Ioan Ciama:,,Nebunia lui Iancu, între mit Şi realitate”

Despre Avram Iancu se spune că, după revoluţie a suferit o mare traumă psihică, care a dus în final la pierderea facultăţilor sale mentale.

Boala psihică, despre care afirmă unii din biografii săi, nu a fost confirmată medical de către specialişti în domeniu ai epocii.

Pe de altă parte, foştii tovarăşi de luptă, vechii cunoscuţi şi prieteni ne relatează numeroase întâlniri cu Iancu, în care acesta are un comportament absolut normal, fără nici o umbră de nebunie, până spre sfârşitul vieţii sale.

Fără a nega ori susţine niciuna din ipotezele pro sau contra, cred că este necesar să facem o analiză cronologică a traseului său comportamental, a vorbelor şi faptelor sale, după revoluţie şi, în final, să exprimăm un punct de vedere personal.

În vara anului 1852, cu ocazia vizitei împărăteşti în zona Apusenilor, Iancu refuză cu obstinaţie să-l întâlnească pe Franz Iosif, deşi este principalul organizator al vizitei şi antemergătorul traseelor pe care se deplasează acesta. La insistenţele familiei şi a foştilor căpitani şi tribuni, răspunde scârbit: „Un bolund (nebun, n.n.) c-un mincinos n-au ce discuta împreună!”

O primă constatare: Iancu este conştient de faptul că este nebun. Numai că, în toate tratatele de psihiatrie şi psihologie scrie că un nebun nu are cunoştinţă de sine, nu realizează faptul că este nebun. „Cine afirmă despre sine că este nebun, nu este nebun”. (prof. N. Mărgineanu, în Psihologia persoanei – 1941).

Bătrânii din satul meu natal, Vidrişoara (comuna Avram Iancu) ziceau  că „Iancu n-o fost bolund, numa’ s-o făcut, ca să scape de jândarii care-l pândeau tăt timpu’”.

a) 15 decembrie 1849. Avram Iancu este arestat la târgul de la Hălmagiu, de către o patrulă a armatei austriece. În urma intervenţiei energice a populaţiei, este pus în libertate.

b) anul 1851, primăvara. Pe motiv că refuză decoraţia împărătească şi cere „decorarea, mai întâiu’, a poporului, cu promisiunile făcute”, este alungat din Viena, de către şeful poliţiei.

>>>>>Ioan Ciama:,,Nebunia lui Iancu, între mit Şi realitate”

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: