Liviu Mărghitan:,,Mehadia şi Tudor din Vladimiri*”

Personalitate emblematică a istoriei noastre naţionale, cu un rol politic, militar şi social determinant în forţarea Imperiului Otoman de a renunţa la impunerea unor dominatori numiţi de către Înalta Poartă, aleşi din rândul bancherilor fanarioţi, a avut parte de atenţia mai multor generaţii succesive de istorici realizatori ai unei impresionante bibliografii care însumează câteva zeci de mii de pagini.

Cu toate că, dată fiind situaţia mai sus enunţată, devine de-a dreptul neverosimil faptul că ar mai fi posibilă aflarea unor detalii neştiute până în prezent referitoare la Tudor Vladimirescu, iată că a apărut un titlu „surpriză”, anume acesta al comunicării prezentă aici şi acum.

Fapt de asemenea curios, pleiadei de istorici modernişti le-a scăpat din vedere, sau poate au ignorat cu bună ştiinţă detaliul că, aidoma oricărui purtător al unui rang de boierie, şi Tudor din Vladimiri, despre care o jumătate de secol nu s-a scos o şoaptă că a aparţinut clasei boiereşti de mijloc, îşi căuta de sănătate, frecventând din când în când staţiuni balneo-climaterice. Cum staţiunea de la Mehadia – aşa cum era cunoscută în secolele din finalul perioadei medievale – avea un bun renume nu doar în Banat ci chiar şi în sud-estul continentului european, şi Tudor Vladimirescu era în rând cu lumea sa frecventând băile de la Mehadia.

Dar să vedem adevăratul portret al lui Tudor, făcut fără oprelişti politice, în faţa unui grup de numai 25 persoane, la unul din seminariile profesorului academician David Prodan, poate  cel mai titrat medievist din România secolului al XX-lea.

„Lui Tudor nu i se cunoaşte data naşterii. Era din Vladimirii Jiului de Munte şi în momentul ridicării sale armate avea în jurul a 40 de ani. Tatăl său era moşnean care cumpăra pământul spre a-şi rotunji moştenirea. Acelaşi interes de a acumula alte şi alte suprafeţe de teren agricol îl avea încă din prima tinereţe şi fiul său Tudor. Ba chiar mai mult, în curând îşi întrece părintele în adunarea  de avuţii. Avea o moară în a cărei vecinătate şi-a deschis o cârciumă. Pe lângă propriul teren arabil a luat în arendă şi alte suprafeţe de teren, ocupându-se personal de vânzarea cerealelor, fiind unul din principalii „en-grosişti”  ai Olteniei.

Era ştiutor de carte şi cunoscător al mai multor limbi străine, dar nu se ştie unde a dobândit învăţătura.

A încercat să câştige şi ca slujbaş civil, dar şi ca militar, ajungând ca ofiţer lefegiu (plătit în armata rusească, având gradul de porucic (locotenent) şi a fost recompensat cu ordinul „Sfântul Vladimir”, pentru faptul că în calitate de comandant al unui corp de 6000 oşteni a oprit o invazie de turci în zona Golenţi şi Ciuperceni, în anul 1811.

Adevărat „om de lume” luase act de cele mai variate abuzuri, înşelătorii, judecăţi trucate, furturi şi jafuri. El însuşi a fost implicat în o serie de procese, iar slujbele îl impuneau în contact chiar cu marii dregători a ţării şi chiar cu domnitorul.

Reuşeşte să devină în vremea lui Constantin Ipsilanti, în prima domnie a acestuia mare comis, iar în a II-a domnie, a fost vătaf de plai. Ca principal responsabil cu paza graniţelor obţinea venituri foarte importante din judecăţi, vămuire de mărfuri şi din negustoria pe care o practica el însuşi. Pentru numirea sa ca vătaf de plai dădu 3500 de taleri, iar în 1812 dispunea de 12000. nu se cunoaşte cât a plătit pentru a fi ridicat la rangul de sluger (boier care aproviziona curtea domnească şi oastea ţării cu carne proaspătă şi cu lumânări pentru banchetele de seară de la curtea domnească).

Purta veşminte specifice clasei de mijloc a boierimii din Ţara Românească, clasă care în ridicarea ei ierarhică se lovea de marea boierime”.

Evident că la o asemenea situaţie materială şi poziţie socială îşi permitea să efectueze o cură întremătoare a sănătăţii la băile de la Mehadia.

Iată relatarea succintă, e adevărat, dar plină de miez, a cronicarului protopop al Mehadiei, Nicolae Stoica de Haţeg: „De la Beci (Viena, n.n.) în Bucureşti, de acolo în Ruşava. În Mehadia, cvartir (locuinţă închiriată, n.n.) 6 septemâni şezu, la mine în toate zilele venea, bine să păzea (era în anul 1814 n.n.).

1816, în sâmbăta mare, de dimineaţă, iată-l în biserică. Îl întreb: Ce-i?

– Iar nu mă lasă în Ruşava!

Mă duc (protopopul Nicolae Stoica, n.n.) la gheneral comanda pentru slobozenie în Ruşava.

– Şi căpătă!

Şi iar la Bucureşti s-a dus (fără să se precizeze durata acestui „sejur”, n.n.).

………………………………………..

[Tot în 1816] Toamna, în septembrie, călare din Ardeal la mine veni, cu o slugă călare.

Caii în grajdi băgară.

Am prânzit.

Ceru Istoria Rumânească, calendare, c-o să şadă la băi, să cetească, să-şi petreacă.

Şi păn în noiemvre, 9 săptămâni la băi şezu. Venea, ne întâlneam aici şi la băi”.

Din cele relatate rezultă cu deplină claritate faptul că Tudor din Vladimiri era o persoană cultivată care îl preţuia pentru cunoştinţele-i multiple istorice pe cronicarul din Mehadia. Cu toate că Nicolae Stoica nu face referiri la conversaţiile avute e de presupus că în cea mai mare parte a acestora se refereau la istorie, şi mai cu seamă la trecutul românilor. Putem deduce acest interes aparte a lui Tudor din faptul că în toamna lui 1816 îi ceruse o anume carte, Istoria Rumânească, care la acea vreme nu putea fi alta decât Hronica românilor şi a mai multor neamuri, opera de căpetenie a fruntaşului Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai.

Nu este nicidecum exclus nici presupunerea că fundamentul ideologic al programului revoluţiei române de la 1821 să fi fost pus aici în Mehadia, cules treptat din discuţiile pe teme de istorie naţională românească avute în nenumărate rânduri cu Nicolae Stoica de Haţeg. De la acest raţionament bazat pe fapte reale consemnate de cronicarul bănăţean am mai putea avansa şi ipoteza, surprinzătoare la prima vedere, că indirect, şi evident fără voia sa, învăţatul protopop al Mehadiei a fost unul dinre artizanii vestitei Proclamaţii de la Padeş, din 23 ianuarie 1821.

Academician Liviu Mărghitan


%d blogeri au apreciat asta: