Nicolae Danciu Petniceanu:,,Naşterea unei cărţi şi denigrarea autorului, pentru reuşită!”

Anul 1999 fusese unul sărbătoresc pentru „Cetatea de praf” a Reşiţei. Biblioteca „Paul Iorgovici” aniversase două decenii de la apariţia Ediţiei Princeps a cărţii „Observaţii de limbă românească” de Paul Iorgovici.

Fusesem invitat şi eu. Participasem cu familia Crişu Dascălu, Crişu, doamna Doina şi feciorul Mihai, câteştrei cărturari de elită, Crişu şi Doina, amicii mei, prefaţaseră cu însemnări docte reeditarea cărţii în discuţie, ei se ocupaseră în extenso de savantul din Vărădia de Caraş-Severin.

Fusesem invitat pentru că scrisesem şi eu un articolaş, „Paul Iorgovici-Brâncoveanu”, pe care-l publicasem în revista „Vrerea”, reeditată de mine în metropola Banatului, articolaş pe care, mă pusese cine mă pusese, să-l dedic domnului Nicolae Sârbu, directorul prestigioasei instituţii reşiţene. Omul s-a bucurat, era normal să se bucure pentru noutate, el nu ştia că lui Paul Iorgovici i se zicea „Brâcoveanu”!…

Pe data de 15 ianuarie 2000, la rându-mi îl sărbătorisem pe bădia Mihai Eminescu, cu mult fast, cu concurs de creaţie literară, cu lansarea cărţii „Domnul Eminescu soseşte iarna”, cu recital de poezie şi cu o masă festivă la înălţimea sărbătoritului.

După masa festivă, urmase altă masă, una în cerc restrâns, acasă la mine, pe Lidia 2/2, prilej cu care i-am dat-o cu licori indigene şi alogene.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Naşterea unei cărţi şi denigrarea autorului, pentru reuşită!”

Mihail Rădulescu:,,Procesul generalului Traian Doda”

Comunicarea mea se vrea un omagiu adus Generalului Traian Doda, deoarece anul acesta, în luna iulie 2008, s-au împlinit 186 de ani de la naşterea sa.

Ne-am obişnuit să-l cunoaştem pe Generalul Traian Doda sub aspectul activităţii desfăşurate ca Preşedinte al Comunităţii de Avere, şi de militant activ pentru înfiinţarea unui liceu românesc la Caransebeş şi a unei şcoli de meserii la Bozovici. Am convingerea, că activitatea Generalului Traian Doda trebuie reanalizată şi din punct de vedere al contextului european privind lupta de emancipare a popoarelor aflate sub dominaţia marilor imperii. Implicarea Generalului Traian Doda, legată de emanciparea românilor, trebuie analizată şi sub aspectul participării active la realizarea independenţei de stat a României.

Se cunoaşte prea puţin, şi se vorbeşte în aceeaşi măsură, despre părerile generalului emise chiar aici, la Băile Herculane, cu privire la rolul armatei române în Războiul de Independenţă. Se impune, ca un fel de reparaţie morală, ca istoricii locului să se ocupe mai mult de această activitate, prezenţa generalului Traian Doda la Băile Herculane fiind imortalizată şi pe pereţii Grotei Haiducilor.

Reîntorcându-mă la lupta de emancipare naţională, este de amintit faptul că Generalul a fost adeptul mişcării activiste. Aşa se explică împrejurarea că a fost ales, de foştii lui grăniceri, deputat în Dieta de la Budapesta.>>>>Mihail Rădulescu:,,Procesul generalului Traian Doda”

George Marghetici:,,Tatăl meu-scriitorul Nicolae Mărgeanu”

Tata îmi este întipãrit în inimã şi îl port oriunde aş merge. Când mã gândesc la el, la mama şi la sora mea Ada, îmi revine vârsta copilãriei, cu posibilitãþile ei multiple şi ochii mari deschişi spre visare şi cercetare din timpul vacanţelor petrecute de toţi patru la Mehadia. Îmi amintesc cu bucurie de plantarea unor pomişori împreunã cu tata – rãdãcini puternice ale existenţei familiei Marghetici, aici la Mehadia pânã astãzi. Educaţia şi devenirea noastrã ca oameni a fost îndrumatã de inspiraţia filologicã a tatei, moştenitã pesemne de la bunicul Ioan Marghetici. Primele tradiţii şi valori mi-au fost schiţate, cu dragoste de pãrinţii mei. Cu emoţie mã gândesc la ziua când îi voi povesti fiului meu Ioan, de bunicul sãu – scriitor înzestrat cu har, binecuvântat de Dumnezeu cu darul de a se depãşi pe sine şi a ne lãsa moştenirea sufletului sãu şi a personalitãţii sale complexe, subtil incifratã în romanele, nuvele şi poeziile sale. Voi da citire unui text inedit, intitulat „Din colţul copiilor”, care relevã ipostaza de tatã-scriitor a lui Nicolae Mãrgeanu: „Douã mogâldeţe, aproape tot timpul înflorind în zâmbet şi râsete, doi omuleţi de o perfectã voioşie…>>>>George Marghetici:,,Tatăl meu-scriitorul Nicolae Mărgeanu”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Un veac de cultură şi tradiţie ortodoxă la Mehadia, Caraş-Severin”(III)

Vizite canonice

l Mitropolitul Andrei de Şaguna (1809 – 1873), mitropolit în Transilvania şi Ungaria, a vizitat parohia Mehadia în anii 1857 şi 1866. Graţie strădaniei sale reşedinţa episcopiei este adusă de la Vîrşeţ la Caransebeş, unde există şi astăzi, în anul 1865.

Mitropolitul Şaguna a fost un important cărturar de origine aromână, cu studii de drept şi teologie, profesor şi membru al Academiei Române, cu relaţii şi influenţe benefice pentru neamul românesc. Printre multele sale realizări spirituale pentru români se circumscriu: a ridicat cursul teologic de la 6 luni la doi ani, apoi la trei ani, a constituit numeroase fonduri pentru bisericile sărace, pentru zidirea catedralei de la Sibiu, pentru ajutorarea preoteselor văduve, a înfiinţat tipografia arhiediecezană (1850), sub oblăduirea sa s-au ridicat o mulţime de biserici şi şcoli, a deschis o secţie pedagogică pentru pregătirea învăţătorilor la Seminarul de la Sibiu, a fondat ziarul „Telegraful Român” (1853), de la Sibiu, şi „Asociaţia transilvană” (1861) al cărei preşedinte a fost. A scris o sumedenie de cărţi, din care amintim: „Elementele dreptului canonic al bisericii răsăritene”, „Manual de studiu pastoral”, „Târcuiala evangheliilor în Duminicile Învierii”, „Instrucţiuni pentru profesorii şi duhovnicul din Institutul arhidiecesan pedagogic-teologic” etc.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Un veac de cultură şi tradiţie ortodoxă la Mehadia, Caraş-Severin”(III)

I. Băcilă:,,Mehadia, participantă activă la actul de la 1 Decembrie 1918″

În baza patentei de la Viena, din iunie 1872, se desfiinţează şi Regimentul de grăniceri romano-banatic din Caransebeş, formaţie militară dar şi circumscripţie administrativă cu caracter civil. La Mehadia îşi avea sediul Compania a V-a care avea în subordine Mehadia, Băile Herculane, Valea Bolvaşnita, Plugova, Globul Rau, Pecinişca şi Bîrza.

Se procedează la organizarea teritorială. Regiunea fostului regiment grăniceresc a fost împărţită în patru centre administrative: Caransebeş, Teregova, Bozovici şi Orşova, denumite preturi. Mehadia aparţinea preturii Orşova. Această organizare determină o nouă etapă socială. Apar probleme noi, se nasc nemulţumiri, animozităţi faţă de administraţia de stat maghiară.

Autorităţile maghiare folosesc diferite metode pentru a-i îngrădi şi lipsi de unele din drepturile câştigate şi acordate de curtea de la Viena, drept recunoştinţă pentru participarea la diferitele războaie, cât şi pentru paza frontierei dinspre Imperiul Otoman. Grănicerii bănăţeni au plătit cu sânge şi multe jertfe, drepturile stabilite prin Constituţia de la 1807şi 1850. Presiunea asupra românilor s-a accentuat, la sfârşitul secolului al XIX-lea, la preturi şi comune au fost încadraţi funcţionari unguri, cu scopul de-a înfrânge lupta românilor pentru păstrarea privilegiilor şi drepturilor câştigate. Încercarea de a stopa lupta de emancipare naţională nu a dat roade.>>>>I. Băcilă:,,Mehadia, participantă activă la actul de la 1 Decembrie 1918″

Ada Negraru:,,Gânduri pentru comemorare”

Dallas, 22 octombrie 2008

Gânduri pentru comemorare

Cu regretul de a nu putea lua parte în mod personal la această comemorare, vă mulţumesc pentru prilejul de a-mi exprima, de departe, câteva gânduri în amintirea tatălui meu, Nicolae Marghetici (Margeanu).

Destul de devreme, am înţeles că viata de copil de scriitor e diferită de cea a altor copii. Erau mai întâi părţile bune, desigur, când lipsa de inspiraţie lovea, aveam în tata un ajutor nepreţuit la compunerile şi comentariile cerute la şcoală; aveam acces neîngrădit la uriaşa bibliotecă din sufragerie, pe care tata a alcătuit-o cu multe sacrificii şi pentru care mulţi colegi mă invidiau; lungile vacanţe de vară petrecute la Mehadia au devenit un ritual anual, pe care tata insista să-l respectăm, spre imensa noastră bucurie, chiar şi atunci când drumul presupunea cheltuieli peste posibilităţi. De altfel, departe de orice bogăţie materială, viata de copil de scriitor a beneficiat, mai degrabă, de o nepreţuită bogăţie intelectuală şi spirituală. Erau, desigur, şi aspecte pe care atunci te consideram inconvenabile, dar pe care am învăţat mai târziu să le apreciez: standardele ridicate faţă de performanţele mele la materiile umaniste -pentru mine, au devenit proverbiale şedinţele de franceză cu tata, care îmi cerea să repet un cuvânt de 5-10 ori până când ajungeam la pronunţia perfectă, ori, corectându-mi temele, îmi rupea uneori foaia din caiet, cerându-mi să refac totul. Abia peste ani am înţeles cât de mult mi-a servit în viaţă pedagogia pe atunci aparent dură a tatei. >>>>Ada Negraru:,,Gânduri pentru comemorare”