Ioan Brânzei:,,Metheorathos (călătorie în EDEN)”

Metheorathos (călătorie în EDEN)

În urmă cu şapte ani, cu voia lui Dumnezeu şi prin graţia fiicei şi a ginerelui meu un nou vis al copilăriei mele s-a împlinit.

După ce acum cincisprezece ani am avut şansa să vizitez Ţara Sfântă, iată-m în drum spre Elada, patria lui Homer şi leagănul civilizaţiei universale.

1 mai 2003, ora 4 dimineaţa, sub un cer înstelat, împreună cu fiica şi nepoţelul meu, pornim spre Thesalonic, pe ruta Belgrad – Nis – Sofia.

La orele 8 intrăm în Belgrad, capitala ţării vecine oferindu-ne prilejul de a ne edifica asupra ororilor provocate de războiul absurd cu care s-a confruntat la sfârşitul mileniului doi.

Din Belgrad o pornim spre Nis parcurgând autostrada modernă ce lega cele două oraşe Jugoslave, un traseu ce oferă turistului prilejul de a admira frumuseţea peisajului şi bucuria de a savura în linişte o cafea pe terasa unei vile superbe transformată în han turistic, mană cerească pentru proprietarii lor.

Înainte de a ajunge la Nis ne oprim şi noi la un asemenea popas pentru a savura câte o cafea turcească şi a lua un mic dejun.

De la Nis, în loc să ne îndreptăm spre fosta Macedonie sârbească, azi republică independentă, considerând că drumul este mai scurt şi din dorinţa să vizităm şi capitala SKOPLIE, oraş cu rezonanţă istorică.

Greşeala la care mă refeream consta în faptul că fără viza de intrare în Macedonia nu ni s-a permis să traversăm această ţară aşa că după un drum obositor am făcut cale întoarsă pentru a reveni pe ruta Nis – Sofia.

Peisajul parcă desprins din „O mie şi una de nopţi”, oamenii în şalvari şi cu fesuri pe cap, chemarea muiezinilor pentru rugăciunea de amiază, brodate pe covorul întins pe câmpia nisipoasă sub dogoarea razelor de soare creează trecătorului impresia că se află undeva în Orientul Apropiat.

Cucerirea OTOMANĂ a secolelor trecute şi-a lăsat adânc amprenta peste oamenii şi locurile acestea. Şi totuşi, oamenii aceştia vorbeau sârbeşte…

În urma noastră se conturează în zare, cocoţat pe o colină, oraşul Sloplie, capitala Macedoniei pe care cerbicia vameşilor macedonieni, justificată în totalitate de lipsa noastră de informare dar şi de legile pe care au înţeles să le respecte nu ne-au lăsat să-l vizităm

La orele 13 ajungem la graniţa bulgară.

Profund impresionat de lumea fascinantă pe care am străbătut-o şi după îndeplinirea greoaie a formalităţilor vamale, iată-ne ajunşi pe teritoriul Bulgariei, o ţară săracă cu drumuri ca vai de mama lor, situaţie asemănătoare cu cea de pe la noi.

Întorcându-ne de la vama Bujabnovac prin orăşelul muntenegrean Vranje, ne îndreptăm spre Nis, însă din oraşul Lescovac ne abatem pe un drumeag de munte spre Kjustendil pentru ca odată ajunşi în oraşul Blagoevgrad urmând cursul unei autostrăzi aflată în construcţie să ne îndreptăm spre vama Kulata. Pe la orele 17 intram în Grecia. Trecând prin oraşul Seres, după o călătorie de 9 ore ajungem în sfârşit la Tesalonik, de unde după încă o oră de mers ajungem şi la destinaţia finală Nea Mundania, cazându-ne la Hotelul de 4 stele ALEXANDRU cel MARE.

Am ajuns aşadar la Marea Egee. Primul pas, după cazare, îl fac înspre plaja care se afla la doar câţiva metri de minunatul parc al hotelului. Frumuseţea deosebită a acestei mări mă fascinează de la prima vedere. De pe platoul pe care se afla plasat hotelul, turistul poate admira în voie panorama celor trei peninsule între care s-a format golful Sidonia: Provncia Halkidiki se prelungeşte în Marea Egee prin cele trei peninsule: Kassandra, Sithonia şi Aghion Oros = Athos, hotelul nostru fiind aşezat la mijlocul peninsulei Kassandra.

După o zi obositoare şi după ce luăm cina în restaurantul hotelului, făcând o plimbare scurtă pe aleile străjuite de palmierii din parcul cu o floră luxuriantă, ce înconjoară hotelul, avem surpriza să descoperim o micuţă Capelă situată la intrarea în curtea principală. Spunem o rugăciune şi apoi ne îndreptăm spre camerele de dormit pentru o atât de necesară odihnă.

Mă scol de dimineaţă pentru a nu pierde fantastica privelişte a unui răsărit de soare mediteranean. Din camera alăturată vine pentru a-mi ţine companie nepoţelul meu, Tudor, un puşti de 5 ani, dornic să se instaleze pe plajă.

Admirăm răsăritul de soare respirând cu nesaţ aerul proaspăt şi curat pe care ni-l oferă cu dărnicie briza Mării Egee. Ţipătul pescăruşilor ce se rostogoleau din cer în valurile înspumate pentru a-şi înhăţa prada pe care marea le-o oferea cu dărnicie creau o simfonie de sunet şi culoare pe care numai locurile acestea binecuvântate de Dumnezeu le pot oferi.

Ziua următoare, de dimineaţă, plecăm la Thesanik pentru a vizita oraşul atestat de pe la 365 î.d. Hr., un oraş străvechi în care amprenta lăsată de diversele civilizaţii ce s-au perindat în cele două milenii şi jumătate de existenţă îi conferă o identitate unică între metropolele greceşti.

Port la Marea Egee cu o arhitectură diversă inspirată din stilurile turcesc, elen şi occidental, dar şi cu o vizibilă asemănare cu stilul inconfundabil evreiesc, nu pare la prima vedere un oraş frumos. Îl salvează marele bulevard ce duce spre mare, mai precis spre portul comercial unde navele obosite de drumul greu străbătut se odihnesc legănate de valurile albastre ale mării liniştite.

preot Ioan Brânzei,

membru de onoare

al Societăţii “Sori Titel”


%d blogeri au apreciat asta: