Alexandru Nemoianu:,,Arhiepiscopul Valerian D. Trifa; scriitor”

Realizările Arhiepiscopului Valerian D. Trifa au fost peste măsură de numeroase şi în cele mai Valerian Trifadiverse aspecte: conducător spiritual, administrator, editor. Cu toate acestea, una dintre cele mai remarcabile sfere ale activităţii sale, cea de scriitor, a fost într-un fel mai puţin scoasă în evidenţă.

În aceasta activitate, ca în toate celelalte, el a fost un om de acţiune. Preocupat nu atâta de mult în a afla “de ce”un lucru se întâmplă ci mai ales de a afla “cum”. Aceasta însemnând cum să afle cea mai potrivită cale de a împinge lucrurile înainte. În chip consecvent cu cele arătate, ca scriitor, el s-a arătat nu ca autor de volume scolastice ci ca autor de articole nu foarte lungi, directe şi fără echivoc.

În fapt el a fost un ziarist (scriind şi administrând jurnale) de la o vârstă fragedă, atâta de fragedă încât se poate spune că s-a născut ziarist. Dar această activitate şi-a atins zenitul în Statele Unite şi conţinutul scrierilor sale a adresat probleme privind comunitatea Românilor Americani. Din această cauză Arhiepiscopul Valerian va rămâne nu numai ca un eminent scriitor de limba română al comunităţii Românilor Americani dar şi ca unul care a avut o influenţă majoră asupra comunităţii scriind în limba română. În covârşitoare majoritate scrierile sale au fost publicate în “Solia”, oficialul Episcopiei Române Ortodoxe din America. Pasiunea şi dedicaţia pentru această activitate au fost egalate probabil doar de smerenia cu care a fost făcută. Puţin sunt cei care au ştiut sau ştiu că pentru mulţi ani Arhiepiscopul Valerian a fost autorul majorităţii articolelor publicate în “Solia” că el a fost editor, administrator, corector. În fapt singurele articole pe care le semna erau “Scrisorile Pastorale”.>>>>