Petru Zamela:,,Mitropolitul Lăzărescu al Banatului şi Securitatea”

Prietenul nostru domnul profesor doctor Petrică Zamela, băştinaş din Borlovenii-Vechi (Caraş-Severin), creatorul şi dirijorul fanfarei şcolare din satul natal, fanfară cu care a dat concerte şi în Mehadia (cu prilejul dezvelirii plăcii comemorative Ion Băcilă) şi-a susţinut doctoratul cu o disertaţie ştiinţifică despre regretatul mitropolit al Banatului, Vasile Lăzărescu.

Vom publica un serial în paginile gazetei „Vestea” din lucrarea de doctorat a domnului profesor dr. Petrică Zamela, de acum promovat profesor teolog la Liceul Teoretic din Bozovici. Precizăm spre ştiinţa tinerilor cititori că mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost victima regimului comunist din România (Redacţia).

Intenţia de a scrie despre personalitatea mitropolitului Vasile Lăzărescu este o încercare plină de neprevăzut, deoarece statura sa morală a devenit peste ani tot mai impunătoare.

Nu se poate face un serios demers istoric în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a societăţii bănăţene din secolul XX fără a pomeni numele mitropolitului Vasile Lăzărescu, slujitor prin excelenţă al valorilor morale, spirituale şi culturale româneşti.

Schimbările politice survenite în România după 23 august 1944, dar, mai ales, după instaurarea regimului totalitar din 6 martie 1945, au avut urmări nefaste în viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a celorlalte biserici din ţară.

De „arhipelagul ororii” n-a scăpat nici Biserica Ortodoxă din România, în frunte cu ierarhii acesteia, îndată ce comuniştii au fost aduşi la putere de către armata roşie de ocupaţie, când s-a început sovietizarea ţării după modelul stalinist.

Cu privire la ierarhi, a fost emis decretul cu numărul 166 din 1947, care prevedea îndepărtarea acelora în care regimul comunist nu avea încredere. Ceea ce s-a şi întâmplat, de altfel. Iar, din anul următor, 1948, regimul comunist trecea şi la exercitarea unui control riguros, permanent şi direct asupra Bisericii, mai ales prin ofiţerii de Securitate, prezenţi mereu în toate instituţiile bisericeşti (protopopiate, mănăstiri, şcoli teologice, centre eparhiale, Patriarhie), gata oricând să reprime orice acţiune considerată contrară intereselor statului ateu». Erau acei aşa-numiţi „inspectori de culte” din cadrul Ministerului de Culte – devenit Departament al Cultelor în 1958 – care aveau să-şi înceteze funcţia abia la sfârşitul lui martie 1990.

Ceea ce a urmat instaurării regimului comunist în România a fost un plan bine ticluit, aplicat în toate ţările unde comuniştii au preluat puterea. Faptul fusese anticipat cu clarviziune de ierarhii ortodocşi transilvăneni şi bănăţeni: mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, episcopii Andrei Magieru al Aradului, Vasile Lăzărescu al , Nicolae Popovici al Oradiei şi Nicolae Colan al Clujului, în „Pastorala episcopatului ardelean împotriva comunismului”, din 22 septembrie 1936.

În astfel de vremuri de grea restrişte pentru preoţimea ortodoxă, dar şi pentru societatea românească în ansamblu, mitropolitul Lăzărescu a ştiut să fie un mare ierarh, dar şi un bun părinte, ajutându-i pe cei în suferinţă. Familiile preoţilor arestaţi sau membrii fostelor partide istorice, acum persecutaţi de către regim, au găsit – în persona mitropolitului – ajutorul şi mângâierea atât de necesare pentru acele vremuri.

Din materialul informativ existent în dosarul mitropolitului Vasile Lăzărescu de la C. N. S. A. S., reiese clar ostilitatea sa faţă de comunism, atât înainte, cât mai ales după 1944, inclusiv prin ajutorul dat diferitelor persoane căzute în dizgraţia regimului.

În mai multe note informative semnate de agenţi, se semnalează că mitropolitul Lăzărescu a ajutat material mai multe persoane eliberate din detenţie, familiile celor arestaţi pentru activitate politică şi persoane care, în trecut, au deţinut diferite funcţii în fostele partide politice sau în aparatul de stat.

Astfel se menţionează cazul numitei Fărcăşanu Felicia, soţia lui Nicolae Fărcăşanu, fost vicepreşedinte al comitetului judeţean al PNL din Timişoara, care se afla cu domiciliul forţat în regiunea Galaţi, şi frate al lui Mihail Fărcăşan, care a fost jurist, politician şi scriitor român.

Un alt caz a fost cel al lui Gheorghe Moraru, fost conducător de exploatare forestieră la Mehadia, a cărui soţie fusese arestată, pentru că sprijinise grupurile de rezistenţă din Munţii Banatului. Relaţiile lui Lăzărescu cu Gheorghe Moraru datau de pe vremea când Lăzărescu era episcop la Caransebeş. Gheorghe Moraru, cât şi fratele său, Constantin Moraru, fost notar în Timişoara, erau înrudiţi cu fostul patriarh Miron Cristea. Aceştia îl vizitau pe Lăzărescu atât la Caransebeş, cât şi la Timişoara.

După ce soţia lui Gheorghe Moraru a fost arestată în 1948, acesta venise la mitropolit pentru a-i povesti cele întâmplate. În urma vizitei, a primit un ajutor financiar şi moral destul de substanţial.

În cursul lunii iunie 1955, Ioan Subţire, fost vicepreşedinte al PNŢ- Maniu, după punerea sa în libertate, l-a vizitat pe Lăzărescu, cu care a discutat mai mult de o oră în biroul acestuia, fără să fi putut avea acces informatorii, deoarece la uşă a fost pus de pază, de către mitropolit, nepotul acestuia, Nicolae Lăzărescu. A doua zi după această discuţie, mitropolitul i-a oferit lui Subţire suma de 1000 lei drept ajutor.

Ulterior, a mai trimis, periodic, câte 1000-1500 lei ca ajutor lui Simion Grigorescu şi Şerban Bleont din Bucureşti, fie prin poştă, punându-l ca expeditor pe omul de serviciu al Mitropoliei, fie prin diferiţi alţi intermediari. Tot prin poştă a fost trimis un ajutor lunar de câte 100 lei lui Ioan Pop, fost magistrat din Beiuş, iar pentru a nu fi cunoscut adevăratul expeditor, figurează numele lui Ilie Stepanescu, omul de serviciu de la Mitropolie.

Pentru a susţine material diferite persoane din rândul prigoniţilor politici, Lăzărescu a numit în diferite funcţii, la catedrală, oameni ostili regimului, care nu au prestat real nici un serviciu, în schimb au fost trecuţi lunar în statele de plată ale Catedralei.

Astfel, Iovin Gheorghe, fost demnitar în „Comitetul Naţional Român” de la Sibiu şi apoi senator, prin decizia nr. 2195 B/1950 din 14 martie 1950, semnată de mitropolitul Lăzărescu, a fost numit ca intendent la Catedrală, cu un salariu lunar de 1500 lei.

Romulus Miclea, fost vicepreşedinte al comitetului judeţean PNŢ Timişoara, a fost numit, la 1 decembrie 1950, prin decizia nr. 8690/ 950, în calitatea de administrator al Catedralei, cu un salariu de 1500 de lei, figurând în acest post până la data de 1 martie 1952, când a fost arestat. După eliberare, la 1 ianuarie 1954, a fost trecut pe statele de plată ale Mitropoliei, în calitatea de referent administrativ, iar mai târziu, ca jurisconsult, funcţie pe care a îndeplinit-o cel puţin până la întocmirea „notei sinteză” cu privire la activitatea anticomunistă a lui Lăzărescu, în 5 martie 1959.

Ivanov Gheorghe, fost ziarist, apoi traducător la Opera din Timişoara, a fost numit la 1 februarie 1951, prin decizia nr. 643/1951 în calitate de arhivar la Catedrală, cu un salar de 1000 lei, figurând pe statele de plată ale acesteia până la sfârşitul anului 1951.

Coriolan Prostean, a fost numit, începând cu data de 1 martie 1951, prin decizia 1370/1951, în calitate de supraveghetor de materiale la Catedrală, cu un salar de 1000 lei, figurând pe statele de plată tot până la sfârşitul anului 1951.

Arcadie Lăzărescu, fratele mitropolitului, catalogat drept „chiabur”, membru PNŢ, a fost numit cântăreţ la Catedrală după eliberarea din detenţie, funcţie deţinută până la 1 iunie 1958, când s-a pensionat.

Din repartiţia Fondului Central Misionar, primit de la Patriarhie, s-au aprobat, în cursul anului 1958, câte 1000 de lei ca ajutor preoţilor Vasilescu Petru din Lugoj şi Ciucur Pavel din localitatea Prilipeţ, judeţul Caraş-Severin, ambii condamnaţi pentru activitate legionară.

În diferite posturi de conducere în cadrul Mitropoliei, au fost angajaţi şi o serie de foşti simpatizanţi ai Mişcării Legionare, ca: Marcu Bănescu – consilier, Victor Vlăduceanu – consilier, Nicolae Mieţ – inspector, Ioan Decan – casier, Longhin Oprişa – funcţionar. Trebuie menţionat că unii dintre aceştia, cum ar fi: Marcu Bănescu, Ioan Decan, au fost arestaţi după destituirea lui Lăzărescu.

Lăzărescu a întreţinut legături şi cu Sever Bocu, fost preşedinte al PNŢ Banat, care a fost ascuns o perioadă la Mitropolie, în timpul arestărilor conducătorilor PNŢ, fiind cunoscut în cercurile de rezistenţă anticomunistă ca un patriot şi adversar al regimului.

Din 1948, Lăzărescu s-a împrietenit şi cu dr. Gheorghe Ciupe din Timişoara, alături de care asculta posturile de radio străine.

Coriolan Băran era unul dintre vizitatorii săptămânali ai mitropolitului. în duminici şi sărbători participa regulat la slujbele de la Catedrală, ocupând loc în apropierea imediată a tronului arhieresc. După slujbă, era invitatul mitropolitului la masă.

Aceste strânse legături de prietenie cu persona socotite, prin biografia lor, duşmani ai „democraţiei populare”, dovedesc suficient simţămintele şi atitudinile mitropolitului. Toate aceste legături arată afecţiunea legată de trecutul politic al ţării.

Securitatea, într-un raport, spunea că mitropolitul Vasile Lăzărescu, cu banii rezultaţi din „afaceri”(vânzări de lumânări şi calendare peste limita permisă), ajută „reacţiunea”. Când a venit pentru prima dată la Caransebeş, după contopirea Episcopiei Caransebeşului cu cea de la Timişoara, a dat, mai întâi, prin preotul Creţu, lui Cornel Corneanu, fost membru al Partidului Naţional Liberal şi simpatizant al Mişcării legionare, suma de 5 000 lei, ca ajutor.

Comandantului Securităţii din Timişoara, mitropolitul i-a dat suma de 3000 lei pentru a nu da declaraţii împotriva sa.

Că mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost un sprijinitor al rezistenţei române împotriva comunismului rezultă şi din faptul că, la întrunirile şedinţei adunării eparhiale, acesta îi mustra pe acei preoţi care căutau a se acomoda cu dispoziţiile Ministerului Cultelor. Pe protopopul Petru Toma din Oraviţa l-a mustrat în plenul şedinţei pentru faptul că „s-a dat de partea comuniştilor”.

În decembrie 1954, Securitatea îşi propunea să acţioneze în scopul racolării mitropolitului Vasile Lăzărescu al Banatului, ca agent al ei. în acest scop s-au adunat destule probe care îi imputau mitropolitului un trecut „pătat” din punct de vedere politic cum ar fi faptul că, înainte de 23 august 1944, a făcut parte din Partidul Naţional Ţărănesc, având strânse legături cu elementele de frunte ale acestui partid, precum Sever Bocu, Coriolan Baran, Vaida Voievod. A susţinut şi sprijinit Mişcarea Legionară prin diferite acţiuni sau pastorale. I-a fost apoi imputată vizita în Basarabia şi Transnistria, în 1940, unde a susţinut o asiduă propagandă anticomunistă, cu această ocazie scriind mai multe articole şi broşuri, în care critica regimul din U. R. S. S. şi îndemna la lupta contra acestuia.

Pentru perioada de după 23 august 1944, a fost acuzat că s-a înconjurat de „elemente duşmănoase”, alături de care a susţinut lupta contra comunismului11. Mai mult: a acordat sprijin tuturor persoanelor oprimate de către regimul de represiune sau unor organizaţii cu caracter anticomunist, cum a fost organizaţia „Sumanele Negre”, angajându-se să se implice într-o eventuală rezistenţă armată.

Din cele arătate mai sus rezultă că Securitatea a întocmit un plan bine ticluit, prin care să-l poată şantaja pe mitropolitul Lăzărescu, ori să-i ofere două alternative: cea a colaborării, sau cea a privării de libertate.


(partea a II-a, nr.27)

<!– /* Font Definitions */ @font-face {font-family:SimSun; panose-1:2 1 6 0 3 1 1 1 1 1; mso-font-alt:”Arial Unicode MS”; mso-font-charset:134; mso-generic-font-family:auto; mso-font-format:other; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:1 135135232 16 0 262144 0;} @font-face {font-family:”\@SimSun”; panose-1:0 0 0 0 0 0 0 0 0 0; mso-font-charset:134; mso-generic-font-family:auto; mso-font-format:other; mso-font-pitch:variable; mso-font-signature:1 135135232 16 0 262144 0;} /* Style Definitions */ p.MsoNormal, li.MsoNormal, div.MsoNormal {mso-style-parent:””; margin:0cm; margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:12.0pt; font-family:”Times New Roman”; mso-fareast-font-family:SimSun; mso-fareast-language:ZH-CN;} @page Section1 {size:612.0pt 792.0pt; margin:70.85pt 70.85pt 70.85pt 70.85pt; mso-header-margin:35.4pt; mso-footer-margin:35.4pt; mso-paper-source:0;} div.Section1 {page:Section1;} –>
/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Tabel Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0cm 5.4pt 0cm 5.4pt;
mso-para-margin:0cm;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:10.0pt;
font-family:”Times New Roman”;
mso-ansi-language:#0400;
mso-fareast-language:#0400;
mso-bidi-language:#0400;}

Mitropolitul Vasile Lăzărescu şi Securitatea

Se spera ca, prin recrutarea lui Lăzărescu, Securitatea să poată controla şi să afle mai multe despre alţi ierarhi din cadrul Bisericii Ortodoxe Române, care desfăşurau acţiuni cu caracter anticomunist. în planul de recrutare chiar se specifica acest lucru, enumerându-se şi câţiva ierarhi cu activitate anticomunistă: mitropolitul Nicolae Bălan al Ardealului, mitropolitul Firmilian Marina al Olteniei, episcopii Andrei Magieru al Aradului şi Nicolae Colan al Clujului. Este ştiut faptul că Lăzărescu era apropiatul ierarhilor sus-amintiţi, dorindu-se astfel implementarea lui în cadrul acestui anturaj.

Recrutarea mitropolitului Lăzărescu urma să fie efectuată de către locotenentul de Securitate C. Brădeanu. în cazul în care, în timpul procesului de recrutare, s-ar fi arătat „rea voinţă” şi atitudini ostile din partea mitropolitului, materialul posedat de Securitate trebuia înaintat forurilor superioare, pentru a fi destituit din funcţia de mitropolit al Banatului şi trimis, apoi, în justiţie pentru activitate „contrarevoluţionară” în cadrul organizaţiei „Sumanele Negre”.

Recrutarea urma să se efectueze la domiciliul mitropolitului. Mai precis în cabinetul său de lucru, unde acesta putea sta de vorbă cu oricine, fără a da de bănuit. După ce s-a stabilit că mitropolitul se găseşte în incinta reşedinţei, s-a dat un telefon prin intermediul căruia a fost anunţat că vor veni doi „tovarăşi” de la Securitate pentru clarificarea unor probleme.

Din punctul de vedere al conspirativităţii şi pentru a nu alarma personalul de la Mitropolie, i s-a pus în vedere să dea dispoziţie să li se permită intrarea fără a fi legitimaţi, sub motiv că sunt de la Ministerul Cultelor. Era cunoscut faptul că, din dispoziţia mitropolitului, nici o persoană străină nu intra în incinta Mitropoliei fără a fi legitimată.

După ce au fost primiţi de către Lăzărescu, cei doi securişti s-au legitimat, spunându-i că au venit să clarifice unele probleme în ceea ce priveşte activitatea sa „contrarevoluţionară” împotriva statului român. Discuţia a fost orientată pe baza documentelor existente, începând chiar cu perioada legionară, vizita în Basarabia şi Transnistria, legăturile şi activitatea în organizaţia Y. M. C. A. şi apoi activitatea desfăşurată în cadrul organizaţiei „Sumanele Negre”.

Discuţiile au fost purtate în ordinea cronologică a datelor şi materialelor posedate de Securitate, neabordându-se altă problemă şi încercându-se să-i smulgă mitropolitului recunoaşterea în scris a celor prezentate.

În „Planul de recrutare”, se specifică faptul că, dacă va fi necesar, recrutarea se va desfăşura pe parcursul a 3-4 zile, în care scop racolatorii vor reanaliza planul de discutare şi intrarea la Mitropolie într-un mod cât mai plauzibil.

Dacă mitropolitul şi-ar fi recunoscut activitatea „contrarevoluţionară”, i s-ar fi documentat, pe baza materialelor, că este pasibil de acuzaţia de „activitate duşmănoasă contrarevoluţionară împotriva puterii de stat”, care se pedepsea, conform articolelor nr. 227, 229, 230, 184, 502 din Codul Penal al Republicii Populare Române, cu închisoarea până la 25 de ani.

Cu privire la acest fapt, i s-a creat posibilitatea să-şi analizeze singur situaţia în care se găseşte şi să găsească soluţia de a scăpa din această încurcătură.

În cazul că ar fi ajuns singur la concluzia că, pentru viitor, poate fi „folositor” regimului „de democraţie populară”, i s-ar fi cerut să dovedească acest lucru în mod practic, stabilindu-se modalitatea: prin furnizarea de informaţii împotriva anumitor persoane din cuprinsul Mitropoliei Banatului pe care o conducea, sau din cadrul Sinodului bisericesc.

În cazul nerecunoaşterii sau al neregretării activităţii sale politice şi al necolaborării cu organele de Securitate nu i se va pune problema recrutării, lăsându-se impresia că discuţia a avut drept scop numai clarificarea unor perioade din viaţa mitropolitului, după care organele de Securitate se vor retrage. în această situaţie se va propune înlăturarea sa din funcţia de mitropolit, urmând ca, după aceea, să fie deferit justiţiei şi condamnat la închisoare.

Mitropolitul Lăzărescu nu şi-a recunoscut activitatea din trecut. Mai mult, el a refuzat categoric oricare colaborare cu Securitatea, specificând: „am ales să-l slujesc pe Hristos, căruia mi-am închinat viaţa”. Astfel că însărcinaţii cu recrutarea mitropolitului Vasile Lăzărescu s-au întors înapoi fără rezultatul scontat, pornind de acum lupta pentru destituirea şi arestarea mitropolitului.

În acest sens s-a procedat la identificarea lui Vasile Lăzărescu, ca făcând parte activă din organizaţia „Sumanele Negre”, prin interogarea lui Steanţă Dumitru, secretarul organizaţiei „Haiducii lui Avram Iancu” şi conducătorul acestei divizii. Acesta fusese condamnat la muncă silnică pe viaţă, găsindu-se la închisoarea din Baia Sprie.

În procesul de identificare, i-au fost puse în faţă lui Steanţă patru fotografii, reprezentându-i pe episcopii Nicolae Popovici al Oradiei, Andrei Magieru al Aradului, Vasile Lăzărescu al Timişoarei şi încă un preot, a cărui identitate a rămas necunoscută. Dintre persoanele reprezentate în fotografie au fost recunoscute doar două dintre ele: Vasile Lăzărescu şi Andrei Magieru.

Au fost date apoi declaraţii de către Steanţă, sub presiune şi în urma bătăilor primite şi a maltratărilor, cu privire la modul cum l-a cunoscut pe mitropolitul Lăzărescu. Cel care i l-a recomandat pe mitropolit lui Steanţă, a fost Ioan Clement, fost maior în Timişoara, care, împreună cu Lăzărescu, l-a vizitat pe Gavriil Olteanu în ascunzătoarea sa din Munţii Bucovinei16.

Securitatea se baza pe reuşita recrutării datorită faptului, spuneau ei, că mitropolitul pe cât este de pozant, pe atâta ar fi de fricos. O mică eroare a Securităţii. Lăzărescu era un om într-adevăr pozant, dar, deloc fricos, deoarece prin toate acţiunile sale, de dinainte şi de după 1944, a dat dovadă de curaj, sfidând de multe ori şi ducând în eroare organele de siguranţă. Securitatea se mai baza pe faptul că s-ar putea ca mitropolitul să nu fie un „reacţionar incorigibil”, iar activitatea sa putând fi o repercusiune a evenimentelor politice trecute, iar el influenţat de elementele politice ale acelor vremuri.

Acţiunea informativă asupra mitropolitului Vasile Lăzărescu a fost deschisă la data de 17 mai 1951, conform directivei Ministerului de Interne, deoarece acesta deţinea funcţia de şef al cultului ortodox român din Timişoara.

La baza deschiderii acţiunii a mai stat şi sesizarea D. G. S. S., cu ordinul 133/ 334816, din 20 iunie 1950, din care rezultă că mitropolitul Vasile Lăzărescu a fost recrutat în cadrul organizaţiei anticomuniste „Sumanele Negre”, depistată în cursul anului 1946, donând pe seama acesteia suma de 50. 000 lei, în schimbul căror bani a primit material propagandistic pentru a fi difuzat în cadrul Mitropoliei Banatului. De asemenea avea misiunea de a recruta noi membri în această organizaţie. Aceste date rezultă din materialul de anchetă al secretarului organizaţiei, Dumitru Steanţă.

În vederea stabilirii şi documentării activităţii desfăşurate de Lăzărescu, s-au luat o serie de măsuri.

Imediat după deschiderea acţiunii, a fost dirijat agentul „Simon”, iar mai târziu au fost recrutaţi agenţii „Dunăreanu”, predat serviciului IV, „Nistor” şi „Costică”, cel din urmă abandonat, „Baba Mihail”, care Ia început nu avusese posibilităţi de pătrundere, creându-i-se ulterior posibilitatea de pătrundere în incinta Mitropoliei şi în anturajul mitropolitului, pentru informare; în urma schimbărilor survenite şi dirijate de Securitate în cadrul Mitropoliei Banatului în anul 1956, agentul „Baba Mihail” a fost chemat de către mitropolit pentru a lucra la această instituţie. Aceste noi posibilităţi de informare au prezentat Securităţii garanţia că toate manifestările din cadrul Mitropoliei, cât şi ale mitropolitului vor fi raportate şi reprimate. Pe lângă aceşti agenţi, pentru o nouă încadrare informativă a mitropolitului a mai fost recrutat şi agentul „Lipan Ioan”.

Supraveghere informativă a obiectivului, a fost făcută şi în timpul deplasărilor în diferite localităţi. S-au făcut identificări şi investigaţii asupra elementelor care au apărut ca legături cu obiectivul. Direcţiei a III-a s-a cerut anchetarea Iui Steanţă Dumitru, în legătură cu activitatea depusă de către Lăzărescu, în cadrul organizaţiei „Sumanele Negre”. De asemenea s-a prevăzut şi anchetarea numitului Ioan Clement, fost magistrat şi membru al organizaţiei anticomuniste menţionate, defectând ulterior în cadrul informatorilor Securităţii. S-au luat totodată măsuri de supraveghere a corespondenţei.

Pentru a stabili întreaga activitate desfăşurată de mitropolitul Lăzărescu s-au trasat trei obiective:

1. Stabilirea concretă a activităţilor desfăşurate.

2. Activitatea desfăşurată în cadrul P. N. Ţ.- Maniu, organizaţia Y. M. C. A şi în „Sumanele Negre”.

3. Natura legăturilor mitropolitului Lăzărescu cu adversarii politici ai comuniştilor.

Pentru stabilirea activităţii mitropolitului Vasile Lăzărescu, informatorii au trimis sute de note informative Securităţii. Pe baza acestora şi a altor documente Securitatea a întocmit o sinteză a activităţii sale.

Toate manifestările sale în favoarea regimului au fost bazate pe interese de ordin bisericesc, nesinceritate, această atitudine justificând-o în rândul prietenilor mai apropiaţi, dându-le să înţeleagă că este nevoit să depună această muncă făţiş.

Deşi mitropolitul Lăzărescu era protejatul anumitor persoane din aparatul politic: primul ministru dr. Petru Groza, ministrul Petre Constantinescu-Iaşi, nu a colaborat nici o clipă cu Securitatea, refuzând semnarea vreunui angajament cu aceasta. A fost susţinut de dr. Petru Groza datorită faptului că acesta avea dezvoltat un profund spirit regional, fiind originar din părţile Banatului, în consecinţă ataşat sincer de oraşul Timişoara. Constantinescu-Iaşi a intrat în bune raporturi cu Lăzărescu în urma accidentului făcut de ministru la marginea comunei Slatina Timiş. Drept recunoştinţă pentru modul cum a fost servit şi ajutat de mitropolit prin subalternii săi, Constantinescu a luat sub ocrotirea sa pe mitropolit.

Lupta pornită de Securitate împotriva lui Lăzărescu a fost una fără echivoc. Deşi exista suficient material pentru a se dovedi ideile sale anticomuniste şi apartenenţa la diferite mişcări cu caracter de rezistenţă anticomunistă, nu putea fi, totuşi, condamnat, întrucât regimul trebuia să lase impresia că modul de guvernare este unul absolut democratic. Atunci s-a început confecţionarea unor scenarii financiare false, prin intermediul cărora să poată fi demis, fiind considerat o persoană periculoasă pentru regim.

Astfel, pe parcursul mai multor ani (1951-1961), Securitatea, a pus la cale un dosar cu „neregulile” şi „fraudele” săvârşite, chipurile, de către Lăzărescu, care s-ar fi ridicat la valoarea de 3.800.000 lei, sumele fiind folosite în scopuri personale sau pentru a-şi ajuta rudele, fireşte o veritabilă „colecţie de intrigi şi falsuri”. Una dintre rudele sale apropiate, mai precis doamna Felicia Lăzărescu, soţia nepotului mitropolitului, Nicolae Lăzărescu, care trăieşte astăzi într-o modestă casă de pe calea Torontalului nr. 18, aceeaşi casă înspre care Securitatea spunea că s-a îndreptat majoritatea banilor de la mitropolie, relatează situaţia financiară destul de proastă pe care au avut-o totdeauna. Spune că duminica era invitată, alături de soţul ei, la masă la mitropolit, împreună cu alte multe persoane defavorizate de regim sau cu o situaţie financiară mai deosebită. Nu au primit niciodată vreo sumă de bani din partea mitropolitului, pe care să o poată folosi în scopul reabilitării locuinţei. Singurele atenţii pe care le primeau de la el erau cele ocazionate de sărbătorile de peste an, sau de zilele de naştere ori cele onomastice, acestea constând nu neapărat în bani. într-adevăr, în casa doamnei Lăzărescu se găsesc o mobilă de bibliotecă şi câteva tablouri ale mitropolitului, lăsate de acesta, după pensionarea sa. Mai trebuie menţionat faptul că acea mare şi prosperă gospodărie despre care vorbea Securitatea că s-ar găsi pe Calea Torontalului în Timişoara şi unde s-ar scurge banii Mitropoliei, nu este nicidecum un palat, ci o casă foarte simplă, cu două camere, o bucătărie şi o baie, unde, la vremea respectivă, locuiau patru persoane. Nu se vede ca la această locuinţă să fi fost făcută vreo schimbare mare în ultimii 50 de ani, care să se fi ridicat, Ia nivelul financiar de atunci, la sume de ordinul milioanelor. Într-adevăr, banii au fost folosiţi de către Lăzărescu, dar având cu totul alte scopuri „contrarevoluţionare”.

Dar pentru a-l destitui, trebuia creat mai întâi un climat favorabil, atât în rândul clerului, cât şi al credincioşilor din ţară, în special din Banat.

Neregulile constatate de Securitate şi „demascate” de inspectorii financiari de la Departamentul Cultelor au constat în sustragerea unor cantităţi însemnate de materiale de construcţie, provenite din demolarea clădirilor de pe terenul Episcopiei, în 1949, care urmau să fie folosite în vederea reparării unor biserici, precum şi de la şantierul eparhial din Fratelia, pe care mitropolitul le-ar fi folosit la locuinţa proprie din Jadani. În fapt, materialele au fost folosite la diferite lucrări în cadrul arhiepiscopiei, aşa cum dovedesc actele din Arhiva Mitropolitană din Timişoara.

În anul 1956, a fost repartizată, din partea Ministerului de resort, cantitatea de 150 kg. tablă de cupru pe seama arhiepiscopiei din Timişoara. S-a lansat zvonul că tabla a fost folosită pentru acoperirea criptei familiale din Jadani, deşi aceasta a fost construită înainte de anul 1944, iar suprafaţa ei nu depăşeşte 15 m2. Într-adevăr tabla fusese folosită de mitropolit, dar pentru acoperirea bisericii din Jadani, nicidecum a criptei.

Tot în anul 1956 ar fi fost tipărite 3500 de exemplare, iar în 1957, 3000 de exemplare din cartea scrisă de Lăzărescu şi intitulată „In ce ne deosebim?”, semnată cu pseudonimul „Bisericanul Ortodox”. Cartea fusese repartizată spre vânzare parohiilor, cu preţul de 25 de lei exemplarul. Preţul acestor cărţi, adică suma de 162 500 lei, s-a încasat de către mitropolit, fiind folosită pentru susţinerea persoanelor reprimate de regimul totalitar comunist.



%d blogeri au apreciat asta: