Nicolae Danciu Petniceanu:,,Artur Silvestri şi revista „Eminescu”

Artur Silvestri şi revista „Eminescu”

(continuare din „Vestea” nr. precedent)

Între timp, am editat la Mehadia, în Caraş-Severin, revista „Eminescu”. I-am trimis domnului doctor Artur Silvestri numărul 1 (Serie Nouă), publicaţie care pe copertă are genericul: „Eminescu – Luceafărul românilor de pretutindeni!” Acest generic l-a impresionat profund, i-a mers la inima sa de înalt cărturar, mişcând ceva miraculos în ea, şi, probabil, scăpărând scântei în ochii săi de înaltă faţă bisericească! Am fost invitat la Bucureşti. La cererea domniei sale i-am dus o sută de exemplare în scop de difuzare la românii din alte ţărmuri, în orice caz departe de patria-mamă.

Am ajuns la Gara de Nord, într-o însorită zi din luna mai 2005, am tras şi poposit în vacarmul şi furnicarul dimineţii, în faţa „Informaţiilor”. Semn de recunoaştere – albastrul marin al revistei „Eminescu”. M-a recunoscut domnişoara inginer Mihaela Elena Fogaş, o tânără ardeleancă, aflată în slujba editurii patronată de domnul Artur Silvestri. Cu un mijloc, cu altul, de transport în comun, am ajuns pe „Porumbescu 10″, unde era sediul „Intreprinderii” silvestriene. Două sau trei încăperi şi mai multe femei tinere în faţa unor computere. Se muncea într-o linişte sacramentală. Din când în când suna câte un telefon. Se vorbea aproape în şoaptă pentru a nu se tulbura liniştea aceea dominantă, specifică unei munci responsabile.

– Domnul doctor vine la ora 13.00, îmi precizează Mihaela, însoţindu-mă într-o încăpere alăturată. Iau loc. Cunosc pe doamna contabilă, o doamnă între două vârste, foarte amabilă. Mi se aduc cafele, sandviciuri şi sucuri, apoi un teanc de cărţi.

Citesc şi, printre lecturi, în răstimp, picotesc. Timpul trece anevoios. În fine, înainte de ora 13 intră pe uşă Artur Silvestri, cu ochii săi mari, pătrunzători şi cu o barbă de călugăr. Zâmbete protocolare, strângeri de mâini şi vorbe de „bun sosit”, „Bine v-am găsit”. Observaţii pe ton destul de tare făcute Mihaelei că nu fusese anunţat de venirea mea matinală. Mă invită în biroul său, dotat cu aparatură electronică, telefoane şi multe cărţi. O încăpere tipică unui „clasic” în viaţă.

În acea încăpere s-au depănat amintiri nostalgice, din perioada revistei „Luceafărul”, apoi urmase o oră de împărtăşire din experienţa sa privind modul cum se redactează o revistă, una de cultură cum era „Eminescu”, ordinea materialelor, interlegătura dintre ele, motivaţia fiecărei pagini, mesajul artistic, evitarea de cuvinte, sintagme şi alte expresii triviale, nevoia imperioasă ca materialele să aibă încărcătura ideatică şi mobilizatoare artistic, întru sublim şi emancipare spirituală.

Reţin cu exactitate, cerându-mi să notez (el vorbea şi eu notam ca un adevărat învăţăcel): „Domnul Petniceanu! Atenţie! Fiecare pagină din revistă comportă un număr de şapte mii de semne! Nici unul în plus!… În altă ordine de idei, apreciez apariţia pe pagină a unor imagini vizuale, fotografia are valoarea ei inestimabilă, ea evocă un trecut pentru un viitor îndepărtat. Fiecare fotografie, funcţie de mărime, înseamnă scăderea numărului de semne grafice. Da?”

– Da, domnul doctor!

După „Lecţia de redactare şi tehnoredactare” predată de Artur Silvestri, în biroul său de pe Porumbescu 10, cu generozitatea sa proverbială mă invitase să servim prânzul împreună, în preajma „întreprinderi” sale, într-un „bistrou”, unde de la ospătar la patron îl ştia şi-l saluta cu plecăciuni, cum sunt salutate şi primite persoanele regale; în fond Artur Silvestri era un ambasador al spiritului şi al unei ţinute elevate. Înfometat servisem de toate. Artur s-a rezumat la o masă vegetariană şi la un pahar de bere, fără alcool.

Apropo de generozitatea lui Artur Silvestri: îmi decontase drumul, başca îmi dăduse ceva parale pentru colaboratori şi un telefon celular, pe care-l păstrez ca pe un dar şi o amintire de mare preţ. Dăduse dispoziţie să fiu dus la Gara de Nord cu maşina firmei sale. Căram cu mine mai multe pachete de cărţi apărute în editura „Carpathia Press”.

*

În următoarele numere vor apare mai multe materiale cu şi despre cărţile valoroase editate de doctorul Artur Silvestri. In memoriam enumăr câteva titluri: „Însemnări despre literatrua basarabeană” (Artur Silvestri), „Deceniu straniu” sau „Sindromul cutiilor de chibrituri” (Al. Florin Ţene), Artur Silvestri – cărturar de talie europeană (A.I. Brumaru), Artur Silvestri – modelul omului mare (Miron Ţic). Prestigioasa editură „Carpathia Press” din Bucureşti prezintă pe Doamna Mariana Brăescu (N.D.P.) „Doamna Mariana Brăescu – o doamnă a literaturii române” (Kolea Siberianu – alias N.D. Petniceanu), „Vă salut, domnilor Seniori!” (N.D.P.). Au mai scris articole elogioase despre creaţia lui Artur Silvestri scriitorii: Aurel Turcuş, Camelia Tamaş, Nicolae Georgescu şi alţii.

După un an de colaborare, timp în care savantul Artur Silvestri a sponsorizat câteva numere ale revistei „Eminescu”, pe care domnia sa a difuzat-o la românii de pretutindeni, într-o toamnă, una bucureşteană, pe aproape de Lacul Floreasca, într-o sală impozantă şi în faţa câtorva sute de invitaţi, oameni de aleasă cultură, revista Eminescu fusese înnobilată cu o diplomă semnată de acela care a fost şi nu mai este: Artur Silvestri.

Mi-e dor de dumneata, domnule doctor Artur Silvestri…

Nicolae Danciu Petniceanu

Mehadia, Buna Vestire 2009


%d blogeri au apreciat asta: