NUMĂRUL 10 (33) OCTOMBRIE 2009

EDITORIAL-Iancu Panduru:,,Toamna”

„Toamna se numără bobocii” este zicală din bătrâni. Toamna se numără bucatele din câmp, toamna se vede ce-am făcut primăvara şi vara, cum am muncit ogorul, toamna este vremea ogoitului. Toamna se coc strugurii, înroşeşte mărul în pom şi urcă galbenul în gutui. Toamna cartoful s-a copt şi se cere la iveală, la vedere. Şi anul acesta, intrat în brumărel, a fost darnic cu noi, sunt mere din abundenţă şi cartofi în câmp, cartoful este un aliment preţios şi căutat în Banatul Montan.

Zi de zi, văd cum ies oamenii la câmp, cum adună porumbul, cum taie cocenii pentru vite şi ogorul e roşu de dovleci, hrană pentru animalele de pe lângă casa omului. Sunt mândru de voi, consătenii mei din Mehadia, Plugova, Valea Bolvaşniţa şi Globu-Rău, sunt mândru de mâinile voastre harnice, vă sărut bătătura din palme şi urma paşilor care ies în câmp la ogoit. În curând, vor porni şi cazanele pentru că au fost peste tot şi pruni roditori, avem prune albastre, avem şi albuşe şi răchia e la mare căutare aici, în Banatul de Sud.

A început şi şcoala. Au început şi cursurile la universităţi şi comuna noastră are sute de elevi şi zeci de studenţi cărora le doresc sănătate şi putere de-a trudi conştiincios pe băncile şcolii şi în amfiteatre.

Şi noi, aleşii dumneavoastră, stimaţi consăteni, ne străduim să ne achităm de unele sarcini, să privim în agenda de lucru şi să isprăvim podul peste Belareca şi esplanada de-a lungul ei, apoi un obiectiv major este introducerea de apă potabilă în localităţile Plugova şi Globu-Rău, vom căuta să isprăvim şi să fim la înălţimea pretenţiilor dumneavoastră.

Cu toţii la muncă şi cu gândul la împlinirea îndatoririlor cetăţeneşti. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Primar Iancu Panduru

Nicolae Danciu Petniceanu:,,SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN, LA MEHADIA, ÎN CARAŞ-SEVERIN”

Simpozionul a fost prefaţat cu dezvelirea şi sfinţirea, cu ritul creştin, a plăcii comemorative „Grănicerul”, pe faţada imobilului din Strada Principală, ce a aparţinut redactorului gazetei săteşti, anume Ioan Marghetich.

Sfinţirea s-a făcut de către un sobor de preoţi, cărora le amintim numele cu recunoştinţă şi pietate: Constantin Grozăvescu, Ciprian Danci-Zărescu, Emil Băbuţă, dr. Constantin Cilibia, Nicolae Jinga, dr. Petrică Zamela.

După sfinţire, au luat cuvântul domniile lor: economist Iancu Panduru (primarul comunei Mehadia), dr. Alexandru Nemoianu (sosit anume din America, unde îşi are reşedinţa), prof. univ. dr. Richard Sârbu (fost elev al şcolii din localitate). În continuare, la invitaţia învăţătoarei Nely Feneşan (proprietara casei), asistenţa a avut ocazia să viziteze micul muzeu de artă populară înjghebat în două încăperi din casa sa.

De la „micul muzeu”, asistenţa s-a deplasat la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg”, din localitate, unde a avut loc simpozionul propriu-zis. În preambul,au luat cuvântul domnii: prof. Mihai Feneşan, directorul şcolii, şi primarul Iancu Panduru, care au salutat oaspeţii şi au urat succes lucrărilor simpozionului.

Timp de trei ore, în faţa unei săli arhipline, au prezentat comunicările lor:

– Dr. Al. Nemoianu, dr. Iulian Lalescu, dr. Ilie Cristescu, prof. univ. dr. C. Falca, prof. Pavel Panduru, Ignea Loga (pictor, poet şi publicist), Nicolae Ieremia, ziarist profesionist, prof. C. Juan Petroi, istoric şi publicist, corespondent la Radio „Oltenia”, Gabriela Şerban, publicistă, directoarea Bibliotecii „Tata Oancea” din Bocşa, prof. Ana Drăghici, preot Nicolae Jinga, scriitor şi ziarist din Orşova, Tiberiu Popovici, poet şi publicist din Bocşa, profesor Traian Galetaru, redactor la „Suflet Nou” din Comloşu Mare, Ion Ionescu, publicist, din Mehadia, Dana Oprescu, studentă, din Mehadia şi Gheorghe Jurma, ziarist, scriitor, editor, liderul presei din Caraş-Severin.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN, LA MEHADIA, ÎN CARAŞ-SEVERIN”

Dr. Alexandru Nemoianu:,,Moment istoric şi responsabilitate”

În vorbirea ce o are privind soarta Sodomei, Dumnezeu făgăduieşte să cruţe cetatea păcătoasă la caz că în cuprinsul ei va vieţui “un singur drept”.

Ca toate cele aflate în Sfânta Scriptură şi această împrejurare are o dublă semnificaţie, una literară, faptică şi una duhovnicească şi în veşnicie, pentru totdeauna.

Fără îndoială că în adevăr Domnul caută să mântuie şi Sodoma, dar infinita Lui milostenie trebuia să se reazeme şi pe infinita dreptate. Altcum darul cel mai de preţ dat Omului, libera voie, ar fi fost anulat. Şi Domnul nu îşi ia Vorba înapoi!

Dar în acelaşi timp întâmplarea are importanţă veşnică, ieri, azi, întotdeauna.

În făgăduinţa de a mântui “turma” pentru un singur “drept” aflam, între altele, importanţa colosală, fără egal, pe care o are în faţa lui Dumnezeu fiecare “persoană”, fiecare “loc”.

În vremea pe care o trăim, care este a gloatei, a uniformizării, a înregimentării, făgăduinţa dată Sodomei devine mântuitoare. Dacă un singur drept se va afla, dacă un singur “Loc” va fi vrednic, “neamul” poate fi mântuit. Aceste adevăruri fundamentale au o colosală importanţă în lumea şi momentul istoric pe care îl trăim

Momentul istoric este al confuziei şi înşelăciunii. Sub masca multicoloră a “globalismului” se ascunde în fapt un mecanism simplu al lăcomiei, al acaparării, al lipsei de milă şi a pierzaniei, a pierderii identităţii existenţiale, ca “persoane” şi “comunităţi”.

Dacă ne uităm în jur vom vedea că “valoarea” momentului istoric este acumularea de bani, iar “eroul”, “modelul” acestei vremi este cel care poate acumula bani, prin orice mijloace, altcum zis, “bişniţarul”. Este aproape inutil să repetăm că aceste “valori” şi acest “model” sunt în fapt contravalori, stări nocive, păcătoase. >>>>Dr. Alexandru Nemoianu:,,Moment istoric şi responsabilitate”

Dr. Iulian Lalescu:,,Rolul comunităţii în relaţiile cu presa”

Orice organizaţie, precum şi orice persoană publică trebuie să se confrunte, în fiecare zi, săptămână, lună sau an, cu noi provocări, să facă faţă unor probleme noi, să ia decizii care asigură dezvoltarea sau precipită declinul. Pentru a se impune în mediul lor, organizaţiile, trebuie să se sprijine pe diverse tehnici, acestea fiind elaborate de diverşi consilieri în comunicare care să ofere rezolvări pentru problemele care apar.

Or, din ce în ce mai mult, comunicarea şi relaţiile publice se dovedesc instrumente originale şi eficace pentru a răspunde provocărilor cu care se confruntă orice organizaţie. Ele pot ajuta la rezolvarea unei probleme, lansarea unei idei, evitarea unei catastrofe – în efortul de a depăşi problemele de zi cu zi. Pentru depăşirea cu succes a problemelor ce intervin într-o organizaţie este nevoie de o structură de comunicare, un birou de presă care să asigure comunicarea cu presa. Relaţiile cu presa se referă la toate legăturile pe care o organizaţie ie poate stabili cu mass-media; aceste relaţii au drept scop promovarea în rândurile publicurilor ţintă, prin canalele mediatice, a activităţii organizaţiei, a punctelor sale de vedere şi a personalităţii sale. Este vorba, astfel, de toate acţiunile care încearcă să atragă atenţia presei. Aceste acţiuni pot îmbrăca diverse forme, dintre care cele mai importante sunt comunicatele de presă, conferinţele de presă, întâlnirile şi briefing-urile. În lucrarea de faţă accentul cade pe comunicatul de presă, importanţa acestuia este covârşitoare, el are rolul de a informa mass-media cu privire la un eveniment, o lansare, sau o problemă cu care se confruntă organizaţia respectivă cu scopul ca acesta să fie publicat pentru a ajunge la publicul-ţintă.>>>>Dr. Iulian Lalescu:,,Rolul comunităţii în relaţiile cu presa”

SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN: Cartea de onoare

Doamna învăţătoare Nely Feneşan a avut inspiraţia de-a încropi ad-hoc „cartea de onoare”, unde participanţii la Simpozionul Presei din Banatul de Munte şi-au înscris câteva gânduri pentru urmaşi. Redăm fragmente din aceste înscrisuri, nominalizate:

Dr. AEXANDRU NEMOIANU (SUA): „O mare bucurie venirea la Mehadia, un adevărat oraş montan. Trecut, prezent şi viitor!”

Av. dr. I. BÂRSAN (Bucureşti): „O fermecătoare bijuterie expoziţională!!! Cu o singură observaţie: Este inadmisibil ca această minunată perlă etnografică – de familie – să nu fie cunoscută dincolo de hotarele comunei Mehadia.”

Prof. GHEORGHE JURMA (ziarist, editor, scriitor, Reşiţa): „Felicitări pentru expoziţie şi pentru seriozitatea cu care se păstrează valorile naţionale!

Ar fi bine dacă în fiecare comună ar putea să existe o astfel de expoziţie, muzeu, păstrând astfel propria noastră istorie.”

Prof. univ. dr. RICHARD SÂRBU (Timişoara): „O impresie extraordinară mi-a lăsat întreprinderea de mare rafinament cultural a doamnei Nely Feneşan, – această expoziţie de port popular de la Mehadia. Tematica şi minuţiozitatea cu care şi-a orânduit frumoasele exponate, unele de-o mare valoare etnografică, a făcut ca vizita acestei „case culturale” să-mi trezească simţăminte de mare intensitate.

Îi doresc succes binemeritat, sănătate şi izbândă în amplificarea proiectului început astăzi, 19.09.1009.

De asemenea Simpozionul Presei din Banatul Montan a fost o idee generoasă şi multiculturală, a fost motivat de montarea plăcii „Grănicerul”, pe faţada casei doamnei Feneşan.”>>>>SIMPOZIONUL PRESEI DIN BANATUL MONTAN: Cartea de onoare

„A sosit domnul Eminescu!”

Ultimul apel! E vorba de monografia revistei „Eminescu” (stufoasă, sute de ilustrate, eseuri cu semnături consacrate etc.). Cartea se află sub tipar la Editura „Gordian” din Timişoara, ne propunem a fi un cadou în pragul sărbătorilor de iarnă 2009/2010, alături de un calendar, o carte poştală, cu versuri şi chipul Domnului Eminescu, cu revista „Eminescu”, număr festiv – Eminescu 160. (1850 – 2010).

Cartea cu anexele înseamnă o sută lei noi, ori, în lipsa banilor, ne mulţumim cu comanda dvs. pentru a se putea comanda numărul de exemplare la „Gordianu” Timişoara. Banii se pot trimite pe adresa redacţiei de la „Vestea”. Mulţumim pentru sprijin şi înţelegere, pentru dragostea ce o purtaţi POETULUI NAŢIONAL.           (NDP)

Prof. Constantin Teodorescu:,, Nicolae Danciu Petniceanu: Lumina de la Vărădia (Editura Gordian, Timişoara, 2008)”

O ediţie revizuită şi adăugită apare, dce obicei, după epuizarea tirajului, dintr-o cerinţă, să-i spunem, naturală sau cu scopul nedeclarat al formei definitive.

Ediţia a doua a  carţii Lumina de la Vărădia e detrminată de indignare şi durere.

2

Iscoditor din fire, cu harul scrisului, autorul simte nevoia adevărului prin cuvantul inspirit, dar bazat pe virtuţiile documentului. Nu se poate sta cu spatele la adevărul istoric, cu argumentele unor prejudecăţi, ci cu recunoaşterea agresiunilor pe care le-a trăit  fiinţa romanească, agresiuni cu scop politic, de sorginte naţionalistă sarbească său maghiară etc.

Nicolae Danciu Petniceanu se desparte de modelul”vieţilor romanţate” exersat în alte cărţi. Atras de semnificativ, descoperă,în strădaniile sale, cultul fundamental al stră- moşilor care au trăit pentru viitor, independenţa spiritului lor, convingerea că lasă”lumi na”într-un mod iniţiatic.

Dincolo de valoarea instructivă legată de nume celebre ale iluminismului europe- an şi romanesc aflate în secţiunea “Note”, cartea este o evocare: omul şi cărturarul Paul  Iorgovici şi o reconstituire a  unei valori-opera bănăţeanului dominată de Observatii de  limbă rumanească, Crăiasca Universităţii Tipografie, Buda, 1799, reeditată în ediţie critică cu Prefaţa lui Ştefan Munteanu, cu Studiu introductiv, Tabel cronologic, Note şi Bi- bliografie de Doina Bogdan-Dascălu şi Crişu Dascălu, Editura Facla, Timişoara, 1979).>>>>>Prof. Constantin Teodorescu:,, Nicolae Danciu Petniceanu: Lumina de la Vărădia (Editura Gordian, Timişoara, 2008)”

Lae Carabină:,,Deraieri în lanţ pe calea ferată!”

Nu mai ai curaj să urci în tren! Nu ştii dacă ajungi cu bine la destinaţie! În ultima vreme au fost mai multe accidente şi incidente pe Calea Ferată în Ardeal, în Muntenia şi Oltenia, mai nou în Moldova.

Ar putea fi prevenite aceste accidente? Desigur, ne spun câţiva pensionari, foşti ani mulţi slujbaşi în Calea Ferată:

– VASILE CRUDU (octogenar), mecanic de locomotivă: „Pe vremea mea, cu 20 – 30 de ani în urmă, linia ferată era curată oglindă şi din oră în oră controlată. Acum e plină de bălării încât nu se poate observa siguranţa terasamentului, a liniei, a fiecărui şurub şi bolţ! Vinovaţii sunt în posturi de responsabilitate”.

– MITRU CHIOSA (aproape octogenar), fost ceferist: „Deraieri şi accidente în Calea ferată nu s-au întâmplat pe vremea lui Ceauşescu. Odinioară, în Calea ferată, era a doua armată a Ţării! Acum s-a isprăvit! Au lichidat şi această lume care nu se juca cu siguranţa liniei ferate, cu transportul pe Calea Ferată”.

În tinereţe, am colaborat cu această „armată” a Ţării, cu organele de siguranţă a liniei ferate între Orşova şi Poartă. Revizorii de linie erau zi şi noapte pe linia ferată, controlau fiecare balon, fiecare traversă, fiecare şină de cale ferată. În această zonă au existat oameni de veghe de excepţie: cantonier Mihai Belchite, picher şi revizor de linie Ion Hrelescu, şef de Gară Gruia Lăpădat, I.D.M. Lungu Nicolae, Pilu Banaduc, Dumitru Lăzărescu, Chimigeru Victor, şef de gară, am amintit doar câteva nume, cu toţii au trecut la cele veşnice.

Conducerea actuală din C.F.R. a desfiinţat posturi de întreţinere şi control al liniei ferate în detrimentul siguranţei transportului feroviar de călători şi marfă! Acest articol este un semnal pentru a se reveni la normalitate. Altfel, e un risc să urci în tren!>>>>>Lae Carabină:,,Deraieri în lanţ pe calea ferată!”

NUMĂRUL 9 (32), SEPTEMBRIE 2009

EDITORIAL-Iancu Panduru:,,Presa”

Presa scrisă şi presa vorbită sunt două sintagme care înnobilează spiritul în ideea de: educaţie, instrucţie, clarviziune, discernământ în luarea cotidiană a celor mai fericite măsuri pentru binele colectivităţii umane, dar şi pentru binele tău.

În ceea ce mă priveşte, când ajung la birou, la o cană de ceai (nu sunt amator de cafea), răsfoiesc şi lecturez presa centrală, dar şi presa zonală, în paralel, fie acasă, dis-de-dimineaţă, fie la birou, ascult buletinul de ştiri. Este absolut obligatoriu pentru omul de rând, anonim, cu atât mai mult pentru cei care sunt catalogaţi „persoane publice” de-a fi la „curent” adică „la zi”, cu tot ceea ce este nou în Ţară şi în zona în care îţi desfăşori activitatea. Urmarea este că te simţi un om pregătit spiritual, că poţi emite o decizie, o hotărâre corectă în folosul societăţii. Recomand colegilor, prietenilor şi concetăţenilor noştri de-a citi zilnic presa, şi nu în ultimul rând gazeta noastră locală, „Vestea”. Se pot învăţa lucruri interesante.

Am pornit astfel la „drum” ştiind, fără înconjur, că „presa”, în general publicaţiile, reprezintă a patra putere în stat, după puterea politică, puterea executivă şi puterea judecătorească. Acest deziderat logic l-am învăţat de la contele francez Charles Marie Salabery (1766 – 1847), om politic şi ideolog al Revoluţiei Franceze şi de la fidelul său coleg Camille Desmoulins (1760 – 1794), din tabăra revoluţionarului Danton, care, din păcate pentru adevărurile publicate în presă, a fost ghilotinat. Riscul meseriei. Există, stimaţi consăteni, în orice meserie şi în orice funcţie, un risc.

Primar Iancu Panduru

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Din istoria presei bănăţene”

Voi prezenta radiografia presei editată în Banat până la legitimitatea Actului istoric de la Alba-Iulia şi presa editată după acest moment istoric, limitându-mă la perioada interbelică. Glasul cifrelor este inefabil, cu valenţe socio-culturale şi politice, atât în vremea Imperiului Austro-Ungar cât şi după Unirea de la Alba-Iulia, în cei peste douăzeci de ani de existenţă a României Mari.

Prin urmare, voi prezenta în cifre presa apărută în Banat, în cele două etape distinct istorice:

A. Pe vremea Imperiului Austro-Ungar, între anii 1771 şi 1919

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba română = 13

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba germană = 98

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba maghiară = 72

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba sârbă = 3

– ziare, reviste şi foi săptămânale în 2 – 3 limbi = 17

B. Pe vremea României Mari, între anii 1919 – 1940 (1941)

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba română = 125

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba germană = 65

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba maghiară = 104

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba sârbă = 1

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba bulgară = 1

– ziare, reviste şi foi săptămânale în limba esperanto = 1

Invităm cititorii din ţară şi pe cei din străinătate să memoreze şi să compare cifrele cu privire la editarea presei în limba germană respectiv în limba maghiară, înainte şi după monumentalul Act al Unirii, un act naţional românesc.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Din istoria presei bănăţene”

Cezarina Adamescu:„MEHADIA – VATRĂ ISTORICĂ MILENARĂ”

„MEHADIA – VATRĂ ISTORICĂ MILENARĂ” (fragmente)

(Autor colectiv. Redactor coordonator: Nicolae Danciu Petniceanu), Editura Gordian, Timişoara, 2007

Deunăzi, mânată de-un tainic îndemn, aveam să purced, fără rucsac, fără provizii de drum, fără busolă ori hartă, doar cu inima doldora de cuvinte şi cu o carte-manual în mâini, spre o vatră istorică milenară cu nume ciudat: Mehadia. Un ţinut fascinant, încărcat de spiritualitate, de frumuseţi naturale şi de miresme tari şi proaspete, pentru mine, necunoscute şi mult râvnite.

M-au însoţit la drum cuvintele lui Iancu Panduru, primarul localităţii şi ecourile rămase-n auz ale publicaţiei lunare „Vestea” – pe care-o frunzăream cu plăcere de fiecare dată:

„Este important să ne cunoaştem istoria şi strămoşii, să ştim cine suntem şi de unde venim, să izvodim dovezi care atestă spiritualitatea patrimonială a unui loc de legendă numit MEHADIA”.

Studiu monografic, istoriografie, documente inedite, biografii esenţiale ale unor înalte personalităţi trăitoare pe aceste meleaguri, istorie contemporană, particularităţi de grai şi de cultură ale acestui strălucit areal al României, toate reunite într-un Act Cultural şi memorialistic de excepţie. Colectivul redacţional, alcătuit în chip fericit, dintr-un buchet de oameni ai locului, sub coordonarea scriitorului Nicolae Danciu Petniceanu, atât de cunoscut şi iubit fiu al acestui meleag, cuprinde, nume universitare de prim rang, precum: Richard Sârbu şi Gheorghe Luchescu, profesorul Pavel Panduru, un ziarist inimos – Constantin Vlaicu, doi doctoranzi: preot Constantin Cilibia şi profesor Iulian Lalescu, diferiţi ca profesii, dar animaţi de aceeaşi pasiune pentru Istorie şi pentru cultură, care, împreună au scos la lumină, ,,o carte colaj, ce se vrea, prioritar, un act de cultură inedit pentru istoriografia Banatului” – aşa cum aminteşte primarul Iancu Panduru în Cuvântul înainte al acestei lucrări.>>>>>Cezarina Adamescu:„MEHADIA – VATRĂ ISTORICĂ MILENARĂ”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Solidaritate cu parfum de demnitate!”

4 – 3 octombrie 1984, Reşiţa, încă supravieţuia „Cetatea de Foc”, astăzi „Cetatea de Fum”, mai precis, metaforic, „Cetatea de Praf”.

Matei Şapteouă, primul de judeţ, înainte de plecarea sa la Timiş, ştia de plecare, voia să lase o impresie bună în Caraş, prin urmare luase iniţiativa organizării Simpozionului „Întâlnire cu Fiii Judeţului”.

Cu invitarea oamenilor de cultură din Timiş la acest festin, fusese însărcinat Petru Novac Dolângă, poet şi publicist (autorul unei cărţi singulare în Banat „Mărturii literare”). Au fost invitaţi între alţii: I.M. Almăjan, director la Editura „Facla”, Dorian Grozdan (poet), Sofia Arcan (romancieră), Nicolae Dolângă, lucrător în radio Timişoara, N.D.P. comandant adjunct al Aeroportului Internaţional Timişoara şi alţii.

Cu invitaţii din Caraş-Severin fusese însărcinat altcineva, cine, nu ştiu, cineva de la „cultura socialistă”. Au fost mulţi cărturari din Caraş, amintesc câteva nume: general Ion Stoian, Mircea Martin, Octavian Doclin, Maiorescu, Bădescu, Cazan şi alte nume, mai mult sau mai puţin cunoscute. M-am bucurat să-l reîntâlnesc pe poetul Gheorghe Azap, cu alura sa de ţăran de Ticvania sau de muncitor în forjă.

S-au ţinut comunicări şi paraomunicări pe Secţiuni, cu gândul la masa festivă, seara la „Semenic”.

Vânzoleală prin holul localului, vânzoleală printre mese, unii intrau, alţii ieşeau, mulţi intrau grăbiţi să prindă un scaun cât mai aproape de masa tovarăşului prim Matei Şapteouă. (Fusese astfel epitetizat ca urmare a faptului că ajunsese să cartilizeze până şi ouăle!)>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Solidaritate cu parfum de demnitate!”

Ion Marin Almăjan: Dreptul la replică

În nr. 6 al publicaţiei „Vestea”, pe iunie 2009 Nicolae Danciu Petniceanu scrie în nota intitulată: „Nu-i aşa că uneori cuvintele devin gloanţe ucigătoare? că I.M.A. adică eu aş fi autorul sintagmei scribii de mâna a şaptea de la „Sorin Titel” invenţie a d-lui N.D. P. ca să nu zic minciună gratuită, cum tot atât de gratuită a fost şi invenţia sa că am publicat la Editura Facla cartea Povestiri din Bocşa de Ion Cărmăzan în schimbul realizării unui scenariu după romanul meu „Tornada” şi bineînţeles a unui film. Toţi cei ce m-au cunoscut şi au colaborat cu mine la Facla dar şi la ziar pot depune mărturie că nu am tăcut nimic pe principiul dai ca să primeşti. Să-i amintesc lui NDP că am fost singurul care a acceptat să-l însoţească la Judecătoria Timişoara pentru înregistrarea societăţii într-o vreme în care nu mulţi îi întorseseră spatele? Să-i mai amintesc că de-a lungul a 30 de ani, începând cu debutul la Facla i-am fost sprijin de nădejde lui şi multor altora, că am făcut pentru NDP ceea ce nu a făcut nimeni, nici măcar cei ce l-au născut? De câte ori mi-a reproşat NDP că publicându-i primele cărţi l-am aruncat în groapa cu lei a lumii literare? De câte ori nu am făcut prefeţe la cărţile lui NDP! Chiar şi dactilograma „Bigamului” ar trebui să-l facă pe NDP să manifeste respect dacă nu cumva marea iubire atât de des clamată faţă de mine, în lungul anilor. Îmi pare rău că m-a ocolit cu „Lumina de la Vărădia”, titlu care aminteşte în fapt o altă lumină mult mai celebră, cea de la răsărit, a lui Sadoveanu. Trec de la nota amintită la următoarea paginată în acelaşi număr al publicaţiei. Referindu-se la eseul, de fapt prefaţa numită închinare nu încheiere cum notează Danciu, pe care am scris-o la volumul intitulat Eftimie Murgu – erudiţie şi faptă, ediţie realizată de poetul Iosif Băcilă cu texte apărute în cei 10 ani de existenţă a revistei „Almăjana”, NDP se adresează „maestrului”, adică mie, precizând că romancierul şi poetul (mai mult traducător decât poet n.n.) Ilie lenea s-a născut la Orşova şi nu la Pătaş, cum am scris eu eronat. Îmi asum eroarea cu scuzele de rigoare. Următoarea observaţie a lui NDP se referă la absenţa din şirul personalităţilor enumerate de mine ridicate din Almăj a soţilor Icoana şi Nistor Budescu , consătenii mei.>>>>>Ion Marin Almăjan: Dreptul la replică

Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(III)

Timişoara, 20 Decembrie 1989, după-amiază

(urmare din numărul trecut)

Poetul Damian Ureche pe un fotoliu, eu pe altul, între noi o măsuţă joasă şi pe ea maşina de scris Olivetti şi două pahare cu cireşată, producţie proprie.

(Demi (alintatul Damian) precipitat scoate şi aprinde o ţigară, eu desfac geanta sa şi scot din ea „bomba” – un dosar cam soios şi între coperte circa 25 – 30 de coli ministeriale, scrise cu pixul pe-o parte şi pe alta. Un titlu cu majuscule: „UN POET FORŢEAZĂ FRONTIERA”, dedesubt autorul: Daniel Jaleş (Unul din pseudonimele literare ale cunoscutului poet timişorean, Damian Ureche, cu rădăcina în Slătioara de Vâlcea). Manuscrisul reprezenta experienţa de „frontierist” şi de detenţie a lui Damian Ureche, precum şi cele petrecute în Decembrie 1989, la Timişoara (16 – 20 decembrie 1989). Mai era şi o scrisoare adresată Postului de Radio „Europa Liberă” de la München, redactorilor Neculai C. Munteanu şi Max Bănuş.

Am pus în mişcare maşina „Olivetti”, în 2 – 3 ore am dactilografiat în trei exemplare „bomba” lui Demi.

Pentru cititorii de astăzi, reproduc paginile pe care le socot mai importante, cei interesaţi pentru detalii pot lectura cartea „Adio, în septembrie” de N.D.Petniceanu, editată de Societatea literar-artistică „Sorin Titel”, la Tipografia Marineasă, din Timişoara, anul 1995, precum şi volumul de poezii „Oraşul martir Timişoara” de Damian Ureche, Editura Facla, Timişoara, 1990, redactor de carte Ion Nicolae Anghel, director de editură dr. Dorcescu.

Prin urmare, reproduc:

„Antiprefaţa”

Un poet forţează frontiera

Cu câtva timp în urmă, mărturisiri sugrumate. Un poet a forţat frontiera. Prins, torturat, aruncat în detenţie. În cătuşe şi lanţuri, paşii poetului au lăsat urma tragice, poeme pe viu. Mărturie a uni întreg îndelung cutremur interior.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:„După douăzeci de ani”(III)

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Lupeni (1929 – 2009)”

S-au scurs 80 de ani de la Greva Minerilor de la Lupeni, de la masacrul minerilor din curtea administraţiei. La ordinul prefectului ţărănist s-a tras fără pic de milă în mineri. Au fost ucişi 22 de mineri.

Primul miner ucis a fost Gavrilă Vitoş, un tânăr, cum tânăr era şi junele ţărănist Coposu, pe atunci şeful tineretului ţărănist, prezent la masacru.

Minerii au declarat grevă generală pentru a obţine majorarea de salarii, condiţii muncă în abataje, protecţia familiilor lor, prioritar protecţia copiilor minori obligaţi să muncească în subteran. În loc de pâine minerii au primit gloanţe, unii au decedat, alţii au fost arestaţi, schingiuiţi în bătăi şi aruncaţi în temniţe.

De-a lungul anilor minerii s-au revoltat şi în alţi ani, aşa cum a fost revolta din Valea Jiului, din vremea regimului dictatorului Nicolae Ceauşescu, apoi revoltele din anii pseudodemocraţiei postdecembriste, soldate cu victime şi arestări în rândul minerilor, fapt pentru care liderul lor inginerul Miron Cozma a zăcut în temniţă peste zece ani.

Astăzi Valea Jiului este o Vale a Plângerii. Viaţa minerilor nu s-a îmbunătăţit cu nimic, faţă de anii precedenţi. Întrebare: până când o viaţă de câine? Când va apare lumina la capătul tunelului social-politic? Întrebări fără răspuns, care depind de bunăvoinţa puternicilor de azi, dar minerii nu cred în mila lor. Ei cred în munca lor, în braţele şi voinţa lor de neclintit pentru o viaţă mai bună.

Nicolae Danciu Petniceanu

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mazăre s-a făcut de măzărichie!”

Primarul Mazăre de la Constanţa s-a făcut de măzărichie, s-a transformat într-o plantă furajeră foarte hrănitoare pentru boi cu B mare! În ultima vreme, pe la noi, în Carpaţi, mai abitir pe Litoral, boii sunt pe cale de dispariţie şi s-a mărit, în schimb, numărul boilor bipezi. Chestie de tranziţie!

Chestiunea cu holocaustul în România este o chestiune relativă atâta vreme cât Antonescu nu a permis îmbarcarea evreilor pentru lagărele morţii, atâta vreme cât Mareşalul a permis soldaţilor români să realizeze căsătorii fictive cu evreice în ideea de protejare, atâta vreme cât Mareşalul şi subordonaţii săi (exemplu cazul generalului Corneliu Drăgălina) a permis eliberarea celor care ştiu româneşte din lagărul german de la Ghiroda (Timiş) pe data de 4 aprilie 1944. Şi evreii cu mic cu mare vorbesc româneşte.

Dacă la noi nu au fost cuptoarele morţii, în alte ţări, mai ales în Germania, au fost asemenea cuptoare unde au fost gazaţi milioane de evrei, ne-a vorbit recent pe micul ecran un supravieţuitor, domnul O. Lustig. Ce ocoleşte domnul Lustig şi confraţii săi este faptul real că în afară de evrei au fost ucişi în lagăre milioane de ruşi, francezi, polonezi, ucrainieni etc. pe considerentul că erau partizani sau comisari politici în Armata Roşie, luptători în spatele frontului hitlerist. Cu ţiganii din România (corturari, lăieţi) şi din alte ţări este o altă mâncare de peşte, s-au nimerit şi ei prin asemenea lagăre, dar grosul lor a fost dus la Bug în Transilvania, unde noaptea aprindeau focuri şi au fost bombardaţi de aviaţia germană sau sovietică, socotiţi luptători, au fost luaţi drept alţii ceea ce nu erau.

Românii de bună-credinţă au condamnat masacrul evreilor şi niciodată nu s-a explicat, cel puţin la generaţia tânără, de unde până unde atâta ură la Hitler şi la ai săi faţă de evrei?! Inexplicabil, atâta vreme cât în venele lui Hitler curgea şi sânge evreiesc, atâta timp cât curva lui Hitler se numea Eva Braun, o evreică, cu care în final se căsătoreşte?! Semne de întrebare şi mirare.>>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Mazăre s-a făcut de măzărichie!”