Archive for 31 ianuarie 2010

EDITORIAL-,,Revelion cu tradiţie”

ianuarie 31, 2010

An de an, mi-am propus să organizez revelionul în aer liber, în faţa primăriei din Mehadia şi în faţa Parcului, într-o atmosferă superbă de sărbătoare creştină. În faţa impozantei clădiri a primăriei, Bradul de Crăciun încă există, din Ajunul Naşterii Mântuitorului Iisus Cristos, împodobit cu ghirlande şi becuri multicolore, cum împodobită este şi faţada edificiului, apoi în parc sunt împânzite e brâuri de beculeţe policolore, acţiune în care s-a evidenţiat în mod deosebit „mâna mea dreaptă”, înţelegând prin persoana distinsă a viceprimarului Traian Stângu.

Organizăm revelionul pentru tinerii din comună, dar şi pentru toţi cetăţenii care vor să participe fără nici o discriminare etnică sau religioasă, pentru că, vedeţi dumneavoastră, stimaţi cititori, sunt şi persoane tinere şi vârstnice care nu-şi pot permite, mai ales şomerii, să facă revelionul într-un local, contra cost.

Prin urmare, în curtea primăriei pe pirostii două căldări şi sub ele limbile roşietice ale focului, adulmecă căldările pline ochi cu vin şi ţuică de Banat. Aşteptăm ora zero fără câteva minute, când se isprăveşte slujba la biserica din localitate, ultima slujbă pe anul încheiat. Urmează cuvântul primarului la microfon, urări de sănătate şi mulţi ani, apoi muzica îşi începe programul şi se închină o cupă de şampanie sau un pahar de vin fiert, ori de ţuică fiartă.

Pe bolta înstelată se încrucişează jerbele de artificii multicolore, lansate de personal de specialitate, angajat şi programat din vreme. Apoi, veselie şi bună dispoziţie, până la vărsarea zorilor noului an.

LA MULŢI ANI, dragi consăteni!

Primar Iancu PANDURU

În dialog cu primarul comunei Mehadia: Iancu Panduru

ianuarie 31, 2010

În ultima zi a anului 2009 şi în prag de Noul An (2010) redactorul responsabil al gazetei „Vestea” a contactat succesiv factorii de execuţie şi decizie ai Primăriei Comunei Mehadia (Caraş-Severin). Cum era şi normal, primele întrebări au fost adresate capului comunei, domnului primar Iancu Panduru.

– Domnule Primar, cititorii gazetei „Vestea” doresc să cunoască importantele realizări înfăptuite de executivul primăriei în strânsă cooperare cu Consiliul Local.

– Mă bucur că am şansa de-a informa cititorii cu obiectivele mai deosebite înfăptuite de primăria Mehadia în decursul anului calendaristic 2009, deşi acest an a fost unul cu impedimente financiare la nivel naţional şi judeţean. O realizare importantă este contribuţia noastră la darea în exploatare a variantei de drum ce ocoleşte localitatea. Contribuţia noastră nu a fost de ordin financiar, ea a constat în preocuparea constantă prin adrese, telefoane şi intervenţii, demersuri promovate la Prefectura judeţului Caraş-Severin, la Guvernul României pentru intervenţii oportune în executarea lucrării de către firma italiană Tirrena Scavi, cu sediul la Cluj-Napoca, preocuparea permanentă a primarului în ceea ce priveşte relaţia de colaborare cu constructorul străin, cu proiectantul, apoi deplasări interne în vederea eliminării unor deficienţe în execuţie, asta la sesizarea cetăţenilor, locuitori ai comunei. În această „bătălie” l-am avut lângă mine pe inginerul Vasilică Muică. M-am bucurat şi de sprijinul Consiliului Judeţean, al d-lui preşedinte dr. Sorin Frunzăverde, sprijin am primit şi de la Instituţia Prefecturii Caraş-Severin.

– Am fost martor, domnule Primar, când cetăţeanul Vladu, din Mehadia, a solicitat intervenţia dvs. pe lângă constructor ca să i se creeze cale de acces (un podeţ) peste un canal, ca să poată intra cu căruţa pe proprietate.

– Aşa este, aţi reţinut perfect. Asta a fost una din multele intervenţii similare. În atenţia mea au stat interesele legitime ale cetăţenilor, nu voiam ca ele să fie lezate în vreun fel.

Prin „variantă”, am reuşit să scoatem traficul de maşini, mai ales de automarfare, din comună, de acum vom avea o circulaţie fluentă, modernă. În context cu această lucrare, ne propunem să realizăm şi o „intrare” prin staţia de sortare în şosea. Apoi, tot la capitolul „propuneri” reţineţi că e vorba de un tronson de drum de la Liceul din localitate şi până la ieşirea din Mehadia, până în Cartierul Maier. Acestea sunt propuneri pentru 2010.>>>>>>În dialog cu primarul comunei Mehadia: Iancu Panduru

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Omul care asigură pâinea la 464 capete de familii!”-În dialog domnul Dumitru Staicu–patronul firmei de construcţii „Staincons”

ianuarie 31, 2010

Într-o dimineaţă brumată, diafană, uşor translucidă, dintr-un sfârşit de noiembrie, am ajuns matinal la sediul firmei „Staincons”, aflat într-una din încăperile  de la parterul impozantei clădiri „Gorjanul”. În faţa stabilimentului un stol de oameni, vorbeau ei de ei, de-ale lor şi de-ale altora, se vedea că aşteptau ceva, aşteptau în tihnă savurându-şi fiecare ţigara. M-am strecurat printre ei şi am ajuns la uşa biroului. Înăuntru patronul firmei şi cu meşterii săi decontau şi acontau lucrări de construcţii în diverse locuri de muncă. Unii ieşeau, alţii intrau grăbiţi, precipitaţi. Începea o nouă zi de muncă în firma „Staincons”. Şi ritualul, am înţeles, se repetă matinal dimineaţă de dimineaţă.

Ieşise ultimul meşter din biroul patronului şi voisem să intru, să fiu operativ, simţeam în aer că toată lumea, de la patron la ultimul muncitor, era angrenată în mişcare spre şantier, spre punctele de lucru. Fusesem întâmpinat cu răceală şi neîncredere. Din crăpătura uşii spusei:

– Un interviu cu dumneavoastră…

– Cine sunteţi?! Ce doriţi? Ce-mi faceţi una ca asta?! Nu am timp de pierdut, sunt aşteptat pe şantier, se scuză într-un anume fel domnul Staicu.

– Sunt de la gazeta „Vestea”… Mă legitimai.

– De la Mehadia?!

– Da, gazeta „Vestea”, sponsorizată de primăria Mehadia, mai adaug eu.

– Aha, dacă e vorba de primarul Panduru, luaţi loc, dar, vă rog, câteva minute.

– Mulţumesc…

– Aştept, dar repede, vă rog! Câteva minute, preţ de-o ţigară.>>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Omul care asigură pâinea la 464 capete de familii!”……..

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mihai Eminescu–între asasinat şi moarte naturală!”

ianuarie 31, 2010

Mihai Eminescu –

– Martir al neamului românesc! –

Sunt date şi fapte cu privire la asasinat, sunt date şi fapte cu privire la o moarte naturală. Sunt două ipostaze contradictorii scrise de biografii Poetului Naţional precum George Călinescu, Zoe Dumitrescu Buşulenga şi alţii, ipostaze discutabile, plauzibile, dar nu sunt certitudini.

Există o singură certitudine, ce dă naşteri la comentarii absolut convingătoare: unii dintre contemporanii poetului Mihai Eminescu i-au dorit, cu orice preţ, îndepărtarea sa din viaţa publică! În acest scop, au uneltit pe faţă şi pe ascuns, pentru compromiterea Poetului, pentru suprimarea sa ca persoană publică.

MIHAI EMINESCU, ca publicist, în special, dar şi ca poet, în unele din creaţiile sale poetice (vezi „Împărat şi proletar”, „Doina” şi „La arme, români!”) devenise categoric un ghimpe în calea unor persoane cu înalte funcţii publice (compromise), devenise un opozant, o nucă tare, vorbind metaforic, până şi pentru câţiva cărturari din gruparea junimistă, pentru câteva vârfuri din Partidul Conservator, grupare şi partid la care aderase şi jurnalistul poet.

Prin urmare, Eminescu trebuia, cum-necum, compromis şi îndepărtat din viaţa publică. În acest sens inamicii săi, destui la număr, trudeau pe brânci, aşteptau o anume ocazie, ce se va ivi pe parcurs, dar despre „ocazie” ceva mai încolo.

Cine anume dorea cu ardoare eliminarea Poetului din viaţa publică şi de ce anume?! Sunt întrebări la care voi încerca să răspund cu credibilitate, în cele ce vor urma, iar comentariile, de-i asasinat, de-i moarte naturală, rămân pe seama cititorilor de azi, rămân „cuvinte pentru urmaşi”.>>>>EMINESCU–160- Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mihai Eminescu–între asasinat Şi moarte naturală!”

Victor MACARIE:,,EMINESCU, PRIMA MEDALIE… PRIMUL BUST…”

ianuarie 31, 2010

Dacă vorbim despre moştenirea iconografică rămasă din timpul vieţii lui Eminescu, acum la comemorarea a 120 de ani de la trecerea sa în nefiinţă şi tot atâţia de la configurarea chipului său în sculptură, putem afirma, pe baza unor riguroase cercetări, că acest mic tezaur se rezumă doar la cele patru fotografii1, la două portrete pictură (unul datorat pictorului transilvănean, Mişu Popp «1827-1892» şi altul datorat studentei Cornelia Emilian de la şcoala de bele-arte din Iaşi) şi la mai multe desene şi gravuri publicate în presa vremii, dar… nu o lucrare de sculptură. Sculptorii noştri, contemporani cu el, nu s-au lăsat inspiraţi de adonisiaca figură a tânărului poet din anii studenţiei sau de meditativa sa înfăţişare de la vârsta deplinei maturităţi.

O dată cu trecerea în eternitate a marelui poet, imaginea sa a intrat subit în atenţia atât a unor comitete de iniţiativă care doreau să-i aducă un pios omagiu postum cât şi a unor sculptori care îşi propuneau transpunerea chipului său în piatră sau bronz. Astfel, în chiar ziua înmormântării acestuia, la 17 iunie 1889, în cotidianul „Naţionalul” se publică o notiţă din care rezultă că un „grup de persoane” se hotărâse deja, să lanseze liste subscripţie în vederea ridicării unei statui „nemuritorului poet”. Apoi, la 21 iunie, Titu Maiorescu îşi făcuse cunoscută iniţiativa organizării unei subscripţii publice în vederea ridicării unui monument la mormânt şi chiar înălţarea unei statui cu chipul acestuia în Bucureşti. Iar la 30 iunie, mai mulţi „admiratori ai poetului” încercau să organizeze o loterie, pentru ridicarea unei statui, “Maestrului în Bucureşti”. La această succesiune de iniţiative şi propuneri se înscrie şi aceea a sculptorului Filip Marin (cel care la 16 iunie 1889 îi luase masca mortuară , pe chipul neînsufleţit dus la Spitalul Brâncovenesc, pentru autopsie), de a realiza un bust Eminescu, pe care spera să-l şi termine “cam în vreo trei săptămâni.”>>>>>>Victor MACARIE:,,EMINESCU, PRIMA MEDALIE… PRIMUL BUST…”

Iulian Negrilă: ,,M. Eminescu – botezul cu „flori şi fluturi’”

ianuarie 31, 2010

M. Eminescu a cunoscut bine viaţa ardelenilor şi bănăţenilor şi a fost pus la curent cu presa timpului din aceste părţi de ţară. Numeroase informaţii istorico-literare au apărut în paginile publicaţiilor din Banat şi Transilvania referitoare la opera şi personalitatea poetului.

Am ales dintre ele articolul semnat de V. P. (Volbură Poiană), apărut în „Tribuna nouă” (Arad, 1924), care pune problema datei şi locului de naştere a poetului nostru naţional. Se susţine că el s-ar fi născut la Dumbrăveni, în 21 mai 1849:

„Doamna Constanţa Dunca-Şchiau de Sajo, văduva consilierului imperial Antoniu de Schiau din Transilvania, care trăieşte la Sibiu, într-o foarte modestă odaie a hotelului Europa, în ceasul când pruncul vătafului Eminovici s-a ivit pe lume, ea se afla la moşia marelui şi avutului boier Costache Balş, zis după titlul primit în Rusia, „dvaraninul” Balş.

La acest boier moldovean, tatăl lui Eminescu îndeplinea serviciul de vătaf al moşiei. In dimineaţa zilei de Sfinţii împăraţi (21 mai), în anul 1849, doamna Dunca de Sajo, copilă pe atunci, se juca laolaltă cu micuţul băiat Dimitrie-Muţi Balş, feciorul boierului Balş, în parcul cel mare al curţii boiereşti. îndată, două fetiţe au apărut la geamul deschis al unei căsuţe din fundul grădinii şi, făcând semn copilei Dunca şi micuţului Muţi, una din ele, cea mare, a zis:

– Cuconaşule, astă noapte o femeie bătrână, ne-a adus un frăţior drăgălaş…

La care micuţul Balş a răspuns:

– Să-l botezăm noi…

Şi, la botezul copilăresc, mai mult de joacă şi de drag făcut, la care a luat parte Eminovici, vătaful, frumoasa copilă Dunca a aruncat flori albe deasupra leagănului, iar micuţul Balş, deschizând o cutie pe care o avea în mână, a dat drumul fluturilor ce-i avea prinşi.>>>>>Iulian Negrilă: ,,M. Eminescu – botezul cu „flori şi fluturi’”

Graţian Jucan:,,Sintagma „Pământ şi apă” la M. Eminescu”

ianuarie 31, 2010

În Scrisoarea III se aminteşte de Darius, regele perşilor. M. Eminescu, elev la Cernăuţi, cunoştea asemenea istorioare din manualele de istorie (în l.germană), pe care le citea cu plăcere şi pasiune şi care au format tezaurul de cunoştinţe puse în slujba poeziei. Izvoarele motivului sunt legendar-istorice.

O scurtă incursiune în istorie şi în istorioarele vechi e ademenitoare. Darius, rege persan (522-486 î.Hr.) din dinastia Ahemenizilor, a purtat o campanie războinică împotriva sciţilor (514-513 î.Hr.), ajungând până pe teritoriul ţării noastre, în Dobrogea. Relatând expediţiile lui Darius împotriva sciţilor, istoricul grec Herodot, părintele istoriei, dă şi primele informaţii sigure şi mai ample despre dacii (geţii) de la gurile Dunării. Tot Darius este acele care a început războaiele cu grecii şi a fost înfrânt de aceştia la Maraton (490 î.Hr.).

Potrivit unei legende, solii regelui persan Darius, trimişi să ceară spartanilor “pământ şi apă”, adică recunoaşterea fără luptă a dominaţiei persane, au fost aruncaţi de greci în fântâni, “ca să-şi ia de acolo pământ şi apă”, adică ce vor, anunţând astfel războaiele medice.

Starea de pace sau război era hotărâtă prin tălmăcirea simbolurilor.

În faţa oştirii atât de numeroase a lui Darius, fiul lui Istaspe, regele perşilor, care a venit pe mare cu 600 de corăbii şi 700.000 de oşteni, urmărind pe sciţi în Dobrogea, aceştia au aplicat tactica retragerii şi pustiirii, pedepsindu-i în felul acesta pe duşmani, prin foamete şi sete, prin hăituiala, evitând lupta în loc deschis. „Fiind că această stare de lucruri se prelungea multă vreme – nota Herodot – şi nu se mai termina”, Darius a trimis un sol la regele sciţilor, întrebându-l de ce nu primeşte lupta. La aceasta regele Idanthyrsos a răspuns: “Noi nu avem nici oraşe, nici pământuri cultivate, pentru care să ne temem să nu fie cucerite ori nimicite, ca să intrăm cât mai repede în luptă cu voi.>>>>>Graţian Jucan:,,Sintagma „Pământ şi apă” la M. Eminescu”

Traian Galetaru:,,Manifestare cultural-artistică de excepţie la Mehadia, judeţul Caraş-Severin, 19 septembrie 2009

ianuarie 31, 2010

Lung e drumul Clujului, dar nici drumul Mehadiei nu este tocmai scurt. Cred că dintre bănăţenii din Banat am parcurs traseul – încântător – cel mai întins: de la graniţa vestică a ţării, din vecinătatea Serbiei, până aproape de Herculane. După patru ore de rulat cu maşina, am scăpat primul moment, cel de la primăria comunei Mehadia, unde dl. primar Iancu Panduru i-a întâmpinat cordial (mi s-a spus) pe oaspeţi. În schimb, momentele următoare mi s-au părut adevărate delicii spirituale, şi asta datorită pasiunii organizatorice şi documentare a dlui Nicolae Danciu Petniceanu, un veritabil promotor cultural al Banatului şi nu doar al celui montan. De fapt, Domnia sa reprezintă o impenetrabilă enigmă: în timp ce Timişoara atrage ca un magnet, N.D.P.ul i-a dat cu tifla metropolei de pe Bega şi s-a stabilit în Mehadia, comună cu iz de legendă, coborâtă parcă din basmele noastre pe pământ întru fericirea locului. De menţionat că, la iniţiativa Societăţii Literar-Artistice „Sorin Titel” (preşedinte scriitorul N.D.Petniceanu), în Banat au fost dezvelite 32 de plăci memoriale, dintre care 16 doar în Timişoara.

Momentele de real câştig spiritual au fost: dezvelirea şi sfinţirea plăcii memoriale (a 7-a în localitate) dedicate redacţiei ziarului local Grănicerul (1932 – 1937) al cărui proprietar şi redactor a fost Ion Marghetich, vizitarea unei expoziţii reprezentative a portului popular din Mehadia şi zonă (realizată cu dăruire şi competenţă de învăţătoarea pensionară Nely Feneşan) şi „Simpozionul presei montane” din Banat. Au susţinut comunicări: istoricul dr. Alexandru T. Nemoianu (SUA), dr. Ilie Domaşnea, prof. Ana Drăghici, prof. Traian Galetaru, Nicolae Ieremia, Ion Ionescu, dr. Iulian Lalescu, Ignea Loga, prof. Pavel Panduru, prof. Ctin Juan Petroi, Gabriela Şerban, Dana Oprescu, ca să realizăm o enumerare (aproape) alfabetică). Au trimis comunicări: prof. Gheorghe Rancu-Bodrog, ing. Traian Trifu Căta (Petrovasâla, Serbia), prof. dr. Gheorghe Luchescu (Lugoj), prof. univ. dr. Iulian Negrilă, prof. Doru Dinu Glăvan, prof. Vasile Barbu (Uzdin, Serbia).>>>>Traian Galetaru:,,Manifestare cultural-artistică de excepţie la Mehadia, judeţul Caraş-Severin, 19 septembrie 2009

N.D. Petniceanu:,,Câteva gânduri despre Anton Golopenţia(1909 – 1951)”

ianuarie 31, 2010

Numele învăţătorului Anton Golopenţia     l-am întâlnit prima dată în paginile revistei Institutului Social Banat – Crişana, institut şi publicaţie cu acelaşi nume fondate de avocatul Cornel Grofşoreanu, în oraşul Timişoara, mai 1932. Numele de Golopenţia îmi trezise curiozitate şi un interes aparte, având cunoştinţe apropiate şi prieteni cu acest nume, care îşi aveau arborele genealogic în satul Pecinişca, pe aproape de Băile Herculane. Apoi numele de Sanda Golopenţia îmi era familiar, citisem mai multe eseuri literare, chiar şi unele prefeţe de carte, semnate de titrata Sanda Golopenţia, fără să ştiu că este fiica lui Anton Golopenţia.

Curiozitatea şi interesul spiritual m-au determinat să fac investigaţii, să răsfoiesc presa interbelică şi postbelică, să lecturez anuare şi dicţionare, aflând că Anton Golopenţia îşi are sorgintea la Prigor, în Almăj, cum tot aşa de bine putea s-o aibă şi în Pecinişca pomenită mai sus, de unde era tatăl său, avocat sau notar public, cu slujba în Ţara Almăjului. Mai aflasem, demn de reţinut, că filozoful, economistul şi sociologul, fusese studentul şi colaboratorul apropiat al savantului Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei româneşti. Într-un anume fel reuşisem să dezleg taina colaborării lui Anton Golopenţia la revista Institutului Social Banat-Crişana, în paginile căreia întâlnisem frecvent şi numele profesorului Dimitrie Gusti, la propunerea căruia avocatul Cornel Grofşoreanu fondase institutul şi revista cu aceleaşi nume. Apoi, era şi o altă motivaţie, în redacţia revistei în cauză şi între colaboratorii  ei se repetau câteva nume sonore de cărturari bănăţeni: dr. Iosif Nemoianu, av. Petru Nemoianu, prof. Traian Topliceanu, poetul Ion Negru, prof. Ion Grigore, de la Mehadia, amicul lui Lucian Blaga, Ioachim Miloia, de la Muzeul Banatului şi alţii.>>>>>N.D. Petniceanu:,,Câteva gânduri despre Anton Golopenţia(1909 – 1951)”

Moshe Carmilly-Weinberger:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”(partea a II-a)

ianuarie 31, 2010

Mărturisirile semnate de rabinul Moshe Carmilly Weinberger se publică gândind la blănarul Vasile Cristea, ardelean şi bun român (azi decedat, fost locuitor al oraşului Timişoara), care soldat fiind, la sugestia mareşalului Ion Antonescu, ca soldaţii să realizeze căsătorii fictive cu tinere evreice pentru a le salva de persecuţia hitleristă, el, nea Vasile, s-a căsătorit de-adevăratelea cu o evreică din Ardeal, cu care a făcut doi băieţi.

În 1948, Vasile Cristea plecase prin ţară după materie primă (avea atelierul său de blănărie, în Timişoara pe Strada Reşiţa), în acest timp soţia cu cei doi copii au plecat definitiv în Israel. Fusese trădat în sentimentele lui.

Copiii se vor realiza, unul va ajunge medic în America, altul om de afaceri în Germania. Îi va vizita din doi în doi ani, cu sprijinul semnatarului acestor rânduri. La moartea sa, copiii vor trimite condoleanţe şi nimic mai mult, celei de-a doua soţii, muncitoare blănară, fosta sa angajată.

Asemenea lui nea Vasile Cristea a procedat şi scriitorul Ion Stoia-Udrea, băştinaş din Greoni. Şi soţia acestuia cu un copil, în vreme ce el fusese arestat (motive politice) în acelaşi an 1948, soţia sa, cu pruncul, a emigrat în Israel. Fiul său va ajunge ofiţer superior în marina israelită şi, deşi avea posibilităţi, nu a venit la moartea lui uica Ion, la Greoni, nici măcar scrisoare de condoleanţe nu trimisese. Ce urâtă e, uneori, bestia de viaţă.      (NDP).

Dr. Ernest Marton şi cu mine am convenit cu Emil Haţieganu ca doi-trei dintre conducătorii evreilor din Transilvania de Nord să treacă în România pentru a lărgi căile de trecere peste graniţă, de pe o parte, pe de alta pentru a obţine din partea factorilor oficiali din România un statut de siguranţă pentru refugiaţii evrei.

Guvernul român se afla sub presiunea continuă a germanilor, care erau informaţi despre fuga evreilor din Ungaria în România, Consiliul Germaniei de la Cluj informa conştiincios ambasada Germaniei de la Bucureşti despre amploarea trecerii graniţei de către evrei în România. >>>>>Moshe Carmilly-Weinberger:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”(partea a II-a)