PAVEL PANDURU:„Despre folclor în Ţara Almăjului”

„Între toate ţările semănate de Dumnezeu pe pământ” se numără şi Ţara Almăjului cu un peisaj mirific şi cu oameni iubitori de neam, muncă şi de Dumnezeu, păstrători ai „Sfintei Tradiţii” româneşti.

Despre sfinţenia locurilor şi a oamenilor care locuiesc aceste spaţii scrie valorosul om de cultură, folclorist şi scriitor Nicolae Danciu Petniceanu în trei cărţi în ultimii trei ani: „Orfeu s-a născut în Banat”- Editura Eurostampa, 2003, „Vrăjitorul din Almăj”- Editura Gordian, 2005 şi „Rapsodul din Ţara Almăjului”- Editura Gordian, 2005.

Autorul ne prezintă o lume vie cu oameni care îşi arată ataşamentul faţă de Tradiţia almăjană în feluri diferite: prin cântec, prin joc şi dans, prin port, prin scris şi chiar prin mândria de a afirma apartenenţa la ea.

Nicolae Danciu Petniceanu „ un prozator puternic, de un bănăţenism uimitor de energic” (Artur Silvestri) a prins în Vrăjitorul din Almăj, el însuşi o vrajă, şi în celelalte cărţi esenţa spiritului la almăjeni. îi place să vadă esenţialul din modul existenţial al românilor şi să surprindă profundul din natura umană.

Cărţile acestea sunt rod al reflecţiei cât şi rod al observaţiei obiective şi al unei riguroase documentări. Au caracter de mărturie, bazându-se pe autenticitatea faptului trăit şi nu „scornit”. Redau gânduri cu limpezimea apei de izvor, având un gen de puritate originară ce luminează mintea şi purifică sufletul cititorului. Ele vin din osârdia unui voievod al scrisului românesc, care trăieşte în sârg cărturăresc.

Folcloristul se dovedeşte un bun cunoscător al fenomenului muzical în mediul său natural de manifestare – satele almăjene.>>>>>>PAVEL PANDURU:„Despre folclor în Ţara Almăjului”


%d blogeri au apreciat asta: