Molan Domilescu:,,Valenţele cântecului patriotic în educarea tinerei generaţii”

Din totdeauna omul s-a simţit mai confortabil, în siguranţă, auzind în jurul său sunete armonios închegate, reluate, cu o linie melodică care-o încălzea sufletul şi existenţa cotidiană. A încercat din vremi imemoriale să reproducă ori să creeze noi armonii sonore, folosindu-se de ce îi oferea mediul înconjurător. Fascinat de foşnetul frunzelor a îndrăznit să facă din frunze „instrumente” muzicale, şi-a asociat lemnul şi lutul în făurirea fluierelor, naiului, ocarinei, cavalului, cimpoiului. Cu acestea s-a îmbărbătat şi la muncă şi la luptă pentru a-şi apăra familia, moşia, ţara.

Strămoşii noştri daci şi-au asociat dârzeniei în luptă şi efectul produs de sunetele pe care le produceau stindardele lor de luptă.

Câtă dreptate avea marele nostru poet naţional M. Eminescu când punea în gura gloriosului domnitor Mircea cel Bătrân cuvintele: „Tot ce mişcă în ţara asta, râul, ramul etc.”, dovedind prin aceasta că strămoşii noştri îşi întăreau convingerile şi speranţele bazându-se şi pe ce Dumnezeu le punea la îndemână…

Reverberaţiile cântecului patriotic le găsim chiar şi-n cântecele de jelanie, bocete, când mamele, soţiile, îşi plâng suferinţa produsă de prinderea celor dragi, în bătălii cu duşmanii, transmiţând urmaşilor dorinţa de a nu renunţa la luptă.

Înfiorare de vâlvătaia cântecului, potop de durere în suflet desprindem şi din cântecele de „cătănie” ale lui Grigore Leşe.>>>>>>>>>