Nicolae Danciu Petniceanu:,,Umor negru (râsul curcilor)”

Un beneficiar al evenimentelor din Decembrie 1989, un calmuc, ras în cap…

Cititorii din ţară şi străinătate vor să citească pe viu ceva scris de zelosul ziarist comunist Nicolae Sârbu, directorul Bibliotecii Judeţena „Paul Iorgovici”.

Le satisfacem mai jos doleanţa. (NDP)

Restituiri

„România literară”, Anul XXII, nr. 49, joi, 7.12.1989

Albastru de Reşiţa (Azi, în 2009,

Negru de Reşiţa – nota redacţiei)

(…) Este, mai întâi, dominant, cu prioritate absolută, roşiii flăcării furnalelor şi oţelăriei. Un roşu fierbinte, dogorind ea însuşi sângele şi conştiinţa celor ce veghează cuptoarele. Şi, odată cu el, inevitabil, negrul cenuşiu, prăfos, al zgurii. Există o neostoită încleştare a acestor două culori, din care, prin fapta de conştiinţă a siderurgiştilor Reşiţei, învingător iese mereu, firesc, roşul arzător al biruinţei. Iar cu negrul prăfos al zgurii au început să lupte şi edilii oraşului, tot mai mult adepţi ai culorilor deschise, pastelate. Dar şi cei care au în grijă puritatea aerului pe care-l respirăm. De altfel, zilele trecute, dr. Traian Bucăţea, din cadrul Inspectoratului sanitar judeţean Caraş-Severin tocmai sublinia acest aspect, prin prisma prevederilor Programului – Directivă pentru Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român:

– Trebuie să păzim cerul Reşiţei de poluare. Să redevină albastru pur. Iată, la oţelărie, am oprit o tehnologie dăunătoare: insuflarea de oxigen în cuptoare. Să punem în funcţiune instalaţiile de filtrare şi să plantăm mai mult spaţiu verde, care să constituie o perdea protectoare. Aşa cum însuşi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretarul general al partidului, ne-o cere, îndemnându-ne mereu să veghem, să acţionăm pentru protecţia mediului înconjurător, condiţie esenţială a vieţii omului, a nivelului său de trai.

Astfel că ne apropiem din nou de albastrul de la care am plecat. Chiar dacă talentaţii pictori reşiţeni Petru Galiş sau Petru Comisarschi mă vor contrazice, că ideea ar fi împotriva teoriei culorilor, trebuie să amintesc că albastrul văzduhului pe care-l respirăm, şi-n care clădim nostalgia înaltului, se armonizează frumos aici cu verdele pădurilor din jurul Reşiţei, Cât de simplu devin ele complementare în viaţa oraşului!

Privesc, a câta oară, clădirea aceasta albastră, monumentală, a cărei imagine se proiectează pe dealul din jur. De fapt, este o secţie industrială. O hală ca o corabie albastră, amintind şi prin culoare că aici se munceşte în directă legătură cu oceanul planetar. Iar în această secţie a întreprinderii de Construcţii de Maşini din Reşiţa, singura producătoare de mari motoare navale din ţară, prietenul nostru Iosif Gurămare şi ai săi marinari de uscat meşteresc uriaşe şi complicate inimi de nave româneşti. Mai multe şi trainice, cu consum redus de combustibil, mai puternice, ducând pe mări şi oceane mesajul constructiv de pace al românilor. Motoare navale  concepute şi  construite  la Reşiţa, de meşteri fauri iscusiţi, într-o secţie ca o enormă corabie albastră.

Şi tot la Reşiţa, locul unde se-adună tinerii scriitori – tot mai mulţi şi cu zbor mai înalt – se numeşte chiar aşa: Sala Albastră. Parte din Centrul de Creaţie şi Cultură Socialistă „Cântarea României” al sindicatelor din Reşiţa. Aşa i-au zis chiar beneficiarii acestui loc de întâlnire a muzelor. Şi aşa i-a rămas numele. Iar volumul unuia dintre ei, poetul muncitor Nicolae Irimia, laureat şi animator în cadrul Festivalului Naţional „Cântarea României”, poartă un titlu semnificativ, în acelaşi sens: „Albastru de ochii tăi”.

– Tocmai a fost la mine Horia Pătraşcu, de la revista „Flacăra”. Zicea că-i place mult culoarea albastră a tramvaiului. M-am bucurat că este remarcat efortul nostru de-a da o altă notă unui oraş-industrial. Iar albastrul tramvaiului, al unor blocuri din oraş, simbolizează pentru noi oraşul mai apropiat de oamenii lui. El nu poate fi înţeles însă deplin fără reconstrucţia centrului şi a tramei stradale, fără cele peste 22 de mii de apartamente şi numeroase obiective social-culturale ridicate la Reşiţa în anii Epocii „Nicolae Ceauşescu”. Ne străduim să construim durabil şi frumos, pentru constructorii socialismului, în aceşti ani de patos constructiv. Iar acest patos îl văd eu la izvorul Albastrului de Reşiţa. Culoare de cer curat, pe care aşa îl vrem. Culoare de tramvai şi sală de cenaclu, de hală unde se zămislesc motoare navale şi drapel. Simbol al speranţei. Culoarea ochilor copilului meu. A ochilor copiilor.

Un albastru alert şi sigur pe el. Înălţător, durabil, inconfundabil. Poduri zvelte spre albastra zare. Albastru de Reşiţa. Mesaj generos şi pecete deschisă larg spre Mâinele pe care-l visăm lucid şi pe care-l anticipează, clarvăzător şi temerar, Programul-Directivă şi Tezele pentru Congresul al XIV-lea al partidului, aflate pe masa de lucru a întregii naţiuni române. Albastru de Reşiţa.

Nicolae Sîrbu