Archive for the ‘Uncategorized’ Category

Victor MACARIE:,,EMINESCU, PRIMA MEDALIE… PRIMUL BUST…”

ianuarie 31, 2010

Dacă vorbim despre moştenirea iconografică rămasă din timpul vieţii lui Eminescu, acum la comemorarea a 120 de ani de la trecerea sa în nefiinţă şi tot atâţia de la configurarea chipului său în sculptură, putem afirma, pe baza unor riguroase cercetări, că acest mic tezaur se rezumă doar la cele patru fotografii1, la două portrete pictură (unul datorat pictorului transilvănean, Mişu Popp «1827-1892» şi altul datorat studentei Cornelia Emilian de la şcoala de bele-arte din Iaşi) şi la mai multe desene şi gravuri publicate în presa vremii, dar… nu o lucrare de sculptură. Sculptorii noştri, contemporani cu el, nu s-au lăsat inspiraţi de adonisiaca figură a tânărului poet din anii studenţiei sau de meditativa sa înfăţişare de la vârsta deplinei maturităţi.

O dată cu trecerea în eternitate a marelui poet, imaginea sa a intrat subit în atenţia atât a unor comitete de iniţiativă care doreau să-i aducă un pios omagiu postum cât şi a unor sculptori care îşi propuneau transpunerea chipului său în piatră sau bronz. Astfel, în chiar ziua înmormântării acestuia, la 17 iunie 1889, în cotidianul „Naţionalul” se publică o notiţă din care rezultă că un „grup de persoane” se hotărâse deja, să lanseze liste subscripţie în vederea ridicării unei statui „nemuritorului poet”. Apoi, la 21 iunie, Titu Maiorescu îşi făcuse cunoscută iniţiativa organizării unei subscripţii publice în vederea ridicării unui monument la mormânt şi chiar înălţarea unei statui cu chipul acestuia în Bucureşti. Iar la 30 iunie, mai mulţi „admiratori ai poetului” încercau să organizeze o loterie, pentru ridicarea unei statui, “Maestrului în Bucureşti”. La această succesiune de iniţiative şi propuneri se înscrie şi aceea a sculptorului Filip Marin (cel care la 16 iunie 1889 îi luase masca mortuară , pe chipul neînsufleţit dus la Spitalul Brâncovenesc, pentru autopsie), de a realiza un bust Eminescu, pe care spera să-l şi termine “cam în vreo trei săptămâni.”>>>>>>Victor MACARIE:,,EMINESCU, PRIMA MEDALIE… PRIMUL BUST…”

Iulian Negrilă: ,,M. Eminescu – botezul cu „flori şi fluturi’”

ianuarie 31, 2010

M. Eminescu a cunoscut bine viaţa ardelenilor şi bănăţenilor şi a fost pus la curent cu presa timpului din aceste părţi de ţară. Numeroase informaţii istorico-literare au apărut în paginile publicaţiilor din Banat şi Transilvania referitoare la opera şi personalitatea poetului.

Am ales dintre ele articolul semnat de V. P. (Volbură Poiană), apărut în „Tribuna nouă” (Arad, 1924), care pune problema datei şi locului de naştere a poetului nostru naţional. Se susţine că el s-ar fi născut la Dumbrăveni, în 21 mai 1849:

„Doamna Constanţa Dunca-Şchiau de Sajo, văduva consilierului imperial Antoniu de Schiau din Transilvania, care trăieşte la Sibiu, într-o foarte modestă odaie a hotelului Europa, în ceasul când pruncul vătafului Eminovici s-a ivit pe lume, ea se afla la moşia marelui şi avutului boier Costache Balş, zis după titlul primit în Rusia, „dvaraninul” Balş.

La acest boier moldovean, tatăl lui Eminescu îndeplinea serviciul de vătaf al moşiei. In dimineaţa zilei de Sfinţii împăraţi (21 mai), în anul 1849, doamna Dunca de Sajo, copilă pe atunci, se juca laolaltă cu micuţul băiat Dimitrie-Muţi Balş, feciorul boierului Balş, în parcul cel mare al curţii boiereşti. îndată, două fetiţe au apărut la geamul deschis al unei căsuţe din fundul grădinii şi, făcând semn copilei Dunca şi micuţului Muţi, una din ele, cea mare, a zis:

– Cuconaşule, astă noapte o femeie bătrână, ne-a adus un frăţior drăgălaş…

La care micuţul Balş a răspuns:

– Să-l botezăm noi…

Şi, la botezul copilăresc, mai mult de joacă şi de drag făcut, la care a luat parte Eminovici, vătaful, frumoasa copilă Dunca a aruncat flori albe deasupra leagănului, iar micuţul Balş, deschizând o cutie pe care o avea în mână, a dat drumul fluturilor ce-i avea prinşi.>>>>>Iulian Negrilă: ,,M. Eminescu – botezul cu „flori şi fluturi’”

Graţian Jucan:,,Sintagma „Pământ şi apă” la M. Eminescu”

ianuarie 31, 2010

În Scrisoarea III se aminteşte de Darius, regele perşilor. M. Eminescu, elev la Cernăuţi, cunoştea asemenea istorioare din manualele de istorie (în l.germană), pe care le citea cu plăcere şi pasiune şi care au format tezaurul de cunoştinţe puse în slujba poeziei. Izvoarele motivului sunt legendar-istorice.

O scurtă incursiune în istorie şi în istorioarele vechi e ademenitoare. Darius, rege persan (522-486 î.Hr.) din dinastia Ahemenizilor, a purtat o campanie războinică împotriva sciţilor (514-513 î.Hr.), ajungând până pe teritoriul ţării noastre, în Dobrogea. Relatând expediţiile lui Darius împotriva sciţilor, istoricul grec Herodot, părintele istoriei, dă şi primele informaţii sigure şi mai ample despre dacii (geţii) de la gurile Dunării. Tot Darius este acele care a început războaiele cu grecii şi a fost înfrânt de aceştia la Maraton (490 î.Hr.).

Potrivit unei legende, solii regelui persan Darius, trimişi să ceară spartanilor “pământ şi apă”, adică recunoaşterea fără luptă a dominaţiei persane, au fost aruncaţi de greci în fântâni, “ca să-şi ia de acolo pământ şi apă”, adică ce vor, anunţând astfel războaiele medice.

Starea de pace sau război era hotărâtă prin tălmăcirea simbolurilor.

În faţa oştirii atât de numeroase a lui Darius, fiul lui Istaspe, regele perşilor, care a venit pe mare cu 600 de corăbii şi 700.000 de oşteni, urmărind pe sciţi în Dobrogea, aceştia au aplicat tactica retragerii şi pustiirii, pedepsindu-i în felul acesta pe duşmani, prin foamete şi sete, prin hăituiala, evitând lupta în loc deschis. „Fiind că această stare de lucruri se prelungea multă vreme – nota Herodot – şi nu se mai termina”, Darius a trimis un sol la regele sciţilor, întrebându-l de ce nu primeşte lupta. La aceasta regele Idanthyrsos a răspuns: “Noi nu avem nici oraşe, nici pământuri cultivate, pentru care să ne temem să nu fie cucerite ori nimicite, ca să intrăm cât mai repede în luptă cu voi.>>>>>Graţian Jucan:,,Sintagma „Pământ şi apă” la M. Eminescu”

Traian Galetaru:,,Manifestare cultural-artistică de excepţie la Mehadia, judeţul Caraş-Severin, 19 septembrie 2009

ianuarie 31, 2010

Lung e drumul Clujului, dar nici drumul Mehadiei nu este tocmai scurt. Cred că dintre bănăţenii din Banat am parcurs traseul – încântător – cel mai întins: de la graniţa vestică a ţării, din vecinătatea Serbiei, până aproape de Herculane. După patru ore de rulat cu maşina, am scăpat primul moment, cel de la primăria comunei Mehadia, unde dl. primar Iancu Panduru i-a întâmpinat cordial (mi s-a spus) pe oaspeţi. În schimb, momentele următoare mi s-au părut adevărate delicii spirituale, şi asta datorită pasiunii organizatorice şi documentare a dlui Nicolae Danciu Petniceanu, un veritabil promotor cultural al Banatului şi nu doar al celui montan. De fapt, Domnia sa reprezintă o impenetrabilă enigmă: în timp ce Timişoara atrage ca un magnet, N.D.P.ul i-a dat cu tifla metropolei de pe Bega şi s-a stabilit în Mehadia, comună cu iz de legendă, coborâtă parcă din basmele noastre pe pământ întru fericirea locului. De menţionat că, la iniţiativa Societăţii Literar-Artistice „Sorin Titel” (preşedinte scriitorul N.D.Petniceanu), în Banat au fost dezvelite 32 de plăci memoriale, dintre care 16 doar în Timişoara.

Momentele de real câştig spiritual au fost: dezvelirea şi sfinţirea plăcii memoriale (a 7-a în localitate) dedicate redacţiei ziarului local Grănicerul (1932 – 1937) al cărui proprietar şi redactor a fost Ion Marghetich, vizitarea unei expoziţii reprezentative a portului popular din Mehadia şi zonă (realizată cu dăruire şi competenţă de învăţătoarea pensionară Nely Feneşan) şi „Simpozionul presei montane” din Banat. Au susţinut comunicări: istoricul dr. Alexandru T. Nemoianu (SUA), dr. Ilie Domaşnea, prof. Ana Drăghici, prof. Traian Galetaru, Nicolae Ieremia, Ion Ionescu, dr. Iulian Lalescu, Ignea Loga, prof. Pavel Panduru, prof. Ctin Juan Petroi, Gabriela Şerban, Dana Oprescu, ca să realizăm o enumerare (aproape) alfabetică). Au trimis comunicări: prof. Gheorghe Rancu-Bodrog, ing. Traian Trifu Căta (Petrovasâla, Serbia), prof. dr. Gheorghe Luchescu (Lugoj), prof. univ. dr. Iulian Negrilă, prof. Doru Dinu Glăvan, prof. Vasile Barbu (Uzdin, Serbia).>>>>Traian Galetaru:,,Manifestare cultural-artistică de excepţie la Mehadia, judeţul Caraş-Severin, 19 septembrie 2009

N.D. Petniceanu:,,Câteva gânduri despre Anton Golopenţia(1909 – 1951)”

ianuarie 31, 2010

Numele învăţătorului Anton Golopenţia     l-am întâlnit prima dată în paginile revistei Institutului Social Banat – Crişana, institut şi publicaţie cu acelaşi nume fondate de avocatul Cornel Grofşoreanu, în oraşul Timişoara, mai 1932. Numele de Golopenţia îmi trezise curiozitate şi un interes aparte, având cunoştinţe apropiate şi prieteni cu acest nume, care îşi aveau arborele genealogic în satul Pecinişca, pe aproape de Băile Herculane. Apoi numele de Sanda Golopenţia îmi era familiar, citisem mai multe eseuri literare, chiar şi unele prefeţe de carte, semnate de titrata Sanda Golopenţia, fără să ştiu că este fiica lui Anton Golopenţia.

Curiozitatea şi interesul spiritual m-au determinat să fac investigaţii, să răsfoiesc presa interbelică şi postbelică, să lecturez anuare şi dicţionare, aflând că Anton Golopenţia îşi are sorgintea la Prigor, în Almăj, cum tot aşa de bine putea s-o aibă şi în Pecinişca pomenită mai sus, de unde era tatăl său, avocat sau notar public, cu slujba în Ţara Almăjului. Mai aflasem, demn de reţinut, că filozoful, economistul şi sociologul, fusese studentul şi colaboratorul apropiat al savantului Dimitrie Gusti, creatorul sociologiei româneşti. Într-un anume fel reuşisem să dezleg taina colaborării lui Anton Golopenţia la revista Institutului Social Banat-Crişana, în paginile căreia întâlnisem frecvent şi numele profesorului Dimitrie Gusti, la propunerea căruia avocatul Cornel Grofşoreanu fondase institutul şi revista cu aceleaşi nume. Apoi, era şi o altă motivaţie, în redacţia revistei în cauză şi între colaboratorii  ei se repetau câteva nume sonore de cărturari bănăţeni: dr. Iosif Nemoianu, av. Petru Nemoianu, prof. Traian Topliceanu, poetul Ion Negru, prof. Ion Grigore, de la Mehadia, amicul lui Lucian Blaga, Ioachim Miloia, de la Muzeul Banatului şi alţii.>>>>>N.D. Petniceanu:,,Câteva gânduri despre Anton Golopenţia(1909 – 1951)”

Moshe Carmilly-Weinberger:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”(partea a II-a)

ianuarie 31, 2010

Mărturisirile semnate de rabinul Moshe Carmilly Weinberger se publică gândind la blănarul Vasile Cristea, ardelean şi bun român (azi decedat, fost locuitor al oraşului Timişoara), care soldat fiind, la sugestia mareşalului Ion Antonescu, ca soldaţii să realizeze căsătorii fictive cu tinere evreice pentru a le salva de persecuţia hitleristă, el, nea Vasile, s-a căsătorit de-adevăratelea cu o evreică din Ardeal, cu care a făcut doi băieţi.

În 1948, Vasile Cristea plecase prin ţară după materie primă (avea atelierul său de blănărie, în Timişoara pe Strada Reşiţa), în acest timp soţia cu cei doi copii au plecat definitiv în Israel. Fusese trădat în sentimentele lui.

Copiii se vor realiza, unul va ajunge medic în America, altul om de afaceri în Germania. Îi va vizita din doi în doi ani, cu sprijinul semnatarului acestor rânduri. La moartea sa, copiii vor trimite condoleanţe şi nimic mai mult, celei de-a doua soţii, muncitoare blănară, fosta sa angajată.

Asemenea lui nea Vasile Cristea a procedat şi scriitorul Ion Stoia-Udrea, băştinaş din Greoni. Şi soţia acestuia cu un copil, în vreme ce el fusese arestat (motive politice) în acelaşi an 1948, soţia sa, cu pruncul, a emigrat în Israel. Fiul său va ajunge ofiţer superior în marina israelită şi, deşi avea posibilităţi, nu a venit la moartea lui uica Ion, la Greoni, nici măcar scrisoare de condoleanţe nu trimisese. Ce urâtă e, uneori, bestia de viaţă.      (NDP).

Dr. Ernest Marton şi cu mine am convenit cu Emil Haţieganu ca doi-trei dintre conducătorii evreilor din Transilvania de Nord să treacă în România pentru a lărgi căile de trecere peste graniţă, de pe o parte, pe de alta pentru a obţine din partea factorilor oficiali din România un statut de siguranţă pentru refugiaţii evrei.

Guvernul român se afla sub presiunea continuă a germanilor, care erau informaţi despre fuga evreilor din Ungaria în România, Consiliul Germaniei de la Cluj informa conştiincios ambasada Germaniei de la Bucureşti despre amploarea trecerii graniţei de către evrei în România. >>>>>Moshe Carmilly-Weinberger:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”(partea a II-a)

IMPORTANT PENTRU OAMENII DE CULTURĂ ŞI FIII LOR, INTERESAŢI DE O CARTE DE EXCEPŢIE

ianuarie 10, 2010

A văzut lumina tiparului opera A SOSIT DOMNUL EMINESCU, de Nicolae Danciu Petniceanu, la Editura GORDIAN Timişoara.

7oo pagini, plus facsimile şi fotografii ( 150 de imagini şi ilustrate), cartea este un compendiu de literatură, cultură şi artă, cu şi despre poetul Mihai Eminescu.

Preţ: 100 RON

Semnează ilustre nume de cărturari : G.I. Tohăneanu, Ivan Evseev, Galina Cernicova, Ion Neaţă, Gheorghe Azap,  Eugen Evu,  Petru Rezuş,  Marin Bucă,  Gheorghe Eminescu,  Iulian Negrilă,  etc.

Informatii:  autor – N.D. Petniceanu, Mehadia str. Pădurii 380 Tel. 0255523204, sau e-mail publicaţia ,,Vestea” : vestea.de.mehadia@gmail.com .

ianuarie 3, 2010

NUMĂRUL 35 , DECEMBRIE 2009

ianuarie 3, 2010

EDITORIAL – SĂRBĂTORI FERICITE!

ianuarie 3, 2010

Am deosebita bucurie să urez SĂRBĂTORI FERICITE locuitorilor comunei Mehadia şi locuitorilor satelor arondate: Plugova, Valea-Bolvaşniţa şi Globu-Rău, o zic cu inima împăcată că sătenii noştri şi-au făcut datoria pe deplin în ceea ce priveşte activităţile în folosul comunităţii cât şi în folosul privat, al bunei-stări familiale.

Luna Decembrie este cunoscută ca şi Luna cadourilor pentru cei dragi, în această lună avem de felicitat şi de sărbătorit onomastica unor nume dragi, precum: Sfântul Nicolae, Sfântul Crăciun, Sfântul Ştefan şi în cele din urmă Sfântul Vasile sau cum ziceau bătrânii cărăşeni: Silvestru. Aşadar, zic sănătate şi la mulţi ani celor cu numele de Nicolae şi Nicoleta, Crăciun şi Crăciuniţa, Ştefan şi Ştefania, Vasile şi Vasilica.

Fiind vorba de luna cadourilor, Primăria şi Consiliul Local Mehadia, ca şi în alţi ani, se gândeşte ca Pomul de Crăciun pentru mari şi mai ales pentru cei mici să fie unul deosebit, frumos împodobit, pe măsura colindătorilor, pe care îi aşteptăm, cu tolba lui Moş Crăciun plină de dulciuri şi jucării pentru copiii care au fost sârguincioşi şi cuminţi la şcoală şi în familie.

După Sărbătoarea de Crăciun, vom căuta ca şi Silvestru, Sfântul Vasile, să fie întâmpinat cu surle, artificii şi voie bună, cu urarea strămoşească: LA MULŢI ANI!

LA MULŢI ANI, dragi consăteni!

Primar Iancu PANDURU

Nicolae Irimia:,,Presa din Banatul Montan, omagiată la Mehadia”

ianuarie 3, 2010

Extraordinară ideea Primăriei, a Consiliului Local din Mehadia şi a Societăţii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat de a organiza sâmbătă, 19 septembrie, un simpozion dedicat presei din Banatul Montan. De altfel, acţiunea nici nu ne-a luat prin surprindere întrucât, aceleaşi foruri administrative şi culturale au iniţiat, în ultimii ani, manifestări culturale, care tind să devină tradiţionale, în prim-plan situându-se valorificarea moştenirii spirituale, aducerea în memoria contemporanilor a activităţii şi operei unor mari personalităţi care au marcat istoria locurilor. Şi nu în ultimul rând, tot aici, prin grija aceloraşi instituţii – fapt unic în judeţ – apare lunar periodicul social-cultural „Vestea”, fondat în urmă cu patru ani de prozatorul Nicolae Danciu Petniceanu şi de primarul comunei, Iancu Panduru.

Manifestările de la Mehadia au debutat la primele ore ale zilei cu primirea oaspeţilor sosiţi din Timişoara, Reşiţa, Drobeta Turnu Severin, Orşova, Bocşa, din Valea Almăjului, precum şi din Statele Unite ale Americii, la sediul primăriei. Apoi, participanţii s-au deplasat în imediata vecinătate a sediului administrativ, la casa în care între anii 1938 – 1941 a funcţionat redacţia revistei „Grănicerul”, ce l-a avut ca proprietar, editor şi redactor responsabil pe Ion Marghetici, cu această ocazie pe faţada imobilului dezvelindu-se şi sfinţindu-se o placă de marmură întru aducere aminte.

După o scurtă slujbă de comemorare oficiată de un sobor de preoţi de la parohia Mehadia şi din localităţile învecinate au rostit alocuţiuni primarul Iancu Panduru, prof. Alexandru Nemoianu (S.U.A.), prof. Richard Sârbu şi N.D.Petniceanu, acesta din urmă oferind auditoriului câteva detalii despre revista „Grănicerul” şi despre redactorul său responsabil, Ion Marghetici.>>>>>Nicolae Irimia:,,Presa din Banatul Montan, omagiată la Mehadia”

Prof.dr. IULIAN LALESCU:,,E oportună scrierea istoriei prezentului?”

ianuarie 3, 2010

Definit ca fiind efemeră graniţa între trecut şi viitor, prezentul istoric este un concept nerecunoscut de istoriografie, contestat mai ales de istoricii care nu pot apela la martorii oculari. Întrebarea care trebuie pusă contestatarilor se referă la posibilele lor reacţii în faţa unei eventuale întalniri cu martori oculari ai epocilor pe care le studiază, ştiut fiind că se contestă, mai ales, claritatea percepţiei evenimentelor apropiate în timp. În acest fel, se dă credit mai mare sedimentării informaţiei prin scurgerea timpului, trecându-se cu vederea faptul că uitarea survine tocmai o dată cu trecerea anilor. Este clar faptul că orice istoric preferă să apeleze direct la „actorii istoriei”, mai mult decât la urmele lasate de ei, oricât de importante ar fi ele. Aceasta este o abordare istorică care a prevalat de la Herodot şi Tucidide până în secolul al XVIII-lea. Atunci se considera ca, a fi martor ocular la evenimentele descrise sau, mai bine, participant la ele, este un avantaj major în scrierea istoriei. De aceea, se aprecia că istoria contemporană era cea mai bună istorie scrisă.

Astazi, a scrie „istoria prezentului” poate părea imposibil din cauza contradicţiei în termeni şi a faptului că istoria se referă la trecut, însemnând necesarele descoperiri şi interpretari noi, bazate pe ani intregi de studiu al documentelor din arhive. Această abordare a istoriei a fost vehiculată o dată cu apariţia mitului modern al progresului nelimitat cu ajutorul ştiintei, cu dezvoltarea filologiei critice şi cu opera istoricului german Leopold von Ranke. La o analiză mai atentă, constatăm ciudăţenia abordării: o persoana care n-a fost prezentă cunoaşte faptele mai bine decât una care a fost implicată sau martoră! Însă, chiar şi cel mai ascetic neorankean depinde de martorii cărora le aparţin primele relatări despre trecut, deoarece nu există istorie dacă aceştia nu înregistrează nimic.>>>>>Prof.dr. IULIAN LALESCU:,,E oportună scrierea istoriei prezentului?”

ICOANA CRISTESCU-BUDESCU:,,UN VEAC DE TRADIŢIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ŢARA ALMĂJULUI ŞI CRAINA BĂNĂŢEANĂ”

ianuarie 2, 2010

Ţara Almăjului şi Craina Bănăţeană sunt cuprinse între Munţii Semenic şi Munţii Almăjului şi se desfăşoară în partea de sud-vest a Banatului, fiind o străveche vatră a etnogenezei noastre. Strămoşii noştri almăjeni şi crăinenţi, ca şi întregul popor român, n-au primit creştinismul la o anumită dată şi în mod oficial aşa cum n-au primit vecinii noştri, mult mai târziu, „botezul”. Creştinismul a pătruns aici pe nesimţite încă din cele dintâi timpuri ale erei creştine, poporul altoindu-şi pe fiinţa sa valorile spirituale în duhul ortodoxiei. În ivirea poporului român ortodoxia constituie, alături de sângele daco-roman, elementul decisiv în etnogeneza sa. „Strâns legată de popor întotdeauna Biserica Ortodoxă Română prin ierarhii, preoţii, monarhii, teologii şi credincioşii ei a contribuit la păstrarea identităţii proprii, la formarea şi uniformizarea limbii literare, la naşterea unei culturi originale, la înfăptuirea unităţii naţionale şi politice, la slujirea idealurilor de dreptate, libertate, neatârnare şi pace, la sprijinirea statului care a adunat în hotarele sale pe toţi fii naţiunii. Etapele străbătute de români în zbuciumata lor existenţă sunt şi etapele parcurse de Biserică, ele putând fi urmărite într-un paralelism neîntrerupt”.

În evul mediu, atunci când Almăjul şi Craina au intrat sub administraţia statului maghiar, credincioşii ortodocşi de aici au trebuit să opună o îndârjită rezistenţă la acţiunile de catolicizare ale acestora. Dovadă că locuitorii acestui colţ de ţară nu şi-au părăsit credinţa strămoşească sunt bisericile ortodoxe, la început construite din lemn, dar frumos împodobite în interior, iar mai apoi din piatră şi cărămidă. După anul 1658 în Almăj şi Craina, noua stăpânire turcească nu şi-a impus religia sa, ci a urmărit doar strângerea dărilor. Însă în timpul deselor confruntări cu armatele austriece desfăşurate în această parte a Banatului, turcii adesea au incendiat bisericile existente aici, credincioşii fiind nevoiţi să-şi improvizeze altele din nuiele împletite.>>>>>ICOANA CRISTESCU-BUDESCU:,,UN VEAC DE TRADIŢIE ŞI CULTURĂ ROMÂNEASCĂ ÎN ŢARA ALMĂJULUI ŞI CRAINA BĂNĂŢEANĂ”

Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(VI)

ianuarie 2, 2010

Nicolae Ceauşescu şi academiciana sa (sic) fuseseră arestaţi şi sechestraţi într-o unitate militară din Târgovişte, se aştepta judecata lor. Fuseseră condamnaţi la moarte şi executaţi în ziua de Crăciun 1989. cu toate fuseserăm de acord, dar nicidecum cu condamnarea lor la moarte şi, mai ales, executarea lor în ziua de Sfântul Crăciun. În ziua când se născuse Isus Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul Creştinătăţii. Sacrilegiu. Se comisese un mare păcat.

Procesul lui Ceauşescu şi al soţiei sale fusese o cumplită mascaradă politică, fusese acuzat între altele de moartea a peste şaizeci de mii revoluţionari în decembrie 1989 şi de subminarea economiei naţionale. Ulterior se va dovedi că fusese o minciună, cineva avusese interesul să-l compromită pe Ceauşescu şi să-l execute. Oare cine?! La Timişoara fuseseră ucişi în jur de 40 (patruzeci de persoane) şi nu din ordinul lui Ceauşescu, din ordinul generalului Stănculescu, apoi după căderea lui Ceauşescu, după data de 22 decembrie 1989 în Bucureşti vor fi ucişi peste o mie de tineri, oare cine a dat ordin să se tragă în revoluţionari şi cine anume a tras?! Enigme ale lui Decembrie 1989, dar haideţi să vedem cine l-a judecat pe Nicolae Ceauşescu şi, citind printre rânduri, ne vom da uşor seama cine anume se fac vinovaţi de morţii din Decembrie de la Bucureşti.

Înainte de proces, au hotărât moartea lui Nicolae Ceauşescu, într-o baie de la Comandamentul Militar din Bucureşti, următorii:

– Ion Iliescu – activist de partid, fiu de ilegalist, tatăl evreu ucrainean, fost muncitor la „Nicolina” Iaşi, ilegalist, fost în închisoare cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, pentru răspândirea de manifeste comuniste;>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(VI)

Dana Antoaneta Bălănescu:,,Împărăteasa Elisabeta Şi Băile Herculane”

ianuarie 2, 2010

(Impresii şi păreri personale în FORUM)

„Alles ist wandelbar in dieser Welt” (H. Heine) (Totul este trecător în această lume)

Aceste versuri ale marelui poet german ca şi cele din creaţiile sale proprii, au fost deseori recitate de către celebra Sissy, în plimbările sale prin Herculane. Fireşte, vizitele împărătesei au fost menţionate, în treacăt de presa vremii, preluate apoi de ghidurile despre staţiune, stând mărturie şi inscripţiile din Băile Neptun, ca şi numele vilei, în care este adăpostită, acum, Casa de Cultură. În martie 1998, am strâns, la îndemnul regretatului profesor Ioan Comeliu Scheuşan, toată documentaţia despre băi (ea mi-a folosit, laolaltă cu proiectele deja existente, la expoziţia din 8 septembrie 2004, Băile Herculane). Printre multe altele, am avut în mână, cartea, aflată la biblioteca germană GAL Tietz din Reşiţa: “Elisabeth. Strania (bizara) femeie, bazată pe jurnalele fiicelor şi pe alte documente”, Ed. Graz-Wiena-Koln, reeditată în ed. Anton Pustet, Salzburg, 1934. Răsfoind cu febrilitate, în noaptea de 28 martie 1998, am găsit subcapitolul Elisabeth şi Carmen Sylva. Poezie la Herkulesbad (cele două pagini ca atare au fost ulterior, traduse în prima variantă scurtă de Inge Nagler Focht din Elveţia (pe atunci, în 1998, o eminentă studentă din Reşiţa) şi, mai apoi, pe larg, de regretata colegă de la muzeu, Anita Floare.

Aşadar, în primăvara anului 1887, Sissy efectuează o călătorie în “Ungaria de Sud” la Herkulesbad. Însoţită de Sarpita Majlah, se plimbă ore întregi prin galerii şi prin împrejurimile staţiunii. Poposesc, la lumina lunii, într-o poiană, unde un cioban tânăr le oferă lapte proaspăt. În atmosfera atât de specifică staţiunii, în sânul unei naturi sălbatice, Sissy savurează comunicarea cu natura, traduce din poezia maghiară şi reciteşte Heine. În 7 aprilie, ea îi scrie deja mamei sale, iar în 28 aprilie primeşte aici vizita lui Carmen Sylva (Elisabeta, soţia lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, altă suverană dăruită artelor). Cele două petrec în tihnă, discutând probleme filosofice ori religioase, dezbătându-l pe acelaşi Heine. >>>>>Dana Antoaneta Bălănescu:,,Împărăteasa Elisabeta Şi Băile Herculane”

Ioan I. STOIAN:,,Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi – genii ai neamului românesc”

ianuarie 2, 2010

(…) Amândoi au fost nevoiţi să plece în Franţa pentru a-şi desăvârşi epocalele realizări, fiecare în domeniul său.

În 16 martie, numai cu două zile înaintea zborului memorabil al lui Traian Viua, din 18 martie 1906, de la Montesson, de lângă Paris, în modestul atelier al lui Constantin Brâncuşi, din cartierul Montparnnasse din Paris, stăteau de vorbă cei doi români:

“Apoi frace Constandine, deschide discuţia Traian Vuia, bag samă, că nu te-a mulţămit arta lui Rodin, şi i-ai părăsit atelierul cu dorinţa de a-ţi face un drum propriu în artă!” Aşa a început discuţia dintre cei doi, care a durat o după amiază întreagă, fiind una din numeroasele întâlniri ale celor doi mari inventatori, unul în domeniu tehnic, iar celălalt în cel artistic. Discuţia a continuat cu aprecierile lui Vuia, care compară situaţia lui Brâncuşi cu a lui, amândoi români, departe de ţară şi fără mijloacele materiale, necesare realizării invenţiilor şi operelor lor. Vuia îi spune lui Brâncuşi: “îţi va fi greu, deoarece eşti sărac, ca şi mine, prieteni la Paris nu ai, iar ţara, care te-ar fi putut ajuta, îi departe şi chiar şi acolo oltenii sufără de sărăşie”.’

Apoi Vuia îi povesteşte lui Brâncuşi despre preocupările în vederea realizării aeroplanului – automobil şi felul cum a fost primit la rându-i la Paris, de unii dintre oamenii de specialitate ai tainelor zborului: “Nimeni nu este dispus să mă asculte, inclusiv Academia Franţei deoarece ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul şi cu mijloace proprii de la bordul aeroplanului nu este acceptată”.

Faptul că era cetăţean din Austro-Ungaria, deci un fel de “neamţ”, iar tot ce era neamţ, oricât de îndepărtat ar fi fost, le repugnă, aveau o atitudine rezervată faţă de Traian Vuia.

Brâncuşi atunci îi răspunde:

“Dragă Traiane, te ascultai şi mă minunai de dreptatea ce-o avuseşi, dar ia spune lui Neică, cum făcuşi de aleseşi un nume cuceritor roman – Traian şi un altul cu rezonanţă dacică – Vuia? Nici nu se putea ceva mai potrivit într-un singur nume: îmbinarea înţelepciunii şi priceperea romană cu dârzenia, perseverenţa şi mândria dacilor!”>>>>>Ioan I. STOIAN:,,Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi – genii ai neamului românesc”

Rabinul Moshe:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”

ianuarie 2, 2010

Mărturisirile semnate de rabinul Moshe Carmilly Weinberger se publică gândind la blănarul Vasile Cristea, ardelean şi bun român (azi decedat, fost locuitor al oraşului Timişoara), care soldat fiind, la sugestia mareşalului Ion Antonescu, ca soldaţii să realizeze căsătorii fictive cu tinere evreice pentru a le salva de persecuţia hitleristă, el, nea Vasile, s-a căsătorit de-adevăratelea cu o evreică din Ardeal, cu care a făcut doi băieţi.

În 1948, Vasile Cristea plecase prin ţară după materie primă (avea atelierul său de blănărie, în Timişoara pe Strada Reşiţa), în acest timp soţia cu cei doi copii au plecat definitiv în Israel. Fusese trădat în sentimentele lui.

Copiii se vor realiza, unul va ajunge medic în America, altul om de afaceri în Germania. Îi va vizita din doi în doi ani, cu sprijinul semnatarului acestor rânduri. La moartea sa, copiii vor trimite condoleanţe şi nimic mai mult, celei de-a doua soţii, muncitoare blănară, fosta sa angajată.

Asemenea lui nea Vasile Cristea a procedat şi scriitorul Ion Stoia-Udrea, băştinaş din Greoni. Şi soţia acestuia cu un copil, în vreme ce el fusese arestat (motive politice) în acelaşi an 1948, soţia sa, cu pruncul, a emigrat în Israel. Fiul său va ajunge ofiţer superior în marina israelită şi, deşi avea posibilităţi, nu a venit la moartea lui uica Ion, la Greoni, nici măcar scrisoare de condoleanţe nu trimisese. Ce urâtă e, uneori, bestia de viaţă. (NDP).


Tineretului i s-a interzis dreptul la învăţătură. După declanşarea de către Germania a războiului împotriva Uniunii Sovietice, evreii, între 19 şi 48 de ani, au fost mobilizaţi în cadrul armatei ungare, în detaşamente de muncă forţată. Cea mai mare parte dintre ei au murit in împrejurări cumplite.

În acelaşi timp nici în România situaţia evreilor nu a fost uşoară. La sfârşitul anului 1910 Ion Antonescu ajunge la putere cu ajutorul „Gărzii de Fier”. Urmările vă sunt cunoscute. >>>>>Rabinul Moshe:,,HOLOCAUST ÎN ROMÂNIA?!”

octombrie 26, 2009

NUMĂRUL 10 (33) OCTOMBRIE 2009


EDITORIAL-Iancu Panduru:,,Toamna”

octombrie 26, 2009

Iancu Panduru„Toamna se numără bobocii” este zicală din bătrâni. Toamna se numără bucatele din câmp, toamna se vede ce-am făcut primăvara şi vara, cum am muncit ogorul, toamna este vremea ogoitului. Toamna se coc strugurii, înroşeşte mărul în pom şi urcă galbenul în gutui. Toamna cartoful s-a copt şi se cere la iveală, la vedere. Şi anul acesta, intrat în brumărel, a fost darnic cu noi, sunt mere din abundenţă şi cartofi în câmp, cartoful este un aliment preţios şi căutat în Banatul Montan.

Zi de zi, văd cum ies oamenii la câmp, cum adună porumbul, cum taie cocenii pentru vite şi ogorul e roşu de dovleci, hrană pentru animalele de pe lângă casa omului. Sunt mândru de voi, consătenii mei din Mehadia, Plugova, Valea Bolvaşniţa şi Globu-Rău, sunt mândru de mâinile voastre harnice, vă sărut bătătura din palme şi urma paşilor care ies în câmp la ogoit. În curând, vor porni şi cazanele pentru că au fost peste tot şi pruni roditori, avem prune albastre, avem şi albuşe şi răchia e la mare căutare aici, în Banatul de Sud.

A început şi şcoala. Au început şi cursurile la universităţi şi comuna noastră are sute de elevi şi zeci de studenţi cărora le doresc sănătate şi putere de-a trudi conştiincios pe băncile şcolii şi în amfiteatre.

Şi noi, aleşii dumneavoastră, stimaţi consăteni, ne străduim să ne achităm de unele sarcini, să privim în agenda de lucru şi să isprăvim podul peste Belareca şi esplanada de-a lungul ei, apoi un obiectiv major este introducerea de apă potabilă în localităţile Plugova şi Globu-Rău, vom căuta să isprăvim şi să fim la înălţimea pretenţiilor dumneavoastră.

Cu toţii la muncă şi cu gândul la împlinirea îndatoririlor cetăţeneşti. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Primar Iancu Panduru

Nicolae Danciu Petniceanu:,,SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN, LA MEHADIA, ÎN CARAŞ-SEVERIN”

octombrie 26, 2009

ndp-pt-siteSimpozionul a fost prefaţat cu dezvelirea şi sfinţirea, cu ritul creştin, a plăcii comemorative „Grănicerul”, pe faţada imobilului din Strada Principală, ce a aparţinut redactorului gazetei săteşti, anume Ioan Marghetich.

Sfinţirea s-a făcut de către un sobor de preoţi, cărora le amintim numele cu recunoştinţă şi pietate: Constantin Grozăvescu, Ciprian Danci-Zărescu, Emil Băbuţă, dr. Constantin Cilibia, Nicolae Jinga, dr. Petrică Zamela.

După sfinţire, au luat cuvântul domniile lor: economist Iancu Panduru (primarul comunei Mehadia), dr. Alexandru Nemoianu (sosit anume din America, unde îşi are reşedinţa), prof. univ. dr. Richard Sârbu (fost elev al şcolii din localitate). În continuare, la invitaţia învăţătoarei Nely Feneşan (proprietara casei), asistenţa a avut ocazia să viziteze micul muzeu de artă populară înjghebat în două încăperi din casa sa.

De la „micul muzeu”, asistenţa s-a deplasat la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg”, din localitate, unde a avut loc simpozionul propriu-zis. În preambul,au luat cuvântul domnii: prof. Mihai Feneşan, directorul şcolii, şi primarul Iancu Panduru, care au salutat oaspeţii şi au urat succes lucrărilor simpozionului.

Timp de trei ore, în faţa unei săli arhipline, au prezentat comunicările lor:

– Dr. Al. Nemoianu, dr. Iulian Lalescu, dr. Ilie Cristescu, prof. univ. dr. C. Falca, prof. Pavel Panduru, Ignea Loga (pictor, poet şi publicist), Nicolae Ieremia, ziarist profesionist, prof. C. Juan Petroi, istoric şi publicist, corespondent la Radio „Oltenia”, Gabriela Şerban, publicistă, directoarea Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa, prof. Ana Drăghici, preot Nicolae Jinga, scriitor şi ziarist din Orşova, Tiberiu Popovici, poet şi publicist din Bocşa, profesor Traian Galetaru, redactor la „Suflet Nou” din Comloşu Mare, Ion Ionescu, publicist, din Mehadia, Dana Oprescu, studentă, din Mehadia şi Gheorghe Jurma, ziarist, scriitor, editor, liderul presei din Caraş-Severin.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN, LA MEHADIA, ÎN CARAŞ-SEVERIN”

Dr. Alexandru Nemoianu:,,Moment istoric şi responsabilitate”

octombrie 26, 2009

alx-nemoianuÎn vorbirea ce o are privind soarta Sodomei, Dumnezeu făgăduieşte să cruţe cetatea păcătoasă la caz că în cuprinsul ei va vieţui “un singur drept”.

Ca toate cele aflate în Sfânta Scriptură şi această împrejurare are o dublă semnificaţie, una literară, faptică şi una duhovnicească şi în veşnicie, pentru totdeauna.

Fără îndoială că în adevăr Domnul caută să mântuie şi Sodoma, dar infinita Lui milostenie trebuia să se reazeme şi pe infinita dreptate. Altcum darul cel mai de preţ dat Omului, libera voie, ar fi fost anulat. Şi Domnul nu îşi ia Vorba înapoi!

Dar în acelaşi timp întâmplarea are importanţă veşnică, ieri, azi, întotdeauna.

În făgăduinţa de a mântui “turma” pentru un singur “drept” aflam, între altele, importanţa colosală, fără egal, pe care o are în faţa lui Dumnezeu fiecare “persoană”, fiecare “loc”.

În vremea pe care o trăim, care este a gloatei, a uniformizării, a înregimentării, făgăduinţa dată Sodomei devine mântuitoare. Dacă un singur drept se va afla, dacă un singur “Loc” va fi vrednic, “neamul” poate fi mântuit. Aceste adevăruri fundamentale au o colosală importanţă în lumea şi momentul istoric pe care îl trăim

Momentul istoric este al confuziei şi înşelăciunii. Sub masca multicoloră a “globalismului” se ascunde în fapt un mecanism simplu al lăcomiei, al acaparării, al lipsei de milă şi a pierzaniei, a pierderii identităţii existenţiale, ca “persoane” şi “comunităţi”.

Dacă ne uităm în jur vom vedea că “valoarea” momentului istoric este acumularea de bani, iar “eroul”, “modelul” acestei vremi este cel care poate acumula bani, prin orice mijloace, altcum zis, “bişniţarul”. Este aproape inutil să repetăm că aceste “valori” şi acest “model” sunt în fapt contravalori, stări nocive, păcătoase. >>>>Dr. Alexandru Nemoianu:,,Moment istoric şi responsabilitate”

Dr. Iulian Lalescu:,,Rolul comunităţii în relaţiile cu presa”

octombrie 26, 2009

Iulian LalescuOrice organizaţie, precum şi orice persoană publică trebuie să se confrunte, în fiecare zi, săptămână, lună sau an, cu noi provocări, să facă faţă unor probleme noi, să ia decizii care asigură dezvoltarea sau precipită declinul. Pentru a se impune în mediul lor, organizaţiile, trebuie să se sprijine pe diverse tehnici, acestea fiind elaborate de diverşi consilieri în comunicare care să ofere rezolvări pentru problemele care apar.

Or, din ce în ce mai mult, comunicarea şi relaţiile publice se dovedesc instrumente originale şi eficace pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă orice organizaţie. Ele pot ajuta la rezolvarea unei probleme, lansarea unei idei, evitarea unei catastrofe – în efortul de a depăşi problemele de zi cu zi. Pentru depăşirea cu succes a problemelor ce intervin într-o organizaţie este nevoie de o structură de comunicare, un birou de presă care să asigure comunicarea cu presa. Relaţiile cu presa se referă la toate legăturile pe care o organizaţie ie poate stabili cu mass-media; aceste relaţii au drept scop promovarea în rândurile publicurilor ţintă, prin canalele mediatice, a activităţii organizaţiei, a punctelor sale de vedere şi a personalităţii sale. Este vorba, astfel, de toate acţiunile care încearcă să atragă atenţia presei. Aceste acţiuni pot îmbrăca diverse forme, dintre care cele mai importante sunt comunicatele de presă, conferinţele de presă, întâlnirile şi briefing-urile. În lucrarea de faţă accentul cade pe comunicatul de presă, importanţa acestuia este covârşitoare, el are rolul de a informa mass-media cu privire la un eveniment, o lansare, sau o problemă cu care se confruntă organizaţia respectivă cu scopul ca acesta să fie publicat pentru a ajunge la publicul-ţintă.>>>>Dr. Iulian Lalescu:,,Rolul comunităţii în relaţiile cu presa”

SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN: Cartea de onoare

octombrie 26, 2009

Doamna învăţătoare Nely Feneşan a avut inspiraţia de-a încropi ad-hoc „cartea de onoare”, unde participanţii la Simpozionul Presei din Banatul de Munte şi-au înscris câteva gânduri pentru urmaşi. Redăm fragmente din aceste înscrisuri, nominalizate:

Dr. AEXANDRU NEMOIANU (SUA): „O mare bucurie venirea la Mehadia, un adevărat oraş montan. Trecut, prezent şi viitor!”

Av. dr. I. BÂRSAN (Bucureşti): „O fermecătoare bijuterie expoziţională!!! Cu o singură observaţie: Este inadmisibil ca această minunată perlă etnografică – de familie – să nu fie cunoscută dincolo de hotarele comunei Mehadia.”

Prof. GHEORGHE JURMA (ziarist, editor, scriitor, Reşiţa): „Felicitări pentru expoziţie şi pentru seriozitatea cu care se păstrează valorile naţionale!

Ar fi bine dacă în fiecare comună ar putea să existe o astfel de expoziţie, muzeu, păstrând astfel propria noastră istorie.

Prof. univ. dr. RICHARD SÂRBU (Timişoara): „O impresie extraordinară mi-a lăsat întreprinderea de mare rafinament cultural a doamnei Nely Feneşan, – această expoziţie de port popular de la Mehadia. Tematica şi minuţiozitatea cu care şi-a orânduit frumoasele exponate, unele de-o mare valoare etnografică, a făcut ca vizita acestei „case culturale” să-mi trezească simţăminte de mare intensitate.

Îi doresc succes binemeritat, sănătate şi izbândă în amplificarea proiectului început astăzi, 19.09.1009.

De asemenea Simpozionul Presei din Banatul Montan a fost o idee generoasă şi multiculturală, a fost motivat de montarea plăcii „Grănicerul”, pe faţada casei doamnei Feneşan.”>>>>SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN: Cartea de onoare

„A sosit domnul Eminescu!”

octombrie 26, 2009

Ultimul apel! E vorba de monografia revistei „Eminescu” (stufoasă, sute de ilustrate, eseuri cu semnături consacrate etc.). Cartea se află sub tipar la Editura „Gordian” din Timişoara, ne propunem a fi un cadou în pragul sărbătorilor de iarnă 2009/2010, alături de un calendar, o carte poştală, cu versuri şi chipul Domnului Eminescu, cu revista „Eminescu”, număr festiv – Eminescu 160. (1850 – 2010).

Cartea cu anexele înseamnă o sută lei noi, ori, în lipsa banilor, ne mulţumim cu comanda dvs. pentru a se putea comanda numărul de exemplare la „Gordianu” Timişoara. Banii se pot trimite pe adresa redacţiei de la „Vestea”. Mulţumim pentru sprijin şi înţelegere, pentru dragostea ce o purtaţi POETULUI NAŢIONAL.           (NDP)

Prof. Constantin Teodorescu:,, Nicolae Danciu Petniceanu: Lumina de la Vărădia (Editura Gordian, Timişoara, 2008)”

octombrie 26, 2009

O ediţie revizuită şi adăugită apare, dce obicei, după epuizarea tirajului, dintr-o cerinţă, să-i spunem, naturală sau cu scopul nedeclarat al formei definitive.

Ediţia a doua a  carţii Lumina de la Vărădia e detrminată de indignare şi durere.

2

Iscoditor din fire, cu harul scrisului, autorul simte nevoia adevărului prin cuvantul inspirit, dar bazat pe virtuţiile documentului. Nu se poate sta cu spatele la adevărul istoric, cu argumentele unor prejudecăţi, ci cu recunoaşterea agresiunilor pe care le-a trăit  fiinţa romanească, agresiuni cu scop politic, de sorginte naţionalistă sarbească său maghiară etc.

Nicolae Danciu Petniceanu se desparte de modelul”vieţilor romanţate” exersat în alte cărţi. Atras de semnificativ, descoperă,în strădaniile sale, cultul fundamental al stră- moşilor care au trăit pentru viitor, independenţa spiritului lor, convingerea că lasă”lumi na”într-un mod iniţiatic.

Dincolo de valoarea instructivă legată de nume celebre ale iluminismului europe- an şi romanesc aflate în secţiunea “Note”, cartea este o evocare: omul şi cărturarul Paul  Iorgovici şi o reconstituire a  unei valori-opera bănăţeanului dominată de Observatii de  limbă rumanească, Crăiasca Universităţii Tipografie, Buda, 1799, reeditată în ediţie critică cu Prefaţa lui Ştefan Munteanu, cu Studiu introductiv, Tabel cronologic, Note şi Bi- bliografie de Doina Bogdan-Dascălu şi Crişu Dascălu, Editura Facla, Timişoara, 1979).>>>>>Prof. Constantin Teodorescu:,, Nicolae Danciu Petniceanu: Lumina de la Vărădia (Editura Gordian, Timişoara, 2008)”

Lae Carabină:,,Deraieri în lanţ pe calea ferată!”

octombrie 26, 2009

Nu mai ai curaj să urci în tren! Nu ştii dacă ajungi cu bine la destinaţie! În ultima vreme au fost mai multe accidente şi incidente pe Calea Ferată în Ardeal, în Muntenia şi Oltenia, mai nou în Moldova.

Ar putea fi prevenite aceste accidente? Desigur, ne spun câţiva pensionari, foşti ani mulţi slujbaşi în Calea Ferată:

– VASILE CRUDU (octogenar), mecanic de locomotivă: „Pe vremea mea, cu 20 – 30 de ani în urmă, linia ferată era curată oglindă şi din oră în oră controlată. Acum e plină de bălării încât nu se poate observa siguranţa terasamentului, a liniei, a fiecărui şurub şi bolţ! Vinovaţii sunt în posturi de responsabilitate”.

– MITRU CHIOSA (aproape octogenar), fost ceferist: „Deraieri şi accidente în Calea ferată nu s-au întâmplat pe vremea lui Ceauşescu. Odinioară, în Calea ferată, era a doua armată a Ţării! Acum s-a isprăvit! Au lichidat şi această lume care nu se juca cu siguranţa liniei ferate, cu transportul pe Calea Ferată”.

În tinereţe, am colaborat cu această „armată” a Ţării, cu organele de siguranţă a liniei ferate între Orşova şi Poartă. Revizorii de linie erau zi şi noapte pe linia ferată, controlau fiecare balon, fiecare traversă, fiecare şină de cale ferată. În această zonă au existat oameni de veghe de excepţie: cantonier Mihai Belchite, picher şi revizor de linie Ion Hrelescu, şef de Gară Gruia Lăpădat, I.D.M. Lungu Nicolae, Pilu Banaduc, Dumitru Lăzărescu, Chimigeru Victor, şef de gară, am amintit doar câteva nume, cu toţii au trecut la cele veşnice.

Conducerea actuală din C.F.R. a desfiinţat posturi de întreţinere şi control al liniei ferate în detrimentul siguranţei transportului feroviar de călători şi marfă! Acest articol este un semnal pentru a se reveni la normalitate. Altfel, e un risc să urci în tren!>>>>>Lae Carabină:,,Deraieri în lanţ pe calea ferată!”

octombrie 20, 2009

NUMĂRUL 9 (32), SEPTEMBRIE 2009

EDITORIAL-Iancu Panduru:,,Presa”

octombrie 20, 2009

Iancu PanduruPresa scrisă şi presa vorbită sunt două sintagme care înnobilează spiritul în ideea de: educaţie, instrucţie, clarviziune, discernământ în luarea cotidiană a celor mai fericite măsuri pentru binele colectivităţii umane, dar şi pentru binele tău.

În ceea ce mă priveşte, când ajung la birou, la o cană de ceai (nu sunt amator de cafea), răsfoiesc şi lecturez presa centrală, dar şi presa zonală, în paralel, fie acasă, dis-de-dimineaţă, fie la birou, ascult buletinul de ştiri. Este absolut obligatoriu pentru omul de rând, anonim, cu atât mai mult pentru cei care sunt catalogaţi „persoane publice” de-a fi la „curent” adică „la zi”, cu tot ceea ce este nou în Ţară şi în zona în care îţi desfăşori activitatea. Urmarea este că te simţi un om pregătit spiritual, că poţi emite o decizie, o hotărâre corectă în folosul societăţii. Recomand colegilor, prietenilor şi concetăţenilor noştri de-a citi zilnic presa, şi nu în ultimul rând gazeta noastră locală, „Vestea”. Se pot învăţa lucruri interesante.

Am pornit astfel la „drum” ştiind, fără înconjur, că „presa”, în general publicaţiile, reprezintă a patra putere în stat, după puterea politică, puterea executivă şi puterea judecătorească. Acest deziderat logic l-am învăţat de la contele francez Charles Marie Salabery (1766 – 1847), om politic şi ideolog al Revoluţiei Franceze şi de la fidelul său coleg Camille Desmoulins (1760 – 1794), din tabăra revoluţionarului Danton, care, din păcate pentru adevărurile publicate în presă, a fost ghilotinat. Riscul meseriei. Există, stimaţi consăteni, în orice meserie şi în orice funcţie, un risc.

Primar Iancu Panduru

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Din istoria presei bănăţene”

octombrie 20, 2009

Voi prezenta radiografia presei editată în Banat până la legitimitatea Actului istoric de la Alba-Iulia şi presa editată după acest moment istoric, limitându-mă la perioada interbelică. Glasul cifrelor este inefabil, cu valenţe socio-culturale şi politice, atât în vremea Imperiului Austro-Ungar cât şi după Unirea de la Alba-Iulia, în cei peste douăzeci de ani de existenţă a României Mari.

Prin urmare, voi prezenta în cifre presa apărută în Banat, în cele două etape distinct istorice:

A. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, între anii 1771 şi 1919

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba română = 13pt-site-ndp

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba germană = 98

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba maghiară = 72

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba sârbă = 3

– ziare, reviste şi foi săptămânale în 2 – 3 limbi = 17

B. Pe vremea României Mari, între anii 1919 – 1940 (1941)

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba română = 125

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba germană = 65

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba maghiară = 104

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba sârbă = 1

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba bulgară = 1

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba esperanto = 1

Invităm cititorii din ţară şi pe cei din străinătate să memoreze şi să compare cifrele cu privire la editarea presei în limba germană respectiv în limba maghiară, înainte şi după monumentalul Act al Unirii, un act naţional românesc.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Din istoria presei bănăţene”

Cezarina Adamescu:„MEHADIA – VATRĂ ISTORICĂ MILENARĂ”

octombrie 20, 2009

„MEHADIA – VATRĂ ISTORICĂ MILENARĂ” (fragmente)Cezarina Adamescu 2

(Autor colectiv. Redactor coordonator: Nicolae Danciu Petniceanu), Editura Gordian, Timişoara, 2007

Deunăzi, mânată de-un tainic îndemn, aveam să purced, fără rucsac, fără provizii de drum, fără busolă ori hartă, doar cu inima doldora de cuvinte şi cu o carte-manual în mâini, spre o vatră istorică milenară cu nume ciudat: Mehadia. Un ţinut fascinant, încărcat de spiritualitate, de frumuseţi naturale şi de miresme tari şi proaspete, pentru mine, necunoscute şi mult râvnite.

M-au însoţit la drum cuvintele lui Iancu Panduru, primarul localităţii şi ecourile rămase-n auz ale publicaţiei lunare „Vestea” – pe care-o frunzăream cu plăcere de fiecare dată:

„Este important să ne cunoaştem istoria şi strămoşii, să ştim cine suntem şi de unde venim, să izvodim dovezi care atestă spiritualitatea patrimonială a unui loc de legendă numit MEHADIA”.

Studiu monografic, istoriografie, documente inedite, biografii esenţiale ale unor înalte personalităţi trăitoare pe aceste meleaguri, istorie contemporană, particularităţi de grai şi de cultură ale acestui strălucit areal al României, toate reunite într-un Act Cultural şi memorialistic de excepţie. Colectivul redacţional, alcătuit în chip fericit, dintr-un buchet de oameni ai locului, sub coordonarea scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, atât de cunoscut şi iubit fiu al acestui meleag, cuprinde, nume universitare de prim rang, precum: Richard Sârbu şi Gheorghe Luchescu, profesorul Pavel Panduru, un ziarist inimos – Constantin Vlaicu, doi doctoranzi: preot Constantin Cilibia şi profesor Iulian Lalescu, diferiţi ca profesii, dar animaţi de aceeaşi pasiune pentru Istorie şi pentru cultură, care, împreună au scos la lumină, ,,o carte colaj, ce se vrea, prioritar, un act de cultură inedit pentru istoriografia Banatului” – aşa cum aminteşte primarul Iancu Panduru în Cuvântul înainte al acestei lucrări.>>>>>Cezarina Adamescu:„MEHADIA – VATRĂ ISTORICĂ MILENARĂ”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Solidaritate cu parfum de demnitate!”

octombrie 20, 2009

4 – 3 octombrie 1984, Reşiţa, încă supravieţuia „Cetatea de Foc”, astăzi „Cetatea de Fum”, mai precis, metaforic, „Cetatea de Praf”.

Matei Şapteouă, primul de judeţ, înainte de plecarea sa la Timiş, ştia de plecare, voia să lase o impresie bună în Caraş, prin urmare luase iniţiativa organizării Simpozionului „Întâlnire cu Fiii Judeţului”.

Cu invitarea oamenilor de cultură din Timiş la acest festin, fusese însărcinat Petru Novac Dolângă, poet şi publicist (autorul unei cărţi singulare în Banat „Mărturii literare”). Au fost invitaţi între alţii: I.M. Almăjan, director la Editura „Facla”, Dorian Grozdan (poet), Sofia Arcan (romancieră), Nicolae Dolângă, lucrător în radio Timişoara, N.D.P. comandant adjunct al Aeroportului Internaţional Timişoara şi alţii.

Cu invitaţii din Caraş-Severin fusese însărcinat altcineva, cine, nu ştiu, cineva de la „cultura socialistă”. Au fost mulţi cărturari din Caraş, amintesc câteva nume: general Ion Stoian, Mircea Martin, Octavian Doclin, Maiorescu, Bădescu, Cazan şi alte nume, mai mult sau mai puţin cunoscute. M-am bucurat să-l reîntâlnesc pe poetul Gheorghe Azap, cu alura sa de ţăran de Ticvania sau de muncitor în forjă.

S-au ţinut comunicări şi paraomunicări pe Secţiuni, cu gândul la masa festivă, seara la „Semenic”.

Vânzoleală prin holul localului, vânzoleală printre mese, unii intrau, alţii ieşeau, mulţi intrau grăbiţi să prindă un scaun cât mai aproape de masa tovarăşului prim Matei Şapteouă. (Fusese astfel epitetizat ca urmare a faptului că ajunsese să cartilizeze până şi ouăle!)>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Solidaritate cu parfum de demnitate!”

Ion Marin Almăjan: Dreptul la replică

octombrie 20, 2009

ion marin almajan 2În nr. 6 al publicaţiei „Vestea”, pe iunie 2009 Nicolae Danciu Petniceanu scrie în nota intitulată: „Nu-i aşa că uneori cuvintele devin gloanţe ucigătoare? că I.M.A. adică eu aş fi autorul sintagmei scribii de mâna a şaptea de la „Sorin Titel” invenţie a d-lui N.D. P. ca să nu zic minciună gratuită, cum tot atât de gratuită a fost şi invenţia sa că am publicat la Editura Facla cartea Povestiri din Bocşa de Ion Cărmăzan în schimbul realizării unui scenariu după romanul meu „Tornada” şi bineînţeles a unui film. Toţi cei ce m-au cunoscut şi au colaborat cu mine la Facla dar şi la ziar pot depune mărturie că nu am tăcut nimic pe principiul dai ca să primeşti. Să-i amintesc lui NDP că am fost singurul care a acceptat să-l însoţească la Judecătoria Timişoara pentru înregistrarea societăţii într-o vreme în care nu mulţi îi întorseseră spatele? Să-i mai amintesc că de-a lungul a 30 de ani, începând cu debutul la Facla i-am fost sprijin de nădejde lui şi multor altora, că am făcut pentru NDP ceea ce nu a făcut nimeni, nici măcar cei ce l-au născut? De câte ori mi-a reproşat NDP că publicându-i primele cărţi l-am aruncat în groapa cu lei a lumii literare? De câte ori nu am făcut prefeţe la cărţile lui NDP! Chiar şi dactilograma „Bigamului” ar trebui să-l facă pe NDP să manifeste respect dacă nu cumva marea iubire atât de des clamată faţă de mine, în lungul anilor. Îmi pare rău că m-a ocolit cu „Lumina de la Vărădia”, titlu care aminteşte în fapt o altă lumină mult mai celebră, cea de la răsărit, a lui Sadoveanu. Trec de la nota amintită la următoarea paginată în acelaşi număr al publicaţiei. Referindu-se la eseul, de fapt prefaţa numită închinare nu încheiere cum notează Danciu, pe care am scris-o la volumul intitulat Eftimie Murgu – erudiţie şi faptă, ediţie realizată de poetul Iosif Băcilă cu texte apărute în cei 10 ani de existenţă a revistei „Almăjana”, NDP se adresează „maestrului”, adică mie, precizând că romancierul şi poetul (mai mult traducător decât poet n.n.) Ilie lenea s-a născut la Orşova şi nu la Pătaş, cum am scris eu eronat. Îmi asum eroarea cu scuzele de rigoare. Următoarea observaţie a lui NDP se referă la absenţa din şirul personalităţilor enumerate de mine ridicate din Almăj a soţilor Icoana şi Nistor Budescu , consătenii mei.>>>>>Ion Marin Almăjan: Dreptul la replică

Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(III)

octombrie 20, 2009

Timişoara, 20 Decembrie 1989, după-amiază

(urmare din numărul trecut)

Poetul Damian Ureche pe un fotoliu, eu pe altul, între noi o măsuţă joasă şi pe ea maşina de scris Olivetti şi două pahare cu cireşată, producţie proprie.

(Demi (alintatul Damian) precipitat scoate şi aprinde o ţigară, eu desfac geanta sa şi scot din ea „bomba” – un dosar cam soios şi între coperte circa 25 – 30 de coli ministeriale, scrise cu pixul pe-o parte şi pe alta. Un titlu cu majuscule: „UN POET FORŢEAZĂ FRONTIERA”, dedesubt autorul: Daniel Jaleş (Unul din pseudonimele literare ale cunoscutului poet timişorean, Damian Ureche, cu rădăcina în Slătioara de Vâlcea). Manuscrisul reprezenta experienţa de „frontierist” şi de detenţie a lui Damian Ureche, precum şi cele petrecute în Decembrie 1989, la Timişoara (16 – 20 decembrie 1989). Mai era şi o scrisoare adresată Postului de Radio „Europa Liberă” de la München, redactorilor Neculai C. Munteanu şi Max Bănuş.

Am pus în mişcare maşina „Olivetti”, în 2 – 3 ore am dactilografiat în trei exemplare „bomba” lui Demi.

Pentru cititorii de astăzi, reproduc paginile pe care le socot mai importante, cei interesaţi pentru detalii pot lectura cartea „Adio, în septembrie” de N.D.Petniceanu, editată de Societatea literar-artistică „Sorin Titel”, la Tipografia Marineasă, din Timişoara, anul 1995, precum şi volumul de poezii „Oraşul martir Timişoara” de Damian Ureche, Editura Facla, Timişoara, 1990, redactor de carte Ion Nicolae Anghel, director de editură dr. Dorcescu.

Prin urmare, reproduc:

„Antiprefaţa”

Un poet forţează frontiera

Cu câtva timp în urmă, mărturisiri sugrumate. Un poet a forţat frontiera. Prins, torturat, aruncat în detenţie. În cătuşe şi lanţuri, paşii poetului au lăsat urma tragice, poeme pe viu. Mărturie a uni întreg îndelung cutremur interior.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(III)

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Lupeni (1929 – 2009)”

octombrie 19, 2009

S-au scurs 80 de ani de la Greva Minerilor de la Lupeni, de la masacrul minerilor din curtea administraţiei. La ordinul prefectului ţărănist s-a tras fără pic de milă în mineri. Au fost ucişi 22 de mineri.Monumentul LUPENI 1929

Primul miner ucis a fost Gavrilă Vitoş, un tânăr, cum tânăr era şi junele ţărănist Coposu, pe atunci şeful tineretului ţărănist, prezent la masacru.

Minerii au declarat grevă generală pentru a obţine majorarea de salarii, condiţii muncă în abataje, protecţia familiilor lor, prioritar protecţia copiilor minori obligaţi să muncească în subteran. În loc de pâine minerii au primit gloanţe, unii au decedat, alţii au fost arestaţi, schingiuiţi în bătăi şi aruncaţi în temniţe.

De-a lungul anilor minerii s-au revoltat şi în alţi ani, aşa cum a fost revolta din Valea Jiului, din vremea regimului dictatorului Nicolae Ceauşescu, apoi revoltele din anii pseudodemocraţiei postdecembriste, soldate cu victime şi arestări în rândul minerilor, fapt pentru care liderul lor inginerul Miron Cozma a zăcut în temniţă peste zece ani.

Astăzi Valea Jiului este o Vale a Plângerii. Viaţa minerilor nu s-a îmbunătăţit cu nimic, faţă de anii precedenţi. Întrebare: până când o viaţă de câine? Când va apare lumina la capătul tunelului social-politic? Întrebări fără răspuns, care depind de bunăvoinţa puternicilor de azi, dar minerii nu cred în mila lor. Ei cred în munca lor, în braţele şi voinţa lor de neclintit pentru o viaţă mai bună.

Nicolae Danciu Petniceanu

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mazăre s-a făcut de măzărichie!”

octombrie 19, 2009

ndpPrimarul Mazăre de la Constanţa s-a făcut de măzărichie, s-a transformat într-o plantă furajeră foarte hrănitoare pentru boi cu B mare! În ultima vreme, pe la noi, în Carpaţi, mai abitir pe Litoral, boii sunt pe cale de dispariţie şi s-a mărit, în schimb, numărul boilor bipezi. Chestie de tranziţie!Mazare in uniforma nazista

Chestiunea cu holocaustul în România este o chestiune relativă atâta vreme cât Antonescu nu a permis îmbarcarea evreilor pentru lagărele morţii, atâta vreme cât Mareşalul a permis soldaţilor români să realizeze căsătorii fictive cu evreice în ideea de protejare, atâta vreme cât Mareşalul şi subordonaţii săi (exemplu cazul generalului Corneliu Drăgălina) a permis eliberarea celor care ştiu româneşte din lagărul german de la Ghiroda (Timiş) pe data de 4 aprilie 1944. Şi evreii cu mic cu mare vorbesc româneşte.

Dacă la noi nu au fost cuptoarele morţii, în alte ţări, mai ales în Germania, au fost asemenea cuptoare unde au fost gazaţi milioane de evrei, ne-a vorbit recent pe micul ecran un supravieţuitor, domnul O. Lustig. Ce ocoleşte domnul Lustig şi confraţii săi este faptul real că în afară de evrei au fost ucişi în lagăre milioane de ruşi, francezi, polonezi, ucrainieni etc. pe considerentul că erau partizani sau comisari politici în Armata Roşie, luptători în spatele frontului hitlerist. Cu ţiganii din România (corturari, lăieţi) şi din alte ţări este o altă mâncare de peşte, s-au nimerit şi ei prin asemenea lagăre, dar grosul lor a fost dus la Bug în Transilvania, unde noaptea aprindeau focuri şi au fost bombardaţi de aviaţia germană sau sovietică, socotiţi luptători, au fost luaţi drept alţii ceea ce nu erau.

Românii de bună-credinţă au condamnat masacrul evreilor şi niciodată nu s-a explicat, cel puţin la generaţia tânără, de unde până unde atâta ură la Hitler şi la ai săi faţă de evrei?! Inexplicabil, atâta vreme cât în venele lui Hitler curgea şi sânge evreiesc, atâta timp cât curva lui Hitler se numea Eva Braun, o evreică, cu care în final se căsătoreşte?! Semne de întrebare şi mirare.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mazăre s-a făcut de măzărichie!”

august 20, 2009

NR. 8 (31), AUGUST 2009

EDITORIAL: Iancu PANDURU: ,,Mehadia în sărbătoare”

august 20, 2009

Iancu PanduruA fost şi s-a dus şi Sfântul Ilie 2009. Am sărbătorit cu toţii nedeia, sau ruga ca în Banat, nedeia se zice în satele de la munte, ruga se spune în satele de la pustă, de la câmpie.

Primăria, primarul şi Consiliul Local au ţinut seama de doleanţele cetăţenilor şi cu efort financiar a adus una dintre cele mai strălucite orchestre de muzică populară din Banat, din care au făcut parte fraţii Sandu, Ion şi Simion, copiii regretatului Sandu Florea din Armeniş, apoi cetăţenii şi oaspeţii lor au fost delectaţi de reputatul solist de muzică populară Rafailă Vincu, care nu mai are nevoie de vreo prezentare.

Apoi trebuie adăugat organizarea scenei, iluminatul public şi amplasarea multor şatre venite la Mehadia, din diferite colţuri ale ţării, acţiune în care s-a evidenţiat viceprimarul comunei, inginerul Traian Stângu.

Prin urmare, s-a ţinut seama de faptul că nedeia este una dintre cele mai frumoase sărbători de peste an la Mehadia, precum şi în satele arondate, pregătiri care au însemnat zile de muncă şi efort financiar substanţial.

Ne bucurăm că sătenii noştri şi oaspeţii lor, goştii, cum se zice la noi, s-au simţit bine, aceasta a fost mulţumirea noastră sufletească. Primăria, primarul şi consilierii său au fost la dispoziţia cetăţenilor şi aceasta este cea mai mare satisfacţie.

Primar Iancu PANDURU

Simpozionul presei montane, la Mehadia!

august 20, 2009

La iniţiativa Societăţii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat şi a gazetei „Vestea”, primăria Mehadia şi onor Consiliul Local au aprobat fondurile necesare pentru realizarea Simpozionului Presei Montane, pentru data de sâmbătă, 19 septembrie 2009, ora zece, la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg”, din localitate.

Simpozionul va fi prefaţat cu dezvelirea şi sfinţirea plăcii comemorative „Grănicerul” pe casa proprietarului şi redactorului Ioan Marghetich, casa în care s-a născut şi a trăit cunoscutul scriitor Nicolae Mărgeanu.

Cei interesaţi de participare sunt rugaţi să confirme prezenţa lor şi titul comunicării în plenul simpozionului. Se va edita o carte cu aceste comunicări.

(Redacţia)