N.D. Petniceanu:“Cuvinte pentru urmaşi…” Lovitura de biliard a domnului Sârbu!

Domnul Nicolae Sârbu, ziarist şi poet în timpul liber, directorul Bibliotecii „Paul Iorgovici” din Reşiţa, publică în ziarul „24 ore”, din 7 ianuarie 2009, articolul „Mielul grafoman de ieri / un lup sub acoperire sadea”, un soi de răspuns la articolul publicat de subsemnatul în ziarul „Vestea” (noiembrie 2008): „Naşterea unei cărţi şi denigrarea autorului, pentru reuşită”.

Doresc să-mi repun în temă cititorii: timp de şapte ani am studiat, cercetat, m-am deplasat la Vârşeţ, Bucureşti şi Timişoara pentru documentare în vederea scrierii cărţii „Lumina de la Vărădia”, o carte închinată cărturarului Paul Iorgovici, un omagiu adus pentru martie 2008, când se împlineau două sute de ani de la moartea bănăţeanului Paul Iorgovici. Textul s-a elaborat sub ochiul omului de ştiinţă prof. univ. dr. Crişu Dascălu, directorul Institutului „Titu Maiorescu”, de pe lângă Academia Română. În final, după a doua lectură domnul prof. Crişu Dascălu a dat girul, printr-un „cuvânt înainte”, pentru tipar. În octombrie 2007 textul dactilografiat a fost prezentat pentru tipar domnului Nicolae Sârbu. Nicolae Sârbu, în chip ostentativ, a întârziat predarea materialului la tipar şi când l-a predat l-a predat cenzurat de mâna sa, fără ca eu să ştiu şi să-mi dau acordul. A schimbat timpii la verb, a eliminat sintagme şi a introdus capitole şi subcapitole în text, formulate de el. În această fază cartea editată nu mă mai reprezenta pe mine în calitate de autor. Mai mult, nu puteam accepta o astfel de carte cu greşeli grosolane ortografice, texte eronate introduse de Nicolae Sârbu. Exemplu, la pagina 23, Nicolae Sârbu introduce următorul text: „Printre ostile avataruri al istoriei!” Lipseşte acordul gramatical! Corect: „…avataruri ale istoriei”. Apoi, la iconografie există o imagine din catedrala sârbească din Vârşeţ. Nicolae Sârbu scrie că în fotografie este N. D. Petniceanu. În realitate e prof. Popi Gligor. Precizez: pe copertă se scrie: corectura a fost asigurată de Nicolae Sârbu. Comentariile sunt de prisos, în acest caz cine este cel agramat?! Eu sunt scriitor şi nu ziarist vizat de Academia „Ştefan Gheorghiu” să-mi permit un limbaj grosier, gen presa de partid, unde domnul Sârbu a trudit pe brânci, chiar şi în perioada evenimentelor din Decembrie 1989…

Se pare că domnul Sârbu a rămas cu o meteahnă: cenzurarea lucrărilor literare, aşa cum mi-a cenzurat lucrarea mea. Se impunea reeditarea cărţii aşa cum am scris-o eu. Contractul cu Biblioteca „Paul Iorgovici” a expirat în octombrie 2008. Cartea a fost reeditată în decembrie 2008. Iese de sub incidenţa legii tipăriturilor. Cenzurarea ediţiei I-a înseamnă un blam pentru Nicolae Sârbu şi nu are căderea de-a ameninţa cu procese.

Am stat şi am gândit retrospectiv: Nicolae Sârbu a fost băgat în seamă, a fost invitat la întâlniri literare, a venit el sau şi-a trimis reprezentanţi, el niciodată n-a prezentat o comunicare scrisă pentru a putea s-o publicăm. De fiecare dată a prezentat un cuvânt de salut: bla-bla-bla… Am înghiţit acest fel de-a fi.

Mi-a fost în casă, a fost omenit, cum doar noi bănăţenii ştim să ne omenim oaspeţii, mai ceva decât cei ce-şi trag aţa din Vâlcea, fie ei chiar neam de jandarm! La plecare a plecat cu braţele încărcate de cărţi, de mare valoare, cărţi care puteau fi valorificate. Cu chiu – cu vai, cărţile au fost înregistrate (după un an de zile!)… în evidenţele Bibliotecii „Paul Iorgovici”. De ce oare?! Personal, în Nicolae Sârbu am văzut un om care conduce destinele culturii în Banatul Montan, de unde îmi trag şi eu osânza, şi am voit să-l sprijin, am oferit cărţi, scrisori, fotografii cu sutele pentru secţia „Banatica”, martori Georgel Chiriac şi fiica sa, bibliotecară în această secţie. Şi după toate acestea mă ponegreşte? Mă denigrează? Mă umple cu balele unui „miel turbat”! Pe mine? Eu, care nu ştiu măcar unde locuieşte Nicolae Sârbu în Reşiţa!!

Acum o explicaţie demnă de luat în seamă: Nicolae Sârbu mi-a cerut să-i dedic cartea lui, aşa cum îi dedicasem în 1999 un articol despre „Paul Iorgovici-Brâncoveanu”. Nu am voit să repet gestul din 1999. I-am dedicat-o profesorului filolog Petru Oallde, care a decedat în 1994, se zice, se vorbeşte că a decedat de „inimă rea”, ca urmare a unei altercaţii verbale avută cu domnul Nicolae Sârbu. Acesta i-ar fi zis lui Oallde că nu ştie să folosească virgula, şi Oallde, autor de cărţi de gramatică, s-ar fi stins de supărare. O fi, n-o fi, Nicolae Sârbu ştie mai bine, Oallde nu mai poate grăi.

A doua motivaţie: am fost de faţă când Nicolae Sârbu i-a cerut prin telefon domnului profesor univ. dr. Crişu Dascălu să aibă grijă de el cum apare şi cât apare în Dicţionarul General al Scriitorilor apărut sub egida Academiei Române, la Bucureşti, coordonator de zonă profesorul Dascălu. La pagina 104, în acest dicţionar apare numele poetului şi ziaristului Nicolae Sârbu doar pe o jumătate de coloană (puţin), iar finalul celor scrise îl descalifică pe poet! Materialul a fost scris de poetul Octavian Doclin, din Reşiţa.

Sârbule! Doclin nu putea scrie mai mult şi altfel! El n-a uitat că i-a fost elev, la Grădinari, în Banat, profesorului Petru Oallde. Despre tine, „mielule”, Tavi Doclin are un singur epitet, cum l-a avut în iunie 2008 în Muzeul „Cena” din Herculane: „Jigodie”, „Nu ştiţi, eram mai mulţi, ce jigodie este acest Sârbu?!”. Tavi era treaz, urma Festivalul Internaţional de Folclor. Făcuse alergie la cuvântul „SÂRBU”.

P.S. Revede, domnule, prefaţa la „De-o sută de ori Banat”. Faci confunzie în date şi nume, pune mâna pe carte… profesore (sic)

N.D.P.

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: