Molan DOMILESCU:,,Valea Bolvaşniţa – lucruri, fapte şi oameni de referinţă”

Pentru a face o incursiune în viaţa locuitorilor acestui sat este necesar să luăm în considerare condiţiile fizico-geografice, economice, culturale şi politice în care aceştia îşi duceau existenţa.

Valea îngustă a râului denumit cândva LIUBIANA, încorsetată la Nord şi Est de culmile ARJANA, POLOM, CICILOVETE-STRAIŢ şi la Vest de Dedu BELIBUC – dau aspectul de izolare, de refugiu, de comunicare greoaie cu vecinătatea.

Munca anevoioasă pentru câştigarea unei palme de pământ bun pentru culturile agricole, depărtarea de pieţele de aprovizionare şi desfacere a produselor, cvasiinexistenţa unor căi de comunicaţie i-au izolat şi mai mult pe bolvăşniceni care, sub acest aspect, deşi nemeritat, şi-au primit de la vecini porecla de „ŞOBOLANI”.

Incursiunile militare, dominaţia uneori vremelnică, alteori mai îndelungată a marilor imperii otoman sau austro-ungar au fost obstacole în calea afirmării mai puternice a vocaţiei creatoare a oamenilor acestor meleaguri.

Cu toate aceste piedici, în viaţa satului apar oameni cu anumite însuşiri ce i-au impus ca persoane de referinţă în diverse domenii de activitate.

Aş împărţi oamenii de referinţă din viaţa satului nostru în două mari categorii:

1. HOMO FABER – oameni făurari, meşteşugari autodidacţi.

2. PERSOANA INIŢIATE (şcolite) care s-au afirmat în domenii diverse.

Documentele istorice ne impun să recunoaştem ca personalităţi pe cei pe care însuşi regele Ungariei îi atestă ca întemeietori şi anteînaintaşi ai locului.

Nu poţi să nu-ţi împingi gândul şi admiraţia faţă de zecile de „HOMO FABER” învăluiţi de cortina anonimatului care, de-a lungul timpului le-au creat, prin priceperea şi măiestria lor, un plus de stare materială şi spirituală consătenilor lor.

Ştim cu toţii cât de fluctuant este debitul râului nostru, care, uneori vara aproape seacă, şi, cu toate acestea, puţina lui apă mână cele 25 – 26 de mori rândăşeşti înşirate de la Manciu la Belareca. Aceste mori au fost realizate de adevăraţi creatori care, fără studii inginereşti, au făcut adevărate precursoare ale turbinelor moderne (KAPLAN etc.), susul morii, călcâiul, butoiul cu unghiul său de cădere – atac al apei asupra paletelor, dimensiunea pietrelor de moară, cioplirea şi randamentul lor de măciniş le putem înscrie în categoria unor realizări tehnice deosebite, înfăptuite de generaţii de meşteşugari dibaci.

Roirea, strămutarea satului cerea oameni pricepuţi în domeniul construcţiilor, fie ele din lemn cioplit sau din piatră iar mai încoace şi din cărămidă. Cum să nu admiri şi azi construcţii din piatră având ca lăut „maltărul” din argilă, precizăm cu care erau realizate feţele şi muchiile (colţurile zidăriei din piatră brută cioplită – spartă. Câtă pricepere dobândiseră aceşti meşteri care realizau construcţii sub formă de boltă din cărămidă arsă zidită cu var nestins. Exemplu, capela bisericii, podul dărâmat prin anii 1960, pionilele boltite, intrarea gangurilor, ogivele ferestrelor de case ornamentate de tip coloane, capitel, basorelief cum s-au păstrat până aproape de zilele noastre la case precum Tătucu, Stanca, Juri. E bine să amintim în rândul acestor zidari iscusiţi pe Ferea Daii, fraţii Pocăitu (Ianăş, Lazăr, Mihai).

Gustul pentru frumos se canalizează spre elementele de costumaţie şi a obiectelor de uz gospodăresc şi cele decorative.

Se pare că şezătorile (clăcile) din lungile nopţi de iarnă constituiau adevărate şcoli de formare a unor talentate şi iscusite năvăgitoare, ţesătoare, realizatoare de izvoade dar şi a unor pricepuţi constructori de războaie de ţesut orizontale (tălpeţi, brâgle, speţe etc.). Ce păcat că aproape au dispărut „haina” purtată de femei sau nădragii (cioarecii) bărbaţilor – obiecte realizate manufacturier în gospodăriile oamenilor şi finalizate în croire, ornamentare (luciatură cu brânaşe etc.) de „snaidări” (croitori) de talent şi profesionalism – cum a fost maistrul VASILE CORCEA.

Satul nostru e printre puţinele localităţi, unde ţiganii n-au prins cheag, fapt ce a impus ca îndeletnicirea fierăriei să ridice lucrători înzestraţi din rândul localnicilor aşa cum a fost URDEŞ ILIE (încuietori cu căţei, broaşte cu chei, puşca cu rătunsă etc.).

Anii ’30 ai secolului trecut au scos din anonimat satul prin „isprava” contradictorie (artă, fineţe, ştiinţă – versus legalitate) a lui ILIA DOMILESCU (Gruni), GRIGORE CORCESCU (Conceatu), PAVEL PĂTRUŢ (Boaia), RUDOLF CRISTIN, care au reuşit să facă o matriţă pentru falsificarea monezilor. Retras din fire, cantonat în coliba casă din GRAŢCA, omul prea puţin cunoscut duce faima satului în întreg BANATUL. Dacă ION FERESCU (ANTANASE)  a călătorit puţin, locomotiva lui s-a plimbat pe ruta Orşova – Timişoara.

Şi înaintaşii noştri au simţit nevoia să-şi exteriorizeze sentimentele de bucurie sau de tristeţe şi a altor stări sufleteşti în manifestări artistice (cântec, joc, poezii).

Cred că n-au fost mai prejos decât VETA BIRIŞ, TROP, ansamblul „Icoanele”, consătencele noastre – FORVIZA, STANA COANDA, ELENA OGĂŞANU etc., care-şi cântau, mai ales durerea faţă de ursita singurătăţii lor, în doine-bocet care te cutremurau când le auzeai. În august 1963 marele dirijor C-tin BOBOC o ascultă şi are cuvinte de elogiere a talentului nativ al Elenei Ogăşanu. Alţi cântăreţi vocali renumiţi au fost ION COCORA, COLĂGIAC, TRĂILĂ GANTU, NISTOR DAIA, ION BORDÂNC.

Cu aproape 100 de ani în urmă cimpoiul făcut şi mânuit de IANĂŞ (MOACĂ) BĂŞULESCU îi însoţea la cântec şi joc pe bolvăşniceni. Fluierul era instrumentul mai uşor de făcut şi era prezent aproape în fiecare casă. S-au remarcat CORCESCU PARVU (SĂLŢAR), MIHAI FENEŞAN, IANAŞ JABLEA, ca solişti foarte înzestraţi şi participanţi în formaţia Căminului la concursuri.

Incontestabil cunoscut şi în localităţile din jur, în prima jumătate a secolului trecut a fost maistrul „clanetas” – clarinetistul VASILE CORCEA – maistrul.

Instrumentele de alamă intră în viaţa câtorva familii (BLIDARIU, CORCESCU, DRĂGAN, VÂNTURIS etc.) şi beneficiind de un profesionist desăvârşit şi un bun pedagog, GORE BURTA( MOSU BURTĂ) alcătuiesc o fanfară bine cotată şi apreciată care cântă la diverse evenimente (concursuri, nunţi, botezuri etc.), pe un areal vast din Oltenia, Clisura Dunării şi până în zona Lugojului (Sudiaş).

Se cuvine să-i elogiem şi să le urăm succes actualilor muzicieni Gh. Călţun Brancu, Ianaş (Jâncu) Blidariu, Vasile Corcescu (Corcea), Gogu Vasilescu (Purgela), Ghiţă Domilescu (Iarec), ca şi celor ce vin din noua generaţie (Iancu, Pleşu, Jâncu, Trăilă Corneanu…).

Dintre persoanele instruite, care prin faptele lor au depăşit graniţele locale, amintesc pe domenii de activitate:

Domeniul militar:

l căpitani în armata austro-ungară:

p Grigore Domilescu (Glişa lui bugiancă), Mehadia

p Ianaş Terfeloagă (căpitanul Păcilor), Mehadia

l în armata română:

p col. r. Iosif Ferescu (Turtoni), Medgidia

p col. Gh. (Gogu) Domilescu (Bita) – în M.A.N.

p maior Ferescu Matei

l în Ministerul de Interne:

p col. Başulescu Mihai (Brata)

p col. r. Başulescu Gheorghe (Fulgerin)

p col. r. Blidariu Ilie

În justiţie şi administraţie:

p Grigore Domilescu

p Ion Domilescu (Lăzărică)

Primari în Băile Herculane: Pavel Roset, Mihail Domilescu, Nicolae Vasilescu

Teologie: BAŞULESCU DUMITRU, MANEA DOMILESCU şi fiica, profesoară de religie

Finanţe – bănci: Terfaloagă Dumitru, Corcescu Grigore, Mihan Ilie, Feneşan Cati

Medicină: Şuvagău Gigi, Mirulescu Ion (Catuta), Terfeloagă Moisică, Brancu Nicolae

Tehnic-ingineri: Cristian Anton, Tatucu Ilie, Chiata Ion, Gh. Mihan, Vasilica Muică, Blidariu Ancuţa

Învăţământ-cercetare: Iovan Domilescu (Lăzărică), Nicolae Roseţi, Feneşan Iancu, Feneşan Mihăiţă, Domilescu Tulean, Domilescu Ionela, Domilescu Chivuţa (lect.), Domilescu Elena (înv.), Domilescu Gligore (înv.), Humiţa Gligore (înv.), Lăzărescu Moise

Cei mai reprezentativi fii ai satului, prin performanţele lor intelectuale sunt prof. univ. TATUCU IANCU şi cercetător DRĂGAN VASILE.

Prof. inspector MOLAN DOMILESCU

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: