Gruia Cinghiţa:O carte pentru oameni mici şi mari: Nicolae Danciu Petniceanu, „Un căţelandru muŞcând dintr-un nor”

Ultimul volum al prolificului şi talentatului prozator Nicolae Dnaciu Petniceanu scoate la iveală o altă faţă a mereu truditorului în ale slovei scrise.

În mod surprinzător, scriitorul pare a renunţa la tematica tradiţională a scrierilor sale – evocarea marilor personalităţi ale Banatului – şi se opreşte asupra evocării universului infantil.

Eroii povestirilor sale sunt copiii din Valea Sfârdinului, sat de legendă, care trăiesc într-o perioadă zbuciumată a istoriei noastre, aceea a ultimului război.

Copiii prozatorului, copii ai unor familii sărace, sunt surprinşi în strânsă legătură cu viaţa satului, dar mai ales cu cea a familiei, eroii sunt văzuţi aproape în permanenţă în mijlocul celor dragi. Alături de părinţi, ei trăiesc într-un univers mai rar semănat de bucurii, căci viaţa este grea şi ei sunt sprijin de nădejde în casă. Şi totuşi, copilăria le este înseninată de fapte aparent banale.

Copilul Niculiţă se bucură privind la jocul „jucăriei vii”, un iepuraş, alteori de cartea primită de la „donvăstori” Ciobanu, iar bucuria lui este deplină când primeşte un dar de la un soldat rus – o bonetă – îl face să se simtă deosebit de tovarăşii de joacă.>>>>>>>


%d blogeri au apreciat asta: