Nicolae Danciu Petniceanu:,,Lughin Şandru – omul care a încercat să-l dărâme pe Gheorghiu Dej”

Dedic colegei mele de şcoală, Icoana Cristescu-Budescu

Caransebeş 1948. Nod important de cale ferată. Ceferiştii jucaseră un rol important în istoria României. Se pregătea Unificarea P.C.R. cu P.S.D. Lughin Sandru, băştinaş din Globu-Craiova, era liderul sindicatelor din Caransebeş, apoi cooptat într-o funcţie importantă în Sindicatele C.F.R. pe România. El, Lughin Sandru, nu era de acord cu Unificaea celor două partide politice muncitoreşti. Nu au fost de acord nici Eftimie Gherman (PSD) din Sindicatele minere Anina şi nici Traian Cercega, din sindicatele metalurgice (Reşiţa). Câteşi trei bănăţeni, bănăţeni cărăşeni.

În vremea aceea, puterea sindicatelor era mai mare şi mai mult luată în seamă decât puterea partidelor politice. Au fost situaţii (hilare) când sindicatele au acţionat în justiţie partidele politice.

Lughin Şandru, Eftimie Gherman şi Traian Cercega au sabotat pe toate căile înfăptuirea Unirii. În prezenţa trupelor sovietice de ocupaţie, Unificarea a avut loc. Cei trei lideri sindicali trebuiau arestaţi şi aruncaţi în temniţă. Eftimie Gherman, prin relaţiile sale, a aflat primul şi a dispărut în străinătate. Ceilalţi doi au fost arestaţi. Lughin Şandru, ca lider al conspiraţiei, a fost arestat şi condamnat la ani grei de temniţă. Arestat fusese şi Traian Cercega, dar acesta avusese nişte relaţii în rândul congresmenilor americani şi prin intermediul „Europei Libere”, va fi pus, ceva mai târziu, în libertate. În puşcărie zăcuse Şandru Lughin până în 1964, când Dej i-a pus, înaintea morţii sale, ştia că are cancer, în libertate. Lughin fusese pus în libertate printre ultimii deţinuţi.

*

Era bolnav. Anii grei de temniţă i-au distrus tinereţea şi viaţa. Medicamente nu se găseau. Se aflau doar în străinătate, pentru boala sa. Eram căpitan la graniţa româno-iugoslavă şi eram în relaţii amicale cu familia Ţolea din Petnic, Pătruţ Ţolea (legionar) îmi era al doilea tată. Crescusem cu copiii săi: Ion şi Mitru, nu şi cu învăţătorul Gheorghe Giurginca, care era mult mai mare.

Învăţătorul Gheorghe Giurginca din Petnic (informator al Securităţii, ştiam acest lucru de la ofiţerul de legătură, Ivan Valeriu, de la Bucureşti – Chiajna) îmi ceruse să-i procur medicamente pentru Lughin Şandru. Ştiam că foştii deţinuţi politici erau supravegheaţi informativ de Securitate, inclusiv de dascălul Giurginca, un informator zelos, loial şi voluntar. Îşi va turna la Securitate până şi pe fratele său şi cumnata sa Dumitru Giurginca, respectiv Giurginca Mariana.

Şi eu eram un tip voluntar, unul căruia i-au plăcut riscurile meseriei. Am procurat medicamentele necesare prin profesorii şi scriitorii de la „Libertatea” din Panciova şi la prima tură liberă m-am deplasat cu ele la familia informatorului Giurginca. Eu nu-l ştiam pe Şandru Lughin cum arată.

Cu o maşină de ocazie, ne-am deplasat la Globu-Craiova, doi kilometri de Petnic. L-am cunoscut. Şandru Lughin era un tip inteligent, manierat, părea figura unui dascăl de ţară, îmbrăcat ca la oraş. Nu avusese teamă de mine. Nici eu de el. Ceva comun ne lega sufletele: omenia şi dorinţa de-a face bine omului anonim! Lughin pentru bine făcuse 16 ani de puşcărie. Nu vorbisem decât de sănătate, despre medicamente şi despre mere. Era vremea culesului poemelor. Am refuzat bani pentru medicamente. M-am mulţumit, la insistenţele sale, cu o plasă de mere, marşanche, camera era plină cu mere pe podea.

După câteva zile, organele de contrainformaţii militare din frontiera româno-iugoslavă mă contactaseră şi mă chestionaseră. Fusesem lăsat în pace. Ofiţerul de contrainformaţii, un anume Mitică Drpghici îşi dădea în particular clasa a noua de liceu şi avea nevoie de un profesor de română, unul care să-i vorbească despre „Eminescu – poet romantic”. Plătisem şi eu cu ce putusem şi nu mi-a părut rău…

Nicolae Danciu Petniceanu.

Mehadia, august 2009


%d blogeri au apreciat asta: