Iancu Panduru:,,Tandemul naţional-cultural Coriolan Buracu – Nicolae Cena”

Părintele Iosif Coriolan Buracu a fost investit ca preot în parohia Mehadia, în anul Domnului 1912, aducând cu el o anume zestre spirituală religioasă şi culturală, proprie spiritului naţionalist al vremurilor antebelice.

Desigur, în formarea şi educarea copilului, mai târziu a junelui Buracu, un rol important îl jucaseră şcolile pe la care umblase, între el amintim: Liceul din Braşov, o semnificativă enclavă spirituală românească, în care se formase şi ziaristul de temut Valeriu Branişte, care fusese desemnat şi trimis de Partidul Naţional Român din Ardeal, să fondeze ziarul „Dreptatea” (1984) din Timişoara, având şansa de-a da literaturii române întâia ziaristă profesionistă, pe Emilia Lungu Puhallo, fiica dascălului Traian Lungu, un român de frunte în Cartierul Fabric din Timişoara; după Braşov, urmase Institutul Teologic, un adevărat „cuib de vulturi”, devenind preot, în ideea divină de a-l sluji pe bunul Dumnezeu din amvon, de-a sluji şi ideea nobilă de identitate şi păstrare a fiinţei naţionale în condiţii paupere impuse de dualismul austro-ungar, ce viza maghiarizarea forţată a românilor din imperiu.

Aşadar, cu o asemenea zestre spirituală românească sosise părintele Iosif Coriolan Buracu la Mehadia, în această binecuvântată parte geografică a Banatului, limitată de Dunăre şi de Munţii Cernei, existând dincolo de ape şi mulţi, o Ţară cu nume de fecioară: România!

Prin urmare, la Mehadia, la malul Belarecăi şi în coasta Muntelui Străjoţ, părintele Iosif Coriolan Buracu, încă din prima duminică, în timpul şi după oficierea slujbei religioase, face cunoştinţă cu câteva personalităţi, aflate în atenţia poliţiei maghiare>>>>Iancu Panduru:,,Tandemul naţional-cultural Coriolan Buracu – Nicolae Cena”>>>>

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Societatea „Sorin Titel” din Banat în slujba culturii române, într-o vară fierbinte!”

I. Plugova, 28 iunie 2008. Inimosul primar Iancu Panduru a participat şi sprijinit la modul concret Simpozionul închinat memoriei profesorului şi scriitorului Ioan Florian Panduru, cu dezvelirea unei plăci comemorative şi lansarea cărţii “Au murit poveştile, Siminco!”, de I. F. Panduru, reeditare (Editura Gordian, Timişoara, 2008, prefaţă de îngrijire NDP). În faţa unui public numeros, în sala Căminului Cultural, au vorbit oamenii de cultură:

– prof. univ. dr. Virgil Vintilescu din Timişoara;

– doctorand Nina Ceranu, scriitoare din Timişoara;

– prof. Pavel Panduru din Prigor (Caraş-Severin);

– Ignea Loga, poet şi pictor din Timişoara;

– prof. Nicolae Cenda, din Oraviţa.

La dezvelirea şi sfinţirea plăcii comemorative soborul de preoţi s-a bucurat de prezenţa părintelui protopop Nicolae Pereş din Băile Herculane.

*

Petnic, 29 iunie 2008. De ziua Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, în Biserica Ortodoxă Română din Petnic, la finele slujbei, a avut loc Simpozionul dedicat memoriei preotului revoluţionar Ioan Chendi,>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Societatea „Sorin Titel” din Banat în slujba culturii române, într-o vară fierbinte!”>>>>

Prof. doctor Iulian Lalescu – Simpozionul: „Un veac de cultură şi tradiţie ortodoxă” la Mehadia

Momentul Şaguna în istoria Bisericii Transilvaniei şi Banatului

Momentul Şaguna în istoria Bisericii şi în destinul Transilvaniei se înscrie ca un moment de răscruce pe o întindere de mai mult de un sfert de veac (1846-1873). Un sfert de veac mereu în dilatare pentru că Şaguna a iniţiat şi a trasat orientări noi pentru Biserica ortodoxă a vremii lui, dar beneficiile lor se resimt şi azi şi se vor resimţi peste veacuri. Valorile fac istorie şi cariere fără limite. Ele antrenează în lucrarea lor mai multe generaţii şi sunt ca pomii: înfloresc si reînfloresc, dau fructe într-un an şi în anii următori într-un perpetuum care capătă caracter de act genezic, fiecare sfârşit dovedindu-se părelnic, căci se transformă într-un nou început.

Activitatea lui Şaguna e una de temelie. Pe o astfel de temelie se pot reface ziduri, se pot rectitori instituţii, în pas cu vremea şi cu cerinţele ei, fără a se lua totul de Ia început. Aşa tradiţiile nu împiedică dezvoltarea, iar dezvoltarea care e în firea lumii nu omoară tradiţiile. Starea de continuitate şi cea de înnoire e o mergere firească înainte mână în mână.

În cazul nostru chiar dacă societatea e într-o continuă evoluţie ea rămâne aşezată pe permanenţe care dau unitate unui neam şi istoriei sale. Cineva a spus despre Şaguna ca a fost “începătorul a toate” şi a fost aşa. El a dat consistenţă şi o nouă conştiinţă>>>>Prof. doctor Iulian Lalescu – Simpozionul: „Un veac de cultură şi tradiţie ortodoxă” la Mehadia>>>>

Costel Vlaicu:,,Scriitorul Alexandru Nemoianu la Mehadia”

13 august 2008 – la iniţiativa redacţiei publicaţiei „Vestea”, scriitorul Alexandru Nemoianu a dat curs invitaţiei participând la o întâlnire cu cititorii. Aceasta a avut loc în sala de şedinţe a Primăriei. Discuţiile purtate au fost libere, neprotocolare, axate pe diverse teme, domnul Nemoianu răspunzând cu multă amabilitate întrebărilor adresate de către invitaţi. Temele foarte variate, de la situaţia comunităţii româneşti din Statele Unite, până la situaţia actuală a societăţii din România, au creat un bun prilej de informare pentru cei prezenţi dar au şi dezvăluit totodată imaginea unui adevărat filozof al culturii şi al civilizaţiei, aşa cum este considerat pe bună dreptate profesorul şi scriitorul Alexandru Nemoianu.

Prezent şi în paginile publicaţiei noastre „Vestea” cu o serie de articole, domnul Nemoianu se dovedeşte un bun cunoscător al locului, bunicul dânsului, doctorul Nemoianu fiind una din personalităţile interbelice ale Mehadiei, ce a desfăşurat o impresionantă activitate medicală aici timp de 30 de ani, fiind înmormântat în cimitirul ortodox din Mehadia>>>>Costel Vlaicu:,,Scriitorul Alexandru Nemoianu la Mehadia”>>>>

Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nicolae Mărgeanu – 80!”

Bijutierul verbului românesc, cotat astfel de către confraţi, e vorba de maestrul Nicolae Mărgeanu, dacă ar fi trăit ar fi împlinit în acest septembrie 2008, frumoasa vârstă de 80 de ani! Nu a fost să fie aşa, a decedat ceva mai devreme.

După opinia mea, scriitorul Nicolae Mărgeanu este creatorul romanului poliţist modern („Cercul magic”), al scenariului poliţist. Dar, domnia sa a scris şi romane propriu-zise, precum „Fuga lui Valer”, inspirat din lupta partizanilor din Munţii Banatului, personajul Plugovanu nu este altul decât Daia-Cristescu din satul Plugova. Personal m-a fascinat romanul „Vremea crizantemelor” (Editura Militară, 1984), o carte inegalabilă în literatura română. În cartea aceasta, evocatoare, maestrul Mărgeanu este cu adevărat un şlefuitor de diamante veritabile.

Recent, am descoperit, graţie doamnei Mărgeanu, că Nicolae Mărgeanu a fost şi poet. Publicăm o perlă poetice semnată de N. Mărgeanu.

La aceste însemnări adaug un fapt insolit: de cinci ani mă chinui de-a monta o placă în memoria scriitorului>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,Nicolae Mărgeanu – 80!”>>>>

Prigor, la 10 august 2008 – Cuvântarea profesorului Alexandru Nemoianu, la dezvelirea şi sfinţirea bustului Coriolan Buracu

„…Este o cinste deosebită pentru mine să vorbesc şi vă spun una emoţionantă, să vorbesc despre unchiul

Coriolan Buracu, care ne-a împărtăşit lucruri care într-adevăr sunt semnificative. Eu cred că ceea ce facem acum nu este o comemorare, este de fapt o afirmare a unei prezenţe şi spun asta pentru că este o anume greşeală de percepţie! Ne închipuim că oamenii sunt suma realizărilor lor. În realitate, aceste realizări pământeşti din lumea asta sunt uitate repede, se schimbă, devin altfel. Oamenii sunt, în realitate, suma trăirilor consecvente. Prin urmare, părintele Coriolan Buracu şi-a dedicat întreaga viaţă şi cinste promovării familiei, neamului, sub semnul bisericii. În aceste împrejurări, tot ceea ce a făcut atunci este la fel de adevărat sub semnul trăirii morale, ca şi acum, atunci, ca şi acum, ca şi în ziua de mâine. Pentru că Dumnezeu este neschimbat, pretutindeni. Deci, când spunem comemorare, cred că greşim pentru că afirmăm o prezenţă. Ca să exemplific acest lucru, am să mă refer la câteva lucruri care ţin de viaţa familiei. La un schimb de scrisori care a existat între părintele Coriolan Buracu şi membrii familiei din Borloveni. Mă refer mai întâi la acele scrisori primite în tinereţe, în vremea când era elev la Liceul din Braşov, scrisori între părintele Buracu şi unchiul lui – părintele Pavel Boldea. În acele scrisori, care sunt ale unui băiat foarte tânăr>>>> Cuvântarea profesorului Alexandru Nemoianu>>>>

Prof. Pavel Panduru:,,DIMITRIE GRAMA – medicul poet”

Banatul de munte – locul unde istoria noastă sfântă este rostită cu evlavie de înaintaşi, spre a rodi în faptele noastre, este o parte din armonia cosmică, o tainică corespondenţă între sfinţenia şi miracolul vieţii, între divin şi uman, între terestru şi cosmic.

De aici au răsărit ca flori ale minţii, care prin nobilitatea sufletului lor au contribuit la formarea culturii româneşti, creându-se o tradiţie românească şi creştină. Una din aceste flori a fost nobiliara familie Ţeicu din Ilidia – Caraş-Severin, la care faptele bune au înflorit în sumedenia de acţiuni culturale ce au creat covârşitoarea lor personalitate. Valoarea lor constă în harul divin, în îndumnezeirea lor pentru mântuirea neamului.

Patrioţi ,,fără pereche” – şi-au adus din plin contribuţia la realizarea unităţii naţionale şi apoi la propăşirea României Mari.

Din familie se remarcă Ion Ţeicu – medic, poet, om de cultură – prieten al marilor creatori precum Octavian Goga şi domnul Dimitrie Grama medic, poet şi filozof, fiul Floricăi Ţeicu, fata lui Adam Ţeicu frate cu Ion Ţeicu. Domnul Dimitrie Grama, medicul născut în oraşul Reşiţa, la „căldura furnalelor centenare” într-o comunitate conştientă şi generoasă cum o numeşte Domnia Sa. Verile copilăriei le petrece la Ilidia, la bunicii materni, unde a desprins noţiunile fundamentale despre viaţă, începând să înţeleagă lumea sufletului strămoşilor, vajnici apărători ai dreptăţi, ai adevărului şi ai libertăţii. Primeşte un simţ adânc >>>>Prof. Pavel Panduru:,,DIMITRIE GRAMA – medicul poet”>>>>

Nicolae Danciu Petniceanu:,,23 August 1968!”

Simt imperios nevoia de-a mă destăinui, de-a mărturisi prietenilor şi cititorilor. Mărturisesc ceea ce nu ştiţi dumneavoastră, nu aveţi de unde să ştiţi, un fapt istoric inedit, despre care nu s-a vorbit şi nu s-a scris, poate nu a fost permis. Nouă, la câţiva dintre noi, implicaţi vizual fără vrerea noastră, am fost atenţionaţi: „Eveniment politic de importanţă deosebită”. Nu comunicaţi decât pe fie guvernamental, telefon: 555!

23 August 1968, ora nouă dimineaţa, în Punctul de Frontieră Moraviţa – rutier. Cu puţină vreme în urmă, preşedintele României, Nicolae Ceauşescu condamnase cu fermitate invazia Uniunii Sovietice în Ceholsovacia. Drept replică, Armata Sovietică se afla comasată la frontiera română de răsărit, aştepta semnalul de-a invada ţara noastră.

Eram ofiţer, cu gradul de căpitan, pe funcţie de şef de tură (schimb), pe zi, în frontiera româno-iugoslavă, Punctul de Control Trecere Frontieră Moraviţa. Şeful de tură la vamă era Constantin Leghin, cu familia în Deta, avea un frate procuror în Reşiţa, afirmativ era băştinaş din Bucovina. Soldatul de la barieră mă face atent (codificat) că în graniţă pe pista de ieşire sunt trei limuzine>>>>Nicolae Danciu Petniceanu:,,23 August 1968!”>>>>