~Nicolae Danciu Petniceanu:,,Irizări iluministe în activitatea preotului Iosif Coriolan Buracu”

Preotul Iosif Coriolan Buracu reprezintă un exemplu relevant în materie de spirit şi spiritualitate post-iluministă. Dacă prota Nicolae Stoica de Haţeg înseamnă ultimul mare cronicar pentru Banat, atunci preotul Buracu înseamnă ultimul iluminist al veacului XX-lea, în condiţiile vitrege ale Imperiului austro-ungar, când identitatea fiinţei naţionale a românilor bănăţeni era într-un vădit pericol de deznaţionalizare prin maghiarizare forţată din partea Cancelariei de la Budapesta.

Adesea am invocat Legea contelui Adalbert Apponyi, promulgată în Parlamentul ungar la anul 1907, în ceea ce priveşte maghiarizarea românilor prin intermediul şcolii, dar am omis faptul că această lege fusese cu mult înainte pregătită prin fondarea Societăţii maghiare E.M.K.E.1, la 1884, care în statutul ei, între altele, stipula, citez: „cucerirea de teritorii lingvistice străine, prioritar româneşti”. Românii ardeleni şi românii bănăţeni aveau un mijloc de contracarare şi anume activitatea ASTREI de la Sibiu şi tot de un mijloc de contracarare trebuie socotită apariţia în acel an 1884 a Tribunei lui Slavici, din acelaşi oraş Sibiu, care încă de la primul număr scrisese cu majuscule pe manşeta revistei: „Soarele pentru români de la Bucureşti răsare!”

În Banatul de sud erau câteva candele româneşti care se opuneau în chip radical maghiarizării forţate, între acestea se distingeau: profesorul preot Petre Barbu de la Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş, preotul Gheorghe Tătucu de la Iablaniţa, preotul Ioan Chendi de la Petnic, dascălul Nicolae Mergea de la Mehadia, dascălul Traian Henţiu, de la Orşova, şi, nu în ultimul rând, preotul Iosif Coriolan Buracu, de la Mehadia.

Prefigurez irizările iluministe ale preotului Buracu, vorbind despre educaţia şi formarea sa intelectuală în spirit naţionalist-iluminist, fără accente xenofobe. Popa Buracu a fost un bun român şi nicidecum un şovinist, cum şovinişti erau mai toţi ungurii. Aşadar, să nu uităm că părintele Buracu provenea dintr-o familie de buni români, naţionalişti de bun augur, că pe linie maternă îşi avea sorgintea în familia marelui preot Boldea, care a sângerat pentru unitatea şi integritatea neamului românesc.

Să nu uităm că junele Buracu urmase primele clase de gimnaziu în Citadela de la Blaj, „Mica Romă”, socotită astfel de Eminescu. Cu toate acestea tânărul Buracu părăseşte Blajul pentru Liceul de la Braşov. Oare de ce?! Pentru că la Blaj exista şi funcţiona un mediu pro catolic, pentru unire cu Roma, un cult pentru „uniţi”, pe câtă vreme Coriolan Buracu, precum întreaga familie, era un ortodox convins, trăia prin valorile sacre ale Bisericii Ortodoxe Române.

Apoi, la Braşov bântuia un duh pur românesc, se simţea valul românismului lansat de Andrei Mureşanu, prin epopeea sa „Deşteaptă-te, Române!”, aici, la Braşov, se făcea carte în spiritul culturii naţionale româneşti.

După Braşov, urmează Seminarul academic teologic de la Caransebeş, unde Iosif Coriolan Buracu simte mâna părintească, educativă, a profesorului teolog de Cernăuţi, doctor Petre Barbu, un Barbu ce avea în inimă şi în gând cultura naţională românească, de la Lugoj, de unde îşi trăgeau obârşia şi primii săi ani de educaţie creştină.

Crescut şi format spiritual în acest mod, Iosif Coriolan Buracu este uns preot în parohia Mehadia şi îndată, la 23 decembrie 1912, fondează Despărţământul Astra din această comună, el însuşi fiind membru al ASTREI de la Sibiu, membru în Comitetul Central. Astra înseamnă educaţie prin carte pentru români, înseamnă trezirea conştiinţei lor naţionale. În primăvara anului 1913, tot la Mehadia preotul Buracu înjghebează o Bibliotecă Publică, cu peste 400 de cărţi, procurate de el de la Sibiu, Braşov, Turnu-Severin. Păstrează o relaţie strânsă de colaborare cu Andrei Bârseanu, preşedintele Astrei de la Sibiu.

În acelaşi an 1913, invită la Mehadia pentru un spectacol Societatea Culturală „Armonia” de la Craiova, care prin cântece şi poezii, prin alocuţiuni contribuie la păstrarea limbii româneşti, a cântecului şi portului românesc, valori perene privind identitatea unui neam.

Din Altar şi de la amvon, părintele Buracu propagă prin pilde şi predici nevoia de identitate naţională, dragostea pentru poporul român de dincolo de Muntele Domogled, le explică enoriaşilor săi că „domogled” tradus din paloeslavă înseamnă „a privi spre casă”, „a privi spre ţară”! Dincolo de Munte era Ţara Românească. Un gest de mare curaj din partea acestui corifeu al neamului românesc înseamnă vopsirea pavajului interior al bisericii în culorile drapelului românesc, aşa cum sunt vopsite doar în biserica preotului Boldea din Borlovenii-Vechi.

Preotul Buracu îşi aduce contribuţia la înfiinţarea unui „Fond de teatru român”, la Mehadia şi împiedică acţiunea antiromânească a subprefectului maghiar Aurel Issekutz, de la Lugoj, de-a obţine de la generalul Nicolae Cena colecţia acestuia numismatică pentru Budapesta. Colecţia va ajunge la Sibiu, graţie popii Buracu.

În scop de iluminare a creştinilor săi, părintele Buracu invită pentru un spectacol religios şi unul laic Institutul Teologic-Pedagogic din Caransebeş, acţiune realizată în primăvara anului 1914.

Colaborează asiduu cu articole în paginile ziarului „Drapelul” de la Lugoj, cultivă o relaţie apropiată cu luptătorul naţional Valeriu Branişte, băştinaş din Braşov, fondator de publicaţii româneşti, precum „Dreptatea” de la Timişoara (1894), ce a dat prima ziaristă profesionistă din presa românească: Emilia Lungu-Puhallo.

În articolul „Din Mehadia” a damnat un spectacol în limba maghiară organizat de unele cadre didactice de la această şcoală, ce demonstrează că şi atunci se aflau în Mehadia cozi de topor din pădurea domnului La Fonte.

Pentru activitatea sa iluminist-naţionalistă, la data de 26 iulie 1914, în ziua izbucnirii Primului Război Mondial, părintele Iosif Coriolan Buracu a fost arestat de jandarmii unguri, ridicat din biserică, arestat el şi credincioşii: Chiticeanu, Bidiviu şi Miron Cozma, funcţionar la mina de cărbune Mehadia. În aceeaşi zi va fi arestat şi generalul Nicolae Cena, cu toţii au fost acuzaţi pentru „spionaj şi agitaţie împotriva statului ungar”.

Părintele Iosif Coriolan Buracu, după o lună de detenţie în oraşul Caransebeş, oraş unic în imperiu cu trei puşcării pentru români, va fi trimis în război, pe linia întâia, în Galiţia, cu Regimentul 43 Infanterie. Ungurii trăiau nădejdea că va pieri pe front. Tatăl Ceresc n-a făcut pe voia lor. Părintele Buracu, atât pe front cât şi după război, va fi un luptător fidel cauzei românismului.

Întru memoria sa, Societatea „Sorin Titel”, sprijinită de Primăria Mehadia, primar Iancu Panduru, a montat şi dezvelit In Memoriam o placă pe faţada liceului din localitate. Eroii trebuie cunoscuţi şi cinstiţi, după legea creştin-românească.

1 E.M.K.E. = „Erdélyi Magyae Közmüvelödési Eglet” (Asociaţia culturală maghiară din Transilvania)

Nicolae Danciu Petniceanu,

Prigor, 10.08.2008


%d blogeri au apreciat asta: