N.D.Petniceanu:,,O paralelă între Nichita Stănescu şi Grigore Vieru”

A trecut la cele veşnice poetul Grigore Vieru, a trecut dincolo de apele Styxului poetul Eminescu cel de dincolo de Prut.

Îi ştiam poezia dintr-o antologie a poeţilor moldoveni şi am avut bucuria de a-l cunoaşte, la Uzdin, cred că în 1994, atunci când Vasile Barbu şi uzdinenţii său au dezvelit bustul poetului Mihai Eminescu. A fost prezent şi Grigore Vieru. Privindu-l, simţeam nevoia imperioasă de a-i transmite un gând senin, i-am zis: „Când mă apucă dorul de Nichita Stănescu caut să-l privesc, să-l întâlnesc pe Grigore Vieru”. A fost tare fericit de zisa mea. Atunci am primit o poezie de la Grigore pe care am publicat-o în Almanahul cultural, întocmit cu Vasile Barbu, făurarul de cuvinte româneşti date prin foc ca să ardă oful duşmanilor neamului românesc.

A trecut, totuşi pe nepusă masă, la cele veşnice, fratele întru simţire românească, Grigore Vieru. Grigore! Şi dincolo de apele Styxului suntem împreună în limbă, simţire şi cuget românesc. (N.D.P.)

Nu am, moarte, cu tine nimic

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc,

Cum te blestemă unii, vreau să zic,

La fel cum lumina pârăsc.

Dar ce-ai face tu şi cum ai trăi

De-ai avea mamă şi-ai muri,

Ce-ai face tu şi cum ar fi

De-ai avea copii şi-ar muri?!

Nu am, moarte, cu tine nimic,

Eu nici măcar nu te urăsc

Vei fi mare tu, eu voi fi mic,

Dar numai din propria-mi viaţă trăiesc.

Nu frica, nu teamă, milă de tine mi-i,

Că n-ai avut niciodată mamă,

Că n-ai avut niciodată copii.

Grigore Vieru

(Poezia mai sus citată este una dintre ultimele creaţii ale poetului moldovean)