Nicolae Sârbu:,,Un necesar şi emblematic cărturar”

Într-una din ocaziile prilejuite de lansarea volumului „Cu Timpul, peste timp”, spuneam despre Gheorghe Jurma că „Dacă nu exista, inevitabil trebuia inventat. Chiar dacă unii dintre noi l-am fi inventat cumva mai altfel pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale”. Şi mai ziceam, în cercuri restrânse, cu gândul la inflaţia de doctori în te miri ce, cu îndreptăţită revoltă: „Uite-I pe dl Jurma. N-ar nici un titlu de doctor. Deşi merita vreo două, dacă nu mai multe, asemenea titluri: in Eminescologie, în Cultura Banatului, în…”.

Dar câte n-am zis eu sau alţii despre Gheorghe Jurma. Şi câte n-ar mai fi de spus. Bune, extraordinare şi mai puţin. Ţinând seama că în 5 februarie împlineşte şase decenii de viaţă, să mergem pe bune. Nu ştiu care o fi părerea cititorilor, dar cu, de data asta, sunt de acord cu mine. Pentru că multe ne apropie. Sau ar fi putut să ne apropie. Altele ne-au despărţit şi încă ne despart. Din păcate.

S-a născut la Bobda, un sat din pusta timişeană, la 5 februarie 1945. Vremea rece şi-a pus amprenta pe o fire mai rece. înclin să cred că, asemeni filozofului chinez Confucius, el s-a născut cel puţin matur. Deşi o casă modestă, o bunică ocrotitoare, un popă cu deschidere spre carte şi multe asemenea nu puteau să nu influenţeze devenirea viitorului cărturar. Absolvent al Liceului de Arte din Timişoara, se exersează încă, din când în când, cu câte un portret eminescian. Absolvent al Facultăţii de Filologie Timişoara (1969), ca filolog cu vocaţie reală, nu se cramponează nici de cercetare, nici de vreun post de uşier pe la catedrele universitare. Pleacă din oraşul de care oricare altul ar fi ţinut cu dinţii. Şi vine la Reşiţa, care pe-atunci nu părea să simtă nevoia unor oameni ca Jurma. O falsă şi superficială impresie! Pe lângă focul oţelăriei şi furnalelor, tocmai de un om ca Jurma Reşiţa nevoie mare avea. De ştiinţa lui de carte şi de vocaţia lui de mentor. îi era necesar cenaclului literar „Semenicul” şi celor care aveau să se formeze ca scriitori aici. Viitoarea revistă „Semenicul” îşi aştepta naşul, pentru a-şi impune numele în cultura română. Ceea ce a reuşit şi prin aportul strălucit a! lui Gheorghe Jurma (nu mă refer aici ia „privatizarea” din ultimii ani). în 35 de ani de Reşiţa, scriind şi inovând în spirit, Jurma şi-a dovedit vocaţia ele şef de şcoală literară, de făcător de cărţi şi reviste. Presei cotidiene şi săptămânale („Timpul” şi „Flamura”) i-a dat doar atât cât trebuie.>>>>>>>Nicolae Sârbu:,,Un necesar şi emblematic cărturar”