Dan Floriţa-Seracin:,,CORIOLAN BREDICEANU – un campion al luptei pentru libertate naţională”

„Pe mine Dumnezeu m-a făcut român”

(C. Brediceanu)

Coriolan Brediceanu s-a născut la 23 dec. 1949 în casa „maistorului” săpunar Vasile Brediceanu din Lugoj, adevărat centru spiritual al Banatului acelor timpuri. A crescut într-un mediu favorabil devenirii sale intelectuale, mai ales după ce, în 1862, Emanoil Gojdu a fost instalat comite suprem al comitatului Caras, cu reşedinţa la Lugoj. Acesta, cuvântează la 1910 Valeriu Branişte, „a căutat se creeze aici în Lugoj o clasă selectă de intelectuali români aleşi din toate părţile ţării ca aşezându-i în Caraş să se formeze aici […] o clasă puternică de intelectuali devotaţi neamului…” (Valeriu Branişte, Coriolan Brediceanu, discurs, Lugoj, 1911, p.10)

Pe când avea doar 12 ani, tânărul vlăstar al familiei Brediceanu participă la aşa-numita mişcare a „libriştilor”, care, în spiritul unor legi de conjunctură, militează în urbea de pe Timiş pentru introducerea limbii române ca limbă oficială în comitat.

Coriolan Brediceanu a urmat clasele primare la şcoala confesională ortodoxă română din oraşul natal, iar cursurile învăţământului secundar la Lugoj, Arad şi Beiuş, în acest din urmă oraş luându-şi bacalaureatul în anul 1867. Alege să studieze ştiinţele juridice la Academia de Drept din Pojon (Bratislava), prilej de a lua contact în acest mare centru cultural cu reprezentanţi ai diferitelor naţionalităţi din fosta monarhie habsburgică, dornice de emancipare de sub tirania stăpânirii bicefale. În anul 1872 se reîntoarce la Lugoj, oraş în care spiritul românesc pulsa cu vigoare, în calitate de candidat de avocat iniţial, luând contact cu marii oameni politici ai vremii, Al. Mocioni, V. Babeş, C. Rădulescu etc. În umbra lor s-a format ca viitor susţinător marcant la cauzei naţionale în confruntările acerbe cu oficialităţile statului maghiar.

În anul 1874, luându-şi diploma de avocat la Universitatea din Budapesta, deschide birou avocaţial la Lugoj, iar în anul 1876 se căsătoreşte cu Cornelia, fiica a doua a lui C. Rădulescu, jurisconsultul familiei Mocioni. În acest fel, ajunge să aibă relaţii apropiate cu Alexandru Mocioni, conducătorul spiritual al românilor bănăţeni, supranumit „Şandor-lumină” de cei din anturajul său. Inspirând deplină încredere liderilor politici din Banat, Coriolan Brediceanu, deşi foarte tânăr, de numai 31 de ani, ia parte ca delegat al acestei provincii la Conferinţa naţională de la Sibiu din anul 1881, alături de Vicenţiu Babeş, Alexandru Mocioni ş.a., eveniment ce a prilejuit formarea Partidului Naţional Român. Statutele acestui partid, întemeiate pe vechile doleanţe din Suplex Libellus Valachorum (1791), au întărit unitatea de acţiune a naţionalităţii române în vederea contracarării politicii de discriminare naţională practicată de oficialităţi.

În anul 1884, Coriolan Brediceanu candidează în cercul electoral Bocşa din partea PNR pentru un loc de deputat în alegerile dietale, dar, deşi este ales cu o majoritate zdrobitoare de voturi, mandatul îi este abuziv anulat de oficialităţi!

În anul 1901, avocatul lugojean este ales reprezentant în Congregaţia judeţului Caraş-Severin, iar în 1906, după abandonarea pasivităţii politice, în urma alegerii reuşite din anul 1902 a lui Aurel Vlad ca deputat la Orăştie, el candidează şi este ales deputat în cercurile electorale Bocşa şi Oraviţa. Reprezentantul P.N.R. a obţinut, lucru extrem de rar, cu 50% mai multe voturi decât contracandidatul său. Mandatul obţinut atunci îl va păstra până la moartea sa prematură survenită la 25 ian. 1909.

Coriolan Brediceanu a desfăşurat o activitate multilaterală, s-a afirmat pretutindeni, ca un adevărat catalizator al energiilor neamului său. „Nu era nici un teren de manifestare al vieţii noastre naţionale, pe care să nu fi jucat vreun rol de oarecare importanţă, prin sănătoasele directive pe care le-a dat, prin forţa sa de muncă, talentul său oratoric, erudiţia sa juridică şi politică şi prin extraordinara sa putere de convingere.” (Aurel E. Peteanu, Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului. Coriolan Brediceanu, Lugoj, 1935, p. 33)

Cu un deosebit curaj s-a afirmat Coriolan Brediceanu în procesele politice şi de presă intentate sistematic pentru intimidarea celor neîmpăcaţi cu realităţile sociale ale momentului istoric. Eminentul jurist bănăţean a făcut parte din apărarea acuzaţilor în procesul de tristă faimă al Memorandiştilor. De asemenea, a rostit pledoarii în favoarea lui Valeriu Branişte, Vasile Lucaciu, Teodor V. Păcăţianu (autorul monumentalei Cărţi de aur), Mihail Gaşpar şi a multor altora, prigoniţi, în pofida garanţiilor constituţionale cu privire la libertatea de opinie. Modele de sclipitoare elocinţă, pledoariile sale erau adeseori completate cu luări de poziţie în presa timpului: „Umbrele morţilor, ţâţele mamelor, braţele nevestelor, duioşia fetelor şi şoaptele copiilor – toate ne confirmă dreptul la limbă şi ne conjură a ne păstra naţionalitatea, nu, simplu şi curat, fiindcă nu voim, iar timpurile vivisecţionării popoarelor au trecut. Aceasta e opinia noastră şi cerem respectarea ei.” („Drapelul” nr. 3 din 6/19 ian. 1901)

Nu numai la „Drapelul” din Lugoj, publicaţie a cărei apariţie a susţinut-o cu toată energia între anii 1901 – 1909, a colaborat cu regularitate C. Brediceanu, ci şi la „Luminătorul” (1880 – 1886) şi „Dreptatea” (1894 – 1896) din Timişoara. Aceste ziare au reprodus mereu, aproape în întregime, cuvântările politice rostite de el, fie în Congregaţia judeţului Caraş-Severin, fie în Dietă, ca şi pledoariile lui în procesele politice şi de presă care i-ai creat atâta faimă, încât a fost supranumit „Luceafărul Banatului” sau „Leul Banatului”. Elocventă este şi încheierea pledoariei sale în apărarea lui Teodor V. Păcăţianu, în procesul intentat scriitorului în faţa Curţii cu Juraţi a tribunalului din Cluj, pentru, chipurile, caracterul incitator al operei sale Cartea de aur: „Şi eu zic de la mine: nu e posibil a rezolva chestia naţionalităţilor cu întemniţări. Aceasta o dovedeşte şi experienţa de până acum, precum nu se poate opri un izvor de munte cu înfundături, şi nu poate să dispară, ci izvorul izbucneşte cu puterea sa naturală. De aceia nu vă sufulcaţi contra naturii, căci întreprindeţi imposibilitate.” („Drapelul”, nov. 1902)

În viaţa parlamentară, Coriolan Brediceanu s-a angajat cu binecunoscuta sa vervă pentru apărarea libertăţilor democratice, abolirea practicilor discriminatorii, vot universal etc., dând dovadă de patriotism şi conştiinţă civică. Interpelat în şedinţa din 15 ianuarie 1907, având la ordinea de zi maghiarizarea tuturor şcolilor secundare, şi îndemnat cu sarcasm să-şi părăsească patria, mai exact acea parte a Daciei Felix inclusă între limitele de stat ale Imperiului austro-ungar, Coriolan Brediceanu rosteşte memorabilele cuvinte: „Credeţi-mă, domnilor, că iubirea de patrie m-a ţinut aici. Căci, dacă aş fi fost condus de scopul câştigului, ori de a face carieră, atunci mi-aş fi părăsit patria. N-am făcut-o însă, pentru că îmi iubesc mult mai mult patria şi din toate puterile mele mă năzuiesc într-acolo ca să pot duce la îndeplinire buna înţelegere dintre locuitorii acestei patrii, nu pe baza răpirii şi despărţirii de drept, ci pe baza stimei reciproce a drepturilor.”

Clarvăzătorul om politic şi militant social a socotit necesar, în scopul afirmării şi perpetuării specificului naţional, să contribuie la stimularea mişcării cultural artistice în rândul conaţionalilor săi. încă din tinereţe a fost el însuşi cântăreţ de cor şi operete, recitator, regizor de teatru, traducător de texte şi piese muzicale, artist şi autor dramatic, ba chiar organizator de serbări şi petreceri sau distribuitor de afişe. Graţie acestei statornice preocupări, Coriolan Brediceanu devine preşedinte al „Reuniunii de cântări şi muzică din Lugoj”, înfiinţată în 1873, ale cărei statute le-a redactat personal. A scris foiletoane, schiţe, nuvela Piatra credinţei, naraţiunea romantică Fira, comediile Lecuit, Junii bătrâni, monologul satiric Niţă Panjen ş.a., multe publicate sub pseudonimele Nips şi Spin.

Ca un prinos de recunoştinţă adus memoriei lui Coriolan Brediceanu primul liceu românesc din Lugoj îi poartă numele. La edificarea clădirii acestuia, sub regimul austro-ungar, Coriolan Brediceanu a prevestit că el „nu va fi destinat a servi maghiarizării românilor, în care scop se zideşte, ci din el va eşi şi se va forma elita intelectuală a poporului român bănăţan. Adevăr a grăit. Cu toate că gimnaziul era cu limba de propunere maghiară (până în anul 1918, n.m), generaţiile de români eşiţi din el nu numai că nu şi-au pierdut caracterul de români, dar au devenit anteluptătorii cauzei naţionale.” (Dr. Ion Rusalin, Coriolan Brediceanu, „Revista Cercului Juridic Bănăţean”, anul VI – 1937 – nr. 2). De altfel, tocmai pentru promovarea iubirii de neam şi limbă în rândul „studenţilor” acelui gimnaziu, C. Brediceanu a avut iniţiativa înfiinţării unei societăţi secrete conduse de elevii A. C. Popovici (Dixi), vărul său şi George Dobrin, care a funcţionat aproximativ între anii 1876 – 1882, la şedinţele şi şezătorile culturale ale acesteia participând nu de puţine ori el însuşi.

Aceste realităţi şi oamenii lor nu trebuie uitate, fiindcă stau la temelia lumii în care trăim azi.

Bibliografie selectivă:

V. Branisce: Coriolan Brediceanu, Lugoj, 1911.

G. Bogdan-Duică: Din trecutul Lugojului, revista „Banatul”, Timişoara, nr. 2/1927

G. Popovici: Memorii cu privire la integritatea Banatului, Caransebeş, 1929

Ioachim Miloia: La 25 ani de la moartea lui C. Brediceanu, „Revista Inst. Social Banat-Crişana”, nr. 6 – 9/1934

Aurel Peteanu: Din galeria marilor dispăruţi ai Banatului. Coriolan Brediceanu, Lugoj, 1935

Ion Rusalin, Coriolan Brediceanu, „Revista Cercului Juridic Bănăţean”, an. VI – 1937, nr. 2

Dan Floriţa-Seracin


%d blogeri au apreciat asta: