dar, mai ales, cu propriile jertfe de zi şi de noapte, pacifist prin vocaţie, moderator şi deschizător de drumuri, este unul dintre beneficiarii Fericirilor cristice.

Carisma acestui discret locuitor al „României Tainice”, proiect iniţiat de mentorul său, Prof. dr. Artur Silvestri, este prin urmare militarea pentru sănătatea planetei, proiecte educaţionale ecologice, reînvierea tradiţiilor şi datinilor strămoşeşti, păstrarea patrimoniului material, cultural, spiritual al neamului şi, în chip deosebit, al zonei unde a văzut lumina zilei, Banatul montan, mai bine zis, localitatea Mehadia, judeţul Caraş Severin.

Despre începuturile sale publicistice, Constantin Vlaicu dă o mărturie recentă, cu prilejul unui eveniment cultural: „Am devenit ziarist, mulţumită domnului Nicolae Danciu Petniceanu, care m-a încurajat, ajutat şi publicat. Fără aportul său, gazeta „Vestea” n-ar fi existat”. (Revista „Vestea” nr. 28 / mai 2009).

Redactorul şi publicistul Constantin Vlaicu este una dintre acele persoane „rara avis in terris” care, atent şi responsabil la tot ce întreprinde, se oferă în slujba, nu numai a oamenilor, dar şi a naturii, a mediului, a planetei.>>>>>

Nicolae N. Tomoniu:,,Morţii cu morţii, viii cu viii”

iulie 17, 2009

Din serialul „Ultimii soldaţi ai neamului românesc” – Note de călătorie (5)Castrul Mehadia

Printre arbori, se zărea lunca Mehadia strălucind în soare. Priveam atent, dar privirea noastră nu putea desluşi urmele vreunei cetăţi, cu toate că „baleiasem” din mersul  maşinii întreaga zonă. Comandorul frână într-o zonă deschisă, răbufnind:

– La dracu bătrâne! Am impresia că romanii s-au retras de aici cu castru cu tot!

– Ai răbdare amirale, poate nu se vede de departe dar castrul acesta este binecunoscut. Despre alte fortăreţe romane nu se mai ştie nimic pe unde-or fi deşi documentele vremii pomenesc despre ele. Dup-atâtea bătălii, e plină ţara de castre şi cetăţi romane la doi metri sub pământ! Malva capitala Daciei Malvensis, nu se ştie exact unde a fost. Printre atâtea situri arheologice găsite în sudul Olteniei e greu de identificat unde-a fost centrul de comandă. Există în dreapta Oltului, o zonă arheologică ce cuprinde satele Cioroiu Nou, Cioroiaşi, Cetăţuia şi Perişor cu multe fundaţii ale unor construcţii foarte vechi.

– Ha, ha, ha, măi ce nume! Adică în urma abandonării cetăţilor, acolo au rămas doar ciorile? Perii pădureţi?

– Asta cam aşa e, n-a mai rămas mare lucru în urma bătăliilor. In anul 245, Malva lui Traian din Dacia Inferior fu făcută praf de dacii liberi. Acolo fusese mai înainte de venirea romanilor, o cetate a geţilor, pentru că arheologii spun că situl datează de două milenii înainte de Hristos, sau dacă vrei, două milenii înainte de venirea romanilor.

– Epoca bronzului?>>>>