Gabriela Şerban:,,Presa din Bocşa în câteva cuvinte”

Despre presa din Bocşa nu sunt foarte multe de spus, cel puţin dacă nu efectuezi un studiu aprofundat. În Bocşa n-au apărut atât de multe periodice ca în alte centre importante. Pentru a ne face o idee despre ziarele care s-au perindat prin Bocşa, avem la îndemână materialul pus la dispoziţie de criticul şi editorul Gh. Jurma în câteva dintre scrierile sale, începând cu volumul «Presa şi viaţa literară în Caraş-Severin» , volum apărut în 1978 la Reşiţa.

Din acest volum aflăm că: prima gazetă caraş-severineană a fost Privighetoarea din 1882 şi a apărut la Bocşa Montană, de unde, după o lună, se mută la Reşiţa. Gazeta apare un an de zile (proprietarul este Simeon Pocreanu).

În 1920 Cassian Munteanu a editat Gazeta Bocşei din care au apărut doar câteva numere. Scriitorul grav bolnav era internat la sanatoriul din Bocşa. Aici redactează singur această publicaţie prin care îşi susţine candidatura în alegerile pentru primul Parlament al României Mari.

Gazeta Drum nou pe care o înfiinţează aici scriitorul şi publicistul Mihail Gaşpar în 1923 apare în două etape: 1923 -1938; 1946 – 1947; în prima etapă este condusă de Mihail Gaşpar, după moartea acestuia este preluată de Ilie Rusmir la Oraviţa, apoi readusă de fiul lui Gaşpar, Ionel, la Bocşa, apoi transferată la Craiova.

Ziarul Lumina Caraşului apare în 1929 întâi la Reşiţa, apoi, de la nr. 11, editorul Mihai Velceleanu va beneficia de o tipografie proprie şi redacţia se mută la Bocşa. Din 1935 îşi schimbă denumirea în Curentul nou şi apare până în 1947. Ziarul se subintitula «politic – independent, informativ şi de apărarea intereselor poporului».>>>>>>>>


%d blogeri au apreciat asta: