Mihai Vlădia:,,Ion Craia – un erou al reîntregirii naţionale”

În lupta pentru făurirea României Mari, sunt cunoscute astăzi numele multor personalităţi demne de toată recunoştinţa noastră. Istoriografia le-a dedicat multă atenţie, viaţa şi activitatea puse în slujba interesului naţional fiindu-ne pe deplin cunoscute. Sunt însă atâţia alţii ale căror merite au rămas prea puţin cunoscute generaţiilor viitoare. Printre aceşti mari uitaţi se numără şi Ion Craia, a cărui viaţă de pribegie şi privaţiuni datorate idealului naţional este, aşa cum remarca la 1932 preotul-colonel Coriolan Buracu: „una foarte frumoasă şi plină de învăţătură pentru generaţiile actuale şi viitoare … ajuns în pribegie n-a uitat nici o clipă de leagănul său şi nici nu şi-a caracterul ferm de almăjan “.

Acest erou uitat Ion Craia, s-a născut în localitatea Rudăria, astăzi Eftimie Murgu judeţul Caraş-Severin, în anul 1864, într-o foarte cunoscută şi respectată familie din zonă, cea a crăionilor.

Viaţa tumultoasă a acestui almăjan o putem împărţi în trei etape şi anume:

– 1864 – 1881, anii copilăriei, educaţiei şi detenţiei la Biserica Albă,

– 1882 – 1914, stabilirea în Dobrogea, după o perioadă de pribegie,

– 1914 – 1918, participarea la Primul război mondial, Războiul Reîntregirii.

Primii ani de şcoală îi petrece la Rudăria avându-l ca învăţător pe Antonie Craia, un alt membru al acestei familii numeroase. Sigur că de la acest dascăl iscusit a căpătat dragostea pentru lectură şi pentru istoria neamului, aşa cum le-a căpătat un alt erou al Banatului, istoricul Ion Sârbu, şi el la rându-i, elev al lui Antonie Craia. Folosind în acele vremuri ca mijloace de scris tocul confecţionat din pană de gâscă şi cerneala din boabe de soc, Ion Craia a deprins foarte bine tainele cărţii, ca mai apoi să meargă la Biserica Albă pentru continuarea studiilor secundare.

Aici, la Biserica Albă, chiar dacă era doar un tinerel s-a amestecat într-o mişcare naţională alături de alţi tineri români. De aici putem deduce că “Tânărul Ion Craia a fost în contact nemijlocit cu ideologia vremii, una naţională caracteristică secolului al XIX-lea. După acest episod este condamnat şi închis la Biserica Albă. Faptul că a fost condamnat şi închis demonstrează implicarea sa efectivă, nu superficială în mişcarea naţională.

Nu ştim exact timpul detenţiei, dar oricum câţiva ani a petrecut în închisoare, deoarece abia în 1881 se stabileşte în Dobrogea, după o scurtă perioadă de pribegie.

De la Biserica Albă reuşeşte să fugă, refugiindu-se prima dată în Serbia cu gândul de a trece apoi în România. În Banatul care aparţinea pe atunci Imperiului austro-ungar nu se putea înapoia din două motive: în primul rând risca să fie condamnat din nou, în al doilea rând se simţea un român adevărat şi dorea să trăiască într-o ţară în care românii aveau drepturi depline.

Pentru a trece în România s-a folosit de actele soţiei sale Maria Craia, prefăcându-le în Marian Craia. Odată trecut în România şi-a reîntregit familia, iar în anul 1881 s-au stabilit în localitatea Armuthia din Dobrogea, astăzi Turda judeţul Tulcea. Alături de Ion şi Maria Craia s-au stabilit ulterior şi copiii acestora: Mitrică, Petre, Nicolae şi o fetiţă. Un surghiun al unei familii din şase membrii, doar pentru că doreau să trăiască şi să simtă româneşte.

Nici în îndepărtatul ţinut al Dobrogei, în acea localitate care număra la acea dată 150 familii de turci şi bulgari, almăjanul nostru Ion Craia nu a renunţat la idealul naţional, ci aşa cum menţiona acelaşi C. Buracu „a început o luptă grea pe terenul naţional românesc”. Astfel, în primii ani a înfiinţat o şcoală primară în casa sa, în zonă nefiind nici o şcoală. Această şcoală a funcţionat în felul acesta mult timp, până când la stăruinţele acestuia s-a înfiinţat şcoala primară de stat, în anul 1896. o altă activitate demnă de toată lauda este înfiinţarea de biserici nu numai în Armuthia, ci şi în localităţile din jur. Din înfiinţarea şcolii şi a bisericilor nu ne este prea greu să înţelegem aportul deosebit pe care l-a avut Ion Craia la culturalizarea locuitorilor.

Aptitudinile acestui almăjan, seriozitatea de care a dat dovadă în tot ceea ce a întreprins, au fost recunoscute şi de către autorităţile locale din vremea aceia, care i-au încredinţat ingineria hotarnică, adică parcelările pământului din judeţul Tulcea. Nu este deloc exagerat dacă afirmăm că toate acestea au fost adevărate acte de pionerat în zonă, făcute de un român într-o mare de străini. În această activitate intensă îl găseşte izbucnirea Primului Război Mondial, eveniment de importanţă mondială faţă de care Ion Craia nu rămâne indiferent.

Tot ceea ce se petrece de acum înainte în viaţa acestui bănăţean, vine să confirme atât de bine sentimentele naţionale înflăcărate şi iubirea fierbinte de neam. Cei trei copii şi ginerele sunt înrolaţi în armata română: Mitrică locotenent în Regimentul 10 vânători, Petre sergent sanitar Divizia 9, Nicolae soldat regimentul 73 infanterie şi ginerele Gheorghe Ioniţă sergent Regimentul 33 infanterie.

Nu putem fi siguri dacă la declanşarea „războiului dezrobirei noastre” aşa cum îl numea eroul nostru, a încercat un sentiment de bucurie, dar suntem siguri de sentimentul liniştei şi al mulţumirii sufleteşti că toate privaţiunile suferite de familia sa nu au fost zadarnice, în curând îşi vor găsi împlinirea în făurirea României Mari. Putem vedea aceasta dintr-o scrisoare trimisă către fiul lor Mitrică: “Noi, părinţii tăi, mulţumim lui Dumnezeu, că ne-a învrednicit, ca după 36 de ani de pribegie şi de luptă pentru cauza naţională, să auzim goarna regească chemând ostile române pentru a merge să elibereze neamul românesc din Ardeal şi Banat… Mai mulţumim lui Dumnezeu că ne-a învrednicit şi pe noi să putem da azi ţării noastre trei fii şi un ginere…” În continuarea scrisorii, părinţii oftează după locurile natale părăsite în urma constrângerilor la care au fost supuşi de către autorităţile imperiale, şi adresează o rugăminte către cei trei feciori: “dacă Dumnezeu o vrea să ne sune ceasul înainte de vreme, adică înainte ca noi să ne mai sărutăm odată mormintele din Rudăria, vă cerem s-o faceţi voi!”

Ion Craia, în timpul luptelor din Dobrogea organizează măsurile de rezistenţă, dar soarta a fost din nou una crudă. Cade prizonier în mâinile armatei bulgare, este transportat în Bulgaria şi supus la munci silnice timp de 2 ani. După încheierea păcii şi ieşirea României din război, revine în satul său din Dobrogea, ocupat tot de trupele străine cărora este nevoit să le suporte pedepsele. Totul se sfârşeşte, pentru acest erou prea puţin cunoscut, la data de 28 noiembrie 1918 când a fost împuşcat de către trupele bulgare care se retrăgeau. Nu a mai avut posibilitatea să-şi revadă Banatul eliberat şi să se bucure de împlinirea idealului naţional pentru care a suferit atât. Alături de el au căzut la datorie cei doi fii Nicolae şi Petru. Singurul rămas în viaţă, locotenentul Mitrică a îndeplinit rugămintea părintelui, a venit în Rudăria a sărutat mormintele bunicilor în amintirea tatălui său.

Ion Craia, o viaţă de om pusă în slujba unui ideal, un ideal pentru care a mers până la sacrificiu, un sacrificiu pe care nu avem dreptul să-l uităm.

prof. Mihai Vlădia


%d blogeri au apreciat asta: