Archive for 2 ianuarie 2010

ICOANA CRISTESCU-BUDESCU:,,UN VEAC DE TRADIŢIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ŢARA ALMĂJULUI ŞI CRAINA BĂNĂŢEANĂ”

ianuarie 2, 2010

Ţara Almăjului şi Craina Bănăţeană sunt cuprinse între Munţii Semenic şi Munţii Almăjului şi se desfăşoară în partea de sud-vest a Banatului, fiind o străveche vatră a etnogenezei noastre. Strămoşii noştri almăjeni şi crăinenţi, ca şi întregul popor român, n-au primit creştinismul la o anumită dată şi în mod oficial aşa cum n-au primit vecinii noştri, mult mai târziu, „botezul”. Creştinismul a pătruns aici pe nesimţite încă din cele dintâi timpuri ale erei creştine, poporul altoindu-şi pe fiinţa sa valorile spirituale în duhul ortodoxiei. În ivirea poporului român ortodoxia constituie, alături de sângele daco-roman, elementul decisiv în etnogeneza sa. „Strâns legată de popor întotdeauna Biserica Ortodoxă Română prin ierarhii, preoţii, monarhii, teologii şi credincioşii ei a contribuit la păstrarea identităţii proprii, la formarea şi uniformizarea limbii literare, la naşterea unei culturi originale, la înfăptuirea unităţii naţionale şi politice, la slujirea idealurilor de dreptate, libertate, neatârnare şi pace, la sprijinirea statului care a adunat în hotarele sale pe toţi fii naţiunii. Etapele străbătute de români în zbuciumata lor existenţă sunt şi etapele parcurse de Biserică, ele putând fi urmărite într-un paralelism neîntrerupt”.

În evul mediu, atunci când Almăjul şi Craina au intrat sub administraţia statului maghiar, credincioşii ortodocşi de aici au trebuit să opună o îndârjită rezistenţă la acţiunile de catolicizare ale acestora. Dovadă că locuitorii acestui colţ de ţară nu şi-au părăsit credinţa strămoşească sunt bisericile ortodoxe, la început construite din lemn, dar frumos împodobite în interior, iar mai apoi din piatră şi cărămidă. După anul 1658 în Almăj şi Craina, noua stăpânire turcească nu şi-a impus religia sa, ci a urmărit doar strângerea dărilor. Însă în timpul deselor confruntări cu armatele austriece desfăşurate în această parte a Banatului, turcii adesea au incendiat bisericile existente aici, credincioşii fiind nevoiţi să-şi improvizeze altele din nuiele împletite.>>>>>ICOANA CRISTESCU-BUDESCU:,,UN VEAC DE TRADIŢIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ŢARA ALMĂJULUI ŞI CRAINA BĂNĂŢEANĂ”

Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(VI)

ianuarie 2, 2010

Nicolae Ceauşescu şi academiciana sa (sic) fuseseră arestaţi şi sechestraţi într-o unitate militară din Târgovişte, se aştepta judecata lor. Fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi în ziua de Crăciun 1989. cu toate fuseserăm de acord, dar nicidecum cu condamnarea lor la moarte şi, mai ales, executarea lor în ziua de Sfântul Crăciun. În ziua când se născuse Isus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Creştinătăţii. Sacrilegiu. Se comisese un mare păcat.

Procesul lui Ceauşescu şi al soţiei sale fusese o cumplită mascaradă politică, fusese acuzat între altele de moartea a peste şaizeci de mii revoluţionari în decembrie 1989 şi de subminarea economiei naţionale. Ulterior se va dovedi că fusese o minciună, cineva avusese interesul să-l compromită pe Ceauşescu şi să-l execute. Oare cine?! La Timişoara fuseseră ucişi în jur de 40 (patruzeci de persoane) şi nu din ordinul lui Ceauşescu, din ordinul generalului Stănculescu, apoi după căderea lui Ceauşescu, după data de 22 decembrie 1989 în Bucureşti vor fi ucişi peste o mie de tineri, oare cine a dat ordin să se tragă în revoluţionari şi cine anume a tras?! Enigme ale lui Decembrie 1989, dar haideţi să vedem cine l-a judecat pe Nicolae Ceauşescu şi, citind printre rânduri, ne vom da uşor seama cine anume se fac vinovaţi de morţii din Decembrie de la Bucureşti.

Înainte de proces, au hotărât moartea lui Nicolae Ceauşescu, într-o baie de la Comandamentul Militar din Bucureşti, următorii:

– Ion Iliescu – activist de partid, fiu de ilegalist, tatăl evreu ucrainean, fost muncitor la „Nicolina” Iaşi, ilegalist, fost în închisoare cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru răspândirea de manifeste comuniste;>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(VI)

Dana Antoaneta Bălănescu:,,Împărăteasa Elisabeta Şi Băile Herculane”

ianuarie 2, 2010

(Impresii şi păreri personale în FORUM)

„Alles ist wandelbar in dieser Welt” (H. Heine) (Totul este trecător în această lume)

Aceste versuri ale marelui poet german ca şi cele din creaţiile sale proprii, au fost deseori recitate de către celebra Sissy, în plimbările sale prin Herculane. Fireşte, vizitele împărătesei au fost menţionate, în treacăt de presa vremii, preluate apoi de ghidurile despre staţiune, stând mărturie şi inscripţiile din Băile Neptun, ca şi numele vilei, în care este adăpostită, acum, Casa de Cultură. În martie 1998, am strâns, la îndemnul regretatului profesor Ioan Comeliu Scheuşan, toată documentaţia despre băi (ea mi-a folosit, laolaltă cu proiectele deja existente, la expoziţia din 8 septembrie 2004, Băile Herculane). Printre multe altele, am avut în mână, cartea, aflată la biblioteca germană GAL Tietz din Reşiţa: “Elisabeth. Strania (bizara) femeie, bazată pe jurnalele fiicelor şi pe alte documente”, Ed. Graz-Wiena-Koln, reeditată în ed. Anton Pustet, Salzburg, 1934. Răsfoind cu febrilitate, în noaptea de 28 martie 1998, am găsit subcapitolul Elisabeth şi Carmen Sylva. Poezie la Herkulesbad (cele două pagini ca atare au fost ulterior, traduse în prima variantă scurtă de Inge Nagler Focht din Elveţia (pe atunci, în 1998, o eminentă studentă din Reşiţa) şi, mai apoi, pe larg, de regretata colegă de la muzeu, Anita Floare.

Aşadar, în primăvara anului 1887, Sissy efectuează o călătorie în “Ungaria de Sud” la Herkulesbad. Însoţită de Sarpita Majlah, se plimbă ore întregi prin galerii şi prin împrejurimile staţiunii. Poposesc, la lumina lunii, într-o poiană, unde un cioban tânăr le oferă lapte proaspăt. În atmosfera atât de specifică staţiunii, în sânul unei naturi sălbatice, Sissy savurează comunicarea cu natura, traduce din poezia maghiară şi reciteşte Heine. În 7 aprilie, ea îi scrie deja mamei sale, iar în 28 aprilie primeşte aici vizita lui Carmen Sylva (Elisabeta, soţia lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, altă suverană dăruită artelor). Cele două petrec în tihnă, discutând probleme filosofice ori religioase, dezbătându-l pe acelaşi Heine. >>>>>Dana Antoaneta Bălănescu:,,Împărăteasa Elisabeta Şi Băile Herculane”

Ioan I. STOIAN:,,Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi – genii ai neamului românesc”

ianuarie 2, 2010

(…) Amândoi au fost nevoiţi să plece în Franţa pentru a-şi desăvârşi epocalele realizări, fiecare în domeniul său.

În 16 martie, numai cu două zile înaintea zborului memorabil al lui Traian Viua, din 18 martie 1906, de la Montesson, de lângă Paris, în modestul atelier al lui Constantin Brâncuşi, din cartierul Montparnnasse din Paris, stăteau de vorbă cei doi români:

“Apoi frace Constandine, deschide discuţia Traian Vuia, bag samă, că nu te-a mulţămit arta lui Rodin, şi i-ai părăsit atelierul cu dorinţa de a-ţi face un drum propriu în artă!” Aşa a început discuţia dintre cei doi, care a durat o după amiază întreagă, fiind una din numeroasele întâlniri ale celor doi mari inventatori, unul în domeniu tehnic, iar celălalt în cel artistic. Discuţia a continuat cu aprecierile lui Vuia, care compară situaţia lui Brâncuşi cu a lui, amândoi români, departe de ţară şi fără mijloacele materiale, necesare realizării invenţiilor şi operelor lor. Vuia îi spune lui Brâncuşi: “îţi va fi greu, deoarece eşti sărac, ca şi mine, prieteni la Paris nu ai, iar ţara, care te-ar fi putut ajuta, îi departe şi chiar şi acolo oltenii sufără de sărăşie”.’

Apoi Vuia îi povesteşte lui Brâncuşi despre preocupările în vederea realizării aeroplanului – automobil şi felul cum a fost primit la rându-i la Paris, de unii dintre oamenii de specialitate ai tainelor zborului: “Nimeni nu este dispus să mă asculte, inclusiv Academia Franţei deoarece ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul şi cu mijloace proprii de la bordul aeroplanului nu este acceptată”.

Faptul că era cetăţean din Austro-Ungaria, deci un fel de “neamţ”, iar tot ce era neamţ, oricât de îndepărtat ar fi fost, le repugnă, aveau o atitudine rezervată faţă de Traian Vuia.

Brâncuşi atunci îi răspunde:

“Dragă Traiane, te ascultai şi mă minunai de dreptatea ce-o avuseşi, dar ia spune lui Neică, cum făcuşi de aleseşi un nume cuceritor roman – Traian şi un altul cu rezonanţă dacică – Vuia? Nici nu se putea ceva mai potrivit într-un singur nume: îmbinarea înţelepciunii şi priceperea romană cu dârzenia, perseverenţa şi mândria dacilor!”>>>>>Ioan I. STOIAN:,,Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi – genii ai neamului românesc”

Rabinul Moshe:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”

ianuarie 2, 2010

Mărturisirile semnate de rabinul Moshe Carmilly Weinberger se publică gândind la blănarul Vasile Cristea, ardelean şi bun român (azi decedat, fost locuitor al oraşului Timişoara), care soldat fiind, la sugestia mareşalului Ion Antonescu, ca soldaţii să realizeze căsătorii fictive cu tinere evreice pentru a le salva de persecuţia hitleristă, el, nea Vasile, s-a căsătorit de-adevăratelea cu o evreică din Ardeal, cu care a făcut doi băieţi.

În 1948, Vasile Cristea plecase prin ţară după materie primă (avea atelierul său de blănărie, în Timişoara pe Strada Reşiţa), în acest timp soţia cu cei doi copii au plecat definitiv în Israel. Fusese trădat în sentimentele lui.

Copiii se vor realiza, unul va ajunge medic în America, altul om de afaceri în Germania. Îi va vizita din doi în doi ani, cu sprijinul semnatarului acestor rânduri. La moartea sa, copiii vor trimite condoleanţe şi nimic mai mult, celei de-a doua soţii, muncitoare blănară, fosta sa angajată.

Asemenea lui nea Vasile Cristea a procedat şi scriitorul Ion Stoia-Udrea, băştinaş din Greoni. Şi soţia acestuia cu un copil, în vreme ce el fusese arestat (motive politice) în acelaşi an 1948, soţia sa, cu pruncul, a emigrat în Israel. Fiul său va ajunge ofiţer superior în marina israelită şi, deşi avea posibilităţi, nu a venit la moartea lui uica Ion, la Greoni, nici măcar scrisoare de condoleanţe nu trimisese. Ce urâtă e, uneori, bestia de viaţă. (NDP).


Tineretului i s-a interzis dreptul la învăţătură. După declanşarea de către Germania a războiului împotriva Uniunii Sovietice, evreii, între 19 şi 48 de ani, au fost mobilizaţi în cadrul armatei ungare, în detaşamente de muncă forţată. Cea mai mare parte dintre ei au murit in împrejurări cumplite.

În acelaşi timp nici în România situaţia evreilor nu a fost uşoară. La sfârşitul anului 1910 Ion Antonescu ajunge la putere cu ajutorul „Gărzii de Fier”. Urmările vă sunt cunoscute. >>>>>Rabinul Moshe:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”