Nicolae Danciu Petniceanu:,,Lupeni (1929 – 2009)”

Lupeni (1929 – 2009)

S-au scurs 80 de ani de la Greva Minerilor de la Lupeni, de la masacrul minerilor din curtea administraţiei. La ordinul prefectului ţărănist s-a tras fără pic de milă în mineri. Au fost ucişi 22 de mineri.

Primul miner ucis a fost Gavrilă Vitoş, un tânăr, cum tânăr era şi junele ţărănist Coposu, pe atunci şeful tineretului ţărănist, prezent la masacru.

Minerii au declarat grevă generală pentru a obţine majorarea de salarii, condiţii muncă în abataje, protecţia familiilor lor, prioritar protecţia copiilor minori obligaţi să muncească în subteran. În loc de pâine minerii au primit gloanţe, unii au decedat, alţii au fost arestaţi, schingiuiţi în bătăi şi aruncaţi în temniţe.

De-a lungul anilor minerii s-au revoltat şi în alţi ani, aşa cum a fost revolta din Valea Jiului, din vremea regimului dictatorului Nicolae Ceauşescu, apoi revoltele din anii pseudodemocraţiei postdecembriste, soldate cu victime şi arestări în rândul minerilor, fapt pentru care liderul lor inginerul Miron Cozma a zăcut în temniţă peste zece ani.

Astăzi Valea Jiului este o Vale a Plângerii. Viaţa minerilor nu s-a îmbunătăţit cu nimic, faţă de anii precedenţi. Întrebare: până când o viaţă de câine? Când va apare lumina la capătul tunelului social-politic? Întrebări fără răspuns, care depind de bunăvoinţa puternicilor de azi, dar minerii nu cred în mila lor. Ei cred în munca lor, în braţele şi voinţa lor de neclintit pentru o viaţă mai bună.

Nicolae Danciu Petniceanu


%d blogeri au apreciat asta: