NR. 8 (31), AUGUST 2009

EDITORIAL: Iancu PANDURU: ,,Mehadia în sărbătoare”

A fost şi s-a dus şi Sfântul Ilie 2009. Am sărbătorit cu toţii nedeia, sau ruga ca în Banat, nedeia se zice în satele de la munte, ruga se spune în satele de la pustă, de la câmpie.

Primăria, primarul şi Consiliul Local au ţinut seama de doleanţele cetăţenilor şi cu efort financiar a adus una dintre cele mai strălucite orchestre de muzică populară din Banat, din care au făcut parte fraţii Sandu, Ion şi Simion, copiii regretatului Sandu Florea din Armeniş, apoi cetăţenii şi oaspeţii lor au fost delectaţi de reputatul solist de muzică populară Rafailă Vincu, care nu mai are nevoie de vreo prezentare.

Apoi trebuie adăugat organizarea scenei, iluminatul public şi amplasarea multor şatre venite la Mehadia, din diferite colţuri ale ţării, acţiune în care s-a evidenţiat viceprimarul comunei, inginerul Traian Stângu.

Prin urmare, s-a ţinut seama de faptul că nedeia este una dintre cele mai frumoase sărbători de peste an la Mehadia, precum şi în satele arondate, pregătiri care au însemnat zile de muncă şi efort financiar substanţial.

Ne bucurăm că sătenii noştri şi oaspeţii lor, goştii, cum se zice la noi, s-au simţit bine, aceasta a fost mulţumirea noastră sufletească. Primăria, primarul şi consilierii său au fost la dispoziţia cetăţenilor şi aceasta este cea mai mare satisfacţie.

Primar Iancu PANDURU

Simpozionul presei montane, la Mehadia!

La iniţiativa Societăţii literar-artistice „Sorin Titel” din Banat şi a gazetei „Vestea”, primăria Mehadia şi onor Consiliul Local au aprobat fondurile necesare pentru realizarea Simpozionului Presei Montane, pentru data de sâmbătă, 19 septembrie 2009, ora zece, la Liceul „Nicolae Stoica de Haţeg”, din localitate.

Simpozionul va fi prefaţat cu dezvelirea şi sfinţirea plăcii comemorative „Grănicerul” pe casa proprietarului şi redactorului Ioan Marghetich, casa în care s-a născut şi a trăit cunoscutul scriitor Nicolae Mărgeanu.

Cei interesaţi de participare sunt rugaţi să confirme prezenţa lor şi titul comunicării în plenul simpozionului. Se va edita o carte cu aceste comunicări.

(Redacţia)

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nedeia 2009 la Mehadia”

La Nedeia de la Mehadia, în acest an, a cântat cunoscutul trâmbiţaş Ion Sandu!

Ion Sandu a făcut parte din reputata formaţie orchestrală fondată şi condusă de regretatul Sandu Floarea, cunoscut sub numele:  „Nana Florea” de la Armeniş.

Ion Sandu este unul dintre fiii lui Nana Florea, un fidel şi talentat trâmbiţaş, un doinitor aşa cum a fost şi tatăl său. Ion Florea a plecat din România în Olanda, ca efect al căsătoriei sale cu olandeza Ania, profesoară coreografă, cea care a fondat un ansamblu de dansuri româneşti în Olanda, în ţara lalelelor.

Prin anii 1980 – 1982, frumoasa olandeză venise în România, însoţită de un anume Andrei, olandez, doctor în matematici şi cibernetică, cadrul universitar, acesta avea pasiune pentru folclorul românesc autentic, putea vedea, culegea şi cerceta doar în Banatul Montan, prin urmare Andrei şi tânăra profesoară coreografă Ania s-au aşezat sub acoperişul casei maestrului Sandu Florea. În câteva veri la rând, cei doi olandezi au cutreierat satele bănăţene de la munte (adesea la Mehadia, de Sf. Ilie), însoţind la nedei, nunţi şi botezuri, la serbări câmpeneşti teribila formaţie a lui Nana Florea.

Cei doi olandezi au dus în Olanda pe benzi magnetice dansul şi cântecul românesc din Banat, dar l-au dus cu ei şi pe Ion Sandu, după ce Ion şi Ania au făcut nunta şi botezul Ioanei, fiicei lor, în Căminul Cultural din Armeniş (în octombrie 1988), unde au fost prezenţi cântăreţii şi dansatorii din Banat, unde a fost prezent şi semnatarul acestor şiruri de dor şi dragoste pentru familia lui Nana Florea.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nedeia 2009 la Mehadia”

Prof. dr. Iulian LALESCU:,,23 August 1944, o zi controversată în istoria României”

Actul de la 23 august 1944, act de trădare a intereselor româneşti, a adus multe suferinţe românilor. Cei mai mulţi dintre români deplâng gestul regelui MIHAI, gest nesocotit, lipsit de responsabilitate. Existau alte variante, mult mai convenabile pentru români. În mod paradoxal, în pofida tuturor jocurilor şi strategiilor desfăşurate, unele la vedere, altele oculte, beneficiarul principal al lui 23 august 1944 s-ar putea să fie poporul german. O spunem pentru a evidenţia intervenţia nu a românilor în istoria Germaniei, ci a înseşi Providenţei, căci dacă era să iasă lucrurile aşa cum le gândise mintea omenească, a unor strategi de peste ocean, mare ar fi fost şi insurmontabilă nenorocirea pe care mintea acestor oameni o pregăteau Germaniei, poporului german, la încheierea războiului de a cărui declanşare numai Dumnezeu ştie cine sunt vinovaţii adevăraţi. Planul, făcut de mintea omenească, a unor demenţi, era ca asupra Germaniei să se abată un genocid propriu zis, total şi definitiv! Numai Dumnezeu îi mai putea salva pe germani, iar Dumnezeu aşa a considerat, că rolul germanilor în istoria lumii, a omenirii, este departe de a se fi încheiat. E drept însă că nici Dumnezeu nu lasă la voia întâmplării cine să fie cei prin care se face voia sa. De data aceasta i-a ales pe români.

Aşadar, germanii nu au motive să fie supăraţi pe români pentru cele petrecute la 23 august 1944. Au cumva motive să le fie recunoscători? La această întrebare numai germanii pot da răspuns…

În sfârşit, mulţi sunt şi românii care se simt chiar şi azi „vinovaţi” faţă de nemţi pentru „trădarea” de la 23 august 1944. Îi asigur pe aceşti onorabili compatrioţi că sunt excesiv de exigenţi, de intransigenţi cu propriii lor părinţi, cu propriul lor popor. >>>>>Prof. dr. Iulian LALESCU:,,23 August 1944, o zi controversată în istoria României”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ce s-a mai întâmplat la Dumbrăviţa, în Timiş?”

S-a montat, dezvelit şi sfinţit un monument Eminescu – Biblia Neamului Românesc de pretutindeni. Sculptor: Luigi Varga. Acţiune iniţiată de Societatea literar-artistică „Sorin Titel” din Banat (preşedinte NDP), propunere acceptată de primarul Geza Szilagy şi Consiliul Local Dumbrăviţa (Timiş).

În cele ce urmează vom publica unele informaţii, ce nu au nimic comun cu spiritul european, spirit cultivat cu aplomb de primarul comunei, dar sfidat de unii dintre consătenii săi, începând cu preotul catolic din localitate şi enoriaşii săi.

Voci anonime (maghiare): Ce caută Eminescu la Dumbrăviţa?! Petöfi Sandor a fost pe aici, a mărşăluit prin mlaştinile de la 1848 – 1849. Eminescu nu a fost deloc!

Răspunsul meu dat unor voci anonime: Eminescu e necesar la Dumbrăviţa (Timiş) cum a fost necesar şi la Sânnicolaul Mare (Timiş), la 11 octombrie 1925, după Unirea cea Mare. Motivaţie în plus: vedeţi discursul lui Octavian Goga: „…o graniţă se apără cu un regiment de ostaşi, dar şi cu statuia unui poet legat de inimile tuturor”. Comuna Dumbrăviţa e dominată de elementul etnic maghiar, chit că ne aflăm pe pământul românesc, din vremuri imemoriale.

În ton cu spiritul naţional-şovinist existent în această localitate informăm cititorii români din ţară şi din străinătate despre „strâmbele” practicate de şovinistul sculptor Luigi Varga:

– au fost condamnate cu această ocazie un număr determinat de medalii jubiliare: Eminescu şi alături Petöfi. S-au alocat sume fabuloase. Varga l-a pus deasupra pe Petöfi şi sub el pe Eminescu, ca şi cum ar fi la Budapesta… >>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Ce s-a mai întâmplat la Dumbrăviţa, în Timiş?”

Toma OSTRIŞ:,,De ce ocoliţi adevărul, domnule general?!”

Recent, l-am ascultat pe domnul general Ion Talpeş într-un dialog pe micul ecran cu domnul Cristoi, cu prilejul editării şi lansării (volumul I) a unei cărţi scrisă de fostul director al Direcţiei de informaţii externe.

Lumea, prostimea, se întreabă cum a ajuns domnul Ion Talpeş, istoric, redactor-şef al Editurii Militare (până în decembrie 1989) într-o relaţie apropiată cu politrucul Ion Iliescu încât acesta din urmă să-l promoveze pe dl. Talpeş într-o funcţie de mare răspundere după Decembrie 1989?!?!

Manifestele împrăştiate prin Bucureşti cu prilejul Congresului al XIV-lea al PCR şi după acest congres? Este un adevăr spus pe jumătate de domnul Talpeş. Marele adevăr este altul şi cititorii din ţară şi cei din străinătate ai gazetei “Vestea” trebuie să-l cunoască sută la sută şi să tragă concluziile proprii.

A existat până în Decembrie 1989 o tripletă conspirativă anticeauşistă, formată, între alţii, din trei editori: Ion Iliescu, director la Editura Tehnică, Văcaru, director la Editura Pedagogică şi Ion Talpeş, redactor-şef la Editura Militară, în final promovat director al Editurii Militare în locul colonelului Rădulescu, căsătorit cu o negresă, o femeie minunată. Aceştia şi alţii, pe care nu am de unde să-i ştiu, au pregătit şi înfăptuit lovitura de stat din România. Creierul a fost Ion Iliescu, care s-a bucurat de sprijinul emisarilor sovietici. Ion Iliescu a dispus, dl Talpeş a scris manifestele, iar Văcaru le-a tipărit şi răspândit (prin oamenii săi) în unele cartiere (de regulă cu militari) din Bucureşti (Drumul Taberei, Militari etc.).>>>>>Toma OSTRIŞ:,,De ce ocoliţi adevărul, domnule general?!”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Şerban Foarţă, unicul bănăţean (oltean), denigratorul lui Eminescu!!!”

Deşi plecat din Timişoara de vreo şapte ani, am păstrat abonamentul la „Renaşterea bănăţeană”, cotidianul din metropola Banatului fiind ombilicul spiritual care mă ţine la „curent” cu tot ce este viu şi mort în Oraşul Florilor (de odinioară). Am trăit peste patru decenii în cartierele Fabric, Cetate, Elisabeta şi mai pe urmă în Calea Şagului, acolo unde au trăit şi regretaţii scriitori I.D. Teodorescu şi Damian Ureche, şi urmele paşilor nu pot fi şterse…

În ultima vreme Lăcrămioara Ursu, ziarista cu sorgintea în Apuseni, face nişte frumoase şi interesante anchete (investigaţii) socio-culturale de bun-gust, instructiv-educative. Aşa am citit „rapoartele” despre cărturarii: Medinski (pictor), Ion Jurca Rovia (romancier şi dramaturg), Aanavi Adam (poet, dramaturg şi traducător) şi, recent, un eseu despre Şerban Foarţă (are o singură scăpare: Nichita Stănescu a exclamat: „Oul şi sfera” nu „omul şi sfera”).

Era bine dacă menţiona (obiectiv) şi faptul că dl. Şerban Foarţă l-a denigrat pe Eminescu în „Dilema” de la Bucureşti (dir. Andrei Pleşu), din februarie-martie 1998. Probabil că în acea vreme nu era ziaristă şi nu citise „Dilema” E scuzată. Nu şi iertată…

Pe Şerban Foarţă l-am cunoscut la „Cenaclul de marţi” al Filialei Uniunii Scriitorilor din Timişoara, pe când era student şi când lua cuvântul la dezbaterile literare, avea un debit verbal nemaipomenit, frumos, curgător şi cu încărcătură artistică.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Şerban Foarţă, unicul bănăţean (oltean), denigratorul lui Eminescu!!!”

Pr. Dr. Alexandru Stănciulescu Bârda:,,Superioritatea ţiganilor”

De fiecare dată când am scris ceva, am fost convins de adevărul celor scrise. De data aceasta aş vrea din tot sufletul ca cele ce scriu să nu fie adevărate şi să nu am dreptate. Afară doar dacă realitatea…!

Ţiganii le sunt superiori românilor prin câteva aspecte foarte importante. Acestea pot fi constatate de oricine cu uşurinţă:

În primul rând ne sunt superiori prin concepţia lor privind naşterea de copii. Ţiganii primesc copiii ca pe un dar al lui Dumnezeu. Ei nu se tem de sărăcie. Unii sunt săraci lipiţi pământului, au droaie de copii şi nu se tem să mai facă alţii. Sunt convinşi că Dumnezeu va avea grijă de toţi. Se căsătoresc de la vârste fragede, respectiv 12-14 ani şi nu lasă loc perversiunilor de tot felul. În documentele istorice se vorbeşte de ţigani în actele domneşti şi boiereşti. Când se vindea o moşie, ori se dădea dotă unei fete, ori erau răsplătiţi anumiţi demnitari pentru servicii deosebite aduse domniei, printre altele se menţionau şi câteva „sălaşe de ţigani”. Aceştia asigurau muncile mai aparte la curtea boierului, respectiv: potcovitul, fierăria, cărămida, îngrijirea animalelor. Unele ţigănci aveau grijă de coconii boiereşti, altele erau folosite chiar la bucătărie. Mulţi ţigani erau lăutari. Într-un cuvânt, numărul lor era foarte redus, de ordinul câtorva mii la nivel de principat românesc. Datorită concepţiei lor privind copiii şi naşterile, azi în ţara noastră au ajuns să se numere cu milioanele şi creşterea continuă să fie masivă, spre deosebire de situaţia românilor, care sunt într-un continuu regres demografic.

În al doilea rând, cred că ţiganii ne sunt superiori prin respectul ce-l au faţă de portul şi limba lor. Au plecat de ani din India, ţara lor de origine, dar ei îşi păstrează cu sfinţenie portul şi limba.>>>>Pr. Dr. Alexandru Stănciuescu Bârda:,,Superioritatea ţiganilor”

Nicolae Danciu Petniceanu: „După douăzeci de ani”(II)

Timişoara – Decembrie 1989 (serial)

19 Decembrie 1989

Ana – prinţesa mea, cu ochi asiatici –, mă rugase să-i fac rost de un brad – Pomul de Crăciun – mă rugase, tot aşa, şi Doamna lui Puiu Ilieşu, poetul, care se străduise şi nu reuşise  să obţină paşaport şi viză pentru Occident, să-şi trateze, chipurile, handicapul locomotor. Securitatea avea informaţii de la un poet – informator (verificat) – că Petru Ilieşu, alintat „Puiu”, de prieteni, voia să ajungă la postul de radio „Europa Liberă” pentru a demasca unele lucruri din ţară. Chit că m-am dus cu Puiu în audienţă la colonelul Nica, unde am pledat pentru cauza sa, nu am reuşit. Puiu era urmărit informativ de Securitate şi ofiţerul care-l avea în supraveghere nu voia să-şi pună semnătura.

M-am dus la Pădurea Verde, la Liceul Silvic, unde aveam o relaţie şi m-am întors cu doi brazi în „Dacia”. M-am oprit pe „23 August”, la blocul unde stătea Ilieşu, am sunat, a deschis doamna Ilieşu, Puiu era plecat la Bucureşti, i-am dat bradul şi i-am dat şi un memoriu pentru Europa Liberă, ca Puiu prin „canalul” său să-l scoată din ţară.

20 Decembrie 1989

Pe la orele 11.30 – 12.00, ori poate ceva mai târziu, mi-am dat întâlnire cu poetul Damian Ureche. Ne-am întâlnit la „Arta Textilă”, în staţia autobuzului 33. Damian Ureche avea atârnat pe umăr geanta sport, vechea sa geantă albastră, roasă de vreme. Ne-am dat jos în faţa Catedralei. Lume, tineri cu pancarte şi multă armată. Pe pancarte erau scrise cu vopsea, sloganurile: „Jos Ceauşescu”, „Jos dictatorul”, „Vrem paşapoarte”, „Vrem libertate”, „Fără violenţă!” şi cam atât. În faţa cinematografului „Capitol” ne-am întâlnit cu Alămoreanu, care s-a ataşat de noi, cu toate că el avea bicicletă (Alămoreanu, tânăr de circa 25 – 28 ani, de la Moşniţa, avusese o relaţie cu o nemţoaică, făcuse un copil şi refuzase să plece definitiv în Germania. Azi este portar la Spitalul O.R.L. din Timişoara).>>>>Nicolae Danciu Petniceanu: „După douăzeci de ani”(II)

Prof. Dr. Nuţu RoŞca:,,Eminescu şi Maramureşul”

Pe tema Eminescu şi Maramureşul s-ar putea scrie un volum. Ne oprim aici în câteva cuvinte numai asupra unui erou din Maramureş, pe care l-a evocat Eminescu şi anume asupra lui Dragoş Vodă Descălecătorul.

Mihai Eminescu l-a avut în atenţie pe întemeietorul domniilor moldovene în câteva scrieri. I-a consacrat poemul Dragoş Vodă cel bătrân şi Drama Bogdan-Dragoş. In scrierea O cestiune mai mult caracteristică, poetul prezintă situaţia dificilă în care se afla Dragoş Vodă în Maramureş din cauza persecuţiilor străine, îl aminteşte într-o variantă a poemului Scrisoarea III şi în alte scrieri, iar în poemul Mii de stele… Dulce sară… personajul principal este fata lui Dragoş Vodă, o „dulce zână din poveşti” (1). Mai amintim articolul înfiinţarea unei mitropolii.

Ca şi Vasile Alecsandri, Eminescu s-a inspirat pentru poemul Dragoş Vodă cel Bătrân dintr-o baladă populară. în acest poem, Eminescu îl prezintă pe erou în toată măreţia lui de domnitor, într-un sfat al ţării, înconjurat de marii sfetnici şi, printr-o licenţă poetică îl aşează în cetatea Sucevei: „Dragoş Vodă cel Bătrân / Pe Moldova e stăpân / Şi domnind cu toată slava / Şade-n scaun la Suceava” (2).

Drama Bogdan-Dragoş are ca personaje mai mulţi membri ai dinastiei Drăgoşeştilor: Dragul (Dragoş), voievod de ţară din Maramureş, apoi Sas, Balcu, Drag, Dragomir, Ştefan şi alţii. >>>>Prof. Dr. Nuţu RoŞca:,,Eminescu şi Maramureşul”

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Lughin Şandru – omul care a încercat să-l dărâme pe Gheorghiu Dej”

Dedic colegei mele de şcoală, Icoana Cristescu-Budescu

Caransebeş 1948. Nod important de cale ferată. Ceferiştii jucaseră un rol important în istoria României. Se pregătea Unificarea P.C.R. cu P.S.D. Lughin Sandru, băştinaş din Globu-Craiova, era liderul sindicatelor din Caransebeş, apoi cooptat într-o funcţie importantă în Sindicatele C.F.R. pe România. El, Lughin Sandru, nu era de acord cu Unificaea celor două partide politice muncitoreşti. Nu au fost de acord nici Eftimie Gherman (PSD) din Sindicatele minere Anina şi nici Traian Cercega, din sindicatele metalurgice (Reşiţa). Câteşi trei bănăţeni, bănăţeni cărăşeni.

În vremea aceea, puterea sindicatelor era mai mare şi mai mult luată în seamă decât puterea partidelor politice. Au fost situaţii (hilare) când sindicatele au acţionat în justiţie partidele politice.

Lughin Şandru, Eftimie Gherman şi Traian Cercega au sabotat pe toate căile înfăptuirea Unirii. În prezenţa trupelor sovietice de ocupaţie, Unificarea a avut loc. Cei trei lideri sindicali trebuiau arestaţi şi aruncaţi în temniţă. Eftimie Gherman, prin relaţiile sale, a aflat primul şi a dispărut în străinătate. Ceilalţi doi au fost arestaţi. Lughin Şandru, ca lider al conspiraţiei, a fost arestat şi condamnat la ani grei de temniţă. Arestat fusese şi Traian Cercega, dar acesta avusese nişte relaţii în rândul congresmenilor americani şi prin intermediul „Europei Libere”, va fi pus, ceva mai târziu, în libertate. În puşcărie zăcuse Şandru Lughin până în 1964, când Dej i-a pus, înaintea morţii sale, ştia că are cancer, în libertate. Lughin fusese pus în libertate printre ultimii deţinuţi.

*

Era bolnav. Anii grei de temniţă i-au distrus tinereţea şi viaţa. Medicamente nu se găseau. Se aflau doar în străinătate, pentru boala sa. Eram căpitan la graniţa româno-iugoslavă şi eram în relaţii amicale cu familia Ţolea din Petnic, Pătruţ Ţolea (legionar) îmi era al doilea tată. Crescusem cu copiii săi: Ion şi Mitru, nu şi cu învăţătorul Gheorghe Giurginca, care era mult mai mare.>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Lughin Şandru – omul care a încercat să-l dărâme pe Gheorghiu Dej”