~Gheorghe Mirulescu:,,9o de ani de la Unirea cea Mare”(III)

În anul 1918, în Europa centrală domnea o stare de incertitudine şi nesiguranţă ca urmare a dezintegrării Imperiului Austro-Ungar.

La Budapesta, guvernul existent nu putea stăpâni situaţia în confruntarea cu forţele centrifuge şi antagonice interne:

Conjunctura istorică favorabilă a oferit şansa românilor şi altor naţii ce se vroiau libere de a se organiza şi de a purcede la înfăptuirea dezideratelor lor naţionale.

În acele zile ziarul ,,Drapelul” din Lugoj, în apelul intitulat ,,La Alba Iulia”, menţiona că ,,avem datoria îndoită de o parte a ne întemeia în mod solid toate drepturile noastre ca naţiune liberă pe pământul nostru, iar de altă parte a câştiga deplina încredere a cetăţenilor noştri ca să se convingă că libertatea noastră este şi libertatea lor tot aşa ca şi a noastră”.

Nici ca se putea un mesaj mai clar privind caracterul paşnic al demersurilor românilor privind unirea şi a intenţiilor de bună convieţuire cu alte naţii.

Administraţia maghiară din Banat, care nu poate fi bănuită de părtinire a românilor nu a semnalat acţiuni violente îndreptate împotriva altor naţii.

Spre exemplificare, într-un raport strict confidenţial, prefectul maghiar al judeţului Caraş-Severin informa ministerul de externe, cu privire la unele incidente ,,…nu aş putea afirma că aceste acţiuni sunt îndreptate împotriva vreunei naţionalităţi”.

După ce se plângea că nu dispune de suficiente forţe militare în eventualitatea generalizării unor acţiuni violente, prefectul afirma ,,…din diferite localităţi de pe teritoriul judeţului am primit informaţii că pătura burgheză română vrea să acapareze puterea publică, înfiinţează consilii şi îi somează pe şefii administraţiei să le predea puterea” şi că ,,…nu e vorba de elemente turbulente, ci de preluarea puterii publice de populaţia maghiară”.

Cu toate acestea, fără a fi provocate, unele unităţi militare sau de jandarmi s-au dedat la acţiuni violente împuşcând oameni nevinovaţi şi incendiind locuinţe aşa cum s-a întâmplat în localităţile Domaşnea, Cornea şi Cănicea.

Astfel, la 24.11.1918, Ilie Românu, preşedintele Consiliului naţional român din Domaşnea, informează că militarii Regimentului nr. 5 de honvezi cu sediul la Seghedin au dat foc la case ,,dimpreună cu alimentele, hainele şi mobilierul” locuitorilor Ilie Pepa, Ion Iocşa, Dimitrie Curescu şi Gheorghe Românu. Tot atunci honvezii au furat bani, haine şi alte obiecte din gospodăriile a 11 locuitori ai comunei, paguba estimată fiind de 300.000 coroane.

La 25.11.1918, într-un raport al Consiliului naţional român din Cornea se menţionează că ,,jandarmii şi finenţii (soldaţi unguri) puşcau ziua amiezii prin sat chiar şi în ferestrele oamenilor şi că împreună cu honvezii Regimentului nr 5 din Seghedin intenţionau să incendieze satul!” Mai departe raportul informează ,,….soldaţii au mers apoi în satul Domaşnea unde au aprins 3 case şi au împuşcat un om fără pic de vină, apoi au plecat către satul Cănicea aprinzând pe drum nenumărate sălaşe de ale oamenilor şi au împuşcat doi oameni, pe unul, fiul primarului, înaintea bisericii de acolo. După acestea finenţii şi jandarmii au început incendierea sălaşelor de la noi, într-un sălaş au împuşcat un bătrân de 83 de ani cu numele Grigore Lăzărescu pe care nu l-au scos din flăcări, ci l-au lăsat să ardă scrum”.

Asemenea evenimente s-au întâmplat în multe localităţi din Banat şi Ardeal, unele cu urmări mult mai tragice şi, cu toate acestea, Unirea de la 1918 a fost prezentată de istoriografia românească ca un eveniment fericit menţionându-se doar atitudinile pro, fără referire la incidente ca cele de mai sus.

În Ardeal, în locul unde era cândva un lăcaş de cult ortodox, este amplasată o placă care menţionează că lăcaşul a fost distrus în urma unor conflicte confesionale, dar dacă întrebi localnicii ce s-a întâmplat, aceştia afirmă că armata maghiară a distrus biserica cu tunurile.

După revoluţie, toate televiziunile din lume preluau imagini de la Târgu Mureş cu ,,atrocităţile” comise de români împotriva ungurilor iar maltratatul era ,,ungurel” Mihăila Cofariu. Atitudinea mioritică ce se manifestă încă la noi nu foloseşte nimănui nici măcar acelora care s-ar crede că sunt beneficiarii acestei atitudini.

Dacă studiem istoria ca să nu repetăm greşelile trecutului, atunci este firesc să nu ascundem adevărul despre trecut, indiferent dacă convine cuiva sau nu.