Iulian LALESCU:,,Scutul antirachetă: Cum a trecut Rusia de la ameninţarea cu amplasarea de rachete în Kaliningrad la cererea de “explicaţii exhaustive”

Imediat ce a fost anunţată participarea României la scutul antirachetă american, discuţiile s-au axat pe reacţia Rusiei. Preşedintele Băsescu a ţinut să precizeze: scutul nu este îndreptat împotriva Rusiei. Reacţia Moscovei era aşteptată cu interes, iar ministrul de externe Lavrov a spus că Rusia “aşteaptă o reacţie exhaustivă” privind amplasarea scutului în România. O schimbare radicală de la ameninţarea cu amplasarea unor rachete de ultimă generaţie în Kaliningrad, cum a reacţionat la anunţul că Polonia va găzdui scutul.

Presa rusă trebuie să facă ceva valuri, e normal, mai ales presa afiliată armatei şi cercurilor militare, în schimb administraţia de la Kremlin are o reacţie soft la anunţul făcut de preşedintele Traian Băsescu. Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a spus că Rusia aşteaptă explicaţii exhaustive de la americani şi că regimul Mării Negre e reglementat de Convenţia de la Montreux. Numai că este clar, România va găzdui elemente terestre ale scutului american.

Este mult calm şi lipsa de înverşunare şi ameninţări în reacţia Rusiei, deşi ne aşteptam ca măcar declarativ să fie ceva mai dură. Ar fi fost însă interpretată reacţia exact în cheia care trebuia: decizia de amplasare a elementelor scutului în România a fost discutată la nivel ruso-american, mai mult ca sigur, şi ea apare într-un context mult mai larg şi mai complex al discuţiilor intense bilaterale între cele două capitale, Washington şi Moscova.

Un pic de istorie recentă. Când administraţia Bush a convenit cu Cehia şi Polonia amplasarea unor elemente ale scutului antirachetă – un radar în primă ţară şi rachete de interceptare în cealaltă – Rusia s-a simţit direct ameninţată, argumentând ca amplasarea – în imediata sa apropiere – a acestora distruge echilibrul strategic global. Moscova a spus că radarul are scopul de a-i spiona mişcările, iar rachetele de interceptare ar putea avea focoase nucleare.

Mai mult, Rusia a considerat că Statele Unite ţin să o umilească prin amplasarea scutului în ceea ce a fost zona sa de influenţă, în ţările fostului Pact de la Varşovia şi că această mişcare ar reporni o nouă cursă a înarmărilor de tip război rece. În ciuda tuturor asigurărilor că scutul ar proteja împotriva rachetelor iraniene – argument care nu a satisfăcut Rusia, considerând că era mult mai relevantă amplasarea acestor sisteme în Turcia, nicidecum în Polonia sau Cehia – ruşii au luat decizia de a trece la ameninţări şi au anunţat că vor amplasa rachete în Kaliningrad, în enclava lor din inima Europei.

La un moment dat, Moscova a ameninţat şi că va bombarda bazele militare americane de pe teritoriul celor două ţări, acolo unde vor fi elementele scutului. Retorica belicoasă a Rusiei este menită să îi facă nervoşi pe europeni, a spus Pentagonul, convins că ameninţările nu vor fi duse la îndeplinire. Astfel ameninţările nu au avut rezultatul scontat, iar administraţia Bush a continuat planul stabilit.

În aceste condiţii, ruşii au schimbat tactica şi au propus SUA, la summit-ul G8 din Germania, din 2007, să colaboreze şi a oferit o alternativă: în locul amplasării în Cehia şi Polonia a radarului şi rachetelor de interceptare să fie folosită o staţie radar rusească din Azerbaidjan. Americanii au cerut acces nelimitat la facilităţile ruse, iar discuţiile s-au împotmolit. Discuţia despre scutul american antirachetă trebuie privite în contextul unor tratate ruso-americane privind dezarmarea, START şi a tratatului privind rachetele antibalistice (ABM Treaty – Anti-Balistic Missile Treaty).

În 2002, SUA s-au retras unilateral din acest tratat, care data din 1972, din dorinţa lor de a face posibilă construirea scutului antirachetă, ideea căreia ruşii i s-au opus cu vehemenţă. Americanii argumentau astfel prin dorinţa de a se proteja de posibilele atacuri ale statelor teroriste. La o zi după retragerea SUA din Tratatul ABM, ruşii s-au retras din tratatul START II, acord care a expirat la sfârşitul anului 2009.

Scutul în România, urmare a resetării relaţiei dintre SUA şi Rusia

Schimbarea administraţiei de la Washington a adus primele semnale conciliante din partea Rusiei. Obama anunţase încă din campanie o regândire a scutului antirachetă, iar în momentul în care acesta a preluat mandatul, Rusia a anunţat că renunţă la amplasarea de rachete în Kaliningrad. Premierul Vladmir Putin s-a declarat “moderat optimist” privind relansarea relaţiei SUA-Rusia şi prima întâlnire a celor doi preşedinţi, Medvedev şi Obama, a fost aşteptată cu nerăbdare.

Ea a avut loc în aprilie 2009, la Londra, înainte de summit-ul G20. Cei doi au discutat despre începerea negocierilor privind un nou tratat de control al armamentului, care să înlocuiască START II (Strategic Arms Reduction Treaty – tratatul de reducere a armamentelor strategice), ce urma să expire la sfârşitul anului. Aflat în vizită la Moscova în iunie 2009, Barack Obama a vorbit despre o resetare a relaţiilor dintre cele două ţări.

Mai mult, el a subliniat că “viitorul nu aparţine celor care adună armate şi lansează rachete” şi a propus Rusiei eforturi comune pentru stoparea proliferării nucleare. Discuţiile, negocierile asupra acordului START au devenit prim obiectiv şi din dorinţa de a marca şi simbolic reîncălzirea relaţiilor dintre SUA şi Rusia. Totuşi, negocierile s-au dovedit mult mai complicate decât se aşteptau cele două părţi, iar Moscova considera aceasta resetare a relaţiilor mai mult o retorică americană.

Condiţia lor în negocierile pentru START era renunţarea la scutul antirachetă, proiectul administraţiei Bush atât de sfidător, până la urmă, la adresa îngrijorărilor Moscovei. Anunţul din septembrie al administraţiei Obama de renunţare la proiectul iniţial de scut antirachetă a surprins în mod plăcut Kremlinul, care a văzut în asta un prim semn al resetării relaţiei. Chiar dacă mai sunt chestiuni privind noua configuraţie a scutului care trebuie discutate, niciunul dintre ele nu mai îngrijorează Moscova în măsura în care o făcea vechiul proiect.

Totuşi, această atitudine s-ar putea schimba dacă Rusia va avea impresia că SUA poate obţine “capacităţile primului atac” împotriva Rusiei. Obama a fost dur criticat de către oponenţii lui de-acasă şi de state europene, acuzat că ar fi cedat presiunilor Rusiei. Printre dezamăgiţi au fost, fireşte, Cehia şi Polonia, care s-au simţit abandonate şi care au susţinut că America are acum alte zone de interes, nicidecum Europa Centrală şi de Est.

Turneul în zonă al vicepreşedintelui american, Joe Biden, a avut drept scop liniştirea acestor ţări şi reafirmarea statutului lor de parteneri ai SUA. Moscova, în schimb, pare să fie relativ mai liniştită, motiv prin care se explică şi reacţia avută la amplasarea interceptorilor tereştri în România în 2015. Discuţiile privind acordul START s-au intensificat spre sfârşitul anului 2009, cei doi preşedinţi dorind o semnare a acestuia înainte de finalul anului, ceea ce nu a fost posibil.

În ianuarie 2010, preşedintele Dmitri Medvedev spunea că acordul e finalizat în proporţie de 95%, negocierile urmând să fie reluate în această perioadă. Preşedinţii Dmitri Medvedev şi Barack Obama au stabilit în iulie obiectivul de a aduce numărul de focoase nucleare în intervalul 1.500-1.675 pentru fiecare dintre cei doi foşti inamici ai Războiului Rece, iar numărul de vectori capabili să le transporte între 500 şi 1.100. Cum este lesne de înţeles, contextul este mult mai larg, negocierile au fost pe mai multe planuri şi fiecare a avut ceva de câştigat şi a făcut concesii. Amplasarea scutului antirachetă în România este o concesie a Rusiei, după reacţia avută de Lavrov. O concesie care însă confirmă României un statut şi o relevanţă în această zonă din punct de vedere geostrategic. Ruşii trebuie să aibă declaraţii de opoziţie la această idee, însă, în realitate, chiar şi analişti de la Moscova, au spus că decizia a fost luată de comun acord, între Rusia şi SUA.

Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a spus că SUA nu şi-au respectat promisiunea de a informa Rusia despre acţiuni de dezvoltare a scutului antirachetă şi le transmite celor două administraţii – care au asigurat că elementele de pe teritoriul României nu sunt îndreptate împotriva Moscovei – că reflectă o teorie freudiană: au gânduri privind o posibilă ţintă Rusia, altfel de ce ar tot asigura că nu e aşa când nu au fost întrebaţi despre asta? Reconfirmarea statutului de partener strategic al SUA, protecţia împotriva oricăror posibile ameninţări cu rachete şi putere de negociere cu Rusia sunt principalele avantaje ale amplasării elementelor scutului antirachetă în România.

Este o dovadă că ne aflăm în joc, în jocul regional în special, lucru important în contextul în care România are puternici concurenţi în regiune, dar şi aspiraţia de a juca un rol pregnant.

Scutul lui Bush vs. scutul lui Obama

Proiectul iniţial viza apărarea împotriva rachetelor cu rază lungă de acţiune, în timp ce – odată cu reanalizarea ameninţărilor – noul proiect are în vedere apărarea împotriva rachetelor cu rază medie de acţiune.

Scutul lui Bush nu acoperea în totalitate teritoriul României, sudul şi estul rămânând vulnerabile. Noul scut acoperă întreg teritoriul. Vechiul sistem prevedea amplasarea unui radar în Cehia şi a 10 interceptoare de rachete balistice cu rază lungă de acţiune în Polonia până în 2013. Noul sistem, bazat pe elemente mobile, ar urma să implice amplasarea, până în 2015, în Cehia şi Polonia, a unor rachete de tip SM-3, concepute pentru a distruge rachete balistice cu rază scurtă şi medie de acţiune.

Conform noului plan, Statele Unite ar urma să staţioneze nave cu interceptoare SM-3 la bord în Mediterana în 2011 şi interceptoare SM-3 mobile pe uscat, în Europa Centrală, implicit şi România, până în 2015.

Prof. dr. IULIAN LALESCU