Prof. Dr. Nuţu RoŞca:,,Eminescu şi Maramureşul”

Pe tema Eminescu şi Maramureşul s-ar putea scrie un volum. Ne oprim aici în câteva cuvinte numai asupra unui erou din Maramureş, pe care l-a evocat Eminescu şi anume asupra lui Dragoş Vodă Descălecătorul.

Mihai Eminescu l-a avut în atenţie pe întemeietorul domniilor moldovene în câteva scrieri. I-a consacrat poemul Dragoş Vodă cel bătrân şi Drama Bogdan-Dragoş. In scrierea O cestiune mai mult caracteristică, poetul prezintă situaţia dificilă în care se afla Dragoş Vodă în Maramureş din cauza persecuţiilor străine, îl aminteşte într-o variantă a poemului Scrisoarea III şi în alte scrieri, iar în poemul Mii de stele… Dulce sară… personajul principal este fata lui Dragoş Vodă, o „dulce zână din poveşti” (1). Mai amintim articolul înfiinţarea unei mitropolii.

Ca şi Vasile Alecsandri, Eminescu s-a inspirat pentru poemul Dragoş Vodă cel Bătrân dintr-o baladă populară. în acest poem, Eminescu îl prezintă pe erou în toată măreţia lui de domnitor, într-un sfat al ţării, înconjurat de marii sfetnici şi, printr-o licenţă poetică îl aşează în cetatea Sucevei: „Dragoş Vodă cel Bătrân / Pe Moldova e stăpân / Şi domnind cu toată slava / Şade-n scaun la Suceava” (2).

Drama Bogdan-Dragoş are ca personaje mai mulţi membri ai dinastiei Drăgoşeştilor: Dragul (Dragoş), voievod de ţară din Maramureş, apoi Sas, Balcu, Drag, Dragomir, Ştefan şi alţii. Din această dramă reproducem aici un fragment semnificativ privitor la voievodul Dragoş şi la trecerea lui, cu mulţime de maramureşeni, în Moldova: „Din lungi cărări de codri, din munţi cu vârfu-n nouri / Ieşit-au Dragoş Vodă îmblânzitori de bouri; / Mulţime curgătoare s-a fost întins pe vale / Şi buciumele sună şi oile-s pe cale, / Nainte merg moşnegii cu pletele bogate / Ţinând toiage albe în mâinile uscate / Astfel ieşeau tot rânduri venind din verzii ramuri / Copii-ciobani de turme, moşnegi-păstori de neamuri / Şi au întins moşia spre răsărit şi-amiază / Prin unde marea sfarmă de ţărm a ei talază; Au cucerit cu plugul, cu vârful dragii săbii; / Pân la Cetatea Albă limanul de corăbii; / Sute de ani stătut-au stăpâni până la Nistru/ Luptând cu răsăritul, cu cuibul cel sinistru/ Pe unde vin în roiuri în veci renăscătoare / Limbi spurcate şi rele, barbarele popoare, / Sfărmându-se la graniţi de ziduri de cetate / Stă neclintit Moldova ţesând la pânza vremii, / Viteji îi erau fiii şi purtătorii stemii, / Cei dătători de lege ş-aşezători de datini, / Lumine din lumine, Muşatini din Muşatini / Sunt vulturi ei din vulturi” (3).

Sub numele literar, Bogdan-Dragoş, dat de Eminescu, poetul îl aminteşte pe Dragoş Vodă în mai multe scrieri, printre care şi într-o variantă a poemului Scrisoarea III. Aici Dragoş Vodă, Basarabii şi Muşatinii sunt evocaţi drept întemeietori ai Ţărilor Române: „Rămâne-n noapte sfântă în umbră Basarabii/ Din dulce neclintire, pană, să nu-i datini/ începători de vremuri, purtând viteze săbii / Şi tu Bogdane-Dragoş şi voi marilor Muşatini” (4).

În scrierea intitulată O cestiune mai mult caracteristică, Eminescu, ca şi alţi literaţi şi istorici, arată că „papii Onorie, Grogorie IX, Inocenţiu VI, Bonifaciu VIII, Benedict al XII-lea trimiteau scrisori peste scrisori regilor ungureşti ca să convertească cu sila pe români la legea catolică şi regii îşi dădeau în direcţia aceasta silinţe demne de o cauză mai bună, toate acestea fără nici un folos.

Lucrul ajunsese atât de departe încât sub Ludovic cel Mare o parte a românilor din Maramureş se lehamitiseră cu totul de vexaţiunile continue şi, conduşi de Dragoş Vodă ieşiră din ţară şi fondară principatul Moldovei” (5).

Prin articolul înfiinţarea unei mitropolii, Eminescu spune că „o mare parte din românii din munţii despre nord au părăsit, sub Dragoş Vodă patria lor, a Maramureşului, pentru că un rege catolic voia să le impună confesiunea catolică” (6).

Şi din aceste puţine rânduri rezultă cât de profund a înţeles poetul Mihai Eminescu specificul Maramureşului.

Prof. Dr. Nuţu RoŞca

NOTE

1. Mihai Eminescu, Opere, voi. VI, Literatura populară, Ediţie critică de Perpessicius, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti, 1963, p. 128.

2. Ibidem,p. 107-109.

3. Idem, vol. VIII, p. 120.

4. Ibidem, vol. II, p. 287.

5. Idem, vol. X, 196.

6. Idem vol. XIII, p. 299.

Anunțuri

%d blogeri au apreciat asta: