NICOLAE DANCIU PETNICEANU:,,Mihai Eminescu–între asasinat şi moarte naturală!”

Mihai Eminescu – Martir al neamului românesc! –

(CONTINUARE DIN NUMĂRUL TRECUT)

Serviciile de informaţii ale Imperiului Austro-Ungar aflaseră câte ceva despre scopul real al Societăţii „Carpaţi”, în consecinţă voiau amănunte despre mişcarea în timp şi spaţiu a membrilor ei, inclusiv infiltrarea de agenţi şi folosirea persoanelor de încredere. Persoană de încredere era şi Titu Maiorescu, filogerman şi prietenul ambasadorului austriac la Bucureşti. Acesta din urmă avea misiunea de-a contracara acţiunile Societăţii „Carpaţi” şi, în final, de-a o deconspira şi destrăma. (Serviciile secrete asutro-ungar adunau date pentru cartoteca persoanelor suspecte şi urmărite de activitate antidualistă. O cunoştinţă mai veche, cu fişă în cartoteca lor era şi poetul român Mihai Eminescu, fişă întocmită încă de pe vremea când Poetul Naţional fusese student la Viena. În anul 1870, studentul Mihai Eminescu publicase în „Federaţiunea” de la Pesta (redactor-şef Alexandru Roman, viitor profesor universitar) articolele: „Să facem un congres” (e vorba de congresul studenţesc de la Putna, din 15 august 1871), în care pleda cu argumente pentru necesitatea imperioasă a solidarităţii românilor de pretutindeni, apoi în articolul „În unire e tăria” (semnat cu pseudonimul Varro) atacă virulent fundamentele şovine ale constituţiei dualismului austro-ungar (Dicţionarul General al Literaturii Române, Academia Română, Bucureşti, 2004, pag. 39 – 40).

Şi mai ştiau aceste servicii că revizorul şcolar Eminescu Mihai, în toamna anului 1875, a introdus clandestin în Bucovina o broşură – pe fundul geamantanului plin de cărţi – în care se demasca ocupaţia de un veac a Bucovinei de către Austria)… Prin urmare, spionajul austriac de la ambasada din Bucureşti îl aveau în vizor pe Eminescu, ca pe un rival important, de care trebuia să se ocupe informativ-operativ pentru a-l face inofensiv).

Titu Maiorescu îi cere lui Ion Slavici, cetăţean austro-ungar (nu renunţase la cetăţenia dualismului austro-ungar şi nu ceruse dobândirea cetăţeniei române), să se infiltreze în Societatea „Carpaţi” şi să-i comunice tot ce se petrece în interiorul ei. Ion Slavici, caracter labil, cu o situaţie familială precară (soţia, Ecaterina-Cătălina, unguroaică, frivolă, în relaţii dubioase cu episcopul catolic din Bucureşti), cu un cumnat, Vancu (rubedenia compozitorului George Vancu, din Lipova, din veacul următor), funcţionar superior în Ambasada austro-ungară, se afla la mâna lui Maiorescu, un Maiorescu atotputernic, care îi facilitase mai multe slujbe în Bucureşti, aşadar Ion Slavici se dovedise un bun executant. >>>>>>NICOLAE DANCIU PETNICEANU:,,Mihai Eminescu–între asasinat şi moarte naturală!”

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: