Iancu Panduru:,,Un învăţământ modern românesc şi competitiv”

Un asemenea învăţământ se practică în anii de pe urmă la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” din Mehadia.

Istoria poporului român, obiectul de studiu care a dat rezultate explozive la acest liceu, nu înseamnă manuale şi cursuri facile, alternative, subiective. Istoria neamului românesc este una singură, zămislită cu sângele strămoşilor aici, între Marea cea Mare, Nistru, Dunăre şi Tisa, pulsând inima Ardealului de-o parte şi de alta a Carpaţilor.

Cadrele didactice de la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” îşi fac datoria în mod constant, fără reticenţe şi prejudecăţi, practicând un învăţământ modern, european şi universal.

Între multele cadre de la „Nicolae Stoica de Haţeg” am reţinut un nume care a adus bucurii şcolii, părinţilor şi copiilor, numele domnişoarei profesoare Ionela Mihaela Dominescu. În ultimii ani acest cadru didactic de excepţie a pregătit elevi cu care s-a prezentat la concursuri şcolare, de unde s-a înapoiat învingătoare, cu diplome, premii, diverse trofee.

Rezultatele prof. Ionela Mihaela Domilescu se datoresc, indiscutabil, şi conducerii şcolii, prof. M. Feneşan şi prof. T. Dominescu, cadre cu experienţă pedagogică, cu capacităţi didactice, care au creat condiţii optime în şcoală pentru instruirea elevilor.

Executivul primăriei Mehadia îşi exercită rolul de colaborare cu şcoala în mod direct, cultivând relaţii de bună colaborare, şi în mod indirect prin consilierii săi: prof. dr. Iulian Lalescu, prof. M. Cornianu, înv. I. Cristescu şi prof. Mihai Belchite.

Este necesar ca domnul prof. Mihai Feneşan, directorul Liceului „Nicolae Stoica de Haţeg”, să facă propuneri pentru premierea prof. Ionela Mihaela Dominescu, la nivel de liceul şi la nivelul Inspectoratului Şcolar Caraş-Severin.

Munca trebuie răsplătită.

primar IANCU PANDURU

>>>>Iancu Panduru:,,Un învăţământ modern românesc şi competitiv”

Cezarina Adamescu:,,Un cuib de vulturi românesc în Banatul Montan. Despre „Vestea” din Mehadia”

Nu pot decât cu adâncă sfiiciune să scriu câteva rânduri, vestitoare de gânduri bune, despre o vatră de spiritualitate română, pe care, vai! nu m-am învrednicit s-o descopăr eu însămi până acum! Ne scurgem paşii lăuntrici pe lângă multe locuri şi lucruri binecuvântate de pronie, cu ochi închişi ori abia mijiţi, în plină lumină, de parcă ne-ar fi teamă să-i deschidem.

De ce prea graba aceasta, pripeala, neluarea aminte? Zadarul ne ispiteşte flămând, lacom chiar, gata să ne devoreze lăuntrul.

Cum să-l îndupleci? Şi, de câtă răbdare şi veghe mai e nevoie în orizontul acesta obscur, limitat, înfăşurat uneori în pâcla nepăsării, a indiferenţei, a suficienţei?

Câteva nume de oameni. Câteva nume de cetăţi. O vale. A Cernei. O vatră luminoasă încărcată de spirit autentic românesc.

Câţi oameni de seamă nu şi-au purtat paşii, nu şi-au odihnit ochii şi sufletul în zariştea văii? Şi câte amintiri rămase ca o amprentă uriaşă pe Timp şi pe Veşnicie, nu stau azi mărturie în cărţi şi hrisoave, că aici, trecutul e viu, foşnitor, ardent şi tăcut precum pietrele, deopotrivă?

Şi, aşa cum consemna Alexandru Jebeleanu într-o superbă metaforă: „Umbre de scriitori pe prispa Mehadiei”.. .ne dau bineţe, ne fac cu mâna, îndemnându-ne la smerenie…

Memoria vie a acestor locuri – oamenii de azi, cinstindu-i pe cei de ieri, cu un adevărat cult pentru trecut şi pentru înaintaşi, evocându-i, într-o sfântă prelungire de spirit.>>>>Cezarina Adamescu:,,Un cuib de vulturi românesc în Banatul Montan. Despre „Vestea” din Mehadia”

Nicolae Danciu Petniceanu: „Almăjana” în sărbătoare

E vorba de revista ce apare de un deceniu în metropola Ţării Almăjului, sub egida unei instituţii de prestigiu – Liceul Teoretic din Bozovici, enclavă şcolară cu cadre didactice, care ar putea preda şi la universitate.

Există o particularitate specifică la acest liceu: unii dintre absolvenţi, care au urmat studii superioare, se întorc acasă, în Valea Almăjului, deşi ar putea rămâne la oraş, se întorc pentru a gospodări mai bine şi mai frumos valorile Almăjului. Există un soi de patriotism local sui-generis, benefic lor şi benefic Văii Almăjului.

Între absolvenţii liceului în cauză este şi profesorul Iosif Băcilă, care s-a întors acasă ca profesor de română, deşi, parol, putea rămâne preparator sau asistent la catedră, ori putea alege o repartiţie la oraş.

S-a întors în Ţara Almăjului pentru a învăţa odraslele almăjene să glăsuiască româneşte aşa cum glăsuiau titanii literelor române: Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Caragiale, Voiculescu, Delavrancea, Arghezi, mai nou: Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ion Alexandru, Damian Ureche etc.

Ioţa Băcilă s-a întors „acasă” ca să-i înveţe pe copiii Almăjului să-şi privească îndeaproape meleagurile natale, cu ochii revoluţionarului Eftimie Murgu şi ai istoricului dr. Ion Sârbu, apoi să le pretindă a învăţa să zidească o casă în Almăj şi să planteze un pom, cum au zidit şi au plantat cărturarii: Ovidiu Blidariu, Grigore Popiţi şi Ilie Ienea.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu: „Almăjana” în sărbătoare

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nu-i aşa că, uneori, cuvintele devin gloanţe ucigătoare?”

Nu şi în cazul meu, care sunt plămădit dintr-un aluat special, chit că Nicolae Sârbu, directorul (până când?!) al Bibliotecii „Paul Iorgovici” din Reşiţa, s-a străduit într-un articol denigrator publicat în ziarul „24 ore” din Reşiţa, dar în cazul profesorului Petru Oallde şi-a atins ţinta publicând un articol aşişderea în ziarul „Timpul” din Reşiţa. I-a imputat dascălului de română (în prag de doctorat in materie de gramatică) că el, Petru Oallde, nu ştie folosi virgula, că o pune între subiect şi predicat. Oallde, cardiac, a decedat de supărare, cel puţin aşa spun confraţii, prozatorii, nu şi poeţii din Caraş. E trist că poetul Octavian Doclin, care a ciugulit morfologia şi sintaxa limbii române din palma lui Oallde nu a făcut mărturisiri între confraţi, e trist că profesorii de română din Caraş nu s-au solidarizat cu colegul lor, unul care a dat o carte de excepţie privind „lupta pentru limba română”. Laşitatea şi trădarea sunt trăsături specifice la unii români, chiar şi în rândul intelectualilor cu pretenţii de cinste şi corectitudine.

Şi atunci, domnilor, care staţi în cumpăna îndoielilor, puteam eu, un scrib de mâna a şaptea (sintagma îi aparţine lui I.M.A., când e vorba de condeierii de la „Sorin Titel”) să-i dedic cartea „Lumina de la Vărădia” lui Nicolae Sârbu, cum a avut pretenţie?! Nu! Cu riscul de-a pierde drepturile de autor, cum le-am pierdut parţial. Am dedicat-o profesorului Petru Oallde, lăsându-l cu ochii în soare pe Nicolae Sârbu.

Pentru spulberarea unor îndoieli cu privire la conflictul meu cu Nicolae Sârbu, vă rog, stimaţi confraţi, citiţi şi comparaţi cele două ediţii ale cărţii „Lumina de la Vărădia”. Am donat cartea la fiecare liceu din Banat, inclusiv la Liceul Teoretic din Bozovici.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nu-i aşa că, uneori, cuvintele devin gloanţe ucigătoare?”

Ioan Ciama:,,Boala şi moartea lui Eminescu, între mit şi realitate”

Boala şi moartea Românului Absolut, cum îl numeşte Tuţea pe Eminescu a suscitat (şi mai suscită încă) numeroase controverse.

Fără a avea pretenţia deţinerii adevărului, în exclusivitate, autorul acestor rânduri, îmbracă, pe baza unor fapte, evenimente, întâmplări, despre care avem certitudinea că s-au produs, să facă unele raţionamente silogistice în legătură cu boala şi moartea poetului naţional.

Pentru aceasta, considerăm că este necesar să răspundem, pe bază de probe indubitabile, la câteva întrebări şi anume:

1. Cine (şi de ce) avea interesul ca Eminescu să fie lichidat social şi fizic?

2. Care a fost adevărata boală de care a suferit poetul?

3. Ce informaţii certe avem, privitoare la împrejurările morţii sale?

În calitate de redactor – şef la oficiosul partidului conservator – TIMPUL – Eminescu îşi asumă, ca o profesiune de credinţă, lupta pentru libertatea şi demnitatea Tării şi Neamului, intrând în contradicţie (şi chiar în duşmănii ireductibile), atât cu liberalii, cât şi cu proprii săi şefi din partidul Conservator, pentru politica lor de cedare a intereselor naţionale în faţa puterilor străine, a capitalului internaţional şi a francmasoneriei, conduse de evrei.

El se opune modificării Constituţiei (1878) şi acordării cetăţeniei (în bloc) evreilor, propunere susţinută de chiar şeful conservatorilor – P. Carp, cât şi proiectului de program lansat de vicepreşedintele aceluiaşi partid, T. Maiorescu (1880), care pleda pentru subordonarea intereselor României imperiului Austro-ungar, sacrificând pe românii ardeleni.>>>>Ioan Ciama:,,Boala şi moartea lui Eminescu, între mit şi realitate”

Ajutor pentru jubileul Eminescu (1850 – 2010)!

=====================================================

Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat şi-a propus pentru Jubileul de 160 de ani de la naşterea Poetului Naţional următoarele:

– Monografia Revistei „Eminescu”;

– Un calendar de buzunar cu fotografia şi versuri ale Poetului;

– O carte poştală cu fotografia şi versuri ale Poetului;

– Reeditarea Revistei „Eminescu” – număr festiv;

– O placă comemorativă ce marchează participarea junelui Mihai Eminescu la un botez în oraşul Timişoara (iulie 1868).

Totul este rezolvat. A rămas editarea Monografiei Revistei „Eminescu”, peste opt sute de pagini, cu fotografii, facsimile şi ilustrate. Nu primim sponsorizare de la Guvern.

Rugăm pe toţi aceia care au publicat în Revista „Eminescu”, precum şi aceia care doresc un exemplar din această valoroasă carte, să trimită o sută lei RON la Editura şi Tipografia „Gordian” din Timişoara, strada Herculane 35, tel./fax 0256 / 215615, mobil 0722719695 şi 0723531611, cod IBAN – RO12TREZ6215069XXX003683 – Trezoreria Timişoara.

Odată cu monografia doritorii vor primi gratuit revista „Eminescu”, calendarul de buzunar şi cartea poştală.

Cei care vor vărsa aceşti bani în contul Editurii şi Tipografiei „Gordianul” sunt rugaţi să trimită xerocopia actului pe adresa gazetei „Vestea”, în scop de evidenţă şi achitarea de obligaţii.

Români! Rog, iubiţi-l pe Eminescu! Merită cu prisosinţă!

Comandaţi o carte de excepţie!

=====================================================

Alexandru Nemoianu:,,Despre TRADIŢIE”

Istoria românească este presărată de dezastre şi neîmpliniri. După standardele lumii şi priviţi din afară, nu suntem un popor de «câştigători». Dar, în acelaşi timp, oricine se va uita la Români şi la trecutul lor, cu minimala bună credinţă, nu va putea să nu rămână uluit de unitatea lor, « de limbă şi lege », de buna lor dispoziţie, de echilibrul lor sufletesc.

Toate trăsăturile, caracteristice şi semnificative, româneşti arată că există o continuitate colectivă vie a unei înţelegeri străvechi a diferenţei dintre bine şi rău ori, altfel spus, a unui „model existenţial”,  a unei „Tradiţii” , a unei moşteniri primită şi trecută din generaţie în generaţie.

„Tradiţia” este un întreg  şi între ea şi „tradiţii” există o diferenţă de categorie. Căci „Tradiţia” nu înseamnă osificare şi încă mai puţin memorizare. „Tradiţia” este o  entitate vie, care trebuie înţeleasă şi pentru a fi înţeleasă trebuie trăită. Ea se poate schimba în formă dar rămâne mereu aceeaşi în duh. În momentele critice, limită, ea se poate strânge până la esenţa, care este indestructibilă. Iar în clipele de răgaz se extinde şi arată în forme multiple, neaşteptate, uluitoare. „Tradiţia nu cade niciodată”.

*

Atunci când acceptăm şi dacă vom accepta ca Tradiţia este o entitate vie şi colectivă, este doar firesc să ne întrebăm cine sunt cei care o poartă sau, o fac cu putinţă.>>>>Alexandru Nemoianu:,,Despre TRADIŢIE”

N.D. Petniceanu:,,Biserica Catolică din Mehadia”

Este o instituţie religioasă construită de edilii Imperiului Habsburgic, în anul 1739, când s-a deschis mina de cărbune. În Mehadia imperială sosiseră zeci, apoi sute de mineri şi specialişti austrieci, unguri, cehi, cu toţii de confesionare catolică.

Aşa şi nu altfel se explică, Mehadia, dintre toate localităţile bănăţene imperiale, a beneficiat, prioritar, de avantajele civilizaţiei apusene. În anul 1774 la Mehadia se înfiinţează cel dintâi oficiu sanitar (clinică medicală rustică), prima poştă rurală şi prima farmacie. Şcoală românească exista, înainte de ocupaţia austriacă, ne spune domnul doctor în istorie, Costin Feneşan. Învăţător fusese un  anume Matei Bojidar, la 1688, din Orşova, iar şcoala trivială se înfiinţează printr-un edict al împărătesei Maria Terezia, în 1774.

Până la finele celui de-al doilea Război Mondial, în Mehadia au fost peste o sută de familii catolice. În prezent sunt 7 – 8 familii, ne spune dl. Iulian Ghinescu, administratorul bisericii catolice din localitate.. Dl. Vuia Ghinescu este de confesiune catolică, originar din Roman (Moldova).

Bierica catolică din Mehadia aparţine de parohia catolică din Băile Herculane (paroh Stoianovici, croat din Caraşova de Reşiţa). Episcopia Catolică fiinţează la Timişoara.

Biserica catolică din Mehadia este frecventată şi de enoriaşi ortodocşi, care se roagă la Sfântul Anton pentru îndeplinirea unor doleanţe şi Sfântul Anton se arată milostiv.>>>>N.D. Petniceanu:,,Biserica Catolică din Mehadia”

Prof. univ. dr. I. Iliescu:,,Toponimul Timişoara în scrierile lui Eminescu”

Dacă Eminescu a făcut în operele sale în proza sau în articolele ziaristice unele menţionări pentru Timişoara, acest fapt este un câştig de prestigiu pentru această carte: Eminescu şi Timişoara. Da, Eminescu a amintit de multe ori Timişoara. Ne propunem să confirmam documentar şi menţionata supoziţie. Mai întâi să observam că Eminescu scrie când „Temisana” (mai rar), când Timişoara, în cele mai multe cazuri.

Constatam apoi că paleta împrejurărilor în care Eminescu aminteşte şi scrie de Timişoara e destul de extinsă.

Se ştie ca Eminescu ar fi fost în Timişoara în anul 1867. Reiese acest adevăr dintr-o scrisoare pe care Eminescu o adresa unui „C” care ar fi putut să fie N. Coşariu „avocat în Timişoara” sau mai degrabă P. Cermene, „căpitan suprem”, adică prefectul regiunii. În acea epistolă (s-a găsit numai o ciornă a acesteia), Eminescu scria: „În anul 1867 am avut onoarea de a vorbi cu Dv. mi-am adus aminte de numele Dv. (vezi cartea: Iliescu, Eminescu în Banat, 1964) şi mai direct în volumul XVI de Opere, Editura Academiei, p. 295 şi 751. În scrisoarea citată Eminescu scria „În Timişoara trebuie să fi trăit un om sub numele de Nicolae Eminovici, scriitor la avocatul Emerich Cristiani”. Scrisoarea era expediata de la Viena în 1869. ÎI solicita pe adresantul „C” sa-i dea ceva relaţii despre fratele sau Nicolae, trăitor la Timişoara.

În altă parte Eminescu citează unele cărţi apărute la Viena (cum erau şi „Lecturările lui Aron Pumnul) Blaj, Bucureşti, Sibiu etc. şi între ele cartea lui „Melentie Drăghici, Istoria Ungariei în compendiu, Timişoara, 1874. (Opere, vol. IX, p. 421).>>>>Prof. univ. dr. I. Iliescu:,,Toponimul Timişoara în scrierile lui Eminescu”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Periplu spiritual la Mehadia”

Joi, 28.05.2009, la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg” a avut loc lansarea ultimelor apariţii editoriale de N.D. Petniceanu: „Lumina de la Vărădia” şi „Comandorul”. A prezentat prof. Gruia Cinghiţă, şeful catedrei de limbă şi literatură română. Au luat cuvântul primarul Iancu Panduru şi prof. M. Feneşan, directorul liceului.

Elevii au pus întrebări cu privire la creaţia literară şi de perspectivă a scriitorului. N.D.P. a răspuns şi a dăruit câteva exemplare din cărţile lansate.

**

După lansare, elevii şi cadrele didactice, însoţite de conducerea şcolii şi executivul primăriei au depus coroane de flori la mormântul cronicarului Nicolae Stoica de Haţeg şi la mormântul eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989. După slujba de pomenire, săvârşită de un sobor de preoţi, au prezentat alocuţiuni de proslăvirea eroilor neamului românesc: primarul Iancu Panduru, prof. Mihai Feneşan şi N.D. Petniceanu, din partea redacţiei gazetei „Vestea”.

Un grup vocal, de elevi şi eleve, sub conducerea profesoarei Adriana Dobrea, a interpretat cântece naţional-patriotice.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Periplu spiritual la Mehadia”