Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(III)

Timişoara, 20 Decembrie 1989, după-amiază

(urmare din numărul trecut)

Poetul Damian Ureche pe un fotoliu, eu pe altul, între noi o măsuţă joasă şi pe ea maşina de scris Olivetti şi două pahare cu cireşată, producţie proprie.

(Demi (alintatul Damian) precipitat scoate şi aprinde o ţigară, eu desfac geanta sa şi scot din ea „bomba” – un dosar cam soios şi între coperte circa 25 – 30 de coli ministeriale, scrise cu pixul pe-o parte şi pe alta. Un titlu cu majuscule: „UN POET FORŢEAZĂ FRONTIERA”, dedesubt autorul: Daniel Jaleş (Unul din pseudonimele literare ale cunoscutului poet timişorean, Damian Ureche, cu rădăcina în Slătioara de Vâlcea). Manuscrisul reprezenta experienţa de „frontierist” şi de detenţie a lui Damian Ureche, precum şi cele petrecute în Decembrie 1989, la Timişoara (16 – 20 decembrie 1989). Mai era şi o scrisoare adresată Postului de Radio „Europa Liberă” de la München, redactorilor Neculai C. Munteanu şi Max Bănuş.

Am pus în mişcare maşina „Olivetti”, în 2 – 3 ore am dactilografiat în trei exemplare „bomba” lui Demi.

Pentru cititorii de astăzi, reproduc paginile pe care le socot mai importante, cei interesaţi pentru detalii pot lectura cartea „Adio, în septembrie” de N.D.Petniceanu, editată de Societatea literar-artistică „Sorin Titel”, la Tipografia Marineasă, din Timişoara, anul 1995, precum şi volumul de poezii „Oraşul martir Timişoara” de Damian Ureche, Editura Facla, Timişoara, 1990, redactor de carte Ion Nicolae Anghel, director de editură dr. Dorcescu.

Prin urmare, reproduc:

„Antiprefaţa”

Un poet forţează frontiera

Cu câtva timp în urmă, mărturisiri sugrumate. Un poet a forţat frontiera. Prins, torturat, aruncat în detenţie. În cătuşe şi lanţuri, paşii poetului au lăsat urma tragice, poeme pe viu. Mărturie a uni întreg îndelung cutremur interior.

În timp ce aceste poeme se smulg din imperiul fricii, autorul lor e desfiinţat încet şi sigur, redus la inchizitoria tăcere convenabilă celor tari! Deocamdată aceste tăceri sut semnate de Daniel Jaleş. Prin poemele alăturate, poetul aderă la toţi cei care doresc binele poporului român!

Daniel JaleŞ

Scrisoare către „Europa Liberă” (Max Bănuş şi Neculai C-tin Munteanu)

Maş Bănuş, 8000 München 22, R.F. Germania

sau

Max Bănuş, München 70, Postfach 222, R.F. Germania

Stimate Domnule

Neculai Constantin Munteanu

Vă rog să primiţi din patrie acest volum de poezii făcând parte din ultimele ţipete din durerea românească, sperând să nu mai dureze mult acest coşmar. În curând ne vom strânge mâinile şi ne vom cunoaşte. Până atunci vă rog să transmiteţi prin orice mijloace această carte a unui poet care a trăit pe viu dezastrul celor ce vor, riscându-şi viaţa, să treacă dincolo de cortina de fier.

Din durerea strigată sau mută a românilor am prins câteva imagini tragice care trebuie cunoscute de toată lumea.

Vă mulţumesc,

Daniel JaleŞ

România

Vă urez Sărbători fericite!

Acum, prin selectare, reproduc câteva poeme pentru onor cititorul român din ţară şi din străinătate, reproduc după 20 de ani.

Uciderea pruncilor

Copii cu lumânări aprinse

Pe treptele Catedralei,

Şi armele-s oarbe, dar gloanţele nu.

Văzduhul clopotniţei plânge,

Candoare şi moarte,

Candoare şi sânge;

Prin tunet se sparg depărtările

Şi mâinile cad,

S-adoarmă pe veci lumânările.

*

Clopote şi  elicoptere

Imagini de coşmar. Se surpă lumea

Printr-un vacarm cu geamurile sparte,

Privesc elicopterele-n pământ.

Iar clopotele bat în cer a moarte.

E tot oraşul răsfoit de gloanţe,

Printr-o perdea de fum de-a pururi laşă.

Şi trag mitralierele din umbră

Cu o fierbinte ploaie ucigaşă!

Ce mai anunţă clopotele, doamne,

Când zac copiii morţi pe trotuare,

De ce atâta sânge-n matca beznei,

Pentru un strop de libertăţi sub soare!

Elicoptere, clopote şi spaimă,

La praguri de-ntrebări şi de Iluzii,

O limpezire vrem peste azururi

Să spargă crusta jalnicei confuzii.

Ni s-au trezit Carpaţii

Din somnul cel de moarte

ni s-au trezit Carpaţii,

Abia mijea Crăciunul spre noi

să-şi facă drum.

Din glasurile ţării, cu piepturile goale,

Deşteaptă-te, române, e rândul tău acum!

O vânătoare laşă din labirintul crimei

O dirija călăul şi-n viaţă şi postum;

El ne-a ucis biserici şi sate şi speranţe,

Deşteaptă-te, române, şi nu uita de-acum!

Nu ne-au lăsat zarafii nici drept

la lumânare,

Doar foame, frig şi beznă prin viaţa

ca un fum;

Cu torţe-nsângerate se mişcă tragic ţara,

Deşteaptă-te, române, e vremea ta acum!

Colind pentru copiii de români

Prin zăpezile terorii

Au venit colindătorii,

Măcar lor să li se spună

Prin troiene – cale bună!

Şi să creadă în candori

Nu numai de sărbători,

Că de astăzi li se cade

Pomul vieţii plin de roade.

Basmaua neagră

Moromeţii trag ultima brazdă

Adevărată,

O femeie cu prunc la sân

Îşi acoperea faţa

Cu o basma neagră

Să nu vadă

Cum moare câmpia!

Naufragiu

Satele rase de pe faţa pământului

Par nişte corăbii în derivă

Cu obiceiuri aninate de cer.

În gura bocitoarelor

Altă durere

Nu mai încapă.

Bucurii sfâşiate

Paştile şi Crăciunul

Licărind abia

În rănile calendarului,

Abia mai găsim adăpost

Pentru magi

Sau pentru colinzi

Ca pentru părinţi

Topiţi în memorie

De-acum înainte

Lacrimă lângă lacrimă

Amestec ciudat de laşitate

Şi biruinţă

De-acum înainte

Oceanul supravieţuind

În hamuri.

Cina cea de taină

Mi-e teamă şi de florile de pe masă

Cine ştie ce-ar putea ascunde,

În polenul lor,

În petalele receptive

La bătăile inimii!

Cer fără cer

A mucegăit linia de ochire

În care pasărea

E punctul lovit.

Pasărea-vis,

Pasărea-om,

Pasărea-pasăre!

Rugină

Pe drumul acesta

Rugina a atins punctul cel mai înalt

De fierbere.

Ce poate face

Raza poemului

Decât puţin loc

Pentru o stea eşuată.

Înlăcrimaţi prin rotaţie

Trenul secundelor sparte

Ce nu mai pleacă odată

Din staţie,

Şi, aburiţi, de-ntârziere,

Câte doi, câte trei,

Copaci şi oameni,

Înlăcrimaţi prin roaţie.

Vine şi iarna

Copii cuminţi ai naţiunii

Căzuţi sub dogma nefirească,

După atâtea lungi dezastre

Vine şi iarna să lovească.

Din darul disperării tale

La cerşetori arunci monede,

Iar biciul gerului se-mbină

Cu biciul care nu se vede!

Chef disperat

Beau oamenii parc-au scăpat de-nec

Nici ei nu ştiu măcar de ce petrec,

Sub bolta mută, văduvă de stele,

Prea mult miros de mivi şi de drapele.

Dum spiro spero

Contemporană cu cenuşa roşie

Din calendare

Pana mea

Trage clopotniţa lumii

De unde se vede

Uitarea.

Un poet forţează frontiera

Printre lacrimi şi distanţe

Printre câini şi printre gloanţe

Un poet forţează noaptea

Cu o mână de speranţe.

Urmărire

De ce fug, de ce mă tem,

Propria-ţi umbră e gata

Să-ţi pună mâna pe umăr

Strigând din plămânii pământului,

Opreşte-te,

Mai bea o gură de curaj

Şi ia-o de la capăt!

Ziduri căzute

Cad ziduri şi zei

De ruşine

Dă-ne Doamne seva

Până la căderea

Ultimelor ziduri

Din noi.

Degringolada

Soldaţi vărsaţi în stradă,

Afişe scăldate-n

Degringoladă.

Când veacul se clatină

Ei vin să dea cu bombeul în datină

C-un ochi de zgură

Şi altul de platină!

Răsar să ne intimideze

Cu haine de spaimă

Teribil de verzi şi cumplit de albastre,

Unde eşti Ţepeş,

Întruchipează-te, întemeiază-te

Din spuma durerilor noastre.

Sânge de Timişoara

Tancuri şi tunuri deşarte

Bolborosind şi scuipând moarte,

Dar sângele bate din aripi cu fală

Între Operă şi Catedrală.

Într-un decembrie fără zăpadă

Cărţi şi idei arse în stradă,

Aer de martie vineri

În magazinele fără vitrine.

Oraşul e singur

Şi-ntre arme zace primăvara,

Între tancuri zace Timişoara,

Ar trebui să-i răspundă şi Ţara!

Oraşul martir, Timişoara

Sfârşit de an sau sfârşit de lume,

Sfârşit de suferinţi fără nume,

Într-un decembrie fără zăpadă,

Cărţi şi idei arse în stradă,

Dar sângele rezistă şa orice rafală,

Dar sângele bate din aripi cu fală

Între Operă şi Catedrală.

Bat clopotele şi ne cheamă,

Nici baioneta n-o luaţi în seamă,

Aer de martie din Anul Nou vine

În magazinele fără vitrine.

Sub arme zace Timişoara,

Iată, îi răspunde şi ţara.

Şi clopotul bate şi-ndeamnă şi cheamă

Şi gloanţele de noi să se teamă.

Din miezul durerii sclipesc năframe

Cu sânge de prunci şi de mame,

Când iarna ne-o face mai caldă ca vara

ORAŞUL MARTIR, TIMIŞOARA!

Europa

Azi doamna Europa e foarte ocupată,

Chiar când durerea ţării ne scoate din ţâţâni;

Speranţa pe fereastră se uită prima dată,

Nu se putea să-i lase-n uitare pe români.

Braşovul, Clujul, Iaşul, cu voce renăscută,

Cu semnul Capitalei aprins într-un şuvoi,

Chiar dacă stă sub cizmă

privighetoarea mută,

Azi, doamna Europa se uită şi la noii!

*     *

*

După dactilografiere, un exemplar a fost pus într-un plic şi, însoţit de Poet, după câteva pahare de cireşată, pe jos am tăiat oraşul pe scurtătură, până pe „Romulus”, la Consulatul Jugoslav. Vorbesc binişor sârbeşte, doar am muncit ani de-a rândul în frontiera româno-iugoslavă. Am sunat, am intrat împreună, am dat „dobră dan”, am mai zis ce am mai zis şi am predat plicul cu manuscrisul poetului Damian Ureche, pentru „Europa Liberă”.

Nicolae Danciu Petniceanu

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: