Nicolae Danciu Petniceanu:,,Obiceiuri şi datini uitate în unele sate din Banatul Montan”

Înainte de-a vorbi despre unele datini şi obiceiuri uitate în unele sate din Banatul de la munte, propun să vedem ce înseamnă datina şi ce înseamnă obiceiul, în ce împrejurări obiceiul poate deveni datină, iar datina poate deveni tradiţie.

Este cunoscută zicala „Fiecare casă cu zaconul ei, fiecare sat cu satina lui”. Obiceiul şi zaconul au acelaşi conţinut lexical în subgraiul satelor noastre. „Zacon” provine din sârbo-croată. Nu avem voie să uităm că Biserica Ortodoxă Română din Banat a fost sub mâna prelaţilor sârbi până în anul 1865, când marele Andrei Şaguna, secondat în Banatul montan de episcopul Ioan Popasu, ne-a eliberată religios de sub jugul sârbesc.

Dar să revenim la obicei, datină şi tradiţie.

Obiceiul – deprindere individuală, de la om la om, dobândită printr-o repetare deasă a aceleaşi acţiuni, îndeletniciri, fel de-a fi, fel de-a se comporta. Deprinderea devine, în timp, obişnuinţă în conduita, gândirea şi existenţa unui individ. Expresia îşi are etimonul în „dedina” din slava veche. Aşadar, „obiceiul” se referă la o persoană, la o casă dintr-o zonă, dintr-un areal uman.

Datina – provine din obicei, din acel obicei care s-a extins de la om la om, de la casă la casă, datina este proprie unei colectivităţi umane, unui sat ori mai multor sate în vecinătate. Tradiţia – presupune un ansamblu de datini şi obiceiuri care se statornicesc istoriceşte în cadru unor grupuri sociale şi care se transmit prin viu grai, din generaţie în generaţie, imprimând o trăsătură specifică, naţională. Tradiţia, alături de limbă, port, religie, teritoriu, dă identitatea unui popor. De reţinut că tradiţia face parte din folclorul poporului.

*

În satele din Banatul montan, de-a lungul vremurilor, s-au perindat generaţii peste generaţii de oameni, trecute la cele veşnice şi odată cu ele, adesea, au trecut în umbră o sumedenie de obiceiuri şi datini, precum: trasul copiilor prin scara podului, la o anumită dată, brâul cocoşului, rugăciunea, înainte ca feciorul lor să-şi pună pentru prima oară briciul pe obraz, „moşul şi baba” sau Jocul măştilor, în Ziua de Zapostat, Jocul de Sânvăsii, Sărbătoarea cailor, Marţea vaselor etc.

Voi trata ultimele trei obiceiuri şi datini.

– Jocul de Sânvăsii. Are loc în noaptea de Anul Nou, la trecerea dintr-un an într-altul, expresia de „Sânvăsii” vine de la numele Sfântului Vasile, în popor i se mai zice „Silvestru”.

Odinioară, trecerea de la un an la altul se făcea pe neobservate, fără prea mult fast, oamenii la sat se culcau devreme într-un an şi se trezeau a doua zi în alt an. Totuşi, la o casă cu mai mulţi copii, băieţii în prag de cătănie, fetele în prag de măritiş, aşadar, la o astfel de casă, se adunau tineri şi tinere şi practicau „Jocul de Sânvăsii”. Sub nouă farfurii, străchini sau blide, se aşezau nouă simboluri, precum: o bucată de mămăligă sau de pâine, un inel, un creion, un pieptene, un cărbune, foarfece, un ac de cusut etc. o femeie bătrână aşeza sub fiecare farfurie câte un obiect, tinerii şi tinerele erau în altă încăpere, în timp ce farfuriile erau învârtite şi descântate de femeia în etate. Apoi intrau tinerii şi tinerele în cameră şi, pe rând, ridicau trei farfurii şi cu toţii erau curioşi şi se amuzau de dorinţa lor cum va arăta viitorul soţ sau viitoarea soţie. Mămăliga simboliza o persoană mâncăcioasă, inelul şi oglinda un bărbat frumos sau o femeie frumoasă, trasă prin inel, pieptenul – o persoană dinţoasă, cărbunele o persoană urâtă, creionul simboliza pe cineva cu carte, iar acul, de regulă, o femeie harnică, cusătorească. Jocul se repeta până ajungea să ridice farfuriile fiecare participant. În vremea asta pe cuptor fierbeau boabe de porumb, mere sau o oală cu răchie, cu care cei prezenţi se omeneau, înainte de trecerea în Anul Nou.

– Sărbătoarea cailor. Avuse loc până prin anii 1947 – 1948, ori ceva mai târziu, în unele sate de la munte. Calul simbolizează frumuseţe, nobleţe, demnitate şi ataşament faţă de om în orice împrejurare. În ziua de Sfântul Ion, la unii (la alţii în ziua de Anul Nou sau în ziua de Sf. Gheorghe), când ieşea lumea de la biserică, în mijlocul satului, erau adunaţi cei mai frumoşi cai, cu harnaşament nou pe ei, frumos îngrijiţi, cu cozile împletite, cu găitane tricolore în coame şi frunte, cu cununa de clopoţele la gât, cu tinerii lângă ei, unii chiar înfăşuraţi în eşarfe tricolore. Avea loc parada cailor şi implicit parada portului popular, apoi întrecerea cailor şi a călăreţilor, parcurgând în galop satul de la un capăt la celălalt. Calul câştigător al cursei primea o cunună de flori de hârtie creponată, iar călăreţul avea cinstea să deschidă hora din ziua aceea, primind o ploscă cu răchie.

– Marţea vaselor – se practica cu un anumit ritual creştin, în ultima zi înainte de-a intra în Postul Crăciunului şi Postul Paştelui. Se prepară din vreme leşie, din apă şi cenuşă, şi erau frecate şi spălate toate vasele din casă, linguriţe, furculiţe şi cuţitele, vasele mai mari şi vasele mai mici, mesele şi fundurile din lemn pentru a nu rămâne pe ele urmă de grăsime, ritualul se încheie cu o rugăciune, se zicea coralic „Tatăl nostru”. Lumea intra în post, de la mic la mare, postul era respectat cu sfinţenie, copiii ca să uite de gustul laptelui, mâncau lapte de bou şi asta seară de seară, preparat din făină de mălai, ceagăr şi pesmeţi, magiun, în subgraiul localnicilor de la munte. Se consumau multe mere, fierte sau uscate, cartofi prăjiţi în dubă şi ouă de gâscă, făcute din mămăligă şi în mijloc acelaşi magiun, ouă coapte în cuptor de muica bătrână ori de mumiţa.

Făceau şi ţineau post cu gândul la ziua cuminecăturii, la Sfânta biserică. Postul presupune o anume purificare sufletească, dar şi eliminarea toxinelor din organism, adunate din prea multe sarmale, cârnaţi, clisă fiartă sau friptă, afumătură. O, tempora! O, voi bătrâni, care aţi urcat la cer să tocmiţi licărul stelelor ori aţi pogorât la izvoare să le auziţi gânguritul. Cu voi au urcat sau au pogorât în negură şi unele străvechi datini şi obiceiuri româneşti.

Nicolae Danciu Petniceanu,

Plugova, 20 februarie 2010


%d blogeri au apreciat asta: