Ioan I. STOIAN:,,Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi – genii ai neamului românesc”

(…) Amândoi au fost nevoiţi să plece în Franţa pentru a-şi desăvârşi epocalele realizări, fiecare în domeniul său.

În 16 martie, numai cu două zile înaintea zborului memorabil al lui Traian Viua, din 18 martie 1906, de la Montesson, de lângă Paris, în modestul atelier al lui Constantin Brâncuşi, din cartierul Montparnnasse din Paris, stăteau de vorbă cei doi români:

“Apoi frace Constandine, deschide discuţia Traian Vuia, bag samă, că nu te-a mulţămit arta lui Rodin, şi i-ai părăsit atelierul cu dorinţa de a-ţi face un drum propriu în artă!” Aşa a început discuţia dintre cei doi, care a durat o după amiază întreagă, fiind una din numeroasele întâlniri ale celor doi mari inventatori, unul în domeniu tehnic, iar celălalt în cel artistic. Discuţia a continuat cu aprecierile lui Vuia, care compară situaţia lui Brâncuşi cu a lui, amândoi români, departe de ţară şi fără mijloacele materiale, necesare realizării invenţiilor şi operelor lor. Vuia îi spune lui Brâncuşi: “îţi va fi greu, deoarece eşti sărac, ca şi mine, prieteni la Paris nu ai, iar ţara, care te-ar fi putut ajuta, îi departe şi chiar şi acolo oltenii sufără de sărăşie”.’

Apoi Vuia îi povesteşte lui Brâncuşi despre preocupările în vederea realizării aeroplanului – automobil şi felul cum a fost primit la rându-i la Paris, de unii dintre oamenii de specialitate ai tainelor zborului: “Nimeni nu este dispus să mă asculte, inclusiv Academia Franţei deoarece ideea zborului cu aparate mai grele decât aerul şi cu mijloace proprii de la bordul aeroplanului nu este acceptată”.

Faptul că era cetăţean din Austro-Ungaria, deci un fel de “neamţ”, iar tot ce era neamţ, oricât de îndepărtat ar fi fost, le repugnă, aveau o atitudine rezervată faţă de Traian Vuia.

Brâncuşi atunci îi răspunde:

“Dragă Traiane, te ascultai şi mă minunai de dreptatea ce-o avuseşi, dar ia spune lui Neică, cum făcuşi de aleseşi un nume cuceritor roman – Traian şi un altul cu rezonanţă dacică – Vuia? Nici nu se putea ceva mai potrivit într-un singur nume: îmbinarea înţelepciunii şi priceperea romană cu dârzenia, perseverenţa şi mândria dacilor!” Acesta continuă să-l încurajeze, spunându-i “vei reuşi sigur să te înalţi de la pământ cu maşina aia de zburat, ce ai născocit-o şi vei da o lecţie aspră tuturor celor care nu cred că vei reuşi să zbori”, arătându-i că ştie cum Comisia Specială de Aeronautică a Academiei Franceze i-a clasat memoriul “aeroplanului-mobil” cu rezoluţia nătângă, că zborul cu un aparat mai greu decât aerul este o “himeră” şi-i mai spune: “a venit timpul să le scoţi din cap această prostie!”

Aşa îl încuraja Brâncuşi pe Vuia, numai cu două zile înaintea zborului epocal din 18 martie 1906, când Vuia a executat la Montesson, lângă Paris, primul zbor cu aparatul conceput, construit şi pilotat de el, ridicându-se la o înălţime de 1m de la sol.

Acesta era primul zbor din lume cu un aparat mai greu decât aerul şi cu mijloace proprii de bord, menţinându-se în aer pe o distanţă de 12 m.

Răspunzându-i lui Brâncuşi, Vuia îi spune: “apoi vezi că de proşti ai avut şi tu parte, când la „Salonul Nonconformiştilor”, ţi-au scos lucrarea “Prinţesa Neagră” pe motiv că este “obscenă”.

Vuia se destăinuie pentru prima dată, că pe lângă greutăţile materiale întâmpinate, cu tot sprijinul compatrioţilor lugojeni şi chiar al lui N. Titulescu, a apărut şi problema “spionajului”. Tot mai deseori era vizitat de anumite persoane, la hangarul unde lucra la construirea aeroplanului şi la probele de rulaj pentru pregătirea zborului.

Printre aceştia şi Santos Dumont era un vizitator frecvent, căci şi el se pregătea pentru un zbor şi se inspira din lucrările lui Vuia. Ca urmare a acestora, începuseră să apară în revistele de specialitate materiale, despre construirea aparatelor de zbor mai grele decât aerul.

Din cauza acestei situaţii, Vuia îşi ia unele măsuri, cum spune el: “Aşa că am îmbrăcat şi eu blana de vulpe şi nu am mai făcut publice lucrările şi încercările mele de zbor.

Aşa se explică faptul că în ziua memorabilului zbor din 18 martie 1906, Traian Vuia nu a invitat organele de specialitate ale aeronauticii. La zborul său au participat doar doi  prieteni şi mecanicul lui. Din această cauză zborul nu a fost omologat de către Autoritatea Aeronautică Franceză.,

Într-adevăr, Brâncuşi s-a ţinut de promisiune, căci operele lui: “Coloana infinitului”, “Pasărea măiastră” şi altele, sunt simboluri ale zborului.

Problema pilotării aeroplanului a fost cea mai aprins discutată de către cei doi, Vuia fiind obligat să-şi piloteze el însuşi aparatul, pentru prima oară în lume.

Vuia către Brâncuşi: “Stai fătul meu, să-ţi spun ce mi-a spus, unul din marii cunoscători ai aeronauticii: “în a concepe o maşină de zburat nu este nimic, a o construi este ceva, a zbura cu ea, tu însuţi, este totul”.

Deci Vuia era foarte preocupat de problema pilotării aeroplanului, spunând: “O să-mi pun viaţa în joc, că altă cale nu-i, frace Brâncuşi”! Şi toată noaptea s-au sfătuit şi încurajat reciproc cei doi români, care vor reuşi să clintească” lumea, prin îndrăzneală şi perseverenţa lor, unul în realizarea zborului, cu un aparat mai greu decât aerul, cu mijloace proprii de la bordul avionului, iar celălalt în domeniul artistic, dovedindu-se un geniu în domeniul sculpturii.

General de Flotilă Aeriană (r)

Ioan I. STOIAN